Chestii

Mi-am tatuat capul ca să pară că am mai mult păr și arăt mai bine ca înainte

Aproape arătam dur – sau în stare să repar o mașină.
12.7.17

Când începe să ți se rărească vizibil părul – cum se-ntâmplă pentru circa 40% dintre bărbați și un procent similar dintre femei până la vârsta de 40 de ani – ai, pe bune, două variante; să accepți și, la modul ideal, să îmbrățișezi cărțile pe care ți le-a servit genetica sau să intervii. Așa cum am văzut eu lucrurile, acceptarea cheliei mă forța să fiu bărbat în toată firea, la frageda vârstă de 28 de ani. Știam că e un rol pe care nu puteam să mi-l asum la modul credibil.

Publicitate

În vremurile de demult, o intervenție împotriva chelirii ar fi însemnat să porți meșă, să treci prin cine-știe-ce tratament holistic dubios, sau, cel puțin, să deții o colecție indecent de vastă de pălării. Am fost uluit în 2005 să aflu că mai există încă o opțiune: transplantarea de unități foliculare. Dacă e să mă iau după tunsoarea bros deasă pe care-o purta, a funcționat.

Eu nu puteam să-mi permit cele cinci miare, cât costa, dar tot am găsit o modalitate de a face asta. Au trecut patru luni și am început să am senzația că-mi aruncasem pe apa sâmbetii o mare parte din venitul meu anual. Cu toate astea, la șase luni după procedură, venise primăvara pe scalpul meu și, când s-au făcut zece luni, rezultatele înfloritoare mi-au reîmprospătat încrederea în mine și mi-au dat aprobarea tacită de a continua să fiu un boem burghez căruia i se rupe și să mi-o trag pe unde apuc, cu pleata-n vânt (echivalentul britanic de „fuckboi" – sper să prindă și pe partea cealaltă a oceanului), în viitorul apropiat. Am fost foarte mulțumit că intervenția mea dăduse rezultate și, după doisprezece ani, sunt în continuare.

Citește și Poveștile românilor care tund: rău platnici, bretoane distruse și clienți care se ciopârțesc singuri

Singurul dezavantaj e că procedura mă lăsase cu cicatrice lungă de 15 centimetri pe ceafă, pe care o tunsoare pierdută, scurtă, o dezvăluia. Ăsta era stilul care, pe de-o parte, îmi și stătea cel mai bine și, pe de altă parte, scotea și ce-i mai bun din părul original și replantat de care plănuiam să mă țin cu dinții până la moarte.

Apoi, cu câteva luni în urmă, am descoperit o posibilă soluție pentru problema mea. Se cheamă micropigmentarea scalpului, sau MPS și implică tatuarea scalpului cu puncte minuscule, pentru a crea impresia de păr proaspăt ras. Se pare că e fix soluția perfectă pentru oamenii care încearcă să ascundă cicatrici cu care s-au ales setați fiind să-și păstreze gloria podoabei capilare. Oameni ca mine.

Publicitate

În zilele noastre, tot ce trebuie să faci ca să ți se umple browser-ul de reclame pentru un anumit serviciu bun e să te gândești la el. Am ajuns să dau click pe reclamele mai multor practicanți de MPS, care mă curtau în grup, și am fost atras de o companie numită Scalp Micro USA. Acum șase ani, fondatorul său, Matt Lulo, a venit în Marea Britanie ca să-și facă tratamentul care încă nu apăruse în State. La scurt timp după, s-a train-uit la Birmingham, în Anglia, ca să-și poată deschide propria afacere în SUA. Lulo a fost primul tip care s-a ocupat cu MPS-ul în New York. În 2017, zona celor trei state din nord-estul SUA e pur și simplu plină de firme care abia așteaptă să coloreze cranii bușite.

Dar, deși camuflarea cicatricilor constituie o bună bucată din afacerile Scalp Micro USA, majoritatea muncii lor constă în reconstrucția de linii ale părului și crearea iluziei unei densități mai mare a părului pe tot cuprinsul scalpului, atât pentru cei afectați de chelirea masculină cu model, cât și pentru bărbații și femeile cu alopecie non-androgenică. Datorită transplantului meu de păr și a faptului că evit mediile iluminate de sus cu becuri fluorescente, încă nu e nevoie să adopt tunsoarea periuță cu care se îmbină cel mai bine MPS-ul pe întreg scalpul. Însă, inevitabil, va veni și ziua aceea. Când vine, ar fi drăguț să știu că o să mă înfățișez lumii cu o tunsoare periuță aparent realistă și nu cu o chelie strălucitoare, palidă și roz.

Publicitate

Indiferent era vorba de camuflarea cicatricilor, refacerea liniei părului sau crearea aparenței unui păr mai des, pozele de „înainte și după" de la Scalp Micro USA m-au impresionat. Peste o zi, două, m-am trezit intrând în biroul lor din zona semi-centrală pentru un consult.



Lulo m-a întâmpinat cu căldură și mi-a dat ocazia să văd cu ce se mănâncă MPS-ul pe viu. La propriu, pe un om viu. Mai întâi mi-a arătat propriul lui cap micropigmentat, apoi capetele celor doi tipi care lucrează cot la cot cu el și, în cele din urmă, capetele a doi clienți în plină procedură. Fiecare scalp peste care mi-am aruncat privirea părea să aparțină unui soldat în Marina Americană oacheș, la 18 ani, după două zile de cantonament de bază. Am fost atât de impresionat încât am început să mă gândesc mai serios că mi-ar plăcea să-mi tatuez tot capul, nu doar cicatricea.

La invitația lui Matt, mi-am scos șapca și el s-a uitat o dată la rana mea auto-provocată și la restul scăfârliei mele.

„Încă mai ai destul de mult păr", mi-a spus el. „E bine, pentru că ce lucrăm noi se va combina frumos cu ce ai tu și-ți va da un aspect texturat când te tunzi scurt."

Apoi, i-am mărturisit lui Matt că încă nu sunt pregătit să adopt o tunsoare super scurtă, că joc cu bătaie lungă și mă pregătesc.

„Dacă vrei să-l porți un pic mai lung între timp, MPS-ul o să creeze mai multă densitate și pentru tine", a spus el, adăugând că punctele o să reducă contrastul dintre părul meu șaten și pielea capului albă. „Singura chestie e că până te decizi să te tunzi scurt, nu prea putem să lucrăm decât la linia părului, așa cum e ea acum. Dacă e să mergem mai jos și îți lași părul lung, practic ai avea două linii ale părului, ceea ce-ar arăta un pic ciudat."

Publicitate

Părea că Lulo îmi spune și că odată ce voi fi pregătit să integrez tunsul periuță în stilul meu de viață, voi putea să mă laud și cu linia părului pe care eu cel de șaisprezece ani, virgin și necopt, o luam drept veșnică. Matt mi-a spus apoi că dacă vreau să beneficiez la maximum de talentele lui la manevrarea cernelurilor, ar trebui să mă tund foarte scurt imediat înainte de ședințele de MPS și că ar trebui să am două astfel de ședințe la două săptămâni distanță.

„O să doară?", l-am întrebat. „Ai vreun tatuaj?", mi-a răspuns el. I-am spus că n-am.

„O s-o simți", a zis el. „Nu mergem atât de adânc ca la tatuaje și mi se spune că asta înseamnă că MPS-ul doare mai puțin. Eu unul nu știu, pentru că nici eu n-am tatuaje."

Ultima informație pe care-am preluat-o a fost că, spre deosebire de un tatuaj mai în profunzime, MPS-ul e considerat semipermanent, deci dacă e să mă angajez să mă tund periuță pe termen lung, va trebui să-mi tatuez din nou scăfârlia odată la patru-șase ani.

A sosit ziua ședinței și l-am șocat pe Greg, frizerul meu de ani de zile, căruia i-am spus să mă tundă pierdut până sus și să taie calota la 6 milimetri – genul de pânză despre care-mi spusese Matt că e ideală pentru el, să facă treabă cât mai bine cu putință. Greg mi-a spus că, deși auzise de MPS, nu văzuse niciodată așa ceva pe niciunul dintre capetele cu care lucrase, iar apoi a adăugat: „Cel puțin nu din câte-mi dau eu seama."

Publicitate

Mi-a căzut inima-n stomac în timp ce Greg îmi dezgolea craniul din ce în ce mai mult. Era aceeași senzație pe care o mai avusesem singura dată când băgasem mașina-n păr. Problema era că, prin comparație cu restul figurii mele plăpânde, am capul prea lat, prea jos, prea plat, prea brutal.
Greg a făcut tot ce-a putut să mă asigure că nu arăt atât de rău.

„Hai, frate, c-am văzut mai rău", a zis el, în timp ce-mi învelea capul într-un prosop fierbinte.
Reacția lui Matt a fost un pic mai zgomotoasă decât a lui Greg când am ajuns la Scalp Micro USA și i-am dezvăluit capul.

„Superb!", a zis el și s-a uitat bine. „Ai un cap frumos. Știi, nu cred c-o să mai vrei să-l acoperi odată ce terminăm treaba."

Citește și Aș vrea ca naziștii să-mi dea freza înapoi

M-am așezat în scaunul lui Matt, în timp ce el mă informa că o să înceapă prin a-mi întări linia părului și apoi o să-și croiască drum spre calotă.

„O să facem o pauză de cinci minute și-apoi o să ne ocupă de cicatricea aia", a zis. „Ești pregătit?"
„Ok", am răspuns eu și m-am îmbățoșat pentru primele dintre multele atingeri ale acului.

M-a durut. Odată pe secundă venea o combinație de ascuțime și presiune pe una dintre cele mai puțin cărnoase și generoase părți de pe tot corpul meu. Matt mi-a spus că linia părului e de cele mai multe ori cea mai dureroasă parte și că are să se termine în curând. Poate că începuse să se ducă explozia inițială de adrenalină, dar mie mi s-a părut că a fost fix invers. Calota a fost clar cea mai dureroasă parte pentru mine și când am ajuns la pauză, mi-am dat seama că transpirasem.

Publicitate

În timpul pauzei, m-am ridicat și m-am uitat în oglindă. Deși era înroșit, se vedea clar că Matt deja crease iluzia unui scalp cu păr des și scurt, iar linia părului de pe capul meu era mai clar demarcată. Aproape păream un dur sau un tip capabil să repare o mașină. M-am programat la o a doua ședință peste două săptămâni.

Deja le spusesem câtorva prieteni că îmi fac MPS, dar celor mai mulți le-am spus că pur și simplu m-am hotărât să mă rad în cap, așa, la caterincă. Cu toate astea, m-am dat la fund în următoarele câteva zile și am ales să port șapcă în cele câteva ocazii când am ieșit. Mi-am scos-o doar când au vrut să se uite prietenii care știau de fază. Opinia generală a fost de mirare, nu de repulsie. Aș putea s-o rezum prin acest comentariu combinat: „Cred că-mi place mai mult de tine cu păr, dar îți șade destul de bine și așa."

Citește și Care-i primul lucru pe care l-ar face bărbații dacă nu ar fi bărbați

Pe măsură ce mi-a crescut înapoi părul în următoarele două săptămâni, în condiții de lumină mai puternică se vedea ca și cum aș avea un păr des și scurt. La o privire mai atentă, un muist băgăcios ar fi putut să-și dea seama de diferența din ce în ce mai mare dintre punctele bidimensionale și firele de păr tridimensionale, moi, șaten deschis, care erau acum mai lungi de 12 milimetri. Am știut de la bun început că o să existe o perioadă dubioasă, timp în care părul va fi prea lung să se amestece cu MPS-ul și prea scurt să-l acopere și că va trebui să trec prin asta de două ori.

Greg frizerul a părut impresionat după ce mi-a pregătit capul pentru a doua ședință. Colegii lui frizeri s-au bulucit în jurul meu și s-au străduit să-și dea seama de diferențele dintre părul meu real și cel desenat.

Am fugit de la Greg din scaun și peste o oră mă cocoțasem în al lui Matt, gata să-l las să-și termine treaba. De data asta, avea să mai treacă o dată prin ce făcuse deja, dar cu un pigment un pic mai închis la culoare. Contrastul dintre cei doi pigmenți avea să contribuie la o imagine mai tridimensională. Din perspectiva mea, a doua ședință a fost diferită de prima doar pentru că acum știam mai bine la ce să mă aștept în privința disconfortului. Ca și prima oară, am stat în scaun ceva mai puțin de o oră.

Azi, la circa trei săptămâni de la tratamentul inițial, nu mă mai surprinde când mă văd în oglindă și, de fapt, a ajuns să-mi placă cum arăt, exact cum a și prezis Matt. Prietenilor mei le place să-și treacă mâna prin părul meu tuns periuță la fel de mult cum îmi place și mie. Încă nu-s pregătit să adopt look-ul periuță pe termen lung, dar când o s-o fac pot să stau liniștit c-o să-mi placă ce se ascunde dedesubt.