FYI.

This story is over 5 years old.

Economie · Bani

Am fost dependent de heroină pe când lucram la unul dintre cele mai importante ziare britanice

În timp ce scriam despre acțiunile companiei Tesco, furam mâncare din magazine ca să am mai mulți bani de heroină.
dependent
Joel (dreapta) pe când era dependent.

Îmi plăcea să mă droghez. Era una dintre plăcerile vieții. Dar până la urmă a devenit singura. Îmi plăcea mai mult decât jobul, decât sănătatea, decât prietenii și familia. După care nu mi-a mai plăcut, dar simțeam nevoia să continui. Aveam nevoie de drog ca să mă dau jos din pat, ca să mă bag în pat, ca să am o conversație, ca să continui să trăiesc. Apoi am început să urăsc drogul, dar tot nu m-am putut opri. Am ajuns să pierd ani din viață ca să-mi tratez dependența.

Publicitate

Totul se simțea mai mișto și mai ușor pe heroină. Mă simțeam ok cu mine, ok cu alți oameni și ok cu viața în general. Simțeam că devine tot mai bună. Aveam un job bun ca jurnalist la unul dintre cele mai mari ziare financiare din Marea Britanie. Purtam cămașă, uneori și cravată. Articolele mele se publicau de multe ori pe prima pagină.

Dar această siguranță falsă dată de opiacee mi-a erodat toate limitele. Doar acasă… doar după job… doar după prânz… niciodată înainte de nouă dimineața… niciodată înainte de muncă… fără ace… toate astea s-au dus pe apa sâmbetei. În scurt timp, am ajuns să mă injectez de când deschideam ochii până îi închideam la culcare. Și apoi n-a mai funcționat. Am rămas cu toate problemele de care fugisem inițial, plus dependența de heroină.

Mă trezeam la 5.45 dimineața. Nu sunt pasionat de agricultură, dar ascultam emisiunea de grădinărit de pe Radio 4 în timp ce fumam sau îmi injectam câteva doze. Apoi mâncam cereale și verificam știrile despre piețele din Asia, ceea ce mă ajuta să mă simt mai normal.

Ajungeam la birou la șapte, odată cu rapoartele financiare, și scriam câteva articole. Pe la opt, când se deschideau piețele, iar aveam de scris. La nouă mă injectam din nou în toaleta de la subsol. Mă ținea până la prânz, când îmi luam metadona zilnică de la chimist. Înainte să intru, mă uitam în jur îngrijorat, să nu vadă colegii că beau sticluța cu substanța verde.

Publicitate

Unul dintre efectele secundare ale consumului de heroină era că stăteam peste program. Viața se risipea și devenise mai izolată. Dar pentru că stăteam la birou până târziu să fac analize financiare, puteam pretinde că aveam o viață bogată și plină de sens.



Tot din cauza consumului de heroină, nivelul de stres era diferit de cel al colegilor. Heroina mă izola de stresul de la job, dar eram expus altora. Dealerii pe care nu mă puteam baza mă făceau să transpir la birou. Mă apuca anxietatea. Uneori trebuia să inventez o întâlnire ca să ies din birou și să-mi cumpăr drogul.

Principala mea prioritate era heroina. Câștigam cam două mii de lire pe lună. Dădeam șase sute pe chirie și restul pe marfă. Nu luam doar heroină, ci și crack. De multe ori furam mâncare din magazine. Îmi permiteam să cumpăr, dar preferam să am mai mulți bani pentru droguri.

Evident că eram varză din punct de vedere financiar, ceea ce era jenant pentru mine, ca jurnalist financiar. Scriam despre acțiunile Tesco și după job furam din magazinul lor. Cum am început să arăt tot mai distrus, am fost prins tot mai des. Mi s-a interzis accesul în supermarketurile de lângă casă.

În unele zile, stăteam la birou și scriam despre afaceri de miliarde de dolari, în timp ce mă uitam anxios prin cameră și mă întrebam cui pot să-i cer zece dolari.

Evident, punctualitatea și seriozitatea mea au avut de suferit până la urmă. Colegii m-au susținut și au fost răbdători. Știau că am o problemă, însă nu și ce era. Voiam să le spun adevărul. Mă săturasem să mint și simțeam că le datorez niște sinceritate la cât de buni erau cu mine. De câteva ori era cât pe ce să le spun, dar mi-a fost prea rușine. Am fost la doctor, care mi-a sugerat schimbări de nutriție și ale stilului de viață. Am încercat cu disperare să mă țin de sfaturile lui, dar era imposibil. Abia atunci mi-am dat seama în ce capcană am intrat și cât de greu era să ies.

Publicitate

Dependența sabotează partea primitivă a creierului responsabilă cu instinctele de supraviețuire. Creierul dependent nu vede drogul ca pe ceva plăcut sau de dorit, ci ca pe o necesitate absolută pentru supraviețuire. Orice altceva pălește pe lângă drog. Pe măsură ce am devenit mai dependent, căldura și empatia mi s-au evaporat.

Petreceam mult timp singur în toalete. Aveam apartamentul la un sfert de oră de mers de birou, dar uneori zăceam în toaleta de la subsol toată noaptea. Când suna ceasul dimineața, eram deja acolo. Într-un weekend, am fost în Cambridge să mă văd cu niște prieteni vechi. Am stat jumătate din timp în toaleta din parcare cu niște junkiști. Călătoria mea s-a redus la un tur al toaletelor.

Chiar și după ce mi-am dat seama că drogul mă omora lent, tot mă agățam de el ca și cum viața mea depindea de asta. Am făcut supradoză, am căzut pe scări și mi-am fracturat craniul. Doctorul mi-a zis că ar fi periculos să consum crack, dar m-am dus să-mi cumpăr imediat ce am ieșit din spital. Simțeam că lucrul care mă ucidea era esențial pentru supraviețuire. Așa se comportă creierul pe droguri.

1546946464530-joel-s

Joel în vremea când consuma heroină.

La început, dependența a fost subtilă. Totul mergea bine la exterior. Aveam un job bun, prieteni, familie. Dar pe interior eram varză. Îmi era frică, nu aveam încredere în mine, mă uram. Nu mai aveam pic de stimă de sine. Și nu înțelegeam de ce. Asta mă frustra cel mai tare. Nu puteam înțelege: de ce atâta ură de sine și frică? De ce acum?

Publicitate

Dacă nu puteam înțelege, nu credeam că o să poată înțelege nici altcineva, așa că am ținut totul pentru mine, ceea ce m-a chinuit și mai tare. Am luat și mai multe droguri ca să mă prefac că sunt fericit și stabil.

Deja simțeam că se întâmplă ceva foarte în neregulă cu mine și nu știam ce să fac cu viața mea. Mi se părea că tuturor le e simplu în afară de mine. Am devenit anxios în preajma oamenilor, chiar și a prietenilor. Așa am ajuns să beau alcool înainte de orice interacțiune socială.

Când alcoolul n-a mai fost de ajuns, am început să iau valium și speed. Mă simțeam tot mai deconectat. Îmi amintesc că, de un Crăciun, am luat speed în toaletă ca să-mi cresc entuziasmul. Nu înțelegeam de ce nu mă pot simți bine de Crăciun cu familia mea. Mă gândeam că o fi speed-ul de căcat.

Încercarea de a scăpa de anxietate a făcut-o să crească. Eram urmărit peste tot de un sentiment de teamă și disconfort. Nu suportam, așa că am încercat să-l înec în alcool.

Apoi am ajuns să mă tai pe brațe. Automutilarea mă ajuta să scap de gândurile negre. Îmi dădeam cu fond de ten pe brațe și purtam doar bluze cu mânecă lungă. Odată, mi s-a infectat un braț și nu l-am putut îndoi câteva săptămâni. Mi-am zis că n-o să mă mai mutilez niciodată după asta, dar n-a trecut mult și am luat-o de la capăt.

Am încercat diverse droguri care să mă ajute să scap de anxietate, frică și ură de sine, până am ajuns total dependent de heroină. Heroina a funcționat de minune o vreme. Credeam că am găsit răspunsul la problemele vieții. Teama îmi dispăruse. Nu mă mai uram. Nu mă mai automutilam. Dar nu m-am gândit că heroina o să-mi ia totul.

Publicitate
1546946375418-joel-lewin

Joel, după tratament, în Thailanda.

Ce m-a șocat cel mai tare a fost cât de greu e să renunți. Mereu credeam că va fi ușor dacă decid să fiu curat. Dar am facut-o de nu știu câte ori: brusc, cu tratamente prin înlocuitori, precum metadona sau Subutex şi cărți de automotivare. Familia mi-a finanțat internarea la reabilitare, dar am luat-o de la capăt cât încă eram internat. Fiecare încercare eșuată mă făcea să ating un alt prag al deznădejdii. Am început să cred că n-o s-o înving niciodată.

Dar după ani de încercări disperate, sunt în sfârșit curat de un an și trei luni.

Am recâștigat tot ce am pierdut și ceva în plus. Sunt recunoscător și îmi apreciez viața. Mi se pare excelent să mă simt normal când mă trezesc, după ani de zile în care m-am trezit cu o stare de greață intensă. Acum lucrez într-un centru de reabilitare și ajut alți oameni cu problema pe care am avut-o eu. Mă simt atât de bine. M-am văzut cu familia și cu fratele meu prima oară după un an de pauză. E atât de minunat să-ți repari relațiile după toată perioada aia. Mi-am făcut prieteni noi și i-am regăsit pe cei vechi.

Acum, dacă mi-e dor de senzații tari, alerg 20 de kilometri prin pădure.

Nu voiam să fac un inventar al rușinii și durerii. Am încercat să povestesc cât de rapid poate duce neglijarea problemelor de sănătate mintală la dependență.

După ce am încercat atâta timp să mă repar cu diverse substanțe, mi-am dat seama că nici măcar nu eram stricat. Doar că aveam nevoie de ajutor și îmi fusese teamă să cer. Aveam o idee despre ce înseamnă să fii dependent de heroină și eram sigur că nu e genul meu. Am fost convins că pot controla dependența. Dar după experiența asta și după ce am lucrat în centrul de reabilitare, am văzut că dependența poate lovi pe oricine, oricând.

Articolul a apărut iniţial pe VICE UK.