Cum e viața în penitenciar când ești nevăzător

Articolul a apărut inițial pe VICE Australia.

În februarie anul ăsta, Human Rights Watch a publicat un raport despre neglijența persoanelor cu dizabilități din Australia. Autorul raportului, cercetătoarea și activista pentru drepturile oamenilor cu deficiențe, Kriti Sharma a explicat că „nu există servicii care să susțină un deținut cu dizabilități. Și mai grav e că o deficiență fizică crește riscul de violență și abuz.”

Eu m-am gândit la asta și la persoanele nevăzătoare, surde sau cu deficiențe, care fac pușcărie înconjurate de violență. Închisoarea profită de pe urma singurătății, iar pentru deținuții cu deficiențe problemele din curtea închisorii sunt mult mai grave.

Acum câteva săptămâni, am cunoscut un tip pe nume Richy. Eu eram în vizită la vărul meu și l-am urmărit pe Richy cum era escortat în centrul de vizitare de un gardian, care îi șoptea și îl direcționa cu atenție. Richy a petrecut tot drumul zâmbind și cerându-și scuze. El mergea cu încredere, cu aceeași atitudine ca restul deținuților căliți, cu mânecile suflecate, ca să se vadă tatuajul cu dragonul, dar în același timp stânjenit de a fi dependent de gardian pentru direcționare.

El voia respect, la fel ca restul, nu compasiune.

L-am cunoscut pe fratele mai mare al lui Richy într-un local din Ballarat. Am comandat ceva la pachet și am mers înapoi la el acasă, în anticiparea telefonului regulat din partea lui Richy. El mi-a spus că închisoarea în care era Richy nu era echipată sau pregătită pentru deținuți cu dizabilități. Totuși, el crede că aceștia au făcut un efort pentru a-l acomoda. El a învinuit cultura anti-socială din închisori și neîncrederea lui Richy în autorități pentru dificultățile sale din detenție.

VICE i-a luat un interviu lui Richy, pentru a înțelege cum e viața în închisoare pentru nevăzători.

Richy* / 52 de ani/ Tentativă de omor

VICE: Bună, Richy, cum ai ajuns în închisoare?
Richy: Am fost acuzat de tentativă de omor, după ce am fost atacat de un coleg de casă cu o bâtă de baseball. El s-a îmbătat într-o seară și a început să se lege de mine. Eu i-am spus să-și bage mințile în cap, dar el a început să mă agreseze fizic. El avea un vibe de pedofil și am încercat să scap, dar omul m-a urmărit. Eu am avut o copilărie dificilă și multă lume se lua de mine. Am fost și molestat. Așa că am apucat o bâtă de lângă ușă și am luat-o razna. Nu mai țin minte mare lucru, dar știu că nu mai voiam să mă opresc.

Când ai început să-ți pierzi simțul văzului?
Totul a început cu o tumoare cerebrală. Mi-am pierdut văzul după operație. A fost o situație groaznică. Știi, închisoarea este făcută să te simți anxios. Tot ce poți face e să te gândești. Asta faci la ordinea zilei, iar supra-analizarea te fute mintal. Acum imaginează-ți cum e asta dacă nu vezi. De aceea există conceptul de izolare. Dacă îndepărtezi orice formă de distragere a atenției, te concentrezi doar pe gândurile tale, ca formă de pedeapsă, pentru că ești tulburat. Când ești orb în închisoare e ca și cum ai sta în izolare tot timpul.

Cum decurge o zi obișnuită în închisoare pentru tine?
Unul dintre tovarășii mei are grijă de mine înăuntru. Eu îi dau chestii, ca să-mi curețe celula. Se face prezența dimineața și apoi se ia micul dejun. Ne plimbăm prin curte, după care mergem în celula mea, unde mai stăm de vorbă înainte să ne închidă din nou. Fratele meu mă vizitează o dată pe lună, ceea ce e plăcut. Între timp, eu sun zilnic, pe la cinci jumate după amiaza. Ăstea sunt singurele dăți când părăsesc celula. E greu, pentru că nu poți depinde total de îngrijitor, deoarece ceilalți te-ar considera un câine. Îți vine să crezi? Suntem aici și unii tot continuă cu injuriile și prejudecățile.

Cum era în închisoare înainte să-ți pierzi văzul?
Era OK. Îți creezi un ritm și apoi timpul curge. Poți să-ți găsești o ocupație, un pic de fotbal cu băieții, antrenamente de două ori pe zi, te uiți la filme și îți gătești tăieței când ți se mai face foame. Știi care e treaba cu fiecare deținut. Te prinzi de schemele altora și poți face față.

Cum a fost după?
Iadul pe pământ. Ai impresia că oamenilor li se face milă de tine, dar nu e așa. Închisoarea nu e un loc unde ai parte de compasiune, toată lumea de aici se consideră îndreptățită. La început credeam că sunt paranoic, dar nenorociții ăștia îmi furau mâncarea și sucurile. Altul mi-a furat și perna. Am fost abuzat sexual de mai multe ori, de tipi care mă amenințau cu lama. Mă gândeam constant la sinucidere. Într-un sfârșit am fost mutat și am intrat într-un program de protecție, pentru că nu puteam să supraviețuiesc altfel. Nimeni nu te ajută. Gardienii spun să faci plângere oficială, dar dacă faci asta ești considerat un câine (sifonar).

Mi-ai spus la telefon că ai parte și de coșmaruri?
Săptămâna trecută am avut coșmaruri. Auzeam clopote zgomotoase și miroseam sânge. Mirosul fabricii Oakleigh, unde am lucrat la 17 ani, când am fugit de acasă. Garajul din Ballarat unde rugineau sculele lui taică-miu și unde își ascundea iarba. În public se dădea drept cel mai respectabil cetățean, dar acasă se știa adevărul. Tovarășii lui sunt cei care ne-au abuzat. Iarba aia nu mirosea. Dar visez mirosul garajului și sângelui pentru e cam la fel pentru mine. Un miros foarte intens. Nu prea mai văd mare lucru în vise. Doar culori și aud chestii. Câteodată, văd fața mamei mele, dar mă sperie. Ea e singura femeie pe care am iubit-o cu adevărat și mă doare de fiecare dată când mă gândesc la ea. E înfricoșător. Fața ei apare sacadat, pe bucăți, ca în filmele horror. Coșmarurile astea sunt din ce în ce mai grave.

Cum s-au îmbunătățit lucrurile în programul de protecție?
E mai bine, doar că toată lumea se plânge mai tare. Tipi care plâng. Te consumă, așa că prefer să stau în celula mea. Sunt mai puțini șmecheri și mai mulți dispuși să te ajute pentru că se simt singuri, nu ca să-ți fure lucrurile. Nu pot decât să mă concentrez pe durata sentinței. Unul dintre psihologi mi-a adus un CD de meditație, ca să mă ajute să-mi pun gândurile în ordine. Aparent, de fapt, e pentru câini cu fobie, ca să-i ajute să se aclimatizeze. Câteodată ascult sunete de valuri și îmi imaginezi că sunt în Torquay. În alte zile ascult sunetul de pădure și îmi imaginez că sunt într-o vacanță tropicală. Câteodată, cred că sunetul unei furtuni poate fi cel mai relaxant lucru din lume, cel puțin pentru un deținut.

Urmărește-l pe Mahmood pe Instagram.