High hui

Povestea românului care a luat parte la salvarea a 100 de oameni de la înec în Marea Mediterană

Sunt Dragoș și salvez refugiați de la înec în Marea Mediterană între focuri de armă și prejudecățile oamenilor.

de Dragoș Nicolae
14 Februarie 2018, 11:32am

Dragoș, primul de la dreapta. Fotografie din arhiva personală a autorului

Lucrez ca voluntar pe nava Aquarius, pentru organizația SOS Mediteranee. În ultimii doi ani, Aquarius a salvat peste 28 de mii de oameni, din Africa sau Asia, care au încercat să treacă Marea Mediterană în bărci gonflabile sau din lemn.

Nava noastră patrulează în Marea Mediterană la aproximativ 20 de mile de coasta Libiei, de la Est la Vest și invers.

În urmă cu două săptămâni, pe 27 ianuarie, a fost pentru noi una dintre cele ai tragice zile pe mare, de la începutul misiunii. Am fost acolo și uite cum s-au întâmplat lucrurile.

Dragoș, în acțiune. Fotografie de Anthony Jean / SOS Mediterranee

O zi obișnuită...„Wake Uppp! We have a target in 20 minutes!”

Ziua a început la 4 dimineața pentru noi, cei 12 membri ai echipei SAR (Search and Rescue) al ONG-ului SOS Mediterranee. Tanguy Louppe, un tip care arată ca personajele din „Mad Max: Fury Road”, ne trezește cu vocea răgușită și cu un puternic accent franțuzesc:

„Wake-Uppp..! We have a target in 20 minutes!”

Ușile cabinelor unde dorm opt membri SAR, din care fac și eu parte, sunt deschise permanent, așa că ne trezim repede și începem să ne echipăm. Îmbrac salopeta impermeabilă, îmi pun în cap casca de protecție, cizmele de cauciuc, îmi iau pe umeri vesta de salvare și îmi imaginez că așa se echipează soldații și pompierii. În grabă, fără să vorbească și fără să știe ce dracu îi așteaptă.

Membrii SAR sunt, în general, tipi și tipe care lucrează sau au lucrat ca navigatori pe diverse vapore, cu funcții diferite, de la marinari, cum sunt și eu, la căpitani. Dar sunt și foști pescari de pe pescadoare sau specialiști în bărci de viteză.

În zece minute suntem toți pe punte, gata să lansăm bărcile la apă. Așteptăm semnalul lui Klaus Merkle, coordonatorul echipei, un fost căpitan german care, în mod normal, știe să negocieze până și cu paza de coastă libiană.

Marea e puțin agitată și vântul bate cu peste zece noduri (aproape 20 de kilometri pe oră). Semnalul lui Klaus întârzie și noi înțelegem că una din navele Gardei de Coastă a Libiei, căreia îi putem vedea de aici luminile de navigație, nu vrea să negocieze.

Libienii sunt uneori cooperanți cu noi, alteori agresivi. Astăzi ne aflăm în cea de-a doua situație.

Fotografie de Laurin Schimd

Reflectorul de căutare de pe Aquarius se aprinde și putem vedea astfel barca albă, gonflabilă, ca o saltea plutitoare, aflată în derivă. Îi vedem și pe oamenii din barcă, probabil fugiți din Africa subsahariană sau sudul Asiei, cum stau lipiți unul de celălalt.

Ambarcațiunea e atât de aproape încât îi auzim pe refugiați cum strigă după ajutor. Ne fac semne disperate din mâini, ridică obiecte, canistre goale de benzină, doar să-i vedem mai bine, iar noi ne agităm ca niște animale în cușcă. Pe puntea de comandă, Klaus este somat în VHF (sistemul de comunicații dintre vapoare) de căpitanul libian să ne îndepărtăm, altfel vom avea probleme, fără să zică ce înseamnă asta.

Cu un an în urmă, libienii au tras focuri de armă în aer să ne sperie. Acum însă nu fac asta. Noi ne continuăm marșul cu viteză redusă, iar nava de patrulare ne însoțește timp de 20 de minute, să fie sigură că nu ne întoarcem.

Libienii ne abandonează într-un final și se întorc să salveze barca, pe care în jargon SAR o numim „dinghy” sau țintă. Știu deja că acei oameni disperați, pe care tocmai i-am văzut mai devreme, se vor întoarce în centrele improvizate de detenție din Libia, în care abuzurile și brutalitățile medievale sunt la ordinea zilei. Asta dacă vor scăpa toți cu viață de pe mare.

Marea Mediterană Centrală (între Libia și Italia) este cea mai periculoasă rută de migranți din lume. În zona asta, începând cu 2014, s-au înecat peste 14500 de oameni. Iar numărul lor crește în timp ce tu citești articolul. Numai în 2018 au murit peste 390 de refugiați.

Ziua nici nu a început bine și deja vedem cea de-a două navă cu refugiați

Două ore mai târziu, MRCC Rome (Maritime Rescue Coordination Centres), autoritatea care gestionează majoritatea cazurilor disperate din zona asta a Mediteranei, ne informează că, în zona în care ne aflăm noi, o altă barcă gonflabilă, cu peste o sută de oameni la bord și, posibil, deteriorată, are nevoie de ajutor.

Aquarius pornește cu viteză maximă spre poziția indicată de Roma, iar noi ne pregătim sufletește pentru o operațiune de salvare pe care o bănuim dificilă. Am trecut deja prin multe operațiuni, câteva dintre ele riscante, am făcut o groază de antrenamente alături de cei de la Medici fără frontiere, care lucrează cu noi pe vapor, avem zeci de ore de ședințe, de lansat bărci la apă, de situații specifice, tactic și medical, pentru orice tip de critical rescue. Deci cât de greu ar putea să fie?

Datele oficiale din 2017 arată că peste 95 mii de oameni au fost salvați în Marea Mediterană, în timp ce 2500 și-au pierdut viața.

Proporția asta îmi dă puțin curaj, deși, de fiecare dată când mă urc pe barcă, știu că probabilitatea unei tragedii rămâne ridicată.

Este opt dimineața și suntem din nou pe punte. În apropiere, vedem o altă navă, despre care bănuim că ar putea fi a Gărzii Financiare italiene și care, în mod inexplicabil, își schimbă cursul și părăsește zona. Știm că barca aflată în pericol e undeva, în apropiere, așa că nu înțelegem de ce nava italiană tocmai ne-a abandonat. Legea îi obligă să ne asiste la o operațiune de salvare sau să contribuie cu orice mijloace.

Fotografie de Laurin Schimd

La ora nouă putem vedea barca. Este o ambarcațiune din cauciuc, probabil avariată, cu peste o sută de oameni la bord. Totuși e prea departe să-mi dau seama cât de disperată este situația. Nava noastră se poziționează în vânt, cu tribordul spre barcă, la peste o sută de metri, pentru a o adăposti de valuri.

Lansăm și bărcile noastre la apă. Eu fac parte din echipajul de pe RHIB 1 , barca de salvare cu două motoare Yamaha, cea mai mare de pe Aquarius. Pe ea încap 27 de oameni salvați, plus patru membri SAR, un medic și un jurnalist.

Lansăm barca de salvare la apă și încărcăm în ea, rapid, o sută de veste de salvare pentru adulți și zece pentru copii. O a doua barcă de salvare, cu o capacitate mai mică, este lansată la apă de colegii mei.

Marea e ceva mai agitată și vântul bate acum cu 20 de noduri (40 de kilometri pe oră).

Pe cea de-a doua barcă de salvare se află și un mediator cultural, un tunisian care vorbește engleza, araba și italiana.

Nu trec nici 30 de secunde de la lansarea la apă și-l auzim pe Basile, liderul celei de-a doua bărci (și care mi-e coleg de cabină), cum strigă ceea ce nici un membru al unui echipaj de salvare din lume nu vrea să audă:

„People in the water! We have people in the water!”

Fotografie de Laurin Schimd

Oameni peste tot. În jurul nostru, numai oameni care au nevoie de ajutor

Barca cu migranți e spartă. Oamenii din ea ne văd că venim spre ei și încep să se agite. Cad și mai mulți în apă. Barca noastră turează motoarele la maxim și eu deschid sacii cu veste de salvare.

Tanguy, liderul bărcii noastre, alături de Alessandro, un italian care a lucrat ani buni pe ambulanțe, stau pe platformă, de unde încearcă să înțeleagă situația. Ambii se agită.

Când ajungem pe partea în care oamenii sunt deja în apă, începem să aruncăm veste de salvare ca disperații. Eu, Tanguy, Alessandro și Dominika, o canadiancă de origine poloneză care lucrează la Medici fără frontiere. Luăm oameni la țintă și încercăm „să carpetăm” toată zona, ca să fim siguri că cei din apă vor avea un obiect plutitor de care să se țină.

Doar că vântul bate prea tare și multe din vestele de salvare se duc dracului. Intrăm deja în panică. Știm că în tot haosul asta putem să pierdem câțiva oameni. Adică să nu-i vedem, iar ceea ce nu putem vedea nu putem salva. Sunt peste 20 de oameni în apă. Sau poate peste 30, nimeni nu are timp să numere.

Câțiva dintre ei, cei care au apucat o vestă, se luptă să înoate spre noi, spre Aquarius, spre orice plutește. Apa are 16 grade Celsius și e limpede și albastră, ca în imaginile alea din vacanță, puse de oameni pe Instagram.

Ne dăm seama că vestele de salvare nu ne ajută prea mult, așa că Tanguy îi ordonă lui Basile să se întoarcă la Aquarius și să aducă banana, un cilindru gonflabil, portocaliu, lung de peste 20 de metri, de care oamenii se pot apuca.

Fotografie de Laurin Schimd

În timp ce cealaltă barcă de salvare pleacă după banană, noi înțelegem că, exact ca într-un film american, am ajuns în punctul culminat al tragediei care se desfășoară în fața noastră.

De jur-împrejur sunt oameni inconștienți în apă, pe care trebuie să-i scoatem imediat, altfel vor muri. Sau poate sunt deja morți, nimeni nu știe. Oricum trebui să-i scoatem din mare.

Baptiste, șoferul bărcii, face slalom printre oameni. Îmi abandonez postul de șef peste vestele de salvare și mă apuc să scot, alături de colegii mei, oameni din apă. Sau de sub apă.

Îi văd cum plutesc la mai puțin de un metru sub nivelul mării, într-o poziție de fetus. Sunt nemișcați, au acceptat Mediterana ca loc de veci. O mare care este acum cimitirul a mii de oameni nevinovați.

Apuc o femeie de sub apă și urlu „contact!”. Cineva, nu mai știu cine, vine să mă ajute. Probabil Tanguy, care rămăsese singur pe platformă, se luptă și el să scoată altă persoană. În următoarele minute doar asta facem. Câte doi pe o victimă.



La un moment dat obosim și e nevoie de trei să scoată un om din apă. În timp ce umplem barca cu oameni, mulți dintre ei nemișcați, Alessandro și Dominika încep să facă resuscitare cardio pulmonară.

Câteva femei vomită un conținut alb, ca un iaurt tăiat, amestecat cu apă, iar eu mă gândesc că poate nu e totul pierdut. Ne întoarcem în viteză la Aquarius și începem să debarcăm toți oamenii salvați pe care îi avem la bord.

Cei conștienți din barcă rămân nemișcați, unii peste alții, în stare de șoc. Sunt incapabili de orice reacție. Îi debarcăm pe navă și-i lăsăm în grija celor de la Medici fără frontiere, care vor face eforturi supraomenești să-i salveze. Potrivit legii internaționale, din momentul ăsta, acești oameni au încetat să mai fie sclavi, așa cum deseori li se întâmplă în Libia.

După ce-i debarcăm pe toți, ne întoarcem în „paradisul” albastru să scoatem alți oameni din apă.

Fotografie de Laurin Schimd

De ce avea acel om o funie în jurul gâtului?

Sunt peste tot, în jurul nostru. Veste de salvare risipite, câțiva oameni se țin de banană. Noi scoatem oameni de oriunde îi găsim, până nu ne mai simțim brațele. Ultima barcă de salvare intră și ea în scenă.

Când suntem aproape de final, ne reîntoacem la ambarcațiunea refugiaților, să recuperăm ultimii doi oameni. Unul dintre ei e întins pe puntea inundată, din placaj rupt, cu fața în apă. În jurul gâtului are o funie, ca și cum ar fi încercat să se spânzure înainte să se înece. Celălalt e conștient, dar sub stare de șoc, probabil amețit de combustibilul bărcii diluat cu apă sărată. Tanguy sare și încearcă să-l ridice pe tip, un bărbat de culoare, solid, acum doar un corp inert și greu.

Se zbate cu toate forțele, dar nu reușește să-l ridice, pentru că puntea bărcii e nesigură și alunecoasă. E epuizat și urlă după ajutor. Sar și eu în barcă. Ne luptăm amândoi să-l ridicăm.

Îi iau omului funia din jurul gâtului și Tanguy scoate cuțitul și secționeză tubul gonflabil și alunecos al bărcii, care ne împiedica să-l urcăm în barca noastră. Îl ridicăm, în sfârșit, pe bărbatul inconștient și i-l dăm lui Alessandro.

Dragoș, în mijloc, cu cască portocalie. Fotografie de Laurin Schimd

Îl urcăm și pe al doilea, dar mie îmi intră piciorul drept sub puntea de placaj a bărcii. Rămân singur în barca refugiaților fără să mă pot ridica. Zecile de tracțiuni pe care le fac aproape zilnic nu mai valorează doi bani acum. Sunt terminat, dar îi spun lui Alessandro că nu mă mai pot ridica. Încearcă să mă tragă, dar nu mai are nici el putere. Ne ajută și Tanguy, vine până și șoferul Baptiste, abandonând cârma. În cele din urmă reușesc să mă urc în barca de salvare.

În final, 98 de persoane au fost salvate în această operațiune. Două femei și-au pierdut viața, iar alte câteva victime nu au fost găsite. Câteva ore mai târziu, un elicopter al marinei militare italiene a evacuat de urgență 15 pacienți, dintre care șase copii, pe care i-a dus la un spital din Tunisia.

Nava Aquarius, închiriată de organizația umanitară SOS Mediterranee, salvează vieți pe mare, între Libia și Italia, din februarie 2016. Misiunea noastră continuă.

Dragoș Nicolae a fost ziarist și, din 2017, lucrează ca voluntar la SOS Mediterranee.

Tagged:
Features
Europa
opinie
Barca
refugiati
Marea Mediterana
voluntari