FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Tipa asta voia să facă avort, dar medicul ei a internat-o la psihiatrie

A mers la doctor în Irlanda pentru un avort și s-a trezit sancționată pe baza Legii Sănătății Mintale.
Photo by Xunbin Pan via Stocksy

Militanții drepturilor la reproducere din Irlanda sunt revoltați după ce o fată a fost internată la psihiatrie sub Legea de Sănătate Mintală, doar pentru că a cerut doctorului un avort.

Organizația independentă, The Child Care Law Reporting Project, care monitorizează procedurile de îngrijirile ale copiilor irlandezi, raportează că fata anonimă și-a abordat doctorul după ce a aflat că este însărcinată. Un psihiatru a spus că avea înclinații sinucigașe și de auto-vătămare din cauza sarcinii.

Publicitate

Deși Legea de Protecție a Vieții în Timpul Sarcinii permite avortul, dacă doctorii determină că sarcina cauzează un risc de suicid fetei sau femeii, răspunsul psihiatrului a fost să nu o ajute să facă un avort. În schimb, ei au considerat că fata era bolnavă mintal și au reținut-o împotriva voinței sale sub Legea Sănătății Mintale.

În caz scrie: „consultantul psihiatric a fost de părere că deși copilul avea înclinații de auto-vătămare și suicid, ca rezultat al sarcinii, asta ar putea fi tratabil iar terminarea sarcinii nu era soluția pentru problemele copilei în acel stadiu."

Citește și: O fotografie cu o femeie moartă a dus la legalizarea avorturilor în lume în ciuda creștinismului

Și mai deranjant e că fata și mama ei credeau că sunt transferate în Dublin pentru avort și nu erau conștiente că ea, de fapt, era internată la secția de sănătate mintală. După detenție și o revizuire a cazului, un tutore desemnat de tribunal a descris-o judecătorului ca fiind „extrem de supărată". Un al doilea psihiatru desemnat de tribunal a judecat că deși ea era deprimată și „avea păreri vehemente în privința motivele de încetare a sarcinii", nu exista „nicio dovadă de o tulburare psihologică", care să determine o internare involuntară la secția de psihiatrie.

Mai pe scurt, fata nu era nebună: pur și simplu nu voia să fie însărcinată. După mărturia celui de-al doilea psihiatru, precum și o a treia mărturie din partea psihiatrului care o tratase înainte de internare, ea a fost externată, după ce probabil a fost o experiență profund traumatizantă.

Publicitate

Cazul ăsta demonstrează de ce Legea de Protecție a Vieții în Timpul Sarcinii nu are nicio noimă. „Cazul ăsta nu ne surprinde cu nimic", comentează Mara Clarke de la Abortion Support Network. „Am avut două cazuri, în care femei cu tentative de sinucidere la activ au fost diagnosticate insuficient de sinucigașe, cât să obțină un avort în Irlanda sub Legea de Protecție a Vieții în Timpul Sarcinii."

Citește și: Site-urile franceze anti-avort care dezinformează femeile vor fi interzise prin lege

Un grup major care luptă pentru drepturile avortului din Irlanda a dezbătut că acest caz ilustrează cum medicii profesioniști sunt influențați de principiile personale în deciziile profesionale. „Când analizezi raportul, e ușor să te gândești că acest psihiatru s-a folosit de o lege ca să forțeze un copil să păstreze o sarcină nedorită, din cauza principiilor personale", spune Linda Kavanagh de la Campania pentru Dreptul la Avort.

Ea face trimitere și la un sondaj care a descoperit că aproape 90% din psihiatrii irlandezi nu au fost de acord cu planul guvernului de a permite avortul în caz riscului de sinucidere. „Este clar că avem nevoie de un proces care asigură că astfel de medici cu dispute moraliste nu pot limita îngrijirea medicală corespunzătoare în cazuri critice."

Deocamdată, cazul ăsta demontează legile absurde în privința avortului. O națiune care internează un copil pentru că a încercat să acceseze un drept reproducător de bază, nu este o țară care protejează sănătatea și starea de bine a cetățenilor. Până când cel de-al optulea Amendament al Irlandei (interzicerea avortului în toate cazurile, cu excepția circumstanțelor extreme) este revocat, multe alte femei și copii vor avea parte de tratamentul ăsta brutal și inuman.

„Cazul ăsta e o reamintire a barierelor și realității crude de care se lovesc femeile în Irlanda, dacă încearcă să își exercite dreptul la avort", spune Grainne Taggart de la Amnesty International. „Facem apel către guvernul irlandez de a acționa responsabil și de a institui o reformă constituțională și legislativă de mult cerută. E timpul să avem legi care protejează femeile, le respectă drepturile și asigură accesul la această formă de îngrijire a sănătății."

Citește mai multe despre lupta cu legile anti-avort:
O londoneză însărcinată i-a făcut praf pe niște protestatari anti-avort
Românii ăștia de la marșul anti-avort mi-au explicat de ce vor să controleze corpul femeilor**_[Arizona are o nouă lege absurdă anti-avort

](https://www.vice.com/ro/article/arizona-are-o-noua-lege-absurda-anti-avort)Femeile care fac avort în Texas vor fi obligate să înmormânteze fetușii și asta e o demență_**