Povestea tragică a unei fete care îți arată de ce e nevoie de un teatru rom în România

Trupa „Giuvlipen” este singura din România care îndrăznește să combine teatrul, cultura romă și feminismul.

|
20 Noiembrie 2017, 2:30pm

Fotografii de Steluța Popescu via Giuvlipen

Repetă după mine: Giu-vli-pen. Vine de la „giuvli”, care în limba romani înseamnă femeie, și sufixul „-ipen”, care reprezintă o mulțime. Deci, cuvântul pentru feminism, în romani. L-au inventat Mihaela Drăgan (31) și Zita Moldovan (38), două actrițe rome. Și apoi, i-au spus așa companiei lor de teatru rom feminist, pe care au fondat-o împreună în vara lui 2014.

Giuvlipen înseamnă cultură romă contemporană. „Cultura romă nu e doar tradițională, folclorizată. Ea e vie, e dinamică și merită să fie sprijinită”, scrie pe pagina lor de Facebook. Porajmos, căsătoriile timpurii, sclavia, sexualitatea sau sexismul sunt fix genul ăla de povești despre care romii conservatori nu vorbesc, iar neromii nu vor să le audă.

Giuvlipen vorbește despre chestii serioase, cu umor. „Râsul e eliberator. Nu vrem să dăm lecții”, spune Mihaela.

Școala sunt eu

„Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?” e povestea tragică și complexă inspirată din viața unei fete rome care, la 17 ani, s-a spânzurat. Moartea ei e înconjurată într-un soi de mitologie. Szomna era o rebelă, zic oamenii. Se spune despre ea că fusese primul copil din sat care a terminat opt clase. Prima care a intrat la liceu, în Miercurea Ciuc. A fost prima care a purtat blugi.

Diriga clasei a IX-a C, de la liceul din Miercurea, povestește cum în prima zi de școală, Szomna le-ar fi zis:

„Fiți atenți, vă spun dinainte că eu sunt țigancă și dacă aveți ceva cu mine că sunt țigancă, vă rog să îmi spuneți de pe acum, vă rog să nu mă faceți mai târziu să sufăr din cauza asta. Pentru că eu vreau să fiu ca voi toți, vreau să învăț.”

Apoi a cerut să fie mutată în prima bancă.

Presa vremii a dat vina pe părinții Szomnei. Familia a fost nevoită să se mute din sat. Giuvlipen îi spune povestea, pas cu pas, printr-o serie de pledoarii. Toți încearcă să se spele pe mâini de vină și toți se simt, de fapt, vinovați.

Citește și: Filmul ăsta românesc îți arată viața tristă a romilor care pleacă la muncă în străinătate

„E un context mai larg decât ăla care a existat în presă, în care toată lumea a dat vina pe tradiția romă și pe părinții ei care sunt niște încuiați la minte”, îmi explică Mihaela.

„Nu e că n-am lăsat-o noi la școală”, spune personajul tatălui. „Noi o lăsam, dacă aveam bani, dar era bolnavă, avea o tulburare. Poate trebuia să vorbească maică-sa mai mult cu ea, ca între femei.”
„Poate că dacă o lăsai tu la școală, nu făcea ce făcea”, i-o întoarce nevastă-sa.
„Da’ nu e că n-am lăsat-o noi la școală”, se apăra iar tatăl.
„Mi-o zis doctoru’ că avea boală grea pe suflet. Cum îi zice? Depresie”.

Era prinsă între două lumi - comunitățile rome patriarhale, pe de-o parte, și comunitatea românească, rasistă, pe de alta. „Și amândouă mă făceau să sufăr”, zice personajul Szomnei.

Părinții, femeile din sat - una romă, alta unguroaică, popa, diriga își dau fiecare câte o explicație. S-a zis că părinții voiau s-o căsătorească și au refuzat s-o mai lase la școală. Că era depresivă. Că s-a îndrăgostit de-un coleg din Miercurea, chiar dacă era promisă lui János. Toate poveștile sunt adevărate și toate se contrazic între ele.

„Să nu credeți nimic din tot ce se va spune despre mine”, avertizează personajul Szomna. „Dar bine că am scris, ca să rămână scris.”

Înainte să se sinucidă, Szomna a lăsat un mesaj pe perete. Dar martorii, analfabeți, nu îl pot citi. „Iskola vagyok.” Adică, „școala sunt eu”.

Teatrul rom nu e nomad

Totul se întâmplă în timp ce pe scenă sunt doar Liana Ceterchi (62), Mihaela Drăgan (31), Zita Moldovan (38) și o bancă goală.

„Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?” face parte din turneul „Teatru rom nu e nomad!”, pe care l-au început în septembrie. De atunci, au avut vreo 1 200 de spectatori. Spectacolele lor nu sunt gândite numai pentru neromi. Publicul lor e divers.

Au ajuns până și în Pata Rât, cu spectacolul Del Duma, o piesă despre căsătoriile timpurii. „Avusesem spectacol cu o zi înainte la Fabrica de Pensule. Plouase. Când plouă se face mare baltă acolo - e groapa de gunoi. Ei ziceau să le era rușine să vină la teatru, că n-aveau pantofi curați. Și atunci, a doua zi dimineață am zis, hai mă să mergem noi să jucăm acolo.”

Citește și: Reprezentantul romilor din guvern mi-a explicat de ce nu sunt vaccinați copiii săraci

„E o amintire pe care o păstrez aproape de sufletul meu”, îmi povestește Mihaela. „Oamenii sunt foarte impresionați când aud că suntem actori profesioniști romi și că facem chestia astea. N-au mai întâlnit niciodată pe cineva să le vorbească de romi în felul ăsta, cu mândrie.”

O întreb dacă se întâmplă totuși să aibă și experiențe mai nasoale. „Astă-vară, am jucat la Jilava. Primarul n-a vrut să ne primească, nici într-o sală de clasă, nici la casa de cultură. A zis că îi ațâțăm pe romi împotriva majorității.”

„Până la urmă am zis ok, frate, nu vrei să ne dai nimic, jucăm într-o curte!”

Altădată, la Timișoara, le povestea oamenilor despre breslele tradiționale ale romilor. „M-au întrebat exact așa”, povestește Mihaela, „«Dar romii hoți și cerșetori sunt și ei un neam?»”.

Teatru rom la PMB

„Existăm din 2014, cu resurse puține și avem cinci producții.” De atunci, zeci de mii de spectatori le-au văzut piesele, pe unde au apucat și în orice condiții a fost nevoie. Într-o zi, piesele astea ar putea să facă parte din repertoriul primului Teatru Rom din România.

O întreb pe tipa din stânga mea, Marine, 28 de ani, dacă crede că ar fi necesar să avem un teatru rom în România. „Cred că reprezentativitatea în artă, în general, dar mai ales în teatru, are un impact puternic asupra oamenilor.” „Și pentru limbă”, mai spune ea. „Pentru că pot juca spectacole în romani.” Spectacolul are o scenă în limba romani, cu subtitrare în română.

Romii sunt cea mai mare minoritate din Europa. Iar România e țara cu cea mai mare comunitate romă, cel puțin oficial, din Uniunea Europană. Datorită trecutului ei multietnic, azi, România e țara cu cea mai extinsă rețea de teatre minoritare din Europa - 12. Unul evreiesc, două germane și nouă maghiare.



Citește și: Cel mai cool căldărar din România mi-a explicat de unde vin banii pentru palatele cu turnulețe

Cu toate astea, un fost ministru al Culturii i-ar fi zis Mihaelei că motivul pentru care romii nu au și ei un teatru este pentru că nu ar avea tradiție în teatru.

„Tradiția teatrală românească începe cu actorii romi”, zice Mihai Lukacs, regizorul piesei. „Știm lucrul acesta pentru că meseria de actor și, în general, artist performativ - inclusiv muzicieni, era clar asociată cu sclavia.”

„Există foarte mulți actori tineri, există un repertoriu de teatru rom, există o istorie a teatrului rom - în principiu, toate condițiile ar fi întrunite pentru înființarea unui teatru rom”, spune David Schwartz, regizor la Teatrul Evreiesc de Stat, care găzduiește Giuvlipen pentru o seară.

Pănă atunci, poți să dai o fugă să vezi și tu „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?” pe 1 decembrie, la festivalul de teatru indepedent Caleido.

Turneul „Teatrul rom nu e nomad!" este susținut de AFCN.