FYI.

This story is over 5 years old.

hartuire sexuala

Ce pedepse riști în alte țări, dacă te iei de femei în metrou ca în România

Campanii, amenzi și închisoare - sunt metode prin care alte țări sancționează hărțuirea stradală.
metrou
Fotografie de Cristian Munteanu via

În 2018, parlamentarii au votat și unele legi care să-i ajute totuși pe cetățenii ce i-au trimis în fotoliile călduțe. Una dintre ele sancționează actele de hărțuire, hărțuire sexuală sau hărțuire psihologică, atât în spațiul privat, cât și în spațiul public, cu amenzi între trei și zece mii de lei. Da, sumele sunt usturătoare. Nu, bărbații nu trebuie să se simtă lezați, că nu ucide nimeni flirtul. Dacă dai dovadă de bun simț și respecți femeile, n-ai de ce să-ți faci griji.

Publicitate

Aceasta este o completare a Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbați și este o propunerea legislativă ce aparține deputatei Oana Bîzgan. Momentan, se lucrează la proceduri, iar polițiștii vor putea în curând să aplice amenzi hărțuitorilor. Aștept cu interes normele de aplicare, pentru că ele trebuie să fie fair față de victime, dar să asigure și faptul că incriminarea este făcută în baza unor dovezi (deși, mă îndoiesc că vor sări toate femeile să acuze pe nedrept bărbați necunoscuți).

Am strâns câteva mii de mărturii de la victime, dar și de la oameni care au asistat la așa ceva; toate astea îți arată că hărțuirea stradală se poate transforma în ceva mult mai grav decât îți imaginezi. Te apucă deopotrivă furia și plânsul când citești, darămite să le și trăiești zi de zi. Nu-i de mirare că opt din zece românce nu se simt în siguranță noaptea pe stradă.

Unele persoane se apropie și vor să mă pipăie. Uneori reușesc să mă feresc. Mi s-a întâmplat şi să mi se pună mâna pe fund sau să fiu lovită, să mi se pună mâna pe sâni. Când stăteam în Cotroceni am avut două întâmplări neplăcute. O dată m-a fugărit un tip, nu ştiu ce voia de la mine, dar ţipa întruna „p***ăăă” şi când l-am văzut că vine spre mine, am fugit. Altă dată, tot în zona respectivă, mi s-a întâmplat să fiu pipăită şi împinsă într-un gard. Vorbeam la telefon, nici nu am apucat să îmi dau seama ce se întâmplă. În ambele cazuri era zi afară, vară, pe la un șase-șapte seara. (Mărturia lui P.M., 24 ani)

Publicitate

Deși este un subiect controversat, hărțuirea stradală este cât se poate de reală. Tocmai d-asta sunt țări care o sancționează grav. Ce știu puțini oameni este că hărțuirea provoacă teroare victimelor (femei, bărbați, persoane trans) și că deseori escaladează către agresiune fizică, viol, amenințări cu moartea. Am citit toate studiile și cercetările existente la nivel global în domeniul hărțuirii stradale și am căutat să văd dacă au avut un impact politic, dacă au rezultat politici publice sau legi în urma lor.

Am selectat câteva țări să vezi cum este tratată hărțuirea stradală în alte locuri. Poate asta te va ajuta să înțelegi de ce este violență și nicidecum un mișto inofensiv.

hartuire

Autoarea. Fotografii din arhiva personală a autoarei

Anglia - campania din autobuz

În aprilie 2015, în Anglia, autoritatea pentru transport public din Londra a introdus campania „Stop It” privind hărțuirea sexuală în transportul în comun. Dacă ți-ai petrecut adolescența în București, cel mai probabil ai avut neșansa să fii înghiontită de cine știe ce dubios onanist pe RATB.

În Anglia, însă, o astfel de campanie a avut rezultate concrete: plângerile pe cazurile de hărțuire sexuală la metrou au crescut cu 36%, iar arestările hărțuitorilor, cu 40% (Cresci, „Have you ever been groped”, 2016). Mai mult, cazurile de hărțuire sexuală și alte tipuri de infracțiuni au scăzut, iar plângerile pe abuz sexual au crescut cu 39,5% (Thomas, 2017, „Can techology really keep people safe?”).

Publicitate

În mai 2016, în urma unui studiu publicat de organizația ActionAid care arăta că 75% din femeile care trăiesc în Marea Britanie au trecut prin hărțuire în spațiul public, primarul orașului Dublin s-a autosesizat și a făcut un parteneriat cu programul „Safe Cities” (Orașe sigure) al Organizației Națiunilor Unite pentru a crea politici publice de prevenire a hărțuirii stradale.

Belgia - lege dată după un studiu

În Belgia, un studiu din 2014 arată că 36% din femei au fost agresate fizic sau sexual. La acest studiu se adaugă și o cercetare din 2015, care arată că 75% din femei au experimentat hărțuirea stradală pentru prima dată înainte de vârsta de 17 ani. Femeile hărțuite au spus că se simt depresive și au stimă de sine scăzută, simt frică și furie din cauza hărțuirii verbale, atingerilor sexuale nedorite și urmăririi de către bărbați necunoscuți (Street Harassment Statistics, 2015). Ca urmare a acestor cercetări, Belgia a introdus o lege care interzice hărțuirea sexuală în spațiul public.

Legea a intrat în vigoare, dar o știre din 2018 spune că abia anul ăsta a fost dată prima amendă (trei mii de euro) în baza acestei legi. Și, în acel caz, era vorba de o polițistă.

hartuire stradala

Olanda - implicarea primăriei în procesul anti-sexism

În Olanda, la finalul anului 2016, a fost realizată o cercetare cu 1 200 de respondente. Rezultatele arată că 84% dintre participante au spus că au trecut prin hărțuire în spațiul public. Ulterior, primăria din Rotterdam a decis că hărțuirea sexuală asupra femeilor în spațiul public să devină infracțiune. Oricine fluieră, strigă apelative sexiste sau sexuale femeile, urmărește sau o femeie va trebui să plătească o amendă de până la 4 100 de euro sau să stea până la trei luni în închisoare. Totodată, primăria pune la dispoziție și o linie de urgență pentru victimele hărțuirii stradale.

SUA - hărțuirea la metrou

O cercetare realizată în 1995 arată că femeile hărțuite se tem constant de bărbați necunoscuți.

În anul 2008 s-a realizat un studiu care a avut ca rezultat faptul că hărțuirea stradală e strâns legată de auto-obiectificarea femeilor, iar acest fenomen duce la tulburări de comportament și de alimentație (anxietate, atacuri de panică, depresie, bulimie etc.) precum și la rezultate slabe în dezvoltarea academică și profesională. Existența acestor efecte pe termen scurt și lung fac din hărțuirea stradală o problemă ce ține de sănătatea publică, iar diferite autorități au început să reacționeze.

Publicitate

Din 2012, Autoritatea de transport subteran din SUA a derulat o campanie anuală complexă și puternică pentru a sensibiliza călătorii și pentru a-i îndemna să raporteze ori de câte ori văd incidente de hărțuire la metrou.

-hartuire-stradala-2

Hărțuirea stradală se poate agrava rapid și se poate transforma în viol, agresiune fizică gravă sau chiar crimă. Femeile hărțuite se tem de continuarea experienței, iar pentru persoanele care au mai trecut prin abuzuri, impactul este mult mai mare. Centrul pentru controlul afecțiunilor și prevenție din SUA susține că una din cinci femei și unul din 71 de bărbați sunt supraviețuitori ai violului, iar pentru aceștia, hărțuirea stradală poate funcționa ca un element de amintire a experiențelor traumatizante (re-triggering) și îi afectează profund.

Abuzurile suferite în spațiul public se așază peste alte experiențe personale de violență, ceea ce duce la creșterea vulnerabilității victimelor și autovictimizarea lor. Astfel de situații îți arată de ce e importantă prevenirea și sancționarea acestui fenomen.

O altă cercetare importantă a fost realizată de către Hollaback! și Universitatea Cornell, în 2014. Prima parte analizează datele din SUA, iar cea de-a doua, care a fost publicată în mai 2015, a reprezentat o analiză transculturală a hărțuirii stradale din 42 de orașe ale lumii. La sondaj au răspuns în jur de 16 600 de persoane, ceea ce a făcut din acest studiu despre hărțuirea stradală cel mai mare de până acum.

Publicitate

În mai 2016, o femeie a fost violată sub amenințarea cuțitului, în metrou, ceea ce a dat naștere unei dezbateri despre rolul și responsabilitatea autorității de transport în comun din Washington în cazurile de violență sexuală asupra femeilor. Dar și cum poate instituția să informeze și să educe publicul larg privind acest fenomen. Imediat, autoritatea pentru transport subteran a lansat un portal online și o adresă de e-mail pentru persoanele hărțuite sau pentru cei care sunt martori. Acțiunile online au fost completate de training-uri pentru personalul de la metrou.

stop-hartuirii-stradale

Mexic - scaunul cu penis din metrou

În 2014, Mexic era e primul loc în clasamentul orașelor cu cele mai periculos transport în comun pentru femei, iar în prezent este pe locul doi, după Bolivia. În orașul Mexic, nouă din zece femei au trecut prin hărțuire în transportul public.

Autoritățile au creat o aplicație de mobil „Viva Segura” (Trăiește în siguranță) pentru a raporta cazurile de hărțuire și violență sexuală care să le ajute pe femei să facă audit de siguranță al spațiului public.

În 2017, primăria a lansat o campanie de sensibilizare privind hărțuirea sexuală asupra femeilor. Un scaun sexist, cu pieptul și organele genitale masculine, a fost creat doar pentru bărbați, cu mesajul ,,este inconfortabil să stai pe acest scaun, dar nu se compară cu violența sexuală prin care trec zilnic femeile”.

Egipt - criză politică, dar lege anti-hărțuire încă de acum patru ani

În Egipt, o cercetare a Națiunilor Unite realizată în 2013 arată că 99,3% din respondente au fost hărțuite sau agresate pe stradă. În urma acestei cercetări, guvernul a adoptat audituri de siguranță conduse de către femei în diferite cartiere, iar rezultatele sunt folosite pentru a îmbunătăți planificarea urbană.

Mai mult, în 2014, președintele de la acea vreme, Adly Mansour, a promulgat prima lege care aduce amendamente articolului referitor la hărțuirea sexuală, din codul penal, însă, mai multe activiste feministe și avocate spun că acesta are nevoie de și mai multe amendamente pentru a respecta standardele internaționale.

Publicitate
hartuire-stradala-4

Din cercetările analizate, am observat că, indiferent de vârsta, statutul socio-economic, de rasă, etnia, orientarea sexuală, de ținută sau de prezența unei dizabilități vizibile sau nu, femeile trec prin atenție nedorită (cel mai des este una sexuală) din partea bărbaților necunoscuți în spațiul public. Simplul fapt că sunt femei constituie principalul motiv pentru hărțuire. O mai ții minte pe jurnalista violată în plină zi, în centrul Bucureștiului? Sau pe tipa hărțuită și-apoi violată de un tânăr abia eliberat din pușcărie, tot în centrul Capitalei?

Nimeni nu-și dorește să îi pedepsească pe bărbați, doar așa, de dragul de a le da în cap că vor să flirteze cu o tipă. Nu, flirtul e mișto și sănătos. Nu îți va da nimeni amendă de trei mii de lei, dacă îți zâmbești cu tipa de vizavi, în metrou. În schimb, dacă te împingi insistent în spatele unei femei sau o apuci de fund (pentru că nu ai nicio altă idee cum să comunici cu o femeie și crezi că dacă o hărțuiești, cade pe spate), well, atunci poți să-ți iei adio de la salariul tău pe o lună (sau pe mai multe).

Fie că ești femeie, bărbat sau trans, trebuie să înțelegi că flirtul este diferit de hărțuirea stradală. Consimțământul este un concept pe care oricine îl poate învăța.

Editor: Iulia Roșu