Mi-am băgat telefon fix ca să-ți zic de ce s-o faci și tu

Articolul a apărut inițial pe Tonic.

Jobul ca editor de social media m-a stricat și nu mă refer în sensul figurat în care „am stat atât de mult pe Twitter, încât visez în meme”, deși e și asta valabil. Ce vreau să spun e că, după doi ani de verificat constant telefonul, sunt incapabil să fac ceva, de la a mă uita la un serial la a găti sau a citi, fără să mi se distragă atenția, indiferent că din reflex verific mobilul sau îmi fac curat în apartament. (Și eu, la fel ca restul milenialilor, fac curat când am treburi mai urgente de rezolvat.)

Știu că par o mamaie, însă iPhone îmi creează probleme de productivitate. E un mediu către alte forme de distragere a atenției. Totul a început inofensiv, îmi verificam telefonul doar când primeam o notificare, dar, la scurt timp, din automatism îl verificam de fiecare dată când făceam pauză de laptop sau carte. Acum, sunt condiționat de pauzele astea frecvente și nu mă mai limitez doar la câteva Stories de pe Instagram. Durează de cinci ori mai mult să-mi fac treaba.

Ca editor de social media, fiecare zi era alcătuită dintr-o serie de micro-sarcini, cum ar fi să scriu o descriere pe Facebook sau să trimit un tweet. În mod normal, asta nu ar fi durat mai mult de 10 minute. Scrie, postează, repetă. Sau, mai bine zis, scrie, postează, verifică telefonul pentru reacția publicului, verifică mailurile de pe telefon, verifică mesajele primite, repetă. Eram ca un cobai într-un labirint, căutând de zor brânza.

Concentrarea e un factor important, mai ales acum când voi urma un master în scriere creativă. După doi ani, zilele de analizat angajamentul publicului online și blocând trolii, plus răspunsurile la mailuri, sunt pe sfârșite. În noua mea viață paralelă, trebuie să scriu ore în șir, într-un carnet frumos, să stau cu burta pe carte și cu un creion la ureche.

Dar de fiecare dată când mă așez să citesc sau să scriu, sunt torturat de o nevoie apăsătoare de a-mi verifica notificările sau de a cumpăra un aspirator de pe Amazon sau să aspir praful din cameră cu noul aspirator cumpărat de pe Amazon. Dar aspiratul continuă cu spălatul vaselor, iar spălatul vaselor se încheie cu o pauză pe Facebook.

Mulți prieteni și colegi m-au sfătuit să-mi închid telefonul, care pare o soluție destul de ușoară, însă anxietatea pe care o resimt la gândul că nimeni nu mă poate contacta îmi distrage și mai mult atenția. AI belit-o dacă te sună maică-ta și intră direct căsuța vocală.

Deci, cel mai de bun simț lucru a fost să-mi pun telefon fix. Da, eu sunt singurul tânăr cu telefon fix.

Vezi și video-ul ăsta de pe Tonic:

După ce am rămas în urmă în a doua mea săptămână de cursuri, din cauza Instagram-ului și a celorlalte distrageri tehnologice, am luat o decizie radicală: am comandat un telefon fix. Cu siguranță e cel mai puțin interesant lucru cumpărat de cineva din generația mea de pe Internet. Sunt atât de stânjenit de prezența telefonului fix în apartamentul meu, încât îl țin ascuns după o plantă, sus pe o etajeră, iar singurele persoane care știu numărul meu fix sunt membrii familiei mele.

Dar chiar mă ajută. Când sunt acasă, pot să-mi închid iPhone-ul și chiar să mă concentrez pe scris, fără panică că o să ratez vreun apel urgent. (În caz că te întrebi, într-o lună de când am telefonul fix, am primit patru apeluri, unul de la mama, care m-a întrebat ce aveam de gând să port la ziua vărului meu, unul de la un tip care a greșit numărul și două din partea unei femei confuze care insista că primea apeluri de pe numărul meu.)

Totuși, deși telefonul fix mi-a domolit frecvența utilizării mobilului când sunt acasă, nu prea mă ajută când nu sunt acasă, iar cu siguranță nu a diminuat frecvența cu care verific Twitter. Așa că l-am sunat pe Curtis Reisinger (normal că de pe telefonul fix) un psiholog și profesor asistent de la Donald and Barbara Zucker School of Medicine de la Hofstra/Northwell, ca să-i cer un sfat profesionist. El nu a putut confirma că, într-adevăr, creierul meu s-a stricat, însă mi-a spus că tendința mea de a recurge la distrageri de atenție și dependența de telefon sunt fenomene destul de comune.

„Oamenii se panichează când li se închide telefonul. Le oferă o senzație de disconfort”, spune el. „Există o disperare să revii la interacțiunea socială, pe social media, schimburi sociale. De exemplu, Snapchat are un șir de mesaje, conceput special ca să trebuiască să răspunzi instant și să verifici constant.”

Reisinger mi-a spus că, probabil, noi primim de zece mii de ori mai multe mesaje decât bunicii noștri, iar asta e minima. „Pe vremuri, psihicul tău avea timp să se calmeze. Mereu aveam un loc de siguranță, un adăpost, departe de mesaje. Acum unde mai găsim repaus?”, mă întreabă el. „Unde e locul de relaxare? Acum sunt online non stop, cu minimum de relaxare, iar asta schimbă felul în care creierul funcționează, care e mereu alertat.”

Starea de alertă cu care mulți dintre noi trăim ne drenează glucoza din creiere, de care ai nevoie pentru o mentalitate creativă sau profundă. Asta probabil explică de ce eu, sau oricine care încearcă să-ți exercite creativitatea, mă chinui să intru într-un ritm de muncă. „Toate funcțiile celulare din corpul nostru necesită o resursă de energie sau combustibil, ca să funcționeze. Combustibilul creierului este glucoza, practic o formă de zahăr”, spune Reisinger. „Rețelele de alertă/alarmă ale creierului sunt concepute pentru «supraviețuire». Când creierul recurge la astfel de rețele de supraviețuire, celelalte regiuni primesc mai puțină glucoză.” El mai adaugă că rețelele de supraviețuire sunt prioritare față de alte rețele, regiuni cerebrale folosite pentru creativitate, explorare, recuperare și distracție.”

Pentru a elimina aceste obiceiuri care distrug ritmul de concentrare, avem nevoie să creăm noi rețele. „Poți să-ți închizi telefonul și să spui prietenilor că ieși de pe net, dar trebuie să scapi de frica aia, de acea dependență”, spune Reisinger. „Încearcă să-ți închizi telefonul câte cinci minute. Apoi câte zece, iar de fiecare dată când îți iese, răsplătește-te. E ca și cum ți-ai lucra mușchii. Trebuie să devii mai puternic.”

Evident, chiar dacă o lași mai moale cu telefonul mobil, asta nu o să-ți rezolve toate distragerile de atenție de la muncă sau să atenuăm nevoia de a lua pauze. Și, dacă ești ca mine, aceste pauze sunt niște oportunități pentru a-ți rezolva sarcinile personale (să faci o listă de cumpărături, să răspunzi la mailuri, să urmărești pe cineva pe Instagram), poți recidiva rapid doar într-o oră.

Deci cum să folosim aceste momente de repaus în beneficiul sănătății noastre mintale, în loc să ne pierdem mințile în labirintul de cobai?

„Pauza trebuie să fie un moment de bucurie și entuziasm”, spune Reisinger, sugerând o plimbare. „Sau încearcă exercițiul stafidă: ține o stafidă între degete și uită-te la ea, imaginează-ți că ești un extraterestru și nu ai mai văzut așa ceva până acum. Observă stafida, senzorial, olfactiv și auditiv. Acest exercițiu te face mai conștient de mediul înconjurător și îți permite să te bucuri de o noutate.”

Știu că stafidele reprezintă un aliment controversat, deci poți să încerci exercițiul și cu o bucată de ciocolată sau un pește sau orice te captivează. Tot ce e important e să oferi creierului un repaus, să limitezi telefonul, chiar și pentru cinci minute. Iar dacă nu merge, poți oricând să-ți iei un telefon fix.