Cum se poate prăbuși occidentul din cauza fanaticilor plini de ură

Dacă ai o impresie un pic prea bună despre lume, cartea jurnalistului Edward Luce The Retreat of Western Liberalism te va zdruncina rapid înapoi la pesimism. În doar 200 de pagini, acesta analizează economia, istoria, politicile electorale și relațiile internaționale, ca să înfățișeze o perspectivă asupra planetei care e în egală măsură îngrijorătoare și realistă.

Dacă e să te iei după el, globalizarea și mecanizarea au ridicat milioane de oameni din lumea în curs de dezvoltare din sărăcie, dar au și afectat bogăția clasei de mijloc occidentale, sau a ceea ce a fost odată clasa de mijloc. În timp ce marile orașe au prosperat, orașele și zonele rurale au suferit din cauza salariilor în scădere și a dispariției slujbelor. Coeziunea socială a început să se destrame, dependențele de droguri au sporit, iar furia față de elitele care aparent au permis să se-ntâmple toate astea a crescut și s-a întărit. Partidele de centru-stânga au abandonat, în marea lor majoritate, politicile economice populiste în favoarea politicilor identitare, ceea ce a contribuit doar la înăcrirea clasei muncitoare față de ele. Așa s-a pricopsit America cu Donald Trump, conform lui Luce, Marea Britanie cu Brexitul, iar multe figuri de extremă dreaptă au căpătat importanță în Europa.

Printre multele pericole pe care le pun liderii ăștia se numără și faptul că vor strica alianțele tradiționale, cum ar fi NATO și Uniunea Europeană – joi, Trump i-a îngrijorat pe aliații europeni ai Americii pentru că nu și-a luat un angajament suficient de ferm față de un pact comun de apărare. presiunea asupra ordinii democratice liberale occidentale sosește într-un moment în care peisajul geopolitic se complică din cauza unei Chine în ascensiune, a unei Rusii în repaus și-a unei crize a refugiaților în desfășurare. Dacă aduni toate astea, brusc status quo-ul pe care mai toată lumea din Occident îl ia de-a gata începe să pară foarte, foarte instabil.

„Democrația liberală occidentală încă n-a murit, dar e mult mai aproape de a se prăbuși decât ne-am dori să credem", scrie Luce. „Se confruntă cu cea mai gravă provocare de la Al Doilea Război Mondial încoace. Însă, de data asta, am conjurat inamicul din interior."

Păi, căcat.

L-am sunat pe Luce înainte să-i apară cartea, care se va publica în SUA luna viitoare, și l-am întrebat dacă lucrurile chiar stau atât de rău și ce pot elitele ca el și ca mine să facă pe tema asta.

VICE: În ce măsură era inevitabilă criza actuală, din cauza forțelor economice care au afectat clasele de mijloc din occident și au determinat oamenii să fie mai dispuși să îmbrățișeze politicile extreme?
Edward Luce: Cred că într-o mare măsură. Noi vedem o criză în care, brusc, în 2016, a erupt un vulcan. Dar, de fapt, scuipă și aruncă bucăți de lavă de ceva vreme deja. Uită-te la ce se întâmplă [în State] de când a devenit Newt Gingrich Președintele Camerei în 1994, sau la ascensiunea Frontului Național din Franța – a ajuns de la circa un milion de voturi în anii 90 la 5 milioane în 2002 la aproape 11 milioane anul ăsta. Te uiți la liniile astea de tendințe și 2016 nu mai e un fulger din ceruri. E, de fapt, destul de previzibil, chiar dacă variile forme în care se manifestă, cum ar fi președinția lui Trump, sunt complet imprevizibile.

O majoritate, sau o minoritate mare din societate simte că nu beneficiază de programele guvernamentale, că li se tot promit chestii care nu li se livrează, că politica e viciată – sentimentul ăsta s-a tot acumulat. E într-o perfectă concordanță – și, cred eu, determinat de – globalizare și de impactul tehnologiei asupra muncii. N-ar trebui să ne surprindă.

Crezi că au existat momente în care elitele ar fi putut să evite situația?
Da. La modul ideal, în America și-n Marea Britanie și-n alte democrații occidentale ar trebui să observăm o concentrare masivă pe investiții în educație și abilități, precum și un update la Noua Ofertă a lui FDR care să se potrivească economiei bazate pe proiecte. Asta ar fi reacția corectă a oricărei democrații liberale care funcționează într-un mod măcar vag sănătos la cap și rațional. Dar ce avem în America și-n Marea Britanie e o politică prin care ne îndepărtăm de asta.

Ai avut o carieră de mare succes ca jurnalist, iar textele de pe coperta a patra a cărții sunt semnate de oameni precum fostul Secretar al Trezoreriei Lawrence Summers; acum când vorbim, te afli într-o redacție din New York. Având în vedere cuvintele dure pe care le-ai adresat elitelor urbane în mod special, ce pot oamenii ca noi să facă în privința tuturor acestor chestii?
Ceea ce facem cu toții individual la ora actuală e să înrăutățim situația. În mod natural și cumva de înțeles, noi beneficiem de cele mai bune oportunități cu putință pentru copiii noștri, pentru că locuim în cele mai bune zone, unde se află cele mai bune școli de stat, le asigurăm cele mai bune internship-uri, le plătim meditații în weekenduri, le structurăm viețile și îi creștem în familii biparentale. Noi, ca elite, facem ce trebuie față de copiii noștri, în general, dar la nivel colectiv, impactul chestiilor ăstora constă în ceea ce a fost denumit recent „tezaurizarea oportunităților".

Pe vremuri, capitalul financiar era scump și rar, iar capitalul uman exista din abundență. Acum trăim într-o lume complet pe dos – ratele dobânzilor sunt cam pe zero, capitalul se află peste tot, dar întoarcerea la abilitățile umane a explodat proporțional. Iar părinții care au fost în stare s-au adaptat destul de dramatic, pentru că au investit din ce în mai mult în abilitățile și dezvoltarea propriilor copii. Prețul e plătit de restul copiilor cărora le lipsesc oportunități realiste de a se alătura elitelor. Trebuie să ne schimbăm la nivel politic, pentru că nimeni n-o să înceteze să mai facă ce e bine pentru propriul copil. Elitele trebuie să înțeleagă că, într-un fel, ne retragem într-un Versailles contemporan, iar calea asta duce spre ruinare.

Una dintre părțile mai polemice din cartea ta e secțiunea în care critici partidele de centru-stânga, cum ar fi cel Democrat, pentru că se concentrează prea mult asupra politicilor identitare. Te referi la perspectivă sau crezi că și ei ar trebui să ofere politici noi?
E un pic din amândouă – permite-mi să începi cu perspectivele. Eram la Philadelphia pentru Convenția Națională Democrată în iulie anul trecut și nivelul la care fiecare categorie minoritară a fost bifată [în ce privește vorbitorii de pe scenă] a fost remarcabil. Să nu fiu greșit înțeles, toți pe merit. Cred cu tărie în drepturi pentru minoritatea gay și în Black Lives Matter. Dar campania Clinton a părut să se dea peste cap ca să spună: „N-avem nevoie de voturile albilor din clasa muncitoare." Și cred că-i un joc periculos de jucat – toți ceilalți oameni de pe scenă au multe în comun cu clasa muncitoare. Membrii ei o duc greu cu banii, siguranța jobului nu mai e ca pe vremuri, recalificarea profesională nu e ușor accesibilă. Au un interes comun uriaș, unificator, la nivel economic.

Partidele de centru-stânga s-au îndepărtat de asta, nu doar campania lui Hillary Clinton și nu doar Democrații americani, ci și Noii Laburiști din Marea Britanie. Ca să revenim la siguranța și creșterea economică de bază – creșterea cu fundament amplu – sunt, după mine, esențiale, nu doar ceva corect, ci și o strategie câștigătoare.

De ce s-au îndepărtat partidele precum cel Democrat de economia de stânga? E pur și simplu prea greu să promovezi impozitele ridicate?
Da, parțial e și asta. A ajuns să fie un cuvânt la care toată lumea e alergică – impozit. Dar cred că a existat și un element de triumfalism minoritar, un joc matematic simplu: hispanicii nu vor mai vota cu Republicanii, nici minoritățile sexuale, femeile sunt din ce în ce mai reticente etc. Adună toate astea și-o să câștigăm cu fiecare ocazie un pic mai mult.

Cred că permite unuia ca Trump să vină și să zică: „Uitați-vă la elitiștii ăștia. Au toate milioanele pe care și le doresc și nu vor să le-mpartă cu voi. Vor doar să se folosească de identitatea voastră ca trăsătură politică primară și unică și să ignore aspectul economic a ceea ce sunteți și ce aveți în comun." Iar critica asta e întrucâtva legitimă.

Unde sunt populiștii de stânga care-ar putea să aducă argumente similare? De ce vin mișcările astea dinspre dreapta?
Practic, în anii 90, partidele de centru-stânga au adoptat Calea a Treia, care decurge din perspectiva că toată lumea se îmbogățea, că găsiserăm elixirul fluxurilor în creștere continuă. Stânga a virat dinspre politica de clasă către politica de emancipare personală și aspirație și a început să-i retrogradeze pe cei rămași în urmă. În 2008, [când ne-a lovit criza economică] ne-am dat seama că clasa de mijloc era îndatorată până-n gât, că se descurcau prin împrumuturi, nu prin câștig. Stânga era parte din sistem, iar sistemul a fost privit drept țap ispășitor, pe bună dreptate în multe cazuri.

Dreapta, într-un mod cumva extraordinar, a reușit să se preschimbe în anti-sistem. Nu doar Trump, ci și susținătorii Brexitului, au reușit să se prezinte ca fiind de partea celor cu furci și topoare. E strigător la cer, dacă stai să te gândești, de-o obrăznicie răsunătoare, dar eficient pe termen scurt. Stânga nu se afla într-o poziție care să-i permită să facă asta – am văzut stânga ca făcând parte din sistem. Cred că ăsta e motivul principal pentru care populismul se canalizează în direcția dreptei, dar cred că e în curs de transformare.

Ai vreo veste bună pentru membrii generației mele, care vor abitra decăderea Americii și-a Occidentului?
Per ansamblu, n-am trăit niciodată într-o perioadă mai pozitivă în ce privește reducerea sărăciei în plan global. Măsura în care oamenii din Africa, Asia de sud, Asia de est și America Latină scapă de sărăcie, se alfabetizează și deprind abilitatea de a funcționa ca cetățeni în democrații cu potențial liberal. Ironia faptului că trăim un moment de triumf al modelului vestic – dar în afara Vestului – e teribilă.

Dar în Vest ce se întâmplă?
Avem spațiu să rezolvăm singuri problema – și e problema noastră, dar avem mijloacele s-o rezolvăm.
Mie cel mai încurajator fenomen mi se pare generația de millenniali. Par să aibă o perspectivă mai realistă asupra situației față de generațiile mai în vârstă. Există un scop mai mare pe care-l resimt oamenii, pe care nu-l simțeau acum un an sau doi, care-i catalizează foarte puternic, nu e deloc un sentiment pasiv. E sentimentul că avem de luptat pentru tot.

Conversația a fost condensată și editată pentru claritate și lungime.

Poți să cumperi The Retreat of Western Liberalism de aici .