Tot ce-am trăit în liceu după ce mi-au fost furate pozele nud

Când aveam 15 ani, colegii mei de liceu se confruntau cu problemele tipice adolescenței. Cum poți scoate cel mai bine pete de vomă de pe covorul părinților după o petrecere? Cum să faci în sfârșit sex, fără pic de experiență în domeniu? Însă eu am avut o problemă mai presantă. Singurul lucru la care mă gândeam era cât va dura până când toţi cunoscuţii mei o să uite de fotografiile cu fundul meu gol.

Povestea nudurilor mele furate începe în 2007, în dormitorul prietenului meu de atunci. Între postere cu Christina Aguilera și Ronaldo, eu am pozat în primul meu set de lenjerie intimă, un corset cu jartiere, un chilot tanga asortat și dresuri. În retrospectivă, faptul că am decis să optez pentru o schemă de culoare de un roz strident cu alb a fost un semn că nu eram suficient de matură să fac selfie-uri sexy pentru prietenul meu.

Am făcut pozele în patul lui, înainte să se întoarcă acasă de la școală, cu timer-ul de la telefon, într-o poziție cu picioarele depărtate, mâinile pe sâni și curul la vedere. Când a ajuns, i le-am trimis via Bluetooth, dar apoi le-a șters din telefon. Mi-a spus: „Dacă le păstrezi, cel mai probabil o să ajungă la toată lumea.”

A avut dreptate. De fapt, a durat doar două săptămâni până când o colegă a venit la mine și mi-a arătat pe telefonul ei o poză cu mine pe jumătate goală. După care mi-a zis cu delicatețe: „toată școala ți-a văzut fundul.”

Pozele nu s-au răspândit de la prietenul meu. Alți doi băieți de la școală mi-au șterpelit telefonul din geantă și au trimis pozele. După asta, le-au distribuit tuturor colegilor, care, la rândul lor, le-au trimis mai departe. Au circulat până când toată școala a apucat să mă vadă într-o postură expusă.

Corpul meu de adolescentă devenise proprietate publică. Fotografiile alea marcaseră inițial un moment special din viața mea - prima oară când m-am privit și am considerat că sunt suficient de matură și sexi. Când am pozat pentru fotografiile alea, emanam încredere, m-am simțit emancipată și am vrut să împart momentul ăla cu prietenul meu. Dar nu s-a întâmplat așa cum mă așteptam și am ajuns, într-un final, să mă simt dezgustător de naivă.

„Deseori femeile sunt învinuite pentru că-și expun goliciunea în fotografii și videoclipuri”, îmi spune Anna Hartmann, ofițer împotriva violenței digitale de la Federația Germană de Consiliere a Femeilor și Servicii de Urgență pentru Femei. Organizația a lansat în 2017 o campanie împotriva violenței digitale, pentru a ajuta femeile să contracareze situații similare.

Din spusele lui Hartmann, din ce în ce mai multe femei caută consiliere din cauza violenței domestice, deși nici serviciul de consiliere, nici poliția nu pot estima niște cifre exacte. Un purtător de cuvânt de la Departmentul Penal Federal german confirmă că există aproape șase mii de incidente au fost raportate în 2016, în care fotografii și videoclipuri cu situații intime au fost publicate intenționat, fără consimțământul persoanelor din imagini. Un sondaj austriac din 2014 a descoperit că 16% dintre austriecii cu vârste între 14 și 18 ani au spus că au fotografii nud, în timp ce 50% au raportat cunoștințe ale căror imagini nud au fost publicate online, folosite pentru șantaj sau hărțuirea persoanei în cauză.

În 2014, când conturile de iCloud ale vedetelor precum Rihanna și Jennifer Lawrence au fost hack-uite și fotografiile lor nud au ajuns pe internet, comisarul digital al UE de la momentul respectiv, Günther Oettinger a spus: „Dacă cineva, în special o vedetă, e suficientă de proastă cât să urce online fotografii nud, atunci nu ar trebui să se aștepte de la noi să o protejăm.” Dacă o persoană face fotografii nud private și apoi cineva le fură, ar trebui să se aștepte la o formă de protecție. Așa cum spune și Hartmann, sextingul în sine nu este problema, vina ar trebui direcționată către oamenii care fură imagini intime sau le publică pentru click-uri. „Dar, mult prea des, noi dăm vina pe victime.”

Două zile după ce fotografiile mele au început să se răspândească prin școală, m-a sunat un prieten să-mi spună că cea mai bună prietenă a mea postase fotografiile mele pe blogul ei. Când m-am uitat pe site, sub poze scria: „Curvă”.

Asta era cea mai bună prietenă a mea, care, într-un moment în care aveam cel mai mult nevoie de sprijinul ei, posta online mesaje jignitoare și acuzatoare la adresa mea. M-am simțit rușinată, speriată și complet singură. Știam că nu mă mai puteam întoarce la școală.

Conform lui Hartmann, asta a fost o reacție perfect normală. „Când ești martor la cât de repede sunt răspândite fotografiile sau videourile tale, fără să știi cât de mulți oameni o să le vadă, simți că pierzi controlul”, spune ea.

Eram destul de tânără când am învățat prima regulă a internetului: dacă ceva a fost online chiar și o singură dată, va fi online pentru totdeauna. Totuși, în viitor ar putea să nu mai fie valabilă.

În decembrie 2017, UE a luat noi măsuri pentru a proteja mai bine oamenii afectați de pornografia de răzbunare și alte acte similare, așa cum mi s-a întâmplat și mie. În 2015, guvernul britanic a adoptat o lege prin care pornografia de răzbunare a devenit infracțiune pedepsibilă cu doi ani de închisoare. Însă în Germania, ca în multe alte țări, nu există legi clare pentru astfel de probleme.

Mi-am dat seama imediat după ce am văzut fotografiile pe internet că nu voi reuși să ies din situația asta pe cont propriu. Așa că am apelat la tatăl meu, iar el l-a sunat imediat pe unul dintre băieții care îmi furaseră fotografiile și l-a amenințat că o să-i contacteze părinții dacă nu le ștergea de pe blogul prietenei mele.

Fotografiile au fost scoase la scurt timp după asta, dar problema nu a dispărut. Nu aveam cum să aflu câtă lume le descărcase, dacă alții le-au postat și în alte părți sau dacă vreun profesor le-a văzut.

A doua zi la școală, prietena care postase pe blog fotografiile mele nud m-a confruntat pe hol, în legătură cu un mesaj amenințător de la mine, trimis în noaptea anterioară. Înainte să pot spune ceva, mi-a tras o palmă peste față. M-am întors în clasă, mi-am luat lucrurile și am plecat. Am petrecut restul dimineții plângând în spatele sălii de gimnastică.

Până la urmă, m-am mai liniștit cu gândul că urma să apară un alt scandal mare în şcoală, şi toată lumea o să uite de fotografiile mele. În următoarele săptămâni am dus un fel de campanie de rebranding. Îmi doream să le demonstrez persoanelor care mă jigniseră că nu eram așa cum credeau. Așa că mă îmbrăcam cât se poate de simplu, cu tricouri, blugi și hanorace. Nu mă mai machiam la fel de strident și nu mai ieșeam în oraș. M-am devotat prietenului meu, cu care am mai stat câțiva ani, deoarece mi-am argumentat că, atât timp cât aveam un prieten, nimeni nu putea să spună că sunt curvă.

Următorii doi ani am picat în aceeași clasă cu cei doi băieți care îmi furaseră fotografiile. După ce tatăl meu a vorbit cu unul dintre ei la telefon, amândoi și-au cerut scuze, pe care le-am acceptat, deoarece chiar credeam că nu s-au așteptat ca situația să scape de sub control atât de mult.

Dar nu am mai vorbit cu fosta mea prietenă timp de zece ani, până de curând, când m-a găsit pe Facebook. Am luat legătura cu ea pentru articolul ăsta, să văd dacă-și mai amintea ce făcuse. „Am vrut doar să te rănesc”, mi-a explicat ea. „Nici nu mai țin minte de ce, doar știu că asta voiam. Faptul că am uitat probabil spune cât de puțin îmi păsa de sentimentele tale.”

Deși mi-am iertat colegii de clasă, nu am reușit niciodată să trec complet peste invazia intimității mele, sau felul în care am fost învinuită pentru ce se întâmplase. Ani de zile, oamenii din orașul meu natal, care nici măcar nu erau la școala mea, mi-au spus că au văzut fotografiile alea. În multe feluri, încă e o experiență care mă definește. Deși acum știu că pot purta orice vreau, atunci când cineva comentează despre felul în care arăt, încă îmi declanșează un sentiment de vinovăție.

În cele din urmă, trebuie să găsim metode eficiente de a ne asigura că victimele pornografiei de răzbunare sunt luate în serios. De asemenea, social media și platformele video trebuie să acționeze rapid şi să şteargă comportamentul sexual violent. Deoarece, așa cum spune și Hartmann, „pornografia de răzbunare este, mai presus de toate, o formă de agresiune sexuală.”

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.