Muzică

Cum am trăit concertul lui Bon Jovi și am înțeles ce înseamnă să fii în lumea bună

Vara lui 2011 a fost mai toridă decât altele. Bon Jovi, prezentat ca parte din trupa cu același nume, a venit în România. Nici nu trebuie să fii fan ca să înțelegi de ce a fost important.
16 Februarie 2019, 9:40am
Concert Bon Jovi Romania
Jon Bon Jovi în Piața Constituției în iulie 2011. Imagine: Mediafax / Ovidiu Micsik

Michael Jackson, în 1992, le-a arătat românilor ce-nseamnă să trăiești în lumea bună, fără barieră, fără entertainment cernut prin cenzura comunistă, iar din acel an oamenii au început să viseze un pic mai pronunțat la viața bună. Anii 2000 au fost ceva mai bogați în nume sonore care au ajuns pe la noi. Astfel s-a făcut că în 2011 a ajuns și trupa Bon Jovi cu al ei lider Jon Bon Jovi.

Cum a fost concertul? Mișto spre excelent, aș putea spune, chiar și după anii ăștia care au trecut de la acel moment. Impresia mea mi-e influențată în procent de vreo 30% de calitatea mea de fană, dar și de fostă puștoaică îndrăgostită de Jon încă de când Revoluția mi-a permis să-l ascult și să-l văd la MTV. Și să cumpăr casete contrafăcute cu albumele lui, de la bișnițarii din oraș. Îți sună cunoscut? Da, probabil așa ai luat și tu contact cu muzica din afară.

Mega concertul – raportat la scara României – s-a întâmplat pe 10 iulie 2011, în Piața Constituției, la aproape 40 de grade. Și, cu puțin noroc, am fost acolo, ca să nu regret c-am ratat ceva ce laudă românii char și azi.

Nu eram pregătită să ajung acolo din cauză de bani. Nu-mi amintesc cum de ajunsesem în așa gaură financiară încât să nu-mi permit să dau 200 de lei pe-un amărât de bilet la normal circle. Speram, totuși, pe ultima sută de metri, la o invitație de presă. Ca mine erau mulți alți colegi jurnaliști, așa că, și dacă venea, invitația respectivă, avea să fie vânată ca-n filme. Dar n-a venit, totul a fost sold out, mai ales mocăciunile.

Am trăit venirea lui Jon pe invitația altuia

Când mă gândesc la noroc, mă gândesc la ziua aia, pentru că am avut cu carul. Am ajuns la concertul Bon Jovi fără să mai sper asta și am avut parte și de două ore de show, doar pentru că americanii au fost atât de generoși cu românii, încât le-au mai cântat o oră. Bonus.

Scena a fost amplasată în Piața Constituției, la fel ca la toate marile concerte care au urmat, iar spațiul concertului a fost îngrădit de niște garduri șubrede, pe care unii fani mai zeloși și mai pe sărăcie le-au forțat ca să intre moca.

Eu n-am făcut asta, aveam o vârstă și-o prestanță, dar am zis că n-ar strica să-i ascult pe rockeri din spatele gardului. Am fost cu alte câteva prietene mai fane sau mai puțin fane și ne-am găsit un loc bun pe niște scări ale unui minister din apropiere, așa încât să avem vedere și la ecranele imense. Nu mai zic de sunetul excelent, care ți-ar fi permis să asculți concertul bine-mersi de la metrou de la Unirii.

Cumva n-a fost îndeajuns pentru noi. Ce se auzea și se vedea un pic chinuit de dincolo de cortină era prea tare ca să nu trăim distracția chiar la buza scenei. Trebuia să intrăm la concert chiar dacă asta avea să ne falimenteze bugetul pe o săptămână și-am îndrăznit să dăm o tură timidă pe la casele de bilete. Se mai găsea ceva, dar de la 300 de lei în sus. Gratis ar fi fost mai bine.

Sigur, acum ai zice că e dovadă de respect pentru munca artistului să plătești biletul, dar, crede-mă, ceva bani am investit și eu în trupă, când eram puștoaică. Casetele alea contrafăcute și posterele din Bravo nu se pun? După o oră de când au început Jon și ai lui să cânte și un grup vesel se îndrepta spre ieșire, acolo unde așteptam noi să ne decidem dacă dăm căruța de bani pe concert sau nu.

Am fost tipele potrivite la locul potrivit, căci cei care părăseau show-ul aveau fix numărul de invitații de care aveam nevoie ca să fim fericite măcar în următorul an. Le-am cerut, le-am reciclat, am intrat și ne-am bucurat de două ore de concert. Jon de-abia se încălzea, așa c-am nimerit tocmai bine.

Cel mai tare concert la care am fost și nicio poză pe telefon care să dovedească asta

Cu ce am rămas după două ore din concertul care a durat de la 20 la 23? Cu atmosfera aia pe care n-o trăisem la niciun alt concert, cu faptul că Jon, la ce 48 de ani de atunci, arăta cu cel puțin zece ani mai tânăr, și cu cel că românii încă mai foloseau aparatele digitale. Telefoanele mobile de pe-atunci, deținute de românul mediu, te-ajutau doar la o poză blurată. Eu aveam o râșniță cu care am înregistrat doar sunetul, așa că n-am dovada c-am fost acolo.

După ce-am recitit, azi, recenziile scrise după concert, mi-am adus aminte și de detalii. Că ceilalți membri ai trupei, Richie Sambora, David Bryan și Tico Torres, au fost și ei la superlativ, că scena, sunetul și ecranele, toate ale trupei, au fost de nota zece. Sau că solistul a comunicat foarte bine și permanent cu publicul. Și nu mă refer doar la acel „Bună seara, București!” pe care toți artiștii îl aruncă în deschidere, apoi devin autiști. Așa s-a întâmplat la concertul Red Hot Chili Peppers, de pe Arena Națională, un an mai târziu.

Uite, de exemplu, ce a scris Gândul: „Începând cu ora 20.00, Bon Jovi a reuşit să ridice temperatura în centrul Bucureştiului şi aşa toropit de cele aproape 40 de grade din termometre. A fost ajutat de peste 50.000 de oameni care s-au transformat într-un veritabil backing vocals vreme de 180 de minute în cap, cât a durat concertul.”

„Mulțimea de români s-a aflat și la propriu, și la figurat, la picioarele lui Bon Jovi”, a spus și Andreea Esca la Știrile Pro TV, printre alte osanale pe care le găsești în reportajul de mai jos.

Atunci s-a inventat conceptul de Diamond circle, pentru fanele care-ar fi dat oricât să-l atingă pe Jon

Era o chestie la care trebuia să mergi, să fii văzut, altfel nu existai. A fost evenimentul verii și aproape toți cunoscuții mei au ajuns acolo. Azi, la opt ani distanță, își amintesc toți cam aceleași lucruri: că Jon s-a simțit la fel de bine ca cei 50 de mii de români veniți să-l vadă și că a oferit un biss de o oră. Pe bune, ce altă trupă mare venită la noi a cântat moca o oră?

Știi care-i partea proastă din toată chestia asta despre care toți au numai cuvinte bune? Că unii nu s-ar mai duce și la concertul de anul ăsta, din 21 iulie. Motivul? Cel din 2011 a fost prea special și ăsta de-acum sigur nu s-ar ridica la înălțimea lui. În plus, rockerii sunt mai bătrâni cu opt ani, Jon are părul alb și chitaristul Richie Sambora, al doilea cel mai popular tip din trupă, lipsește din peisaj.

Nu e și cazul amicei mele, Alexandra (41 de ani), fostă membră în fan clubul Bon Jovi. La ea, ține de blazon să fie acolo și la vară. A fost și în 2011 și are numai amintiri mișto.

„La 14 ani, făceam parte din fan clubul Bon Jovi și visam cu ochii deschiși la un concert cu ei. Băieții au întârziat vreo 20 de ani, dar îi iert, că a fost unul dintre cele mai tări show-uri de la noi. Jon a cântat ca pe casetă, vorba aia, timp de trei ore, și îl mai țineau curelele dacă nu i s-ar fi pus în vedere că era deja ora 23 și riscă o amendă”, mi-a povestit Alexandra. „Am avut bilet la Golden, dar nenorociții au pus atunci un Diamond circle între mine și el! Nu mai știu cât m-a costat biletul. Țin minte doar că mi l-a cumpărat taică-meu, care mi-a promis, în adolescență, că-l cumpără el, dacă e să vină vreodată Bon Jovi la noi. Acum, la Diamond, am dat 600 lei. O avere, știu! Cu toate astea, de-abia aștept să-i revăd la vara și să ascult vechile hituri! Dacă s-ar mai și vopsi JBJ până atunci, ca să arate ca pe vremuri, er fi minunat.”

O altă fană, Maria (40 de ani) are o poveste asemănătoare legată de primul concert Bon Jovi. „La concertul ăla am simțit energia mulțimii, energia lui Jon, era empatic, simțeam că iubește publicul, efectiv. Am cântat cu el, cred că au fost 50 de mii de oameni. Am dat 180 de lei pe bilet, sau pe acolo, și am stat la Normal circle, pe undeva pe la mijlocul mulțimii.”

Chiar și Jon Bon Jovi, ajuns acum la 56 de ani, a crezut c-a fost extraordinar ce s-a întâmplat la București, altfel n-ar fi postat pe Facebook, la două zile distanță, o poză cu el și cu tricolorul. Și cu mesajul ăsta: „Mulțumesc încă o dată, România! Ce show incendiar! Abia aștept să vă văd din nou, foarte curând!” Un „foarte curând” care, vedem acum, a însemnat opt ani.

Sunt o mulțime de trupe și cântăreți care, pentru noua generație de români, nu înseamnă nimic și asta e în regulă. Dar pentru copiii 80ilor și 90ilor există lejer un top 10 sau un top 20 de titani ai muzicii pe care am vrut și am visat să-i vedem în realitate – chiar și de la zeci de metri distanță de scenă. Trupa Bon Jovi, cu solistul Jon Bon Jovi, e pe listă. Madonna, ajunsă la noi în 2009, e din aceeași ligă. Ca să nu mai zic de The Rolling Stones sau AC/DC. Dar despre toți ăștia altă dată.

Editor: Răzvan Băltărețu

Citește mai multe despre concerte din România:
**[Cum s-au organizat primele concerte rock din România, în haosul din anii ‘90

](https://www.vice.com/ro/article/gyjme3/primele-concerte-rock-din-romania-in-anii-90)[Ce am învățat despre români, după concertul Carla's Dreams unde au leșinat tineri

](https://www.vice.com/ro/article/4xvnvn/ce-am-nvat-despre-romni-dup-concertul-carlas-dreams-unde-au-leinat-tineri)[Ce am învățat despre români după concertul Siei din București](https://www.vice.com/ro/article/eznabe/concertul-sia-de-la-bucuresti)**