Am întrebat vedete TV din România dacă o să moară televiziunea

Știi tu cum te lauzi că nu ai TV acasă pentru că nu te mai uiți la emisiuni? Nu-ți mai place nimic, Măruță e un nasol, deși era ok când era pe TVR2, Răduleasca e bătrână și până și Discovery s-a stricat? Cumva ai dreptate, dar mai sunt oameni care fac TV și tu, ca un hipster ce ești, crezi că cei din media clasică habar nu au de online, că le e frică de net și dau cu apă sfințită pe mouse înainte să caute ceva pe Google. Te uiți exclusiv la niște influenceri șmecheri și citești doar chestii foarte importante pentru e greu să te înțeleagă ăștia din mainstream. E doar o coincidență că atunci când ești pe la ai tăi, în vizită, rupi Românii au talent în două.

Am vrut să mă conving de părerile astea pe care le-am tot auzit de vreo doi-trei ani încoace, cum că televiziunea va muri și că cei care sunt în domeniu sunt niște neadaptați care nu văd potențialul internetului. Așa că am vorbit cu oameni de TV, ca să văd cum privesc ei online-ul. Și să mai aflu și eu niște chestii despre cum se face conținut ok, dacă tot ne plângem atât.

VICE: Când ai simțit prima oară că există online-ul?
Șerban Huidu: Cred că atunci când a apărut Facebook-ul mi-am dat seama de importanța online-ului. Era singurul canal de comunicare în două sensuri: tu spuneai ce aveai de spus, dar și cei care te priveau îți spuneau lucruri ție.

Dar când ai început să îi dai importanță?
Când m-am apucat eu de treabă, în 1995, internetul era în fază incipientă. A devenit important pentru mine când am văzut ce poate face pentru comunicare Facebook-ul. Pagina de Facebook a emisiunii a fost cea mai vizibilă din segmentul ei, în România, foarte mult timp, până s-au prins și alții din TV că e ceva acolo. La fel și pagina Kiss FM, pe care tot eu am dezvoltat-o.

Tinerii spun că nu îi mai interesează emisiunile TV.
Aici este o problemă specifică României. Grosul populației este format din cei născuți după 1966. Într-o piață media mică, toate produsele s-au concentrat să fie pentru ei. Deci, nu s-a preocupat nimeni niciodată în media clasică să facă produse pentru tineri. Când am făcut Rock FM a trebuit să convingem oameni care nu mai ascultau radio că există un post unde găsesc ceva pe gustul lor, adică rock. Oamenii se lăsaseră de radio pentru că nu se difuzau piese rock.

E adevărat că cei mai tineri pun pe primul loc online-ul, pentru că e o schimbare de paradigmă. Cu online-ul vezi ce vrei, când vrei, dar vrei să-ți și placă. Așa că programele astea de online sunt mult mai specializate pe nișe mici. Dar și publicul se comportă altfel. Pe online, dacă ești plăcut, cei care te urmăresc îți sunt mult mai loiali, mai interesați de ce faci. Îți dau un exemplu din hip-hop-ul românesc. Acest gen pe radioul clasic e clasat pe ultimul loc, pentru că e destul de greu de digerat de mase, nu e ceva foarte muzical de difuzat și mesajele pot fi complicate. Pe net lucrurile stau invers. Dacă te uiți pe Youtube, cu cât piesa are un mesaj mai intens, cu atât numărul de vizualizări e mai mare. Pe radio trebuie să împaci pe toată lumea.

În condițiile astea, atunci de ce nu funcționează în România radiourile online și podcasturile?
O să funcționeze și la noi, dar încă nu suntem educați în sensul ăsta. Suntem destul de comozi și cum radio se ascultă în mașină, mergi pe ce e mai la îndemână.

Consideri necesar să fii în online și în TV?
Cam da. Am început să fac un matinal pe Facebook, suntem și pe Youtube. Ideea e că pe online nu poți să îi dai omului ditamai emisiunea, ci bucăți mici care să-l și prindă. Dar am încredere că poate fi interesant ce încercăm noi să facem acum. Cine s-a prins din timp de social media și are pagini crescute organic, acum, are niște instrumente media foarte importante. Ciudat e că unii încă nu-și dau seama.

Care crezi că va fi următorul mare moment în comunicarea digitală?
Bossu′ de la Facebook se pregătește deja. Vrea să pună niște avioane solare în stratosferă, la 15-20 de km de Pământ, nu știu exact, și alea să dea net peste tot în lume, să facă o rețea. Gândește-te că vei fi în mașină și vei avea net foarte bun și vei asculta pe cine vrei, când și cum vrei. Mai asculți radio clasic? Următorul pas e această distribuție la îndemâna oricui și abia atunci putem vorbi de supremația internetului.

VICE: Când ai simțit prima oară că există online-ul?
Lucian Mîndruță: În 1996, la PRO TV, am avut primul calculator cu internet. Bine, cred că mai avea şi Sârbu unul. Prima lună n-am făcut decât să descarc poze cu avioane şi să le printez. Pe banii companiei. Sper că nu citeşte şi-mi cere banii, că n-am!

Dar când ai început să îi dai importanță?
Zilele astea. Am înţeles că, dacă fac o greşeală, sunt nişte zeci de oameni, poate chiar sute sau mii care îmi pun la îndoială infailibilitatea. Aşa că am decis să vorbesc o vreme doar despre momentele în care mă înşel. Acum, serios, să dau importanță net-ului? Păi eu n-am dat importanță nici televiziunii şi câştigăm nişte bani serioşi de pe urmă ei! Net-ul, unde munceşti aproape gratis, important? De unde şi până unde?

Eşti printre puţinii oameni de TV care au abandonat cu totul televiziunea şi s-au dedicat online-ului. De ce?
M-au dat afară din televiziune. Şi, cum bârfa e prima formă de jurnalism, am început să bârfesc online, că nu mai aveam unde. Cine m-a dat afară? Nu, nu patronii. Publicul. În televiziune ratingul te dă la o parte - iar al meu a început să scadă pe măsură ce pe televizor rămânea tot mai puţină lume care semăna cu mine. Nu doar în cazul meu s-a întâmplat aşa. Doar că eu am realizat, forţat, că trebuie să mă mut şi că pierd vremea cu mecla pe sticlă, că ego-ul nu e cel mai bun prieten al meu.

Postările tale sunt mai rapide ca orice TV. Ar trebui să le fie teamă știriştilor de Facebook, când e vorba de Breaking News?
Ştiriştii se uită acum pe Facebook după ştiri. Nu le e frică decât c-ar putea să scape un story social. Pe online nu se dau doar ştiri: se dă şi percepţia publică despre ele. E un mediu mult mai mişto pentru un ştirist vechi, pentru că el, în ticăloşia lui (adică a mea) vrea să şi influenţeze lumea cu ideile lui. Doar că nu merge mereu, lumea e mai deşteaptă ca mine.

Oamenii din TV cum ar trebui să reacţioneze când e vorba de publicul tânăr pe care rar îl mai prinzi în fața televizorului?
Oamenii din TV ar trebui să înceteze să mai fie atât de ai dracului de preţioşi. Să nu mai pupe în fund gustul mijlociu şi focus grupul. Să caute în ei ceva autentic, chiar dacă asta nu place decât la trei inşi, din care două sunt rude. Să iasă din spaima c-ar putea să fie daţi afară şi să-şi piardă megasalariul. E foarte mişto să fii dat afară şi să rămâi fără bani, va spun eu! Îţi ascute toate simţurile. Devii ca lupul iarna, în pădure, fără conserve de oaie la îndemână, nu ca un pudel în captivitate.

Care crezi că cel mai mare pericol al ştirilor în online? Fake news-urile?
Nu. Trolii. Armata de comentatori plătiţi. Unii sunt de la partide. Alţii de la companii. Destui de la servicii, mai ales alea străine, mai ales alea din Est.

Care ar trebui să fie surse de încredere pentru ştiri în online?
Nu există încredere în online. Prima sursă de încredere pentru ştiri e să ieşi afară, să te uiţi în jur şi să vezi ce mai face lumea reală. După aia te întorci în casă, deschizi calculatorul şi citeşti Petreanu, Moise, Alexe, Axinte, Mixich, Ghelmez. Dacă nu te-a blocat, când ai terminat şi vrei să râzi, încerci şi cu Mirel Palada.

Cum crezi că vor evolua lucrurile de aici? Moare TV-ul?
De ce să moară? A murit cinemaul când a apărut televiziunea? A murit radioul când a apărut podcastul? A murit presa scrisă când a apărut netul? Nici măcar ea, a murit doar hârtia. Nu moare nimeni: oamenii consumă tot mai mult content, că sunt tot mai deştepţi. Inclusiv proștii sunt tot mai deştepţi. Şi nici ei nu mor!

Tu ce vei face?
Eu sigur o să mor, că am aproape 50, cât să mai stau? Vreo trei-patru generaţii de iphone, max. Dar, înainte de asta, am să mă îmbogăţesc vânzându-mi acţiunile la Facebook. Pentru cine nu ştie, noi, ăştia care avem peste o sută de mii de followers, primim câte o acţiune pentru fiecare postare care nu e cu pisicuțe, ojă de unghii sau nunta surorii mele.

VICE: Când ai simţit prima oară că există online-ul?
Emma Zeicescu: Cred că prin 2010, nici nu mai ştiu exact. Atunci mi-am făcut prima dată un blog pe wordpress. Eram prea neştiutoare ca să înţeleg ce va urma, iar lipsa asta de viziune, de atunci, o cam regret. Dacă aş fi înţeles mai repede, eram şi mai departe acum.

Dar când ai început să îi dai importanță?
Am dat cu adevărat importanță online-ului fix atunci când am înţeles că ai nevoie, că e viitorul, că e minunat pentru branding şi PR. Acum, că mă ocup de Perfect Imperfect, care este un brand în creştere şi pe TV şi în online, îmi pare rău că nu am început mai devreme.

Crezi că ştiriştilor ar trebui să le fie frică de Facebook?
Eu cred că e loc pentru toţi în piaţă, nu cred că pot să mă gândesc la teamă când vine vorba de Facebook. Şi ce dacă cineva de pe Facebook dă primul o ştire de maximă importanță? Rolul jurnalistului este să preia şi să dea mai departe, nu contează canalul, atât timp cât informaţia se confirmă din trei surse. Jurnalistul trebuie să folosească orice tip de canal, Facebook, Twitter, Instagram etc.

Tinerii se laudă că nu mai au TV în casă. Cum mai ajunge mesajul televiziunii la care lucrezi la ei?
Prin şi din online. Eu vin din epoca televiziunii, dar nu îi voi putea cere băiatului meu, care are trei ani, să se uite la TV când va fi mare. Poate va alege să se uite la o televiziune online, de ce nu? Dacă nu mai vor TV acasă e un semn că şi presa a dezamăgit, iar asta e de analizat serios.

TVR te-a recurtat pentru că ai adoptat online-ul sau ai adoptat online-ul pentru că TVR?
La momentul la care am negociat cu TVR, eram deja în plin proces de branding cu „Perfect Imperfect", aşa că a fost vorba doar de o întâlnire a nevoilor noastre. Am simţit că pot să construiesc, pentru mine asta e esenţial!

Crezi că este posibil că blogul să-ţi devină principalul job şi cel de prezentator să devină secundar?
Mă bântuie din când în când această idee, dar mi-e greu să îţi spun acum dacă aş putea să renunţ. Mereu mi-am dorit să fac tot ce îmi umple sufletul de bucurie jurnalistică, în acelaşi timp - TV, radio şi online. Eu sunt cam workaholic, aşa că n-aş da înapoi. Poate la un moment dat ar fi fun să mă ocup doar de asta.

VICE: Când ai simțit prima oară că există online-ul?
Silviu Calangiu: La mine, sunt două momente. Internet virgin, conectivitate, interacţiune la distanţă, primele wow-uri. Ceea ce făceam cu toţii, din cercul de cunoscuţi, acum 20 de ani: mIRC, browsing, mai apoi temele de la Facultatea de Jurnalism, ceva Youtube şi cam atât. Apoi, au venit peste noi, pe nesimţite, noţiunile de content şi comunitate. Cel mai probabil, Facebook e punctul de reper între faze. Aşa că aş zice că s-a întâmplat odată cu deschiderea contului de Facebook, acum vreo opt ani.

Dar când ai început să îi dai importanță?
Din păcate, i-am acordat importanţă ceva mai târziu decât mi-aş fi dorit să o fac. Deja era parte din profesia mea, dar nu mă bătuse nimeni pe umăr să îmi zică şi mie asta. Aş fi profitat. Aşa, am pierdut nişte oportunităţi, dacă stau să analizez acum. Ca reper în timp, tot prin 2009-2010, când a apărut, de fapt, prima varianta modernă a www.stirileprotv.ro. Iar noi, în redacţia Ştirilor, încercam mixul între jurnalism şi digital. Atât la nivel de resurse umane – aveam o echipă foarte, foarte tânără, şcolită pe digital – cât şi, mai ales, în materie de conţinut.

Emisiunea la care lucrezi este despre IT și online. Pregătiți publicul pentru moartea TV-ului?
Emisiunea la care lucrez este despre prezent, viitor şi viitorul din prezent. Iar, câtă vreme televiziunea va şti să ţină pasul – nu cred că trebuie să privim atât de neîncrezători proiecţia acestui business. Că s-ar impune schimbări de optică, în media din România, că suntem în urmă la anumite capitole, da, cu acestea pot fi de acord. În acelaşi timp, însă, mă uit cu bucurie la colegi şi prieteni care au conjugat de ceva vreme jurnalismul la ceea ce ar trebui să fie, în prezent. George, cu care lucrez la iLikeIT, e primul care îmi vine în minte. La fel, Marian Andrei, care, din punctul meu de vedere, va deveni o voce puternică în zona internetului şi a tehnologiei.

Planul e să îi informați pe cei care nu știu sau să îi țineți informați pe cei care sunt deja acolo?
Planul a fost şi este acelaşi: să fim cei mai buni la ceea ce facem. Să venim cu informaţii relevante, utile, cu elemente noi de conţinut. Cu un stil de montaj altfel, cu un discurs adaptat publicului. Pot să spun că avem fani de la trei-patru-cinci ani până la pensionari care ne scriu şi ne întreabă despre telefoane sau laptopuri. Ceva, ceva tot ne iese, cred.

În ce fel e Ilikeit prezent în online?
ilikeit.tech este site-ul pe care sunt postate emisiunile noastre. Totodată, încercăm să exploatăm şi pagina de Facebook, care se duce spre 60 000 de fani. Fără să fim foarte agresivi. Ne-am dori şi un canal de video mai amplu, pentru că avem marfă pentru el.

Pregătiți un plan de abandon al navei în caz de scufundare (ce să faceți dacă moare TV-ul)?
Nu cred că se pune aşa problema. Încercăm să ţinem cât mai sus nivelul muncii noastre. Ne interesează ca iLikeIT să fie un produs curat, credibil şi util. Dacă ştim să facem conţinut de calitate, nu cred că ar trebui să ne preocupe astfel de scenarii.

VICE: Când ai simțit prima oară că există online-ul?
Magda Bucur: Adică, mai mult decât mIRC și Yahoo Messenger? Sau referatele de pe net? Cred că prin 2005 – 2006, când o profesoară foarte mișto de la facultate ne-a vorbit la seminarul de Relații Publice de bloguri și ne-a dat temă să ne facem un blog. „The quizzical brow" se numea blogul meu, pentru că îmi plăcea să cred că văd lumea cu o sprânceană ridicată. Cred că a avut maximum zece postări. Dar mi-a deschis apetitul pentru internet și de-a lungul timpului am mai cochetat cu bloggingul. Niciodată însă susținut și constant. Nu am avut niciodată disciplina pe care o aveam când făceam știri, de exemplu.

Dar când ai început să îi dai importanță? E love sau hate?
Dacă mă întrebi de internet în general, nu știu să îți răspund. Însă, dacă te referi la jurnalismul online, cred că în momentul în care au început să apară publicații exclusiv online, de tipul Casa Jurnalistului, RISE project. Când am început să citesc super anchete, reportaje și investigații, pe internet, care nu aveau în spate un trust media, o televiziune etc. Nu are cum să fie hate, când vine vorba de așa ceva. E doar un respect enorm pentru munca lor.

Crezi că știriștilor ar trebui să le fie frică de Facebook când e vorba de Breaking News sau nu?

În primul rând, cred că în România conceptul de breaking news e perimat. Acum, e galben mereu la televizor. Dar oamenii se uită în continuare, nu? Pentru că nu e important doar să afli primul informația, ci felul în care e împachetată și livrată. În urmă cu niște ani, am fi putut pune aceeași întrebare referitor la ziare vs TV. Ce rost ar mai fi avut ziarele de a doua zi, când totul se afla în regim de breaking news de la tv? Totuși, oamenii cumpărau ziarele pentru analize, editoriale, interviuri suplimentare și tot așa. Da, acum online-ul se mișcă mai repede decât televiziunea, dar nu cred că e neapărat o competiție, ci mai degrabă o complementaritate.

Pe de altă parte, cred că Facebook a contribuit mult la ușurința cu care se răspândesc știrile false, informațiile neverificate, zvonurile.

Emisiunea la care lucrezi transmite mesaje puternice. E suficient ca ele să apară doar pe TV ca să ajungă la cine trebuie?
Nu. De asta reportajele pot fi urmărite și pe internet. Sunt mulți care, dintr-un motiv sau altul, preferă să le vadă acolo.

Dacă nu va mai exista TV, tu ce vei face?
Mi-ar plăcea să fac jurnalism independent, online. Posibilitățile sunt acum infinite, poți face reportaje scrise, foto-video, practic poți face tot ce făceai în TV. E drept că te lupți mult mai mult, pentru resurse, uneori pentru acces, pentru ca materialul tău să ajungă apoi la oameni. Aș vrea să spun că nu ai pe umeri presiunea ratingului, dar nu știu dacă e chiar așa. Până la urmă, și în online, unele subiecte merg mai bine ca altele.

Care ar fi modul ideal în care oamenii și-ar alege sursele de informații?
Să nu uite regula de trei. Și, ideal, sursele astea să nu fie de genul expunere.com etc. Când vezi pe Facebook o informație, chiar dacă e distribuită de o persoană în care ai încredere, dă un search pe Google. Dacă nu scriu câteva site-uri serioase de știri despre asta, e foarte posibil să fie fake. Surse ok de informare, din punctul meu de vedere: agenții de presă cu vechime, site-uri independente de fact-checking, conturi oficiale de FB/twitter ale unor instituții sau oficialități.

VICE: Când ai simțit prima oară că există online-ul?
Claudiu Popa: A intrat atât de subtil, încât n-a durut pe nimeni. Nu mai țin minte, dar știu cât de puternic îi simt prezența, cam de prin 2010 încoace.

Dar când ai început să îi dai importanță? Îți place de el?
O, nu l-am ignorat de când am ieșit de pe băncile facultății. N-aveam cum. Am început presa direct în era în care aproape orice aveam nevoie, găseam în online. E o relație cu compromisuri, clar.

Tu ai făcut și faci știri de mult timp. Crezi că știriștilor ar trebui să le fie frică de Facebook când e vorba de Breaking News sau nu?
Absolut deloc n-ar trebui, deși cred că sunt instituții de presă care ignoră, cu bună știință Facebook și poate e un pic de frică ascunsă, acolo. Facebook e demult parte din noi și cine nu-l bagă în seamă, intoarce spatele realității.

Tinerii se laudă că nu mai au TV în casă. Cum mai ajunge mesajul televiziunii la care lucrezi în contextul ăsta?
Tinerii și nu numai, își iau ce au nevoie. Realitatea TV înseamnă realitatea.net, care știe să fie site-ul nr. 1 de știri din România. De acolo, fiecare își ia ce vrea.

Ți-e frică de online? Crezi că va omorî TV-ul?
Ar fi o prostie, din partea mea, frica. Dar cred că într-un viitor mediu spre lung, TV-ul nu va muri, se va transforma total. Poate va deveni locul de desfacere a online-ului, fără alt conținut nefolositor.

Cum crezi că va evolua cariera ta dacă TV-ul moare?
Precum o tornadă. Toți suntem trași înăuntru de forța fenomenului, n-avem cum ne împotrivi. Iar cine nu se ține bine, e aruncat afară.

VICE: Când ai simțit prima oară că există online-ul?
Cosmin Savu: În perioada liceului, atunci când mi-am făcut şi prima adresa de poştă electronică. Era perioada dial-up-ului când aşteptai cinci minute să se încălzească reţeaua. N-am fost pasionat de mIRC, dar acum nu există zi fără Facebook sau Skype sau WhatsApp.

Dar când ai început să îi dai importanță? E love sau hate?
A intrat uşor-uşor, dar în ultimii 15 ani viaţă mi s-a schimbat şi datorită netului. Fie că e vorba despre muncă sau momentele de relaxare, gadgeturile cu net sunt indispensabile. Călătoresc mult şi biroul meu din deplasare este rucsacul cu laptopul şi căştile aferente. Nu pot să spun că e iubire, dar e dependenţă.

Tu ai făcut știri mult timp. Crezi că știriștilor ar trebui să le fie frică de Facebook când e vorba de Breaking News?

Presei nu trebuie să-i fie frică de Facebook sau alte reţele sociale, dimpotrivă, trebuie să se adapteze şi să-i speculeze avantajele. Suntem în epoca breaking news, dar şi fake news, aşa că avantajul unui program de ştiri poate să fie maximizat prin reţelele sociale. Cu cât programul este mai credibil şi mai serios, cu atât mai mult este mai puternic. Şi asta se vede şi audienţele de la ora 19.

Oamenii mai încearcă să fie duminica, la ora 18:00, pe PRO TV pentru emisiunea ta sau intră pe site? S-a împărțit ratingul cu traficul în ultimii ani?
Există un obicei de consum, avem publicul nostru fidel. Este un produs jurnalistic construit cu muncă în ultimii nouă ani și suntem încrezători că avem resurse pentru a continua. Da, cunosc persoane care îşi pun alarma să sune în fiecare duminică la 17.55. În ultimii ani s-a simţit apariţia online-ului, dar asta nu ne încurcă, ci ne ajută. Programul nostru se postează integral online şi feedbackurile pe care le primim prin mesaje sunt directe şi de ajutor. Sunt puncte de audienţă transformate în accesări online.