Am întrebat un medic ginecolog din România de ce refuză să facă avorturi

În 51 de spitale din țară nu se mai fac întreruperi de sarcină. În alte 36 de unități sanitare, procedura e interzisă de sărbători. E realitatea pe care au descoperit-o cei de la Centrul Filia, o organizație nonguvernamentală feministă care promovează egalitatea de gen în România. ONG-ul a publicat joi un raport privind refuzul efectuării avortului la cerere, bazat pe monitorizarea a 158 de spitale în perioada de dinaintea Paștelui.

Însă raportul nu-ți arată dacă decizia de a refuza efectuarea de avorturi la cerere în spitalele respective este impusă de management sau e una personală, a fiecărui doctor. Sunt exemple în care conducerea unui spital public anunță că interzice chiuretajele pentru sarcini nedorite, cum s-a întâmplat anul trecut în Botoșani. În alte spitale, femeile sunt trimise să vorbească cu preoți înainte de chiuretaj, cum îți arată o investigație recentă de la Să fie lumină. De consiliere psihologică se vorbește rar sau deloc, deși atât decizia de a face un avort, cât și procedura în sine sunt traumatizante pentru o femeie care trece prin asta.

Avocata Iustina Ionescu de la European Network of Legal Experts, care a colaborat la realizarea raportului Centrului FILIA, mi-a spus că nu este vorba de libertatea medicilor de a alege, ci de obligativitatea spitalelor de stat de a asigura femeilor acces la această procedură în toate spitalele publice cu o secție de obstetrică și ginecologie. Mai mult, dreptul medicilor de a refuza realizarea de avorturi la cerere nu e prevăzut în lege și nici în Codul Deontologic al Medicilor.

Tocmai pentru că atunci când închizi ușa în sistemul public de sănătate, cele mai lovite sunt femeile din grupurile vulnerabile, care nu au resurse să apeleze la clinici și spitale din mediul privat.

Discuția este una de natură etică, legală și sistemică. Planningul familial este o idee extraterestră în multe zone din România. Conducem detașat în Europa la capitolul mame minore, dar și la avorturi în rândul acestora. Cu toate astea, de educație sexuală nici nu se poate aduce vorba în școli fără să te trezești cu un boicot marca CpF sau cu furia oarbă a Bisericii Ortodoxe Române. E greu să-i uiți cuvintele purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, care se opunea ferm unor cursuri complexe de sex-ed în școli pentru că „nu trebuie să absolvim cursuri de kamasutra ca să fim oameni normali”.

Cu atâta zgomot în jur, am decis să vorbesc cu unul dintre medicii ginecologi care refuză să mai facă avorturi la cerere. Silviu Iștoc are 39 de ani și lucrează ca specialist obstetrică-ginecologie într-un spital privat din București. Decizia a luat-o acum opt luni, după 13 ani în care a făcut chiuretaje pentru femei care nu-și doreau sarcina. A simțit că are acest lux în mediul privat. Deși nu a fost niciodată confortabil cu avorturile la cerere, crede că spitalele publice trebuie să ofere acest serviciu femeilor din România.

VICE: Ce v-a determinat să luați această decizie?
Silviu Iștoc: E o decizie pe care am amânat-o mult timp. Din primul moment în care am făcut o întrerupere de sarcină, eu nu am făcut-o cu inima deschisă. În perioada de rezidențiat, chiuretajul e prima procedură la care poți să pui mâna. Dacă refuzi să faci avorturi, nu ești socotit apt să faci alte proceduri medicale. Așa că, pentru a putea să faci și alte proceduri, precum o naștere, trebuie să accepți întreruperi de sarcină. În acel moment nu aveam convingeri clare cu privire la chiuretaje. Nu eram convins dacă e bine ori nu e bine. Sigur, nu simțeam nici atunci că e un lucru natural, dar pot să spun că am făcut această procedură fără mari remușcări.

Știam că va veni acel moment în care voi spune stop. S-a întâmplat în octombrie 2018. Nu a fost niciun breaking point.

Cum le răspundeți celor care susțin că refuzul medicilor de a întrerupe sarcini duce la creșterea numărului de copii abandonați?
Eu lucrez într-un spital privat și am avut acest lux de a alege. Dacă aș fi lucrat în continuare într-un spital public, bănuiesc că aș fi obligat să fac întreruperi de sarcină. Nu cred că aș fi putut să refuz, dacă mi se spunea mai de sus că trebuie să o fac.

Pe de altă parte, în această discuție despre copiii abandonați, eu aleg să pledez cauza altor metode de planning familial. Această intervenție e o alternativă extremă. Din păcate, în timpul rezidențiatului, mă confruntam cu paciente care veneau din două în două luni să se chiureteze. Chiuretajul era un mijloc de contracepție. Ori asta e o nebunie. Pledez pentru contraceptive, sterilete și așa mai departe. Eu nu am făcut niciodată un chiuretaj cu inima deschisă, căci nu am simțit că e o intervenție corectă.

Care sunt totuși motivele care vă determină să spuneți că nu e o metodă corectă? Sunt motive religioase?
Nu, nu neapărat religioase. Adică simți un lucru și asta e. Înainte de orice chiuretaj e bine să faci o ecografie, asta se recomandă. Atunci vezi mâini, picioare și cum zburdă o ființă umană. Căci de la 11-12 săptămâni, deja capătă o formă umană. Poți să îi numeri degetele, îi vezi și sexul. Vă asigur că nimeni nu poate să facă cu inima deschisă o asemenea procedură după ce se uită la așa ceva. Pe de altă parte, cred în dreptul femeii de a alege până la o anumită vârstă gestațională. Mai bine așa decât să aducă pe lume un copil care nu va fi iubit sau va fi abandonat.

Mi-ați spus că atunci când lucrați într-un spital public, veneau multe paciente care se chiuretau o dată la câteva luni. Ați refuzat vreodată o asemenea pacientă?
Niciodată. Dar întotdeauna le sugeram să vină la un consult de planning familial, în care să discutăm posibilitatea montării unui sterilet după chiuretaj. Totuși, aceste paciente nu își făceau timp să ajungă, iar câteva luni mai târziu le întâlneam tot la chiuretaj. Nu le refuzam niciodată, era dreptul lor, iar eu lucram într-un spital de stat.

Din momentul în care ați decis să nu mai efectuați avorturi la cerere, cum ați refuzat pacientele care v-au cerut un chiuretaj?
Le-am îndrumat către colegi care încă efectuează această procedură și, evident, o fac bine. Le-am explicat că e o decizie personală și că întotdeauna am simțit că nu este în regulă ceea ce fac. Totuși, în asemenea momente, contează mai puțin ca ele să asculte care sunt motivațiile mele. Până la urmă, ele au o problemă reală pe care trebuie să și-o rezolve. Eu le recomand un medic care poate să facă asta și le invit la o discuție ulterioară despre planning familial. Pledez pentru alte metode de contracepție, de care chiar este nevoie.

În ce condiții ați mai efectua în acest moment întreruperi de sarcină?
Am mai făcut avorturi, dar nu la cerere. Adică fac chiuretaje atunci când am de a face cu un fetus care are malformații majore, atunci când ar fi un nonsens să se continue sarcina. Pe astea (avorturi terapeutice) le fac fără nicio problemă, dar nu la cerere.

Care este limita dintre libertatea medicului de a refuza un act medical care-i încalcă principiile și dreptul femeii de a avea acces la avort?
Eu cred că refuzul de a efectua întreruperi de sarcină în perioada sărbătorilor e o ipocrizie. Adică ce treabă are că e Săptămâna Luminată. Mă rog. Ideea e că treaba asta ar trebui să fie legiferată. Dacă scrie în lege că trebuie să oferi acest serviciu în mod obligatoriu, atunci îl oferi, chiar dacă e sărbătoare religioasă sau nu. Pe de altă parte, mie îmi vine greu să cred că va exista cineva care se confruntă cu o sarcină nedorită și nu va putea să rezolve cumva problema. O să rămână centre în care se vor face în continuare chiuretaje, chiar și în timpul sărbătorilor. Nu cred că o să dispară acest serviciu.

Credeți că ar trebui să existe alternative pentru aceste femei, adică alternative aproape de casă?
Da, alternative accesibile. Sigur că chestia asta trebuie să fie legiferată mult mai clar. Trebuie să fie ascultați medicii, ca să înțelegem de ce mulți refuză să mai efectueze procedura. Iar factorul politic ar trebui să se implice. Personal, eu cred că există medici care nu vor renunța niciodată la chiuretaje. Poate ar trebui să fie repartizați cumva, să fie centre în care femeile în nevoie să aibă acces la această procedură. Până la urmă, este un serviciu plătit.

În condițiile în care din ce în ce mai mulți medici refuză, nu luați în calcul că libertatea conștiinței medicilor încalcă un drept al femeilor?
Nu. Până la urmă, eu mă număr printre medicii care au renunțat să mai facă această procedură. Nu are cum să-mi impună cineva să o fac. Dacă s-ar întâmpla asta, atunci aș pleca din locul respectiv. Când ceva îți este impus, este clar că nu are cum să reziste. Poate că este un semnal și pentru ca femeile să exploreze și alte metode de contracepție și să fie mai atente la această chestie. Nu au de ce să dispere, căci cu siguranță se vor mai găsi medici care vor face această intervenție. Asta chiar dacă devenim o țară ultra-religioasă. Să fim serioși, chiuretajele nu se fac degeaba, sunt o sursă de venit la care nu se va renunța.

În același timp, nu cred că dacă există femei care au sarcini nedorite, atunci medicii ar trebui să fie obligați să practice chiuretajul. E o părere subiectivă, dar așa simt eu, că nu ar trebui în niciun caz să fie o procedură impusă.

Dar credeți că în spitalele publice ar trebui să existe o obligație pentru oferirea acestei proceduri?
Ar trebui să aibă măcar un medic care să se ocupe de chiuretaje. Și asta nu e atât de greu. Vin și eu dintr-un spital de stat și știu ce e acolo. Erau colegi care se băteau pe chiuretaje, mai ales pentru că era o sursă de venit. Erau oameni care trăiau din asta.

Cum e văzut acest refuz de a presta un act medical în colectivul medical? Ați fost criticat vreodată de un alt medic pentru că refuzați să faceți chiuretaje?
Nu, dar am văzut medici criticați de alți medici pentru că refuzau această procedură. Asta se întâmpla mai ales în perioada de rezidențiat. Argumentul era următorul «tu, ca medic, va trebui să știi să faci această intervenție, dacă nu pentru întreruperea unei sarcini normale, atunci pentru întreruperea unei sarcini care nu are nicio șansă». Ca rezident, nu ai cum să refuzi, pentru că e singura modalitate prin care poți să înveți cum să faci un avort terapeutic în limite de siguranță. Te întâlnești rar cu sarcini cu malformații. Dacă trebuie să-ți faci mâna, atunci fă chiuretaje la cerere și apoi ai libertatea de a alege. După ce am devenit medic specialist, am văzut din ce în ce mai mulți colegi care refuză avorturi la cerere. Asta se întâmpla mai ales după ce își întemeiau o familie și înțelegeau cât de mare e grozăvia asta.

Deseori, refuzul medicului de a întrerupe o sarcină este dublat de o atitudine disprețuitoare față de pacientă. Care credeți că este motivul?
Asta e de neiertat, în orice circumstanță. Chiar și pentru acele paciente care vin să se chiureteze lunar. E de neiertat. E un serviciu pe care-l oferi fără să judeci.

Mi-ați spus că planningul familial e o soluție pe care o susțineți ca alternativă. Sunteți de acord și cu introducerea educației sexuale în școli?
Asta ar trebui să se facă cât mai repede. Cred că dacă educația sexuală vine la 16 ani, e prea târziu pentru jumătate de clasă. Trebuie să conștientizăm faptul că viața sexuală începe din ce în ce mai devreme. Prin urmare, ar trebui să se înceapă mai devreme cu ora de educație sexuală în școli. Introducerea trebuie să fie una treptată. În clasa a 9-a trebuie să existe deja un modul despre educație sexuală. Asta ar ajuta la evitarea metodei extreme care este chiuretajul. E greu să ai un avort la 17 ani, eu nu mi-aș dori asta pentru fiica mea. E nevoie de educație sexuală și în familie, dar și într-un cadru organizat.

Credeți că în acest context s-ar putea ajunge la interzicerea avorturilor în România?
Eu nu sunt de acord cu interzicerea avorturilor în niciun caz, e o nebunie. Dacă mergem în orice cimitir, o să vedem foarte multe cruci ale unor femei tinere, care au murit pe capete în anii '70 și '80. Sunt acele femei care nu au avut opțiunea de a întrerupe o sarcină în condiții de siguranță. Nu avem voie să ne întoarcem acolo. Întotdeauna va trebui să existe necesitatea de planning și nu cred că mai are cum să se ajungă la așa ceva.

În primul rând, femeile ar lua atitudine și ar afirma că este în continuare un serviciu de care au nevoie. Nici lumea medicală nu ar fi de acord cu interzicerea avorturilor, pentru că mai sunt mulți medici care au activat și înainte de '89 și își amintesc prin ce drame treceau zi de zi: le mureau femei sub ochii lor. E o istorie recentă. Și dacă nu ar mai fi recentă, vom avea în continuare voci care să ne amintească ce s-a întâmplat în comunism. Nici cu un lider religios la putere, eu nu cred că vom mai ajunge în situația interzicerii avortului în România.