Publicitate
Identitate

Un copil cu părinți divorțați îți spune despre ce-i vorba de fapt în „Marriage Story”

Îmi imaginez că nuanțele filmului trec neobservate pentru cei ai căror părinți reușesc cumva să fie încă împreună.

de Hannah Smothers
12 Decembrie 2019, 5:00am

Știu că oamenii cred că Marriage Story e un film pentru adulți care au divorțat, dar mulți dintre cei care îl vor vedea vor înțelege că-i de fapt pentru copiii care au trecut prin așa ceva. Chiar dacă despărțirea alor tăi n-a fost similară cu cea din film, chiar dacă aveai altă vârstă, să vezi doi oameni cum încearcă să-și pună bețe-n roate reciproc (și ca efect secundar, și ție, haha) e o situație universală. Sunt mai multe momente și stări din film care pot fi înțelese doar de un copil trecut prin divorț, așa că le-am pus mai jos ca să le vezi și tu.

  1. Noțiunea de a te purta de căcat. Mulți oameni par să-l urască pe Henry (puștiul din film). Ce nu înțeleg ei e că a fost gândit intenționat așa. Dacă-i vreun lucru la care puștii dintr-un divorț sunt buni (pe lângă medierea conflictului, haha), e să atragă atenția asupra lor. Henry pune asta în practică în momentul în care refuză să intre în mașina tatălui său și continuă vânătoarea de comori. Când discuția e despre tine, e greu pentru părinți să întoarcă atenția asupra lor. Genial! Dreptate pentru Henry.
  2. Urăști orice moment în care părinții tăi sunt singuri. Când părinții încă îndrăgostiți rămân singuri, îmi imaginez cum copiii lor se gândesc că și-o trag. Dar cei care trec printr-un divorț urăsc când se întâmplă asta pentru că-i încă o oportunitate în care adulții din viața lor își pot scoate ochii reciproc. Henry a învățat deja lecția: În scena menționată mai sus, când tatăl vine să-l ia, Henry le zice, „Fără vorbit doar voi doi”. Bravo, Henry!
  3. Să-ți vezi mama cum plânge în tăcere. Henry nu vede asta, dar, la începutul filmului, Nicole (mama) pleacă din camera în care era Charlie (tatăl) și începe să plângă înfundat. Toți copiii cu părinți divorțați recunosc imaginea asta imediat, pentru că l-au văzut pe unul dintre ei sau pe ambii așa; astfel am învățat cum să ne reprimăm sentimentele ca să nu existe confruntare.
  4. Senzația generală că părinți fac diverse „pentru tine” când de fapt e opusul. Mulți care vor vedea filmul vor spune „Wow, ce drăguț că părinții ăștia au luptat așa de tare pentru copilul lor”. Sunt multe lucruri oribile la divorț, dar cel mai nasol dintre ele e că-i etichetează (legal) pe cei mici ca „proprietăți pentru care să lupți”, decât oameni capabili de judecată. Nicole decide că Henry va avea două Halloween-uri, cu fiecare părinte în parte, în loc de unu, ba chiar spune că va fi „distractiv pentru el”. Realitatea e la polul opus pentru Henry. După ce umblă pe străzi și se îmbuibă cu bomboane, ar trebui să meargă la somn, nu să meargă la miezul nopții după și mai multe dulciuri. Povestea din noaptea de Halloween e versiunea filmului a momentului în care copiii din familiile sănătoase îi întreabă pe cei divorțați, „Cât de tare, deci ai două Crăciunuri acum?”. Da, frate, am, dar tu te alegi cu un model sănătos de relație, așa că cine iese de fapt pe plus?

Alții, ai căror părinți încă reușesc să fie împreună, se vor uita la filmul ăsta și vor gândi... Sincer, habar nu am ce. De ce s-ar uita cineva la asta dacă ai lui sunt încă împreună? Ca să „simtă ceva”? Să „empatizeze”? Să exploreze de la o distanță sigură ce ar fi însemnat să-i vadă pe singurii oameni din lume care ar fi trebuit să-i iubească și protejeze cum aruncă totul pe fereastră ca să se distrugă reciproc, uneori sub scuza că e „cel mai bun lucru pentru copil/i”? Cel mai probabil întreaga premisă a filmului va trece pe lângă ei. Îi admir că încearcă să înțeleagă lumea copiilor cu părinți care trec prin divorț, deși un film nu-i tocmai pentru asta, pentru că nimic nu le face mai multă plăcere celor din urmă, pe lângă miștourile despre Marriage Story, decât să vorbească despre cum a fost pentru ei să trăiască așa ceva.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.