Vaccinul care ar putea preveni stresul, anxietatea și depresia

În 1989, Ed Bullmore, în prezent psihiatru la Universitatea Cambridge, iar pe atunci medic rezident, a consultat o femeie care nu putea să meargă din cauza colagenului distrus și a oaselor deteriorate ale genunchiilor. Asta, plus articulațiile dureroase și inflamate la nivelul mâinilor indicau că suferă de artrită reumatoidă, o boală inflamatorie. După ce Bullmore a pus întrebările obișnuite pentru a ajunge la acest diagnostic, a întrebat și de starea ei emoțională.

„Pe parcursul următoarelor zece minute, mi-a povestit încetișor, dar clar, că nu avea aproape deloc energie, că nimic nu o mai face să se simtă bine, că nu doarme bine și că se consumă cu gânduri pesimiste sau de vinovăție”, a scris el într-un eseu pe Medium, în 2018.

Când i-a relatat asta și supraveghetorului său, doctorul cu mai multă experiență nu a fost de părere că e ceva interesant. Oricine ar fi deprimat, dacă suferă de o boală inflamatorie cronică, a spus el. „Nu ne-a trecut niciunuia prin cap că ea și-ar putea avea originea în corp”, a scris Bullmore. „Anume că doamna P. ar putea fi deprimată nu pentru că știe că e inflamată, ci pur și simplu pentru că este inflamată.”

Inflamarea este o funcție necesară și naturală a sistemului imunitar. Este ceea ce se întâmplă când corpul tău activează o mini-armată de diverse molecule pentru a se proteja de o amenințare externă – de exemplu, ca să respingă un virus sau ca să vindece o rană. Dar când inflamația persistă, poate fi dezastruoasă. Bolile autoimune și inflamatoare precum artrita, astmul, boala inflamatorie intestinală, diabetul de tip 1 sau alergiile iau naștere când sistemul imunitar nu știe când e cazul să-și cheme trupele înapoi.

Aceste boli de inflamație cronică devin din ce în ce mai frecvente. Asta este îngrijorător nu doar pentru că sunt și una dintre principalele cauze de deces, dar și pentru că, la fel ca în cazul doamnei P., există o asociere între aceste boli și problemele mentale, și ele aflate în creștere.

În ultimele două decenii, cercetătorii și-au dat seama că această legătură nu este doar un efect secundar al traiului cu o boală dificil de gestionat. Unii cercetători – precum Bullmore, care a scris o carte numită The Inflamed Mind (Mintea Inflamată – n.t.) – au descoperit o conexiune semnificativă și strânsă între inflamație și sănătatea mentală. Inflamația pare să cauzeze probleme de sănătate mentală în mod direct și, în același timp, stresul și problemele mentale în sine cauzează la rândul lor inflamație, ceea ce crează un cerc vicios periculos.

Un factor unic de risc nu va putea niciodată să explice toată gama de probleme psihiatrice, a scris Chuck Raison, psihiatru la Universitatea din Wisconsin-Madison, într-un raport special pe această temă, publicat în Psychiatric Times. Dar „inflamația s-a dovedit a fi numitorul comun și factorul probabil de risc pentru absolut toate tipurile de tulburare psihiatrică, de la schizofrenie la comportamentul obsesiv-compulsiv, de la manie la depresie”, a scris el.

Christopher Lowry, neuro-endocrinolog comportamental în cadrul Universității Colorado Boulder, se gândește la o lume posibilă în care un vaccin ne-ar proteja de bolile mentale cauzate de inflamație. Într-o serie de studii făcute în ultimii zece ani, Lowry și colaboratorii săi au arătat pe animale că o bacterie care se găsește în sol, Mycobacterium vaccae (sau M. vaccae), poate să reducă inflamația și simptomele comportamentale care o însoțesc.

Unul dintre motivele pentru care se naște inflamația scăpată de sub control este că sistemul imunitar devine confuz. O posibilă explicație, surprinzătoare, este că sistemul noastru imunitar nu este expus la anumite elemente ce contribuie la dezvoltare lor sănătoasă: bacterii, virusuri și paraziții intestinali, adică exact lucrurile de care trebuie să ne protejeze. E posibil ca expunerea redusă la aceste organisme microbiale, cauzată de dietele moderne, de medicamente și de stilurile de viață contemporane, să producă sisteme imunitare naive și neexperimentate, care au tendința să o ia razna.

Sistemul imunitar nu poate să bombardeze cu toată forța fiecare celulă străină, ci ar trebui să decidă clar ce constituie o amenințare și ce nu. De aceea, oamenii și alte mamifere au atât un sistem imunitar înnăscut, cât și unul adaptativ, a spus Graham Rook, profesor de microbiologie medicală și imunologie în cadrul Universității College London. Al doilea învață ce să ia în vizor și când, dar pentru a învăța asta are nevoie de date.

„Este ca un computer”, spune Rook. „Întrebarea e, de unde vin datele? Parțial din microbiom sau din organismele din intestine. Vin și din infecțiile externe și de la alți microbi la care suntem expuși, mai ales în prima parte a vieții.”

Pe măsură ce oamenii s-au mutat să locuiască în medii urbane, au pierdut expunerea la o gamă largă de microorganisme pe care Rook le numește „vechi prieteni”. Faptul că interacțiunea noastră cu anumite bacterii scade ar putea să creeze un sistem imunitar care acționează prea rapid.

Această idee este cunoscută la scară largă drept „ipoteza igienei” și sugerează că sterilitatea vieții moderne cauzează probleme de sănătate. Lui Rook nu-i place termenul, spune că nu e un concept suficient de larg pentru a include toate modurile prin care ratăm interacțiuni microbiale. (Și mai e și problematic felul în care trece cu vederea că avem nevoie de igienă pentru a preveni răspândirea bolilor patogenice, mai ales în mediile urbane aglomerate). Adevărata problemă este pe o scară societală largă, spune Rook. Vine într-adevăr din condițiile de curățenie mai strictă pentru spațiile de locuit și pentru mâncare, dar și din supra-folosirea antibioticelor, a operațiilor de cezariană, din schimbările radicale de alimentație, din dispariția infecțiilor vechi (precum tuberculoza, hepatita A, helicobacter pylori și paraziții intestinali) și din faptul că nu prea venim în contact cu organismele care se hrănesc cu materiile moarte sau în stare de descompunere din sol și din noroi.

Efectele pe care le au bacteriile din sol asupra inflamării se văd cu ușurință în cadrul fenomenului numit „efectul de fermă”. Studiile arată că interacțiunea cu pământul și proximitatea față de animalele de fermă protejează de bolile inflamatorii precum astmul și alergiile. Pentru copiii care nu locuiesc la fermă, a avea animale de companie sau a veni în contact cu pisici sau câini poate fi suficient pentru a scădea într-un mod similar riscul de alergii. Rook crede că efectul de fermă poate fi explicat prin faptul că animalele aduc forme de viață microbială pe labe și pe corpurile lor murdare, ceea ce ajută sistemul imunitar să se antreneze mai bine.

Un studiu recent coordonat de Stefan Reber, de la Universitatea din Ulm, Germania, a scos în evidență o conexiune între o sănătate emoțională bună și o copilărie care a fost în contact cu pământul și noroiul. Au fost aduși 40 de bărbați în laborator și supuși unui test de stres: au ținut un discurs în fața unui grup de cercetători încruntați, în haine albe de laborator. Cei din mediile rurale au declarat că s-au simțit stresați, dar doar cei care au crescut în orașe au avut un răspuns imun foarte exagerat. Nivelul lor de inflamație a durat pe toată perioada studiului.

„Există ceva în pământ, ceva cu care trebuie să luăm contact”, a spus Rook.

În anii 1970, Rook și un imunolog pe nume John Stanford au scos M. vaccae din noroiul de lângă lacul Kyoga, din Uganda. Încercau să își dea seama de ce vaccinurile pentru lepră erau mai eficiente în anumite țări, când au dat peste această bacterie strâns înrudită cu lepra și care era posibil să accentueze eficiența vaccinului.

„Mai târziu, pentru că John este un imunolog bun, și-a dat seama că bacteria avea abilitatea de a induce ceva ce noi numim imuno-reglare”, a spus Lowry.

Alți cercetători au vrut să vadă dacă efectele bacteriei M. vaccae asupra sistemului imunitar pot fi recoltate. În 2004, un oncolog din Marea Britanie a încercat să le administreze M. vaccaepacienților cu cancer pulmonar inoperabil, pe lângă chimioterapie, ca să vadă dacă șansele de supraviețuire creșteau. Bacteria nu i-a ajutat pe oameni să trăiască mai mult dar, în mod ciudat, le-a oferit o calitate a vieții, sănătate emoțională și funcții cognitive mai bune, dar și durere redusă.

La scurt timp după, în 2007, Lowry a injectat pentru prima dată șoareci cu M. vaccae. A observat apoi creșteri în metabolismul serotoninei din cortexul prefrontal - serotonina fiind un neurotransmițător - și o parte a creierului strâns legată de starea de spirit și de personalitate. Un alt studiu făcut pe șoareci a descoperit că atunci când animalele erau puse împreună cu un mascul mare și agresiv, cele care fuseseră injectate cu M. vaccae erau puțin anxioase și aveau șanse mai mici să dezvolte probleme inflamatorii precum colita. Într-un studiu mai recent pe șobolani, Lowry și colegii lui au descoperit că animalele cărora li se dăduse M. vaccae depășeau frica mai repede – puteau să treacă mai rapid peste ceva de care fuseseră condiționați să le fie teamă.

„Asta este ceea ce indivizii care suferă de anxietate sau PTSD nu pot face, să depășească frica”, a spus Lowry. „Chiar și în mediile sigure.”

Dacă se face mai multă cercetare pe subiect, Lowry crede că M. vaccae ar putea fi folosită în primii ani de viață, pe lângă celelalte vaccinări de rutină. Ar putea să învețe sistemul imunitar să se regleze singur mai bine sau să reducă inflamația în cei care au risc crescut de depresie și PTSD. Ar putea să fie administrată și ca supliment la scurt timp după ce un pacient suferă o traumă – dacă au trecut printr-un incident violent sau supărător, ar putea fi tratați cu M. vaccae pentru a preveni PTSD-ul.

Lowry a fost precaut cu rezultatele din laboratorul său, mai ales că echipa făcuse cea mai mare parte a experimentelor doar pe animale. În același timp au aparut dovezi și în ce privește oamenii care se potriveau cu rezultatele lor – anume că inflamația nu era doar asociată cu bolile mentale, dar că le cauzează.

Prin măsurarea nivelurilor de molecule inflamatoare din sânge, cercetătorii au descoperit că pot să prevadă problemele mentale de mai târziu. În 2010, oamenii care lucrau în aparatul guvernamental din Marea Britanie și prezentau niveluri ridicate de inflamație aveau mai multe șanse să fie deprimați 12 ani mai târziu. În 2014, un alt studiu din Marea Britanie a analizat starea de sănătate a 15 mii de copii cu vârsta de aproximativ nouă ani și a descoperit că cei care nu erau deprimați, dar care prezentau inflamație crescută erau mai predispuși la a fi deprimați zece ani mai târziu. Un alt studiu făcut în 2014 de către marina americană a descoperit că procentul de soldați care au dezvoltat PTSD era mai mare în rândul celor care aveau niveluri mai mari de molecule inflamatoare în sânge înainte să plece în luptă.

„Cu alte cuvinte, dacă avem o predispoziție la o funcție inflamatorie ridicată, este factorul decisiv pentru posibilitatea ca individul să dezvolte sau nu simptome de anxietate și depresie pe viitor”, a spus Lowry.

Inflamația cronică îți afectează corpul cu totul, inclusiv creierul. Inflamația poate să interfereze cu modul de funcționare al creierului, modificând activitatea neurotransmițătorilor la nivelul comportamentului sinapselor, adică a conexiunilor dintre neuroni. Creierul are și el propriul sistem imunitar, care poate duce la neuro-inflamație persistentă când devine hiperactiv. Bacteria M. vaccae a reușit să stopeze răspunsul neuro-inflamatoriu al celulelor imunitare ale creierului la șobolani, precum și schimbările negative comportamentale care îl însoțesc.

În luna mai a acestui an, Lowry, Rook și alții au identificat o moleculă unică din M. vaccae, care are efecte anti-inflamatorii atât în celulele umane cât și în cele de șobolani. Este o lipidă – o moleculă de grăsime – cu o formă chimică specifică. Mamiferele nu o pot produce singure.

La șoareci, această moleculă se leagă de un receptor care declanșează încheierea mai multor procese inflamatoare. Acest efect este probabil rezultatul evoluției, cu scopul ca o bacterie cauzatoare de boală să poată închide sistemul imunitar al gazdei și să preia controlul. Dar în cazul bacteriilor benefice, este de fapt o formă de serviciu ecologic, spune Lowry, pentru că ajută sistemul imunitar să se mai răcorească, în loc să ruleze la capacitate maximă tot timpul.

În prezent, Lowry face un studiu clinic pe oameni, dar nu cu M. vaccae, pentru că nu a obținut încă aprobare de la FDA pentru asta. Folosește un alt probiotic disponibil comercial, despre care s-a demonstrat că are efecte imuno-regulatoare. Echipa lui lucrează și la bazele unui studiu cu M. vaccae, dar, între timp, verifică dacă asta ar putea funcționa la fel de bine și cu altă bacterie.

John Cryan, neurocercetător în cadrul Universității College Cork din Irlanda, spune că acesta este doar unul dintre modurile în care viitorul nostru e probabil să includă medicamente cu microbi pentru sănătatea mentală. Bacteriile ne ajută să ne reglăm sistemul imunitar, dar și să producem molecule importante care au interacțiuni directe cu creierul. Un studiu din februarie 2019, realizat pe mai mult de o mie de oameni a descoperit că pacienții care suferă de depresie au niveluri mai reduse din anumite bacterii care produc substanțe chimice esențiale. Dacă știm cine are acest deficit microbial – precum o lipsă de vitamine – am putea să ajutăm oamenii pentru care alte medicamente nu-și fac efectul.

Nu fiecare caz de depresie este cauzat de inflamare. Dar, dacă înțelegem mai bine cazurile unde inflamația are într-adevăr un rol fundamental, asta ne poate aduce mai aproape de cele mai bune opțiuni de tratament, a spus Jane Foster, neurocercetător în cadrul Universității McMaster, care studiază sistemul imunitar.

Indiferent ce se întâmplă mai departe, rolul cauzal pe care îl are inflamația în bolile mentale ne forțează să regândim cauza de fond a bolilor psihice. Mediile în schimbare în care trăim ar putea să ne schimbe felul în care ne funcționează corpul, având în final un impact dramatic asupra a ceea ce simțim. Asta ne duce foarte departe de ce a fost dogma dominantă, anume că mintea și corpul sunt separate și la fel sunt și bolile lor.

Pentru Cryan, aceste abordări microbiale sunt o sursă de optimism. „Spre deosebire de genomul nostru, în privința căruia nu avem ce face decât să dăm vina pe părinții și bunicii noștri, microbiomul nostru poate fi modificat”, a spus el. „Asta ne oferă un pic mai mult și fiecare individ are mai mult control asupra propriei sănătăți.”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.