Pizza pe care o păstrezi veșnic e cea mai dubioasă stare a mâncării

Familia mea are una dintre cele mai vechi pizzerii din Maine, în centrul Biddeford. Se numește Pizza by Alex. O mare parte din mine e legată de pizzeria asta. Numele meu mijlociu este Alexis, după pizzerie. Când jucam basketball și ajungeam la linia de lovituri libere, mulțimea scanda „Alex Pizza!". Porecla mea în atât de multe locuri este Pizza sau Pizza Girl sau Homeslice. Cu timpul, am devenit un sinonim cu pizza, în cercurile mele sociale. Și nu e vorba doar de conținut sau de subiect, comunitatea și relațiile care se leagă în jurul mâncării m-au înrădăcinat, valabil și pentru munca mea. E destul de evident la acest proiect, fără nicio subtilitate.

În 2012, American Design Club lansa o emisiune numită Threat. Practic ideea era așa: „E 3 dimineața și cineva îți sparge casa și ce folosești ca să te aperi?" Era un show despre arme ipotetice. Pentru că într-un fel sau altul orice noaptea pentru mine e ca o petrecere cu pizza, eu aruncam cu felii de pizza împăturite ca o stea de ninja. Nu prea poți să duci o felie de pizza învechită la o emisiune, așa că m-am gândit să le conserv în rășină. Am început să conștientizez că făceam mai mult decât niște arme: eu aduceam un omagiu. A fost o odă pentru familia mea și pentru începutul proiectului Forever Pizza.

Oamenii care muncesc pentru familiile lor muncesc cel mai mult, pentru că vezi un impact direct al muncii tale. Te trezești și te culci conștient de efectele contribuțiilor tale. Eu am lucrat în câteva restaurante din New York și mereu îmi dau seama cine a lucrat în restaurante de familie.

Pizza e pentru toată lumea, indiferent dacă iei o felie sau o pizza întreagă după un meci de fotbal. Sau dacă ești la întâlnire sau singur acasă. Pizza e ca barul din cartier, acolo unde se duce toată lumea. Deci, ce a pornit ca o armă pentru emisiunea Threat, care era despre cum să pedepsești oameni, de fapt a adus lumea mai aproape de mine. E o forță de atracție decât una de respingere.

Am pornit de la ideea de a crea o armă ipotetică, dar când am postat fotografiile cu pizza, internetul a luat-o razna. Pee Wee Herman a postat pe Twitter despre asta, m-a sunat cineva de la Bon Appetit, primul muzeu despre pizza, Pizza Brain, m-a sunat, acum fac parte din consiliul de directori, m-a pus în contact chiar și cu ?uestlove. E ca o portiță care a deschis toate drumurile către proiecte cool și relații.

O parte din scopul acestui proiect a fost ca Forever Pizza să ajungă în casele oamenilor și să genereze astfel de conversații, dar când un videoclip Forever Pizza a devenit viral, a generat o cerere incredibilă pentru asta, ca ceva pe care îl poți cumpăra. Așadar, am creat un newsletter și pe această listă sunt aproximativ 2 400 de persoane. Am primit cam 2 200 de răspunsuri cu motivul pentru care își doreau asta. Înseamnă o mulțime de lucruri pentru o grămadă de oameni.

Eu am denumit procesul „Foreverizing", dar din punct de vedere tehnic poți spune că este încorporat sau încapsulat. E ca și țânțarul în chihlimbar din Parcul Jurassic. Deshidratezi pizza și extragi cât mai multă umezeală și grăsime, apoi creezi o matriță și o umpli cu plastic lichid până când este complet scufundată, după care uscată și coaptă (ca la prepararea pizzei). Îi dai și o lustruire și obții Forever Pizza.

În episodul Pizza Show în care am fost eu, Frank a adus o felie de la o pizza de două mii cinci sute de dolari. Am luat mostra la încapsulat și arată demențial. Eu cred că autenticitatea e relevantă nu doar la mâncare, dar și la știri și în experiențele noastre cu așteptările de la obiectele materiale. Ca designer de produs, am văzut multe produse ipotetice lăsate baltă. Până când nu îl scoți în lume și îl faci să meargă pentru oameni, e doar un concept. Dar trebuie să-l transformi în realiate și să-l împărtășești.

Mâncarea în general e un lucru pe care o ingerezi la propriu. Noi nu vorbim despre asta când mâncăm dar e multă încredere în joc. Întreaga noțiune de a împărți o pâine e despre a face pace cu dușmanii. E ceva de genul: „Dacă eu mănânc din asta și tu mănânci din asta, atunci eu nu mor și nici tu nu mori". Sună absurd, dar când mănânci împreună cu alți oameni e un fel de a spune: „Nu o să te omor." Cu anumite mâncăruri, pentru felul în care au fost concepute și cum sunt combinate vizual: pizza e versiunea perfectă a acestui concept din două motive.

În primul rând, este tăiată în felii pentru pentru a fi smulsă din mai multe direcții. Dacă nici asta nu spune „Împarte!", atunci nu știu ce. Imaginează-ți o imagine a opt mâini colorate diferit care trag de aceeași pizza, care, atunci când este rotundă, are forma Pământului. Deci, există această calitate universală a împărțirii. Acesta este primul lucru. Al doilea lucru este că există doar trei componente: pâine, sos și brânză. De cele mai multe ori, poți vedea toate elementele, iar cele mai bune pizza au cele mai simple ingrediente.

Cred că există multă reticență de a lua o decizie atunci când avem prea multe opțiuni și există multă oboseală în luarea deciziilor atunci când trebuie să decidem dacă un lucru e bun sau nu, așa că trecem mai departe la următorul. Cu pizza, nu ai suficient timp ca să fi frivol, este un lucru gătit rapid. Originile sunt de pe stradă și de la oamenii săraci și nu există nici o frivolitate în asta. Dar, în același timp, sunt pizzerii care servesc o pizza cu 2. 500 de dolari și Lucali's din New York, care se închide când JAY-Z vrea să mănânce o pizza.

Cred că Forever Pizza este acest lucru tangibil, dar, de asemenea, din punct de vedere conceptual, nu ar trebui să existe, ci să fie doar un concept. Aici se întâmplă un fel de glitch. Se rupe bariera și ajungi să vorbești cu oamenii din jurul tău despre acest lucru și apoi să vorbiți unii despre alții. Pizza este ca o pâine împărțită. Forever Pizza este versiunea modernă de artă din zilele noastre de a împărți o pâine.

Cred că părinții mei înțeleg ce fac, dar nu știu cum să vorbească despre asta. Când oamenii îi întreabă despre Forever Pizza, ei arată doar imagini. De îndată ce spui că faci pizza, oamenii presupun că trebuie să fie de mâncat. Dar fac pizza neconvențională. Fac totul cu pizza, mai puțin s-o mănânc. Pizza m-a hrănit întreaga viață, fie ca sursă de venit, fie ca inspirație. Tatăl meu o vede într-un fel predominant și eu o percep total diferit. Iar restul lumii percepe pizza ca pe mâncare.

Câteodată facem lucruri cu un scop clar definit și am terminat. Dar uneori, facem lucruri și nu știm exact de ce, ci doar că trebuie. Asta înseamnă Forever Pizza. Nici eu nu înțeleg complet.