De ce urăște Rusia Occidentul cu atâta pasiune

Voci ale celor mai virulente mesaje anti-occidentale și anti-americane sunt, uneori, promovate în România pe internet, pe canale religioase. Poate te-ai întâlnit cu ele în perioada referendumului ratat despre gay sau în contexte mai benigne și nu ai înțeles ce este cu ele, pentru că, hei!, am fost și eu în Vest și nu e așa rău cum vor unii să mă convingă.

Ca să înțeleg de unde vin aceste mesaje ortodoxist-estice și de ce, am citit lucrarea jurnalistul britanic, Charles Clover, „Black wind, white snow. The rise of Russia’s new nationalism”, care reușește să explice ideologia din care s-a inspirat Vladimir Putin pentru a crește naționalismul în Rusia.

Mânăstirea Sretenski din Moscova nu e o mânăstire ca oricare alta, ci una în jurul căreia circulă o mulțime de legende. Aflată la câteva sute de metri de sediul central al FSB (serviciul secret al Federației Ruse), despre ea se spune că ar fi biserica preferată a agenților secreți ruși, un loc pe care îl frecventa inclusiv Vladimir Putin, când deținea funcția de director FSB.

Atunci, fostul agent KGB l-ar fi cunoscut pe starețul Tihon Șevkunov, personaj care a rămas cu eticheta publică de „duhovnicul lui Putin’’.

Părintele Tihon a dezmințit, de-a lungul timpului, că el ar fi cel care ar ști dilemele intime ale președintelui rus, deși - fie vorba între noi – acest mister nu-i prinde rău pentru notorietate. Ce rămâne însă cert e că, odată cu ascensiunea fulminantă de președinte a lui Putin, nici lui Tihon nu i-a mers rău ca voce în interiorul Bisericii Ruse.

După ce Putin a devenit președinte, cei doi s-au afișat public, iar din anul 2010 conduce Consiliul Patriarhal pentru Cultură, iar presa rusă scrie că este în cărți pentru a-i lua scaunul lui Kirill la Patriarhia Bisericii Ruse.

Ca orice războinic cultural care luptă cu decadența civilizației occidentale, părintele spiritual al agenților de la Lubyanka s-a remarcat, în anul 2008, prin realizarea unui film, care a făcut vâlvă în Rusia, prizat apoi pe multe site-uri românești ortodoxe, al cărui mesaj ideologizat transmite ideea că lumea vestică, individualistă este de vină pentru căderea Imperiului Bizantin.

Tot Tihon este autorul unei cărți pe teme religioase care a bătut vânzările lui Fifty shades of Grey în Rusia, tradusă apoi și în limba română.

Îți povestesc despre acest preot moscovit de care nu ai știut și cel mai probabil nu te-ar fi interesat niciodată pentru că, sub umbrela ortodoxist-estică zace un adevărat cocktail ideologic, vechi de o sută de ani, care încearcă să îi convingă pe ruși că viziunea de viață și cultura lor este incompatibilă și chiar opozabilă culturilor vestice.

Doctrina se numește eurasianism, o teorie pseudo-științifică și esoterică, la ideile căreia apelează Putin ca să-și conserve electoratul.

Ca să-i ții departe de Occident, trebui să dai oamenilor o poveste pe care ajung s-o trăiască ca pe o religie. Și cum poți face asta, dacă nu printr-o combinație de elemente naționaliste, mistice și chiar esoterice, care să te facă să nu mai poți evalua rațional lumea?

După căderea URSS, când rușii treceau prin crize financiare și dezorientare identitară, teoriile conspirației, naționalismul combinat cu elemente fasciste și tot ce era mai retrograd în societate la nivel de idei și-au găsit ușor un loc în spiritul vremii.

Atras de acest curent, jurnalistul Charles Clover, fost corespondent al publicației Financial Times la Moscova, a documentat timp de opt ani o lucrare despre istoria acestui curent. Cartea se numește Black wind, white snow. The rise of Russia’s new nationalism și a fost publicată acum doi ani la Yale University Press.

Ca să înțeleagă în profunzime contextul politic din prezent și ascensiunea naționalismului, Clover a mers la rădăcinile doctrinei și a conturat poveștile a trei gânditori ai curentului euroasiatic:

Nicolai Trubețkoi, un prinț alungat din țară din cauza Revoluției Bolșevice, părintele morfofonologiei și pionierul curentului eurasiatic, care, din cauza greutăților din exil, a dezvoltat reacții și idei xenofobe;

Lev Gumilev, o victimă a gulagului stalinist, care a creat teorii de-a dreptul fanteziste pentru a uni și da forță popoarele eurasiatice;

Aleksandr Dughin, un fost hipster disident, crescut în undergroundul fascist al Moscovei, apropiat unor cercuri militare și serviciilor secrete, care a adaptat curentul la Rusia contemporană și a devenit cea mai populară voce în cercurile rusești naționaliste ale momentului.

Puși să lupte cu traumele exilului și cu efectele catastrofice ale Revoluției Bolșevice, un mic grup de intelectuali aristocrați ruși ai anilor ’20 au ajuns să dea vina pentru dezastrul din țara lor pe procesul de europenizare prin care trecuse fostul Imperiu Rus. Nu există o traiectorie culturală comună pentru toată umanitatea și nici același idei filosofice care duc către un progres universal, au susținut ei. Din contra: în lume, există civilizații diferite, trasate clar prin granițe geografice, cultură și limbă comună. Cultura eurasiatică dobândea, sub stilourile lor, un destin aparte, profund diferit, incompatibil cu Vestul, în schimb, mai aproape de cel al mongolilor.

Exilat în Sofia bulgărească, Trubețkoi, pionierul doctrinei, publica pamfletul Europe and Mankind, în care argumenta că procesul de europenizare prin care trecuse Imperiul rus, în timpul lui Petre cel Mare, slăbise puterile țării, iar civilizația romano-germană își aroga asupra lor merite într-un mod exagerat. Regăsindu-se în ideile sale, mișcarea eurasiatică mai câștigă un al pion important al exilului, filosoful, diplomat și publicistul Piotr Savițki.

Gruparea nu rămâne neboservată de ochii vigilenți ai poliției secrete a vremii, OGPU, și este puternic penetrată de agenți secreți, printr-un plan pus la punct în laboratoarele bolșevicilor.

Fiul marilor poeți Nikolai Gumilev (executat de bolșevici) și Annei Ahmatova, Lev Gumilev este un alt mare gânditor al eurasianismului. Intelectualul a avut o viață extrem de chinuită. A petrecut 14 ani în închisorile siberiene și o relație emoțională complicată cu mama sa. Scrierile sale au ajuns populare în anii 90, după căderea URSS.

Prin intermediul unor scrisori ale lui Savițki, Gumilev a intrat în contact cu ideile aristocraților ruși formulate în anii ‘20 și, atras de ele, a creat noi teorii în consolidarea eurasianismului. Unele dintre tezele sale au fost scrise sub influența vieții din gulag, altele, după eliberarea sa.

Pe scurt, Gumilev considera că rușii au destin eurasiatic, pentru că descendenții lor nu proveneau din cadrul culturii europene, ci erau strâns legați de străvechile triburi de stepă.

„În timpul ultimelor două milenii, expansiunea stepei dominate de triburi creștea ca din nimic și cucerea vaste teritorii ale Asiei Centrale, începând cu hunii lui Attila, mongolii lui Genghis Khan, turcii pe timpul lui Tamerlane și, într-un final, rușii sub ascensiunea imperiilor țariste. Gumilev era un susținător al principiilor etnogenezei”, explică jurnalistul britanic în cartea sa.

Păstruns de condițiile grele de supraviețuire din gulag, Gumilev a introdus în teoria sa un cuvânt greu traductibil (passionarity), care ar însemna un instinct al sacrificiului de sine și al abnegației, capacitate pentru suferință.

Ce este specific unui grup etnic, scria el, este disponibilitatea membrilor săi pentru sacrificiu de sine. Sentimentele pe care le trăise în timpului lagărului de muncă, în care condamnații luptau din greu cu condițiile inumane pentru propria supraviețuire, se resimțeau și în teoriile sale.

Gumilev a mers cu metafora și mai departe și a comparat grupul etnic cu un organism care are cicluri de viață predictibile o dată la 1200 de ani.

După care linia sa teoretică a intrat de-a dreptul în domeniul SF-ului. Gumilev a preluat părți din teoriile cercetătorului în radiații biologice, Nikolay Timofeev-Resovsky, și a argumentat că passionarity, această aplecare a rușilor pentru sacrificiu de sine, este generată de radiații cosmice provenite din afara spațiului. Teoria asta i-a adus critici din partea unor intelectuali ai vremii care țineau la rigurozitatea științifică.

Cuvântul a prins atât de bine în psihologia colectivă a rușilor, încât acum doi ani, în discursul anual ținut într-una dintre camerele Parlamentului rus, Vladimir Putin a apelat la această expresie pentru a sublinia excepționalismul poporului rus.

Ajungând în prezent, Charles Clover a documentat modul în care ideile eurasiatice s-au infiltrat în discursul politic de la Kremlin. Pentru asta a avut mai multe întâlniri cu cea mai notorie voce a doctrinei, Aleksandr Dughin . Ba chiar și cu părintele Tihon, de care scriam mai sus.

Deși nu sunt foarte clare legăturile directe ale lui Dughin cu președintele Putin (deși prieteni comuni au), unele trimiteri la ideile eurasiatice ale establishmentului politic de la Moscova nu pot fi de neglijat.

Cea mai ciudată coincidență a fost faptul că Dughin preconiza conflictul dintre Rusia și Ucraina încă din anii 2010, folosind termenul „Noua Rusie”, referitor la provinciile separatiste, Doneţk şi Lugansk, înainte să-l folosească și Putin.

Dacă ai curiozitatea să îi răsfoiești cărțile, traduse și la noi cu ajutorul unor suporteri filoruși, e ușor să observi că Dughin a transformat doctrina preluată de la disidenții ruși în simplă ură față de americani și Occident. Atât și nimic mai mult.

Viziunea apocaliptică asupra Americii și-o asumă în întregime.

Imediat după căderea URSS, teoriile sale conspiraționiste, naționalismul ortodoxist, împletit în mod bizar cu cel comunist, au prins în rândul unor cadre militare sau generali din serviciile secrete, care trăiau cu spaimă că vor intra în irelevanță, după dezmembrarea Uniunii Sovietice.

De altfel, în momentul dezmembrării URSS, Dughin devenea un nostalgic al fostului regim, mai ales că fusese un apropiat al foștilor generali KGB sau ai armatei, care plănuiseră tentativa de lovitură de stat în august 1991. Dughin și-a format mâna de conspiraționist în presă ca angajat al ziarului The Day, închis după eșecul puciștilor sovietici, pentru că reprezenta organul lor de propagandă. Potrivit lui Charles Clever, Dulghin declara:

Cartea sa, Bazele geopoliticii, a ajuns să fie predată cadrelor militare la General Staff Academy, acolo unde Dughin a fost invitat să țină cursuri de către un fost ministru al Apărării în perioada președintelui Boris Yelțîn.

Disident cu tinereți fasciste în underground-urile Moscovei, Dughin a fost un creator, la începutul anilor ’90, al curentului politic naționalist rus care încerca să reabiliteze măreția Uniunii Sovietice și lupta împotriva liberalismului vestic. A fondat chiar și un partid bolșevic.

Naționalismul și ura față de civilizația vestică au cunoscut un reviriment puternic după protestele antiguvernamentale din Moscova, din anul 2012, când Putin s-a speriat că va pierde puterea. Asta e devenit arma lui ideologică, transmisă în toate mass-media controlată de regimul de la Kremlin.

Dar asta nu înseamnă că orice exagerare caraghioasă despre americani, Vest sau Uniunea Europeană, care circulă pe net, o să te sperie și pe tine.