Publicitate
Artă

Am vorbit cu tipa care are curajul să facă teatru politic în Chișinău

Teatrul politic „Spălătorie” din Chișinău a venit și în București, la MACAZ. Și nu are treabă cu manelele.

de Andrada Lăutaru
02 Iunie 2017, 6:03am

Fotografii via pagina de Facebook a teatrului Spălătoria

Actorii sunt la un pas de tine, te privesc în ochi și îți vorbesc despre politică. Strecoară câte o glumiță. Râzi pentru că doare. Teatrul „Spălătorie" din Chișinău este un spaţiu cultural, dedicat explorării şi prezentării publice a creaţiilor artistice performative, concepute de artişti activişti și comunitatea din jurul lor.

Nicoleta Esinencu, una dintre cei care au înființat teatrul Spălătorie din Chișinău, are 38 de ani, a absolvit facultatea de Dramaturgie în Chișinău și spune că acolo a înțeles cum nu trebuie să facă pe scenă. Decizia de a studia dramaturgia nu a fost a ei, ci a tatălui.

„Eu eram cumva pierdută în tranziție și a fost ceva de genul - trebuie să facem ceva cu copilul, el avea pile la facultatea asta și așa am ajuns eu la teatru."

Săptămâna asta joacă patru spectacole la MACAZ, un fel de frate de concept, în București. Am vorbit cu Nicoleta, să înțeleg mai bine ce fac cei de la Spălătorie și ce înseamnă teatrul pentru ei.

VICE: Cum a apărut Spălătoria?
Nicoleta Esinencu: Teatrul, în principiu, a fost pentru noi o necesitate de a crea un spațiu în care să putem vorbi, face spectacole, chema artiști. Mai făceam câte ceva prin Chișinău, dar eram destul de puțin prezenți. Ne-am unit cumva forțele și am fost cinci oameni care au stat la baza fondării Spălătoriei. Acum suntem trei. Era chiar o necesitate pentru noi să facem acest spațiu acasă. La momentul ăla eram mai prezenți în alte părți decât acasă. Eu am stat demult în Germania, dar am vrut să fac ceva și acasă.

Cum arată propriu-zis spațiul teatrului Spălătoria?
Păi, spațiul nostru este cam ca cel de la MACAZ, adică avem o sală de teatru cu vreo 60 de locuri și un bar. Barul, de fapt, nu era visul vieții noastre, dar trebuie să plătim chiria. Mai facem și partyuri și așa încercăm să supraviețuim cumva, nu neapărat simplu, dar nici imposibil. E o chestie pe care încercăm să o facem să funcționeze și cu asta ne ocupăm. În rest, toți banii vin din străinătate, prin proiecte, nu avem finanțări din Moldova.

Care e mesajul pe care vreți să îl transmiteți prin spectacolele voastre?
Noi cred că încercăm să facem teatru politic și încercăm să învățăm din ceea ce facem și e important să înțelegem noi în primul rând o problemă din societatea în care trăim, să o trecem prin prisma noastră, să ne punem întrebări, apoi urmează întrebările publicului. Nu poți să fii în scenă un om și în viața ta alt om. De exemplu, nu poți să ai pe scenă un mesaj foarte puternic antirasist și să cobori de pe scenă și să fii rasist. Asta e un principiu important pentru mine și pentru echipa mea.

Cum v-a primit publicului?
Păi, destul de complicat, bineînțeles, pentru că există teatrele de stat care sunt destul de prezente în capul oamenilor și felul în care trebuie să fie teatrul este clar definit. Cred că din motivul ăsta a fost, la început, complicat pentru public. Bineînțeles că era și o parte de public care abia aștepta ceva nou și, cumva am construit acest public pe care îl avem. Oamenii au început să vină de la spectacol la spectacol, să își aducă prietenii, părinții, să crească încontinuu.

Spectacolele voastre sunt o mărturie a realității pe care o trăiți voi în Moldova, dar încercați să implicați și comunitatea. Cum reușiți să faceți asta?
Depinde de spectacol. Am lucrat destul de mult și am făcut spectacole documentare. Avem un spectacol care se numește „Dragă Moldova, putem să ne pupăm puțin de tot", despre comunitatea LGBT din Moldova și la spectacolul ăsta am lucrat direct cu comunitatea, am vorbit cu părinții, i-am adus pe ei în scenă, oamenii din comunitate sunt cei care joacă, vin în scenă și își povestesc viețile lor.

În ce măsură funcționează conceputul de trezire sau educație civică prin artă?
Nu sunt atât de naivă ca să cred că lucrurile se schimbă așa. Dar cred că e important să facem ceva, să vorbim despre lucruri, pentru că dacă nu, o să devenim și noi parte cumva din lucrurile care nu se întâmplă în jurul nostru, dar ar trebui.

Din punctul tău de vedere, care e cea mai fierbinte temă acum în Moldova despre care ar fi important să se vorbească?
Moldova e cea mai fierbinte temă. Aici sunt foarte multe, nici nu aș putea să scot una sau să fac un top.

Spectacolele voastre aduc în scenă multe probleme politice. Ați avut vreodată probleme din cauza asta?
Nu, adică am avut chestii foarte mici, nu neapărat atât de semnificative. Nu am avut reacții de la politicieni, nu am avut cenzură. Am avut la un moment dat un grup radical de dreapta care a venit la un eveniment al comunității LGBT, să intimideze, dar o făceau la limita legii, pentru că știau până unde pot să meargă.

Cred că există un gen de atitudine destul de prezent în Moldova, se numește „a ignora", deci cred că oamenii/politicienii cumva ignoră pentru că nici nu îi interesează, nici nu citesc cărți, nici nu merg la teatru și cred că preferă să ignore și să creadă că asta ar putea șterge realitatea.

Citește și: Femeile rome care joacă teatru pe scenele Spanie

Vezi vreo diferență între publicul din Moldova și cel din alte țări?
Bineînțeles că publicul mereu este diferit, dar nu neapărat din motiv de țară, ci este diferit din foarte diverse motive. Cred că fiecare loc își are publicul lui - MACAZUL își are publicul lui, teatrul de stat din Austria, la fel. E foarte diferit de context, de loc, e teatru independent, e teatru de stat. Cred că publicul e interesat de tema spectacolului și locul unde se joacă.

Știu că nu folosești site-urile de socializare. De ce?
E foarte ușor să îți faci această imagine care nu e cea reală. De fapt, asta face lumea. E un fenomen pe care îl văd foarte prezent în Moldova, dar nu numai. Și din motivul ăsta nu mă interesează, e o pierdere de timp, eu nu am timp să fac asta, dar mi se pare și foarte gravă această lume de fake în care trăim pe internet, în care construim imagini despre noi, vrem să fim importanți, să ne dăm importanți.

Ce spectacole poți vedea weekendul ăsta:

2 iunie | ora 19:00 | CLEAR HISTORY

„Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul. Zdrobiţi vrăjmaşul din răsărit şi din miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi." Este ordinul care l-a transformat pe Mareşalul Antonescu într-un adevărat erou al neamului în ochii majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova, simbolizînd totodată începutul procesului de eliberare de sub ocupaţia sovietică a ceea ce astăzi numim Republica Moldova. Marea majoritate a populaţiei nu cunoaşte însă acţiunile iniţiate de Antonescu şi regimul său împotriva populaţiei evreieşti ce locuia în această regiune: crearea ghetourilor şi a lagărelor de concentrare sau deportarea acestora în Transnistria. Aceste fapte pur şi simplu nu există. Ele au fost sistematic şterse din memoria noastră colectivă.

Clear History este un spectacol despre trecutul recent al Moldovei, un trecut ce pare a fi total necunoscut tinerei generaţii şi complet ignorat sau poate chiar ascuns cu grijă de către cei din generaţia-martor al acestor evenimente.

3 iunie | ora 19:00 | UNEDUCATED

„Să învăţăm pentru viaţă, nu pentru şcoală!" este motto-ul reformei inițiate de Ministerul Educației Republicii Moldova. Să învățăm ce? Pentru că astăzi școala ne învață să ne cumpărăm locul în școală, nota în clasă, examenul de admitere în liceu. Spectacolul Uneducated propune o incursiune în cum arată astăzi procesul educațional pornind de la pernă, plapumă și ștergar- obligatorii pentru a putea face primii pași în grădiniță, trecînd prin examenul de bacalaureat care devine un bun de lux, pînă la lucrarea de licență cumpărată online pentru ca în final să nu ne rămînă decît să ne cumpărăm și locul de muncă.