Toate momentele în care protestele tale leneșe de pe Facebook au schimbat România

De fiecare dată când cineva de sus face o nasoală, iar oamenii de pe Internet se revoltă și încep mobilizările pentru a ieși în stradă, apare corul de cârcotași. Cârcotași a căror eternă mantră este „degeaba vă revoltați, că oricum nu se schimbă nimic". La prima vedere, pare o constatare legitimă, mai ales când trăiești într-o țară ca România și pesimismul e cea mai recomandată atitudine de către medicii dentiști.

Dar la a doua sau a treia vedere, dacă te uiți cu atenție la consecințele protestelor de amploare din ultimii cinci ani, pesimismul ăla parcă începe să se risipească.

2012, 2013, 2015 și mai nou 2017 - ani în care Internetul a avut un cuvânt greu de spus în privința jocurilor politice românești. Au picat guverne, legi, au fost goniți investitori străini, au fost distruse carierele unor politicieni care păreau eterni și indestructibili, iar societatea civilă și-a recăpătat încrederea-n sine după decenii întregi de letargie.

Nici nu trebuie să fi fost de acord cu idealurile fiecărui protest în parte, mult mai important mi se pare ca tu, scepticul sau cârcotașul de serviciu, să admiți un lucru: Internetul contează.

Protestele sunt doar cele mai evidente exemple. Au existat și cazuri în care Internetul a influențat decizii politice fără ca oamenii să iasă în număr mare pe străzile orașelor. Uneori, a fost suficientă o alianță între influenceri, presa online și politicienii de opoziție cu reach mare ca anumite proiecte să pice sau ca anumiții reprezentanți ai puterii să dea înapoi. Pentru început, să vorbim despre primarul Capitalei.

Acum nici o lună, toți am râs de monstruoasa sculptură care, chipurile, ar fi trebuit să celebreze centenarul Marii Uniri. Și care ar fi costat 51,17 milioane de lei, adică undeva pe la 11 milioane de euro. 11 milioane de euro pentru o struțocămilă cu un diametru de 35 de metri și o înălțime de 25 care numai cu gândul la unire nu te duce. Autorul lucrării, Ioan Bolborea, un răsfățat al autorităților publice, spunea că scopul operei sale e de a surprinde „atmosfera sărbătorească a adunării de la Alba Iulia", iar forma de cactus a fost aleasă pentru că-i o plantă care „știe să se apere pe sine și să dăinuie în imensitatea și vitregia deșertului".

Din păcate pentru domnul Bolborea, Primăria Capitalei a ținut seama de părerea internetului și a anunțat că nu va mai finanța monumentul „Marea Unire". Că de vină au fost oamenii de pe Facebook a recunoscut-o chiar Gabriela Firea:

Nu-i subiect de plebiscit, nu contează ce zice gura lumii virtuale, dar hai că oprim totuși finanțarea, ca să fie bine și să nu fie rău.

Pe la sfârșitul primăverii, Gabriela Firea anunța cu surle și trâmbițe că s-a găsit un nou logo pentru București. Juriul, format din oameni precum Bogdan Naumovici și Mirela Palada, a decis să premieze cu 11 mii de euro un designer din Timișoara care a hotărât că reprezentative pentru capitală ar fi patru inimi de culori diferite. Glumesc, el n-a hotărât nimic, pentru că, ulterior, s-a dovedit că lucrarea sa de mii de euro era de fapt inspirată masiv de logoul orașului New Taipei.

Teribila asemănare dintre cele două logouri a fost descoperită de un simplu cetățean, care a postat rezultatele „anchetei" sale pe Facebook. Anchetă pentru care i-au trebuit doar cinci minute de reverse search. Postarea cetățeanului a devenit virală, influencerii din publicitate au râs, memarii au memat, astfel că, în cele din urmă, Primăria a decis să descalifice lucrarea designerului timișorean.

Însă telenovela nu s-a încheiat aici. După ce juriul a ales un nou logo, glumeții au intrat iarăși în acțiune și au răspândit pe Internet o memă din care reieșea că și acesta ar fi fost furat, de data asta de pe coperta unui manual de geometrie. Nefiind cunoscută pentru un simț al umorului prea dezvoltat, Firea a reacționat printr-un comunicat de presă în care-i amenința cu procese pe cei care au „declanșat și răspândit această manipulare grosolană".

Sunt curios dacă a dat curs amenințării și acum, undeva acolo, într-un tribunal bucureștean, un biet memar se chinuie să-i explice unui judecător în pragul pensiei ce-i aia o memă sau ce-i ăla un Facebook.

Într-o zi frumoasă de vineri, Gabriela Firea a început revoluția din trafic pe care o promisese cu un an în urmă, în timpul campaniei electorale. Mai exact, a introdus benzi unice pentru transportul în comun pe Șoseaua București-Ploiești, în sensul spre centru, iar apoi ar fi urmat să facă același lucru pe Șoseaua Kiseleff, bulevardul Constantin Prezan, Calea Dorobanți și bulevardul Magheru.

O idee aparent bună, dar care, ca mai toate măsurile administrației PSD-ALDE, a eșuat lamentabil. Încă din prima zi, presa observa că traficul din nordul Capitalei a fost dat peste cap de implementarea benzilor unice pentru autobuze.

Chinul șoferilor a continuat lunea următoare, când Facebook-ul s-a umplut de spumele nefericiților blocați în trafic.

Indignarea șoferilor bucureșteni a fost exploatată și de influenceri/politicienii cu reach, care ba au făcut live-uri, ba au ironizat-o pe Gabriela Firea în scrisori deschise pe Facebook. Cert e că n-a trecut mult timp până când Primăria Capitalei a capitulat, cu scuza că a fost un simplu experiment și implementarea benzilor unice pentru autobuze va fi reluată „după începerea vacanței școlare".

Vacanța școlară se apropie cu pași repezi de final și uite că benzile unice continuă să existe doar pe hârtie, semn că furia Internetului e mai relevantă decât promisiunile revoluționare din campanie.

Hei, îți mai aduci aminte de Cătălin Rădulescu, ex-deputatul PSD care spunea că protestatarii rămași prin Piața Victoriei ar merita calmați cu tunurile de apă? Sau care se lăuda că și-a păstrat mitraliera cu care a luptat în decembrie '89 și e pregătit s-o folosească din nou?

Sigur ți-l amintești, e greu să uiți un personaj atât de pitoresc. Mai ales că perlele lui au devenit virale pe Facebook. Și nu așa, o dată, pentru că omul a ținut morțiș să existe un al doilea interviu, ca drept la replică. În mod surprinzător, nici de data asta n-a fost pus într-o lumină prea pozitivă. Nu reușesc să-mi explic de ce, poate pentru că i-a întâmpinat pe jurnaliști cu amenințări precum „dacă vreţi să nu fiţi daţi afară amândoi (…) de data asta scrieţi ce vreau eu, nu ce vreţi voi"? Cine știe.

Cert e că faima căpătată în mediul online nu i-a prins bine din niciun punct de vedere. Mai întâi, după o vizită a polițiștilor argeșeni, și-a pierdut armele și permisul de portarmă. Câteva săptămâni mai târziu, Dragnea și ceilalți boieri pesediști au decis să-l suspende din partid. Timp de doar șase luni, ce-i drept, dar tot tre' să fi usturat. Blestemați să fie cei care au inventat Internetul, Facebook-ul și share-ul.

Îți mai aduci aminte de Mirel Palada, sociologul de mare anvergură ajuns consilier și purtător de cuvânt în cabinetul Ponta? Probabil nu, pentru că, de vreo doi ani încoace, omul se scaldă într-o irelevanță atât de usturătoare încât doar „trollii tefeliști" îl mai bagă astăzi în seamă.

De fapt, întreaga sa existență pare să se desfășoare pe Facebook, nu-mi dau seama când mai are timp de familie, plătit facturi și dus gunoiul. Tot Facebook-ul este și cel care l-a băgat în belele în urmă cu trei ani de zile, când s-a lăudat cu plăcerea de a „executa electric" jurnaliști de la Gândul.

Ponta a ascultat vocea revoltată a Internetului și declarat că nu va tolera așa exprimare „nici măcar pe Facebook", iar la scurt timp după, Palada era înlocuit de Corneliu Calotă și cerșea scuze smerite breslei gazetărești. Tot pe Facebook, desigur.

Pe la sfârșitul lui 2015, Liviu Dragnea a avut geniala idee de a propune un proiect de lege prin care să fie pedepsite „manifestările de ură și intoleranță față de anumite categorii sociale". Proiectul era gata să treacă-n februarie 2016 și ar fi presupus înființarea unui Departament pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei în cadrul CNCD, care ar fi fost compus de 14 angajați numiți politic (cum altfel?).

Mulți și-au dat seama că legea e doar o tentativă de a le băga pumnu-n gură celor care critică PSD-ul (plus electoratul aferent), așa că și-au strigat revolta pe pagina de Facebook a liderului PSD, unde minionii din echipa de social media au avut grijă să șteargă fiecare comentariu negativ.

Așadar, presiunea de a respinge legea a fost imensă, mai ales în mediul online, dar Dragnea tot n-a dat semne că va renunța vreodată la proiect. Totuși, alții colegi din Camera Deputaților n-au părut la fel de entuziasmați de idee și, poate și cu ajutorul unei erori de soft, legea a fost în cele din urmă respinsă.

După ce preț de luni bune influencerii și alegătorii progresiști au făcut presiuni asupra USR-ului ca să se poziționeze pe tema referendumului CpF, liderii partidului au început în cele din urmă să facă primii pași în acest sens. Mai întâi, Biroul Național a hotărât să se împotrivească redefinirii familiei, fapt ce a declanșat demisia liderului/fondatorului, Nicușor Dan, care a spus nu se va întoarce-n partid dacă nu se revine asupra deciziei.

Șantajul lui a funcționat, cel puțin pentru moment, dar după două luni de campanie intensă în online și un referendum intern, tabăra progresistă a avut câștig de cauză.

Astfel, ca urmare a presiunii Internetului, avem un partid care a reușit la un an de la înființare să se definească ideologic, dar care, în același timp, a rămas definitiv fără lider și fondator. Felicitări, Internet! Cred…

Ce s-a întâmplat anul acesta cu OUG 13 și tentativele de a trece prin Parlament legea grațierii nu reprezintă deloc o noutate pentru politica românească. Marțea Neagră, momentul în care PSD a încercat să le acorde super-imunitate demnitarilor și baronilor locali, a avut loc acum nici patru ani. Și atunci, la fel ca la începutul lui 2017, revolta Internetului (manifestată ulterior și prin proteste de stradă) a fost cea care a stopat tentativa PSD-ului de a-și scăpa oamenii de pușcărie.

Totuși, faptul că au încercat cam același lucru la un interval atât de scurt demonstrează că nu-i suficient să te indignezi pe Facebook și apoi în stradă. Important e să rămâi vigilent, mereu cu ochii pe presă, mereu gata să tastezi nervos atunci când vezi că ți se pregătește ceva dubios.