tv

Am vorbit cu omul care știe ce se întâmplă în culisele emisiunii Asia Express

Lucian a filmat între 10 și 12 ore pe zi, în timp ce căra pe umeri o cameră de peste zece kilograme.

de Ana Tepșanu
17 Aprilie 2019, 10:45am

Lucian e unul dintre cei 16 cameramani de la Asia Express. Fotografie de Diana Oros 

Show-ul ăsta, un fel de Amazing Race reinventat, a bubuit audiențele în TV-ul românesc. E difuzat pe Antena 1 și aseară tocmai ce s-a încheiat al doilea sezon. Pe mine m-a prins din prima, de fapt, din a doua, de la sezonul din India. Și fiindcă mi-am pus tot felul de întrebări în timpul emisiunii, mai ales despre ce aș face eu în locul concurenților, am vrut să vorbesc cu cineva care nu e vedetă, dar e parte vitală din show.

Așa am ajuns la Lucian Voicu, un tip de 30 de ani, operator de imagine la Asia Express. Vine din Buftea și face meseria asta de cinci ani, după ce a lucrat ca asistent de cameră la filme și seriale, dar și în montaj.

Drumul lui către Asia Express a început încă din primul sezon. Lucian spune că aventura asta dă dependență: „E mai greu ca-n armată, dar e o poveste din care îți dorești să faci parte și pe care o trăiești la cote maxime”.

În perioada octombrie-decembrie 2018, Lucian a filmat între 10 și 12 ore pe zi, de cele mai multe ori într-o căldură soră cu Iadul, în timp ce căra pe umeri o cameră de peste zece kilograme. Își lua pauză doar ca să mănânce sau să se odihnească. În rest, alerga cot la cot cu concurenții, dar în tăcere, cât nimeni să nu-i simtă prezența la TV.

A fost o echipă de 16 cameramani, zece români, care filmau partea de reality-show, și șase străini care filmau jocurile de amuletă (concursurile care aveau loc între echipele clasate pe primele două sau trei locuri). Dar jobul din Asia i-a transformat în prieteni. Asta și faptul că lucrează împreună la show-uri precum Chefi la cuțite sau Poftiți pe la noi, dar și pentru festivaluri sau evenimente (Untold și Neversea). Lucian și-a adunat tot ceea ce a făcut alături de echipă sub umbrela CameraCrew.

În Asia Express 2, tânărul a fost operator pentru cuplul format din Ana Morodan (contesa digitală) și Adrian Teleșpan (scriitor, autorul romanului Cimitirul), lucru care i-a captat toată atenția, de n-a mai avut timp să interacționeze și cu ceilalți concurenți.

Am vorbit cu Lucian despre cum a reușit să reziste fizic și psihic în experiența asta nebună.

lucian
În India, mirosurile i-au dat de furcă lui Lucian. Fotografie de Diana Oros

VICE: Ai o condiție fizică bună sau te-ai antrenat pentru show-ul ăsta?
Lucian: Asia Express a fost un test și mi-a confirmat că am o condiție fizică bună. Am alergat cot la cot cu concurenții, dar nu m-am pregătit deloc înainte de plecare, deși am colegi care s-au antrenat la sală și și-au schimbat stilul de viață, înainte de show.

Cum a fost să urmărești cuplul Morodan-Teleșpan. Ce ai învățat despre ei în această competiție?
Am râs foarte mult, ba chiar am dezvoltat un nou mod de a râde, pentru a nu se auzi pe cameră. Teleșpan îmi spunea de multe ori că parcă aș fi o veveriță. Am apreciat că sunt niște oameni extrem de onești, de asumați, de reali. Pentru echipa noastră, Asia Express chiar a fost o aventură, nu doar un show TV.

Au fost momente când a trebuit sa oprești camera din cauza unor conflicte care nu puteau fi date pe post?
Da, dar nu din cauza unor conflicte, ci pentru că Morodan avea nevoie la toaletă, când noi eram pe marginea unui drum. Au fost și situații mai delicate, deoarece depindea foarte mult de zona în care concurenții alegeau să caute cazare. În India, în Tamil Nadu, o zonă foarte religioasă, oamenii erau extrem de reticenți. Eu n-am avut probleme, însă Amer, colegul meu care a filmat cu Jojo și Paul, a trebuit să închidă la un moment dat camera și să plece din locul în care erau, pentru că se adunaseră destul de mulți oameni, iar pe Paul și Jojo îi bănuiau a fi teroriști.

Care este cel mai greu lucru pe care l-ai făcut în acest sezon?
Fără doar și poate a fost misiunea cu urina de vacă, când concurenții trebuiau să bea câte un pahar. Inițial am crezut că Morodan și Teleșpan vor refuza să o facă, pentru că aveau și această opțiune, și vor prefera să fie penalizați. N-a fost așa! S-a văzut și pe TV că în momentele alea o mână o țineam pe cameră și alta la gură. Ficatul meu e mai sensibil și când am văzut ce trebuie să facă, a fost foarte greu.

Imediat după ce s-a terminat momentul, am lăsat camera jos și am mers la primul tufiș să vomit.

Au fost situații în care ai simțit că vrei să renunți, că nu mai poți fizic?
Alimentația a fost mereu o problemă pentru mine, și în primul sezon, și acum. Eu nu mănânc picant, iar în India era foarte dificil să găsești ceva normal de mâncare, totul fiind foarte iute. La începutul filmărilor, am avut ceva probleme cu stomacul, până s-a acomodat organismul, dar până la urmă totul a fost ok. Mâncam multe fructe, orez, conserve de ton; aveau o pâine foarte bună, naan. Impactul cu India a fost iarăși foarte puternic, pentru că mirosurile mi-au dat de furcă. Altfel, adrenalina de care aveam parte în fiecare zi nu mă lăsa nici măcar să mă gândesc la posibilitatea de a renunța. Suntem și noi într-un cursă continuă.

asia express
Lucian a filmat cuplul Morodan & Teleșpan. Fotografie de Diana Oros

Ai intervenit vreodată, în afara filmării, în discuțiile cu oamenii cu care interacționează concurenții pentru a-i convinge să-i ajute la diverse probe?
Nu am făcut niciodată asta, nici nu ar fi permis să facem așa ceva. Oricât de strânse devin legăturile cu cei pe care îi filmezi, meseria și responsabilitatea sunt pe primul loc.

Cât de mult crezi că i-a ajutat pe concurenți că aveau un cameraman cu ei, atunci când căutau cazare sau făceau autostopul?
Cred că prezența noastră certifica faptul că ei chiar sunt într-o emisiune, că sunt ok, că nu au nicio altă intenție. Spun asta pentru că atât în Sri Lanka, dar mai ales în India, oamenii erau destul de suspicioși, mai ales în momentul în care își căutau cazare. În ceea ce privește autostopul, nu știu cât le eram de ajutor, fiindcă erau nevoiți să găsească mașini cu trei locuri disponibile, ca să încăpem toți; ceea ce nu era chiar simplu, mai ales când opreau mașini mici.

Lumea din fața televizorului se întreabă dacă a fost vreodată cazul de a regiza anumite momente?
Telespectatorii au avut acces în permanență la culisele acestei emisiuni. Așa au putut vedea că tot ce se întâmplă acolo este super real, că lucrurile care par imposibil de făcut devin posibile atunci când la mijloc e o super adrenalină, că toți cei care au participat s-au întors cu povești care mai de care mai nebune.

asia express
Nimic nu a fost regizat. Fotografie de Diana Oros

Concurenții își găsesc cazări de la o zi la alta, câte o cameră, în care să doarmă. Tu unde dormeai?
Fiecare echipă este formată din cinci oameni: cele două vedete, cameramanul, reporterul și asistentul de producție. Acesta din urmă este un localnic, pentru că e foarte important să avem cu noi o persoană care înțelege limba. Rolul lui este și de asistent de cameră (trebuie să schimbăm bateriile, să avem mereu trepiedul după noi pentru interviuri etc.). În timp ce cursa se apropie de final și aflăm care este perimetrul în care se vor opri vedetele, reporterul caută împreună cu asistentul de producție ce locuri de cazare sunt în zona respectivă. În cursă nu știi niciodată unde vei dormi în seara respectivă, dacă e vorba de un hotel sau un guest house. După ce vedetele își găseau cazare și terminam de filmat ultimele cadre, mă duceam și eu la somn.

Cred că am putea face un episod întreg cu locurile în care am ajuns cu toții să dormim.

Îmi amintesc de o cazare din primul sezon, care părea un fel de guest house, dar ne-am cazat acolo pentru că era aproape de locul în care dormeau concurenții. Seara, am văzut cum un domn vine cu o domnișoară pe care o invită într-una dintre camere. Partea amuzantă a fost că au intrat ei doi, dar și-au băgat și scuterul.

Cum arăta o zi din viața ta, în cadrul competiției?
Pentru că ziua era scurtă, la șase seara se făcea deja noapte, așa că profitam de fiecare oră de lumină. În medie, mă trezeam la cinci dimineața și plecam spre cazarea concurenților. Mereu înaintea lor, pentru a surprinde momentul în care ei își încep ziua. Plecam apoi în cursă: autostop, autostop, autostop, până în punctul menționat de Gina Pistol (moderatoarea emisiunii). Pe parcurs, ne opream în diferite locuri unde ei avea de făcut misiuni.

Care a fost cel mai emoționant moment de la Asia Express?
Cred că interviul final cu Morodan și Teleșpan. Spre final, am văzut cum le dau lacrimile și încep să povestească despre mine și despre Mihaela Calotă, reporterul/producătorul echipei noastre. Atunci am lăsat camera și a urmat o îmbrățișare în grup.

Cum te-a schimbat toată această aventură?
India e o țară a contrastelor, o țară colorată, spirituală, cu peisaje extraordinare, dar și cu foarte multă mizerie. După două sezoane de Asia Express, am ajuns să apreciez lucruri care mi se păreau banale, cum ar fi: apa caldă la duș sau cafeaua.

Editor: Iulia Roșu