Stiinta

Acum poți să „crești” o ureche pe brațul unei persoane

O militară și-a pierdut urechea stângă într-un accident de mașina așa că doctorii i-au crescut una nouă pe braț.
15 Mai 2018, 4:00am
Cartilaj autolog în formă de ureche crescând pe antebrațul pacientei este arătat ca parte din reconstrucția totală de ureche făcută unei soldate la William Beaumont Army Medical Center (credit: armata americană)

Acum doi ani, soldata Shamika Burrage, în vârstă de 19 ani, conducea înapoi spre postul ei în Fort Bliss, Texas, după ce și-a vizitat familia în Mississippi. Verișoara ei, gravidă în opt luni, era cu ea.

„Mă întorceam din permisie și eram undeva pe lângă Odessa, Texas”, a spus Burrage într-o declarație făcută publică de către armată. „Conduceam și cauciucul din față mi-a explodat, iar mașina a deraiat de pe drum și frânat. Îmi aduc aminte că mă uitam la verișoara mea care era pe scaunul pasagerului și la drum în timp ce apăsam frâna. Îmi amintesc doar prima răsturnare și asta a fost.”

Mașina a derapat și s-a rostogolit de mai multe ori. În timp ce verișoara ei a scăpat doar cu răni minore, Burrage a fost aruncată din mașină și a s-a ales cu julituri de la contactul cu asfaltul, lovituri la cap și fracturi la coloană. Doctorii au spus că fără ajutor, ar fi sângerat până la moarte dacă mai aștepta jumătate de oră. Și și-a pierdut și urechea stângă.

În timp ce a mers la reabilitare mai multe luni, a căutat și ajutorul unei terapeut ca să poată face față accidentului. S-a gândit să-și pună o proteză ca să-și ascundă cicatricea. Doar că chirurgii plasticieni i-au oferit altă opțiune: să-i scoată cartilaj de la coaste pe care să-l modeleze în forma unei urechi, să i-o implanteze în antebraț unde se formează noi vase de sânge în jurul ei (durează cam un an treaba asta), apoi „să recolteze” noua ei ureche construită – piele de pe braț și cartilaj – și să i-o transplanteze pe cap.

A fost reticentă la început, și i-a luat două luni ca să decidă dacă să încerce.

„Genul ăsta de cazuri testează limitele fiecărui concept cunoscut”, spune Owen Johnson III, șeful secției de Chirurgie Plastică și Reconstructivă la William Beaumont Army Medical Center în El Paso, Texas. Nu este prima oara când s-a făcut o reconstrucție totală de ureche – mentorul lui Johnson, Patrick Byrne de la Johns Hopkins University School of Medicine, a fost pionierul tehnologiei în 2012 cu cazul unei femei care și-a pierdut urechea din cauza cancerului – dar este prima oară pentru Armată.

„Folosim acest concept”- luăm cartilajul, fie de la pacient sau de la un donator, și-l transplantăm ca să prindă forma țesutului în creștere – „de sute de ori pe an în reconstrucție nazală și de ureche”, spune Byrne, un profesor asociat în otorinolaringologie – chirurgie la nivelul capului și gâtului la John Hopkins University School of Medicine. Ce e neobișnuit la cazul ăsta este „creșterea urechii în antebrațul pacientei.”

Johnson și o echipă de doctori au efectuat trei proceduri complexe. Fiecare din ele a venit cu pericolele și capcanele aferente – tăierea cartilajului de la coastele ei, de exemplu, însemna să taie în apropierea plămânilor, cu riscul unei puncții. „A fost o operație foarte complicată care ar fi putut foarte ușor să dea greș la multe puncte”, spune Johnson. „Și aveam la dispoziție o singură încercare să facem treaba bine.”

Întâi au trebuit să obțină cartilajul. Asta a însemnat să-i desfacă pieptul și să ia bucăți lungi de țesut de sub partea dreaptă a coastelor. Nu puteau să ia destul cartilaj de la o singură parte, așa că au luat țesut de la opt până la zece coaste ca să minimizeze orice deformație toracică.



Johnson a comparat cartilajul cu săpunul la capitolul consistență, și odată ce au avut destul, a fost ca și cum ar fi sculptat în săpun – în cazul de față, forma era bazată pe urechea rămasă a lui Burrage. (Este un proces folosit de asemenea pentru copiii cu anotia sau microtia, defecte din naștere care duc la ureche subdezvoltată sau chiar absentă.) De obicei toată structura se ține cu fir de oțel, dar în cazul de față, spune Johnson, au folosit un fel de super glue. El compară tot procesul de stratificare, modelare și sculptare a cartilajului cu o formă mai înceată de printare 3D – care zice el, va fi următoarea descoperire în materie de transplanturi. Doctorii au matrițe printate 3D pentru urechi, dar încă nu putem printa cartilaj.

Au implantat forma cartilaginoasă sub pielea de pe brațul ei. Odată pusă acolo nu a „crescut” la modul convențional; de fapt, corpul poate câteodată să reabsoarbă cartilajul implantat, și să-l trateze ca pe un corp străin de care trebuie să scape. Dar într-o procedură de succes, vase de sânge noi cresc pe lângă cartilaj, care astfel îl face viabil pentru transplant. „Într-un fel cartilajul se obișnuiește cu noua lui casă”, spune Johnson, „Iar apoi doar muți casa”.

Johnson a avut de asemenea grijă să mențină nervii senzoriali din jurul brațului pentru ca atunci când pielea va fi translantată la cap împreuna cu urechea, Burrage să poată să simtă prin pielea de pe ureche. (Auzul nu i-a fost lezat, deși s-a format țesut cicatrizat în zona canalului urechii; doctorii l-au îndepărtat în timpul transplantului.)

Când a venit timpul recoltării, un an mai târziu, doctorii au trebuit să scoată cartilajul și destulă piele ca să acopere zona afectată de pe capul lui Burrage – dar trebuiau de asemenea să prevină deteriorarea permanentă a brațului ei. Dupa ce a scos urechea, Johnson a acoperit brațul cu un substitut de piele, numit Integra. „Partea bună e că poți să-l pui și pe tendoane supraexpuse”, spune Johnson, „și îl lași acolo între patru și șase săptămâni, iar celulele ei vindecătoare vor intra în acel matrix și în cele din urmă va fi înlocuit de propriul ei țesut.”

Înlocuitorul de piele a ajutat la umplerea țesutului lipsă, pe care Johnson l-a acoperit ulterior cu piele luată de pe coapsa lui Burrage. Brațul ei este acum total funcțional, cu o arie completă de mișcări în braț cât și în încheietură. „S-a vindecat minunat!”, a spus el.

Există niște dovezi că acea senzație poate să reapară la tipul ăsta de procedură, după spusele lui Byrne. El dă exemplu reconstrucția de limbă unde pacienții pot simți ulterior o înțepătură pe noile lor limbi transplantate. Dar nu este ceva sigur că și Burrage va avea aceeași senzație în ureche. „Nu cred că am testat asta vreodată cu o ureche”, spune el, „Cred că unii pacienți pot dezvolta această senzație, dar nu este o așteptare.”

În timp ce Johnson este pe bună dreptate mândru de reușita tehnică în cazul ăsta, el crede că e important să recunoaștem cât de semnificativă poate fi pentru un pacient. După accident, spune el, Burrage se retrăsese în ea; sănătatea ei mentală era legată de pierderea ei și de viteza cu care i se schimbase viața. Astăzi, la vârsta de 21 de ani, se poate vedea în altă lumină; e mai fericită, și în curând va începe să studieze ca să devină fizioterapeut, cu speranța de a-i ajuta și pe alții cum a fost și ea ajutată.

„Cred că asta ilustrează că operația de reconstrucție făcută cum trebuie nu este doar despre a te face să arăți mai bine”, spune Johnson. „Este despre a-ți redobândi simțul identității și încrederea în sine. Mi se-nmoaie sufletul că de fiecare dată când o văd, zâmbește mereu.”

Acest articol a apărut inițial în VICE US.