FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Taică-miu a făcut un interviu cu tatăl lui Drake în Suedia și a ieșit asta

Au vorbit despre Jerry Lee Lewis, despre cum s-au cunoscut părinții lui Drake și despre succes.

Dennis Graham e tatăl lui Drake și, în ultimii doi-trei ani, a locuit în Suedia. E destul de popular pe Instagram. Am auzit prima oară de Graham în februarie 2015, când a fost prezent la premiile muzicale din Suedia. Toată lumea s-a întrebat pe Twitter ce dracu' face tatăl lui Drake în Suedia. Se pare că Graham e prieten cu regizoarea suedeză Nikeisha Andersson și ea a regizat videoclipul muzical pentru Kinda Crazy, single-ul lansat de Graham anul trecut.

Publicitate

Videoclipul Kinda Crazy a fost filmat în Stockholm acum doi ani, dar a ieșit abia săptămâna trecută. Am vrut să-i iau interviu lui Graham, dar mi-am dat seama că eram prea obsedat de fiul lui, Drake, și am vrut să-i ia interviu cineva care nu știe cine e Drake, așa că l-am rugat pe taică-miu, Magnus, să facă asta.

„Tată, poți să-i iei interviu unui tip de vârsta ta care tocmai și-a început cariera solo?" l-am întrebat. „În trecut, a cântat la tobe cu Jerry Lee Lewis!" Cum taică-miu e mare fan rock'n'roll, a acceptat, deși ușor derutat.

Tatăl lui Markus: Salut, Dennis. Așadar, ești faimos pentru că ai cântat la tobe cu Jerry Lee Lewis?
Dennis Graham: E o poveste ciudată cum l-am cunoscut pe Jerry Lee. Există în Memphis un loc numit Hot Balloon. Jerry avea un toboșar pe nume robert Tarp Tarrant, care comisese o infracțiune și fusese arestat de poliție. Eram în zonă și Jerry Lee m-a rugat să cânt cu ei pentru că Tarp lipsea. Aveam 18 ani. Dar acum sunt faimos datorită fiului meu, Drake.

În orice caz, am cântat cu mulți oameni faimoși: Al Green, Isaac Hayes, Willie Nelson și Mickey Gilley. Pe termen scurt. Am cântat cu foarte mulți oameni, dar nu suficient cât să mă consider faimos. Acum primesc atenție doar datorită fiului meu.

Citește și: Călugărul din secolul 18 care a inventat muzica electronică

Fiului tău? Drake? Nu-l știu. Ce poți să-mi spui despre el?
Drake s-a născut în Toronto, Ontario. Eu sunt din Memphis, Tennessee. Am plecat când eram foarte tânăr. M-am mutat în Vegas, apoi în Texas și apoi în Toronto.

Publicitate

Am cunoscut-o pe mama lui Drake într-un hotel din Toronto. Eram la bar și voiam să fumez, așa că l-am rugat pe barman să-mi facă rost de țigări. Mama lui Drake era acolo pentru un spectacol și m-a auzit. Mi-a dat o țigară, am început să vorbim și, când m-am întors din nou în Toronto, ne-am îndrăgostit și am ajuns să mă mut acolo.

În ce fel te face faimos fiul tău acum?
Pe rețelele sociale. Postez multe lucruri despre el și oamenii mă caută pe Google și află ce am mai făcut, așa că am peste 200 000 de followeri pe Instagram. Totul se întâmplă foarte repede în ziua de azi.

Dar cine e Drake?
E un rapper. E rapperul numărul unu din lume în momentul de față.

Poate că i-am auzit cântecele. Poate am și dansat pe ele, cine știe.
Hai că-ți arăt o poză!

Porți în fotografie același costum cu care te-ai îmbrăcat azi. Cum de te îmbraci așa?
A, e doar pentru video! De obicei mă îmbrac foarte relaxat. L-am mai purtat când am avut o ședință foto de Anul Nou în Las Vegas. Pentru că mă recunoaște multă lume de pe rețelele sociale după costumul ăsta, am vrut să-l port din nou în videoclip.

Spune-mi despre cântecul tău!
Am vrut să fac niște R&B. Tânăra care mi-a făcut piesa locuiește în Memphis și face muzică. Mi-a plăcut mult piesa asta, „Kinda Crazy". Am scris versurile împreună cu un tânăr. Am stat într-o noapte, ne-am întins la băut și am făcut versurile, iar Dustin Que a produs-o. A ieșit fantastic!

Publicitate

Care e relația ta cu fiul tău?
E dragostea vieții mele! Merg în turnee cu el. Avem și divergențe, dar…Am făcut un pariu când avea nouă ani. A fost la un casting pentru o emisiune și am făcut un pariu pe cinci dolari. Mi-a zis: „Tată, pun pariu că o să fac mai multe filme decât ai făcut tu vreodată și o să joc în mai multe reclame decât ai jucat tu vreodată." Am acceptat pariul încântat. Iar în 2009, a trebuit să-i dau cinci dolari. M-a depășit!

Citește și: Cine este cea mai cool femeie din muzică

Mi se pare fascinant cât de mult petrec oamenii din industria muzicii. E adevărat?
Eu ies în cluburi de hip hop cel puțin trei nopți pe săptămână.

Uau! Și ai zis că mereu ai cântat în trupe. Cum de cânți solo acum?
Nu mai vreau turnee. Nu vreau să devin faimos. Am vrut doar să scriu un cântec și l-am scris.

Asta are legătură cu pariul ăla, nu? Vrei înapoi ăia cinci dolari!
Haha, nu! L-a câștigat, ce să mai. Am terminat cu asta. Dar a fost un pic gelos când am scos videoclipul, pentru că mi-a zis: „Tată, acum e vremea mea să strălucesc!" Și i-am zis: „Fiule, scot și eu o singură piesă. Ești multi milionar, cum naiba aș putea concura cu tine?"

Mulțumesc, Dennis.