Toate felurile în care emoji-urile îți distrug viața socială

Suntem în 2017, anul în care numărul de persoane care vorbesc fluent în emoticoane s-ar putea să fie mai mare decât în limba engleză. Nu contează dacă bagi o față furioasă-emoji sau inimi în loc de ochi-emoji, e din ce în ce mai greu să negi că emoticoanele ne-a schimbat ireversibil felul în care comunicăm în fiecare zi.

Uită-te la noul set de emojiuri, aprobate de Unicode în martie și urmează să fie aprobate și de Apple pe la sfârșitul anului. Printre noile ediții se numără și persoane de gen neutru ( un fel de experiment amuzant, încearcă să le explici conceptul ăsta părinților tăi), o femeie cu hijab și una care alăptează. Tot mai mulți oameni sunt reprezentați prin tehnologia pe care o folosesc zilnic.

Dar o specificitate mai mare nu crește posibilitatea de a ne înțelege mai bine. Vreau să spun că e destul de clar acum că emoji-ul cu vânătă nu înseamnă că partenerul tău o să-ți gătească o cină vegetariană divină, dar ce alte simboluri sunt mai puțin evidente?

Mai jos am strâns povești despre emoji-uri care au sabotat prietenii, distrus relații și au convins străini că există posibilitatea să fie urmăriți.

Acum o lună, una dintre prietenele mele a postat o imagine pe Facebook. Știam că poza aia era specială pentru ea deoarece era la poza de profil și primea o căruță de like-uri. Am vrut să contribui și eu într-un fel, dar îmi plăcea ideea de a fi diferit, așa că am lăsat un emoji furios.

Cam la o săptămână după, când nici nu mai țineam minte ce-am făcut, am ieșit într-un bar din apropiere cu niște prieteni. În timp ce mă îndreptam spre bar, am salutat un grup de fete pe care le știam din faultate. Una dintre ele m-a apucat de mână și m-a întrebat ce m-a apucat să las o reacție cu un emoji furios. Ea a continuat să-m explice că Karen (fata în cauză) a fost distrusă și aproape a scos fotografia în ciuda tuturor reacțiilor favorabile. Am fost luat total prin surprindere. Dintr-un gând impulsiv, i-am spus că pun reacții furioase la poze în loc să dau like.

Din fericire s-a oprit, chiar le-a spus și restul fetelor despre neînțelegere și am râs împreună pe seama asta. M-am așezat la masă cu prietenii mei și le-am povestit despre boacăna mea. Toți făceau caterincă până când un amic mi-a sugerat că ar trebui să continui cu emoji-urile furioase ca să nu pară suspicios. Un lucru destul de simplu în aparență. Până într-o zi când o tipă mi-a trimis mesaj la câteva minute după ce a urcat o fotografie drăguță cu ea și prietenul ei. Nu am avut de ales decât să întăresc semnătura mea de emoji furios la fotografii.

Ce nu știam eu e că am atins un punct sensibil, deoarece ea îl înșela recent pe prietenul din poză. O situație care fusese rezolvată. Deci când el a văzut reacția furioasă la poză a tras imediat concluzia că eu îmi exprimam dezgustul că s-au împăcat și că probabil s-a răspândit bârfa. Așa că, de rușine să nu fie văzut ca un fraier pe social media pentru că a continuat relația, el s-a despărțit de ea. Ea a dat vina pe mine în totalitate. Iar acum stau aici, ca un terminator de relații, într-un ciclu nesfârșit de presupusă furie și dezgust de pe social media.

Eu folosesc emoji pentru situații, care nu-i chiar atât de cool, pentru că presupun că asta mă face o oaie sau cineva care aleargă după trenduri, dar sunt conștientă de mine și nu vreau să par prea etuziasmată sau copilăroasă în anumite situații. Când nu cunosc foarte bine o persoană, nu o să-mi semnez mesajele cu emoji și curcubeie, deși îmi cam plac simbolurile astea. Eu cred că emoji-urile pot fi destul de personale și/sau să exprime starea interioară. În anumite contexte te fac vulnerabil.

Acum câteva luni un prieten de peste Ocean a venit în oraș. El era un tip super de treabă, super distractiv, dar în același timp era cel ma bun prieten al fostului meu iubit. La vremea respectivă, eu și fostul ne înțelegeam bine și în continuare ne înțelegem, deci faptul că prietenul lui urma să se mute în oraș și în căutare de companie nu era nicio problemă. Chiar mă bucuram să ne vedem și să mai prindem din urmă. Dar de fiecare dată când îl invitam să ne vedem alături de prietenii mei, el îmi răspundea cu un emoji grimasă.

Ăla stresat care strânge din dinți, pe care zici că îl folosea în loc de semn de punctuație. El îmi trimitea mesaj „Și ce faceți în seara asta?", la care eu îi răspundeam că „hei, ieșim în oraș, vrei să vii?", iar el îmi spunea că „Sigur" și scenariul ăsta se tot repeta și situația devenea din ce în ce mai confuză pentru mine. Mă întreb dacă ieșirile noastre îi provocau stări de anxietate sau ceva. Eu mă despărțisem relativ recent de fostul meu, iar pentru o secundă m-am întrebat dacă tipul ăsta are sentimente părtinitoare față de mine, gen poate simțea că dacă ieșea cu mine îl trăda pe tovarășul lui sau dacă mă vedea cu un alt tip. Eu chiar mă vedeam cu altcineva pe atunci, deci era cam ciudat pentru el.

Am rumegat mult timp grimasa aia stupidă: oare încerca să îmi inducă o stare de confuzie intenționat? Sau poate trebuia să-mi dau seam de un subînțeles mai ciudat? Per total mi se pare destul de absurd și copilăros. În orice caz, nu l-am mai invitat la evenimente deoarece părea că nu se simte bine în compania mea. Emoji-ul cu grimasa a devenit o sursă de tensiune în prietenia noastră, cel puțin din punctul meu de vedere.

De curând am citit un articol din Cosmo intitulat „Aparent, fața grimasă e, de fapt, un zâmbet" și am rămas stană de piatră. Articolul prezenta un tabel cu versiunile diferite de pe device-uri. Pe telefoanele android chiar arată ca un rânjet. Deci probabil el era doar bucuros sau entuziasmat să ieșim. Iar acum mă simt ca o retardă pentru că am lăsat un emoji penal să ne afecteze prietenia.

Nu prea îmi plac emoji-urile. Poate sunt mai de școală veche, dar eu prefer să tastez mai mult caractere și să mă uit dintr-o parte ca să-mi dau seama ce imagine au creat. Deci două puncte și paranteză dreapta = fața zâmbitoare. Și tot așa. Mie nu-mi place că Facebook îți transformă automat caracterele tastate în fețe galbene ca de maniaci. Eu cred că emoji-urile astea sunt incredibil de ambigue.

Cu ceva timp în urmă, am avut o experiență cam ciudată cu o doamnă. Eu sunt comediant și la sfârșitul unui set, obișnuiam să cânt un cântecel ridicol la ukulele despre cum urmăreai pe cineva pe vremuri versus cum e online. În orice caz, după spectacol am încep să vorbesc cu o femeie din public și ne-am înțeles destul de bine. După o conversație plăcută la un pahar, ea mi-a spus că trebuie să plece, așa că ne-am luat la revedere și asta a fost. Apoi m-am dus la toaletă, iar pe drum m-am întâlnit din nou cu ea, așa că ne-am zâmbit și ne-am luat rămas bun din nou și eu m-am dus să-l caut pe prietenul meu Geoff. Dar nu am dat de el nicăieri, așa că m-am întors să intru din nou în pub și am dat din nou de doamna aia.

Era un scenariu penal de comedie romantică, așa că i-am spus „Vai doamne, se pare că nu scapi de mine, nu? Noapte bună." Am râs un pic stânjenit și am intrat în bar. Mai târziu mă simțeam în continuare cam ciudat în privința asta, așa că i-am dat un mesaj în care i-am scris: „Scuze pentru accidentări, nu te urmăream pe bune, cel puțin nu în viața reală… :P", dar Facebook schimbă automat „:P" în emoji-ul ăla cu limba pe-afară. Ea mi-a răspuns destul de prompt și mi-a spus „Știu, James, e OK. Deși dacă nu vrei ca oamenii să creadă că ești un ciudat, nu mai folosi emoji-uri care sugerează că vreau să te ling. Ai grijă de tine." Experiența asta mi-a întărit dezgustul față de emoticoane.

Mă vedeam cu cineva acum câțiva ani care avea un Android. Asta înainte să devină populare și nu exista compatibilitate între dispozitive. Cred că puteai să trimiți inimioară și cam atât. Și țin minte că mă enerva asta pentru că erau atât de multe emoji-uri cu sentimente simple, care scrise păreau prea intense sau prea dramatice.

Faptul că nu putea să primească emoji-uri chiar a devenit o problemă! La un moment dat am încercat să descărcăm un fel de aplicație de interpretare, dar era cam complicat și ea nu era dispusă să se chinuie, care poate a fost un semnal de alarmă.

Nu ne-am despărțit din cauza emoji-urilor, dar fără ele nu eram capabili să ne înțelegem prin mesaje. Eu cred că emoji-urile sunt foarte importante în comunicarea de zi cu zi dintre oamenii care se curtează, iar faptul că noi nu eram de acord asupra aspectului ăsta a fost important. Ironia poveștii e că apoi ea și-a luat un iPhone și, aparent, acum îi plac la nebunie emoticoanele. Emoji care-și dă ochii peste cap.

Acum sunt logodit cu altcineva. O poveste de succes de pe Tinder. Iar în ceea ce privește emoji-urile din relația noastră, sunt destul de multe. Am atribuit emoji-uri pisoilor noștri, ne trimitem pupici și inimioare colorate, toate rahaturile de genul. Suntem amândoi niște persoane „emoji-onale", lucru care cred că subliniază compatibilitatea noastră. Cel mai tare lucru la emoji e că poți exprima sentimente și stări pe care nu le poți exprima direct prin cuvinte.

De exemplu, am primit recent un mesaj de la un prieten în care îmi spunea că, oficial, mama ei nu mai are cancer. Eu am răspuns cu trei inimioare care explodau, deoarece ăsta e numărul maxim de inimioare pe care le poți pune ca să pară mai mare. Apoi am adăugat un efect cu baloane care plutesc. Îmi place elementul pictorial al limbajului și comunicării și cred că emoji-urile ajută la asta.

Urmărește-l pe Mica pe Twitter.