Birourile deschise ar trebui interzise imediat

Scriu articolul ăsta dintr-un birou deschis, fără intimitate. Aud perfect cum tastează colegul meu și cum își suflă mucii colega mea. Aud lingurițe care amestecă în ceai. Colega mea strănută atât de tare de mă face să sar din papuci câteodată. Un coleg fluieră de parcă e singur pe lume.

Am căștile pe urechi, dar tot aud toate astea. Căștile nu mă ajută decât să am un fundal sonor peste toată poluarea fonică.

Conform unui studiu recent, optzeci la sută dintre spațiile de lucru americane sunt deschise. The Guardian a scris că Marea Britanie are de două ori mai multe birouri deschise decât media globală. WeWork, care își continuă misiunea de a umple fiecare clădire de birouri cu plante și mobilă frumoasă, e o companie care susține ideea că birourile deschise cresc productivitatea și catalizează colaborările dintre colegi.

Dar nu e așa, nu? De fapt, lucrul într-un astfel de birou e ca atunci când vrei să te uiți la un film pe care îți doreai de mult timp să-l vezi, în timp ce sora ta stă lângă tine și își trage pumni în față. Nu vrei să te uiți la ea, dar nu ai de ales.

După cum arată acest articol VICE de luna trecută, există dovezi concludente că lucrul într-un astfel de birou e inconfortabil, îți distrage atenția și crește nivelul de stres și răspândirea germenilor, ceea ce înseamnă mai multe zile de concediu medical.

În cazul ăsta, nu e deloc surprinzător că un birou deschis înseamnă o productivitate scăzută. Există și un studiu al cercetătorilor de la Harvard care dovedește asta, dar n-ai nevoie de el ca să știi asta; e suficient să lucrezi într-un birou deschis. Nici măcar nu sunt introvertită – iar introvertiții nu lucrează bine în birouri deschise – dar sunt sensibilă la stimuli, la sunete, la mișcarea constantă. În zilele în care mă simt anxioasă, n-am nicio șansă.

Felul în care lucrăm mulți dintre noi s-a schimbat drastic în ultimul deceniu – lucrăm de la distanță, de acasă, pe contracte freelance – dar majoritatea se chinuie în continuare în birouri în care stau ca sardinele lângă colegii lor. Generația dinaintea noastră a creat birourile deschise ca reacție la birourile cubice din trecut. Dar nu s-au gândit că, odată cu deschiderea orizonturilor angajaților, vor apărea alte dezavantaje: e aproape imposibil să fii concentrat profund când ești bombardat cu mesaje din toate părțile, pe toate aplicațiile pe care le folosesc șefii tăi ca să-ți facă viața un calvar.

Ideea că birourile deschise ar inspira colaborarea e drăguță și idealistă. În Deep Work, autorul Cal Newport îl citează pe co-fondatorul Twitter Jack Dorsey care zice așa: „Încurajăm oamenii să lucreze în câmp deschis pentru că așa vor învăța lucruri unii de la alții.” În toate birourile deschise în care am lucrat, n-am văzut nicodată vreun coleg care să roage alt coleg să-l învețe ceva sau să se uite peste umărul lui ca să învețe ceva nou. În plus, tot cercetătorii de la Harvard au descoperit că „arhitectura birourilor deschise nu crește dorința de colaborare, ci le declanșează angajaților reacția naturală de a se retrage față de colegii lor și de a interacționa prin e-mail și messenger”.

Alte statistici ale unui cercetător de la Universitatea de Tehnologie Auckland, extrase dintr-un sondaj cu o mie de participanți, sugerează că persoanele care lucrează în birouri deschise au relații de calitate mai proastă decât cele care lucrează în birouri private sau mai mici sau decât persoanele care lucrează de la distanță.

Acest lucru nu e deloc de mirare, pentru că aceste spații deschise nu îți oferă posibilitatea să impui niște limite și nu te fac să te simți respectat. De multe ori, în aceeași sală sunt mai multe departamente: în unele din ele, oamenii au nevoie de liniște, iar în altele trebuie să vorbească la telefon cu clienții. Așa ajungi să-l urăști pe Radu de la vânzări, care nu are nicio vină, doar își face treaba.

E clar că aceste birouri nu sunt dezirabile pentru angajați. Conform unui studiu recent efectuat de Oxford Economics, milenarii își doresc „mai puțin zgomot la locul de muncă” și „abilitatea de a se concentra și a lucra fără să fie întrerupți”. Dar deocamdată suntem blestemați cu birourile astea: majoritatea companiilor nu te lasă să lucrezi la distanță, chiar dacă te-ai descurca de minune, iar singura idee propusă până acum au fost birourile deschise fără birouri. Dar poate te consolează gândul că măcar nu ești singurul care suferă într-un astfel de mediu de lucru.

Ce vreau să zic: închideți-mă într-o celulă albă în subteran. Dați-mi cafea și snacksuri printr-o gaură și să vedeți cum înfloresc. Tânjesc după birourile cubice. Dați-mi o celulă albă și libertatea s-o decorez cum vreau eu. Închideți-mă în cușcă, ca pe un șobolan. Vă rog din suflet. În momentul ăsta zac pe podea, lângă ieșirea de urgență. E singurul loc în care mi-am găsit liniștea. Dacă ți s-a părut că articolul ăsta e varză, produsul unei minți aiurite și distrase, nu e vina mea; e vina cui a construit biroul ăsta nenorocit.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.