Publicitate
High Hui

LSD-ul schimbă ceva din felul în care percepi timpul

Măsurăm timpul în cantități determinate - secunde, minute și ore. Dar felul în care simțim timpul e mai alunecos.

de Shayla Love; translated by Ioana Pelehatăi
10 Decembrie 2018, 5:00am

Foto de Grotmarsel/ Getty  

În 2015, când cercetătorul în neuroștiințe cognitive Devin Terhune a fost lovit de o mașină, impactul a durat mai puțin de o secundă, dar el l-a resimțit mult mai lung.

„Mergeam foarte repede [pe bicicletă] și, la impactul cu mașina, am fost aruncat înapoi în aer vreo patru-cinci metri sau mai mult”, spune acesta. Obiectiv vorbind, sunt convins că toată treaba a durat probabil mai puțin de o secundă, dar eu am experimentat zburatul prin aer ca ceva ce a durat cel puțin cinci secunde - mi s-a părut foarte lent.”

Timpul s-a expandat din milisecunde în secunde, iar Terhune a trăit pe propria piele ceva ce experimentează fiecare dintre noi, în moduri mult mai puțin dramatice, în fiecare zi. Măsurăm timpul în cantități fixe - secunde, minute și ore. Dar modul în care simțim timpul este mai alunecos. Zece minute de plictiseală sunt o eternitate, dar aceleași zece minute cu cel mai bun prieten se duc ca și cum nici n-ar fi fost.

Această flexibilitate în percepția asupra timpului sporește când se amestecă și drogurile psihedelice. O recenzie asupra halucinogenelor din 1964 dezvăluie de cât de mult timp ne jucăm cu acele de ceasornic - le facem să meargă mai repede și le încetinim - prin droguri. O mărturie din 1913 despre o intoxicație cu mescalină relatează că drogul a făcut persoana în cauză să se simtă ca și cum „viitorul alerga la o viteză haotică, iar timpul era infinit”.

Un studiu din 1954 a identificat tulburări temporale la 13 din 23 de persoane aflate sub influența psihedelicelor; cei mai mulți aveau o „senzație de insularizare temporală”, în care doar prezentul era real, iar trecutul și viitorul erau foarte, foarte departe. „Un subiect a trăit într-o stare fără de timp, suspendată, câțiva au simțit că timpul se scurge foarte repede, iar, la alții, curgerea lui a încetinit”, se arată în recenzie. „Într-unul dintre cazuri, în care dispoziția a fluctuat între exaltare și depresie, trecerea timpului a fost experimentată alternativ drept rapidă și înceată.”

Percepția asupra timpului e un proces fundamental al creierului, care-i strâns legat de atenție, emoții, memorie, tulburări psihiatrice și neurologice și chiar și de conștiință, dar, în timp ce cercetătorii au remarcat anecdotic modul în care drogurile ne pot schimba percepția asupra lui, în ultimele decenii, foarte puțini au reușit să răspundă riguros la întrebare, cu studii atent concepute.

Terhune spune că e interesat să înțeleagă mecanismele neurochimice implicate în aceste distorsiuni, iar drogurile sunt o modalitate de a reuși. Substanțele psihedelice acționează asupra unor căi și substanțe chimice anume din creier, iar dacă mai schimbă și percepția asupra timpului, am putea să aflăm exact când se întâmplă chestia asta.

La finalul lunii noiembrie, Terhune și colegii săi au publicat în Psychopharmacology un studiu anonim și pe placebo, despre efectele micro-dozelor de LSD asupra percepției timpului.

În acest studiu, 48 de persoane sănătoase au fost împărțite în patru grupe. Unul dintre grupuri a primit un placebo, în timp ce celelalte trei au primit doze diferite de LSD: cinci, zece sau 20 µg. Apoi au făcut ceea ce se cheamă un exercițiu de reproducere temporală. În cadrul exercițiului, vezi ceva pe un ecran preț de câteva clipe - în studiu era un cerc albastru - și ești rugat să ții minte figura și să recreezi durata de timp în care l-ai văzut.

Participanților li s-a arătat cercul albastru pentru o perioadă de timp de la opt sute de milisecunde până la patru mii de milisecunde, în etape de câte patru sute de milisecunde. „Deci, să zicem că acest cerc albastru apărea pe ecran preț de 1 200 de milisecunde sau 1 600 de milisecunde”, spune Terhune. „Participantul trebuia să se concentreze asupra lui, să estimeze și să țină minte durata.” Apoi trebuia să apese bara de spațiu de la calculator cât timp a văzut cercul.

Terhune și colegii săi au căutat să afle cat de precis reușesc diferitele grupuri de oameni să reproducă acele intervale și au constatat că persoanele din grupurile care luaseră LSD au avut tendința să țină apăsată bara de spațiu mai mult timp decât cei pe placebo. „Cercetătorii numesc asta suprareproducere.”

E important de menționat că Terhune spune că au observat aceste schimbări în percepția timpului fără alte efecte conștiente majore ale drogului. I-au rugat pe participanți să raporteze dacă au simțit ceva după ce au luat LSD, cum ar fi distorsiuni în percepție, idei neobișnuite, dacă se simt high sau dacă le-a afectat concentrarea. Au existat câteva efecte slabe, dar, statistic, schimbarea asupra percepției timpului avut loc independent de orice altă influență subiectivă a drumului.

În studii anterioare asupra percepției timpului cu substanțe halucinogene, un factor care a complicat interpretarea era efectul puternic al drogului în sine. Când percepția asupra timpului a participanților la acele studii s-a schimbat, oare a fost cu adevărat pentru că li se schimbase asta sau mai degrabă pentru că atenția lor se mutase, de exemplu, pe o halucinație vizuală ciudată din celălalt capăt al încăperii?



Cu toate astea, s-ar putea să fie un pic complicat să analizăm ce înseamnă, de fapt, concluziile studiului. Terhune spune că s-ar putea ca oamenii să fi văzut cercul albastru pe ecran, să fi perceput că a durat mai mult decât în realitate și de asta să fi apăsat bara de spațiu mai mult timp. Sau poate le-a fost afectată percepția asupra timpului într-un alt moment, de exemplu când țineau apăsată bara de spațiu.

Manoj Doss, neuropsihofarmacolog cognitiv, care își scrie o lucrare postdoctorală la Universitatea Johns Hopkins, unde studiază memoria, îmi spune că s-ar putea să existe o problemă cu codarea. Într-un thread pe Twitter despre studiu, acesta explică ce vrea să zică: „Să ne prefacem că inițial te-ai gândit că intervalul a părut a fi de trei secunde (și chiar a fost). Când reproduci intervalul într-o stare în care timpul pare să curgă de două ori mai lent, te gândești că au trecut trei secunde, când de fapt nu au fost decât 1,5 secunde. Asta înseamnă că e posibil ca participanții la studiu să fi codat intervalul într-un mod perfect normal, dar să simtă că timpul a „accelerat” în intervalul de reproducere, astfel ducând la niște estimări mai lungi. Bănuiala mea e că acționează ambele efecte aici.”

„Chestiile astea sunt un pic mai greu de deosebit”, e de acord Terhune. „În studiul ăsta, cu siguranță nu am fost în stare să facem asta, așa că clar vrem să fim un pic precauți.”

Dar principala concluzie, cea despre suprareproducere, e intrigantă, indiferent ce anume ar provoca-o. În puținele alte studii care folosesc substanțe psihedelice și exact același exercițiu, concluziile au fost fix pe dos. Marc Wittmann e neuropsiholog la Institutul pentru Zonele de Pionierat ale Psihologiei și Sănătății Mintale din Germania și autorul unei cărți recent publicate, Altered States of Consciousness: Experiences Out of Time and Self, precum și unul dintre principalii actori din domeniul percepției timpului și a stărilor alterate. Este coautor la aproape toate celelalte studii despre psihedelice și percepția timpului, și a constatat că atunci când oamenilor li s-au dat substanțe psihedelice, au sub-raportat intervalele - exact invers decât în concluziile lui Terhune.

„Am fost un pic surprins în ce privește suprareproducerea, dar, de fapt, e foarte interesant”, îmi spune Wittmann. „În studiile noastre precedente, tot cu o mică doză de psilocibină [compusul psihoactiv care se regăsește în ciupercile magice], care e un drog ușor diferit, dar tot psihedelic și foarte, foarte asemănător cu LSD-ul, am constatat subreproducerea”, - ceea ce înseamnă că atunci când oamenii au reprodus durata pe care o văzuseră, a fost una mai mică decât cea reală.

În 2007, Wittmann și colegii săi au testat 12 persoane sănătoase cu doze medii și mari de psilocibină și au conchis că le-a afectat semnificativ abilitatea de a reproduce cu precizie intervale mai lungi de 2,5 secunde. Într-o lucrare publicată în 2008, în Neuroscience Letters, al cărei co-autor e Franz Vollenweider, de la Universitatea din Zurich, psilocibina a scurtat și reproducerea intervalelor. În acel studiu, participanților li se dăduse o doză mică.

„Comparația muncii lui Terhune cu experimentul cu o doză mică de psilocibină e cu atât mai entuziasmantă”, spune Doss. „Dacă ai două droguri care esențialmente fac chestii foarte asemănătoare în creier, doar că unul face fix opusul, are efectul complet opus, e extraordinar”, spune acesta.

Terhune nu consideră neapărat că rezultatele sale le contrazic pe cele ale lui Wittmann, doar înseamnă că mai avem multe de învățat. Wittmann a speculat că LSD-ul ar putea provoca o reacție mai complicată în creier decât psilocibina. Psilocibina afectează în primul rând sistemul de producere a serotoninei. LSD-ul afectează serotonina, dar și sistemul de producere a dopaminei, iar acesta s-ar putea să fie unul dintre motivele pentru care Terhune a obținut rezultate diferite.

Terhune susține că există niște studii interesante pe animale, care sugerează posibilitatea ca LSD-ul să acționeze asupra creierului în etape: mai întâi asupra serotoninei, apoi, ulterior, asupra dopaminei. Din moment ce participanții la studiul său au fost testați la circa două ore după ce li s-a dat doza, asta ar explica de ce percepția lor asupra timpului era diferită. Dar întrucât niciun studiu pe oameni nu a analizat încă această ipoteză, pentru moment rămâne doar atât.

Dacă am înțelege exact cum funcționează percepția asupra timpului, oare am putea să o modulăm astfel încât să beneficiem de pe urma ei? Persoanele care suferă de depresie sau de alte tulburări psihiatrice sau neurologice au exprimat diferențe în percepția timpului. Oare dacă am accelera sau încetini intenționat timpul, le-ar fi de vreun ajutor? Când ești în depresie, timpul pare să încetinească sau să se oprească cu totul.

„E strâns legat de emoțiile foarte puternice, de emoții negative, și există senzația asta că ești blocat în timp”, spune Wittmann.

La ora actuală, nu există o singură teorie unificatoare despre cum funcționează percepția normală asupra timpului, îmi spune Wittmann. El crede că timpul subiectiv este foarte puternic legat de corp și de cât de mult simțim cu organismele noastre - ceva ce se numește interocepție - și că o zonă a creierului responsabilă cu receptarea semnalelor interne emise de propriul corp ar putea fi responsabilă și pentru simțirea trecerii timpului.

Mai multe studii despre LSD și psilocibină, care să fei atente la temporizare și la dozaj, ar putea să ne dezvăluie și mai multe din aceste subtilități și să ne arate nu doar cum se schimbă percepția timpului când suntem drogați, ci și cum funcționează ea în viața de zi cu zi - și poate chiar să răspundă la o întrebare mai mare, din subtext.

Iar, pentru Wittmann, înțelegerea percepției timpului este indisolubil legată de înțelegerea unuia dintre cele mai mari mistere ale vieții: conștiința. Terhune e de acord că există o legătură foarte apropiată între experiențele conștiente și percepția asupra timpului.

„Conștientizarea timpului și conștiința de sine se modulează împreună”, îmi spune Wittmann. „Dacă ești plictisit, ce se întâmplă? Ești foarte conectat la tine însuți. Ești foarte autoreflexiv. Îți percepi sinele, și sinele corporal, foarte intens, iar timpul se scurge încet. Dar dacă ești cumva mai puțin conștient de sine, pentru că porți o conversație interesantă, te uiți la un film sau ceva, sau faci sport sau ceva, ești în această stare de flow în care nu te mai observi pe tine atât de mult - pe sinele tău corporal, iar timpul trece foarte repede. Vezi cum se leagă percepția asupra sinelui și cea asupra timpului.”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

Tagged:
LSD
placebo
Experiment
psilocibina
halucinatii
timp
studiu
perceptia timpului