Am fost la o întâlnire de comuniști români care s-au adunat să serbeze un dictator la Gara de Nord

Venezuela. Printre puținele țări din Multivers care-n secolul 21 încă mai experimentează cu socialismul ăla blanao, autoritar, care lasă populația fără hârtie igienică și alte produse de lux. Și totuși, ieri, la Gara de Nord, în cadrul evenimentului „Todos somos Venezuela" (adică „Toți suntem Venezuela", în caz că nu te-ai uitat la Narcos), am întâlnit oameni reali, în carne și oase, care văd socialismul bolivarian un model demn de urmat.

Înainte să continui cu relatarea, puțin context. Când a venit la putere, Hugo Chavez, mastermind-ul revoluției bolivariene din Venezuela, și-a clădit distopia socialistă fără să ia-n considerare diversificarea economiei, crezând că poate huzuri la infinit pe baza rezervelor imense de petrol. Așadar, după ce a fost răpus de cancer și înlocuit de Nicolas Maduro - un mustăcios autoritar și lipsit de carismă, practic sosia latino a lui Stalin - au început să apară și necazurile. Bine, ele existau dinainte, doar că scăderea prețului petrolului din 2014 n-a făcut decât să înrăutățească lucrurile și să bage Venezuela într-o criză economică și politică perpetuă.

Cu ocazia asta s-au întețit și protestele anti-guvernamentale, la care Maduro a hotărât să răspundă prin violență (peste 40 de oameni au murit în ultimele luni) și castrarea Parlamentului controlat de opoziție prin diverse mijloace - ba prin intermediul Curții Supreme, ba prin formarea unei Adunări Constituante, cu oameni loiali regimului, care și-a arogat practic puterea legislativă. Acțiunile lui Maduro n-au rămas fără urmări, UE refuzând să recunoască legitimitatea Adunării Constituante, în timp ce SUA lui Trump a impus noi sancțiuni economice Venezuelei și a amenințat chiar cu o posibilă intervenție militară.

Dacă vrei mai multe informații despre subiect, te invit să citești materialul ăsta. Te rog să apreciezi c-am pus o sursă de stânga, dovadă că nu-s atât de biased pe cât par.

Aflu despre eveniment complet accidental, pe Facebook. La prima vedere, pare doar o întâlnire fâsâită între moșuleți cu nostalgii ceaușiste. Eventual și câțiva tineri iuți la mânie, pentru un plus de diversitate. Ajuns la fața locului, într-o sală a Regionalei CFR din Gara de Nord, surpriză, treaba se dovedește mai serioasă și oficială decât mă așteptam.

Identific trei organizatori principali. Primul e Gheorghiță Zbăganu, profesor de matematică la Universitatea București, vicepreședintele Partidului Socialist Român și fratele răposatului Virgil Zbăganu, unul dintre cei care la începutul anilor '90 lucrau de zor la reorganizarea PCR-ului (l-a călcat trenul și n-a mai apucat să facă nimic).

Apoi, este Petre Ignatencu, taximetrist și lider al noului Partid Comunist Român, despre care VICE a scris deja aici. Și organizatorul surpriză, pe care chiar nu-l așteptam să-l întâlnesc într-o sală obscură a CFR-ului, este nimeni altul decât ambasadorul Venezuelei la București, Victor Roman Carazo.

Un moșuleț cu insignă P.C.R. în piept pare foarte timorat de prezența ambasadorului. Când îi cer o copie a declarației de solidaritate cu regimul venezuelean, se agită, se uită-n stânga și-n dreapta, apoi, c-o urmă de reproș în glas, îmi spune:

„Lasă, la sfârșit, nu vreau să deranjez un ambasador cu chestiuni din astea, e ditamai ambasadorul."

Pe la cinci și ceva se umple sala de conferințe. În mod deloc surprinzător, e plin de moșuleți și nenici îmbrăcați sobru, ca pentru o ședință a Marii Adunări Naționale. Din păcate, în ciuda costumelor atent apretate pe care le poartă, se vede că Mâna Invizibilă a Pieței n-a fost prea blândă cu mulți dintre ei. Vreo 27 de ani de capitalism sălbatic au fost suficienți ca să-i cocoșeze, să-i chelească, să-i umple de riduri și să le bage erecțiile la doi metri sub pământ. Apar însă și câțiva tovarăși mai tineri. Par și ei trași la indigo - toți poartă mustăcioare troțkiste și haine închise la culoare. Observ chiar și câteva femei, semn că pentru comuniști, „egalitatea de gen" nu-i doar așa, o vorbă-n vânt.

Tovarășii și tovarășele se așază pe scaune, cineva din sală strigă „Alo, alo, a început". Lângă masa din față, unde stau cei trei speakeri, tronează un panou negru cu poza lui Hugo Chavez pe care scrie „Hugo Chavez: Precursor al lumii multipolare".

Începe delirul anti-imperialist. Aplaud furtunos la fiecare declarație mai înflăcărată, să fiu sigur că nu voi fi bănuit de acțiuni subversive de tovarășii din sală. Vorbește mai întâi Petre Ignatencu, da' realizează că n-are cuvintele la el și pasează repede la Gheorghiță Zbăganu, care menține același patos revoluționar pe tot parcursul discursului.

Vorbește cu un tremur vag în voce, ce aduce puțin a Ceaușescu. Spune că protestele anti-Maduro îi amintesc de Maidanul ucrainean din iarna lui 2014, ambasadorul venezuelean, un Meleșcanu mai scund și mai efeminat, încuviințează ferm din cap. Tot Zbăganu aseamănă SUA și țările pro-SUA din America Latină cu un grup terorist, ambasadorul aprobă cu aceeași fermitate. La un moment dat, citând un senator din Chile, Zbăganu lansează atacuri la adresa presei:

Termină Zbăganu, vine și rândul ambasadorului să vorbească. Traduce o tanti tunsă scurt, pe care inițial o confund cu Dana Grecu. Pe un ton ridicol de molcom, domnul ambasador repetă papagalicește retorica anti-imperialistă a guvernului de la Caracas. Adică nu spune nimic interesant. Se arată indignat de amenințările lui Trump la adresa Coreei de Nord, apoi trimite o rafală de lingușeli către poporul român.

Trece o oră, urmează la aparat ceilalți invitați matusalemici din sală. Primul e tovarășul Constantin Rotaru, liderul Partidului Socialist Român. Nostalgii ceaușiste, legende urbane despre cum înainte de Revoluție poporul român era suveran, independent și deținea puterea cu adevărat, nu ca acum, când democrația ne-a lăsat fără bogății și resurse. Precum colegul său de partid, Zbăganu, are și el ceva de împărțit cu presa:

Lui Rotaru îi urmează o suită de dinozauri care repetă aceleași teme anti-imperialiste. Vasile Lăcătușu, de la PRM, proaspăt întors din Coreea de Nord, spune că „asistăm la Noua Ordine Mondială". Vorbește despre influențe externe, trădători, ambasadorul îl aprobă de fiecare dată. Vrea fapte, nu vorbe, iar cu ocazia asta apare-n discuție și răposatul Vadim:

Declarațiile continuă să curgă timp de vreo oră. O tanti care se recomandă drept scriitoare îi spune ambasadorului că Venezuela trebuie să fie foarte atentă la metalurgie, că-i o industrie intens vânată de imperialiștii puși pe privatizat. Să-și păstreze metalele și să facă din ele cătușe pentru asupritorii capitaliști, le recomandă ea. Un nene pe la vreo 40 de ani are o propunere la fel de genială: popularizarea socialismului bolivarian prin tricouri cu Hugo Chavez, că astea prind la tineret, tricourile cu politicieni revoluționari, doar s-a văzut cu Che Guevara. Apare de undeva și vestitul sociolog Claude Karnoouh, care, într-o română aproximativă, propune ca țările precum Venezuela să renunțe la invocarea democrației:

Pe tot parcursul întrunirii, după ce-am văzut că-i prezent „ditamai amabasadorul", m-a ros o singură întrebare: unde-s oficialii români? Întrebare pe care o pun la final, când lumea deja se înghesuie în „lobby" la pișcotărit. Nu primesc cine știe ce răspuns:

Dăm noroc, ne zâmbim, apoi merg în lobby, să văd ce mai zic pișcotarii roșii. Un octogenar foarte pasional îi explică lui Rotaru de ce socialismul trebuie să fie naționalist, nu internaționalist, liderul PSR încuviințează politicos, poate-poate o scăpa de gura lui. Îl salvez eu când îi cer o copie a declarației de solidaritate. Mi-o dă pe-a lui, îi mulțumesc din suflet, dăm noroc, ne despărțim tovarăși. Cine știe, încă două-trei întruniri d-astea și poate-n viitor am să mă lepăd și eu de neoliberalism. Poate.

P.S. I-am întrebat pe cei de la C.F.R. de ce oferă spațiu de întâlnire unor organizații radicale, anti-democratice, dar, până la ora publicării, n-am primit niciun răspuns. Voi reveni cu un update, dacă va fi cazul.