Degeaba te bați cu pumnu’ în piept că ești român, când fix asta poate să ducă țara la sapă de lemn

În momentul de față, România trece printr-o puternică criză pe mai multe niveluri. Sanitară, politică, energetică etc.. Cât de ușor de influențat e societatea în asemenea condiții? Ce vrea, în primul și în primul rând, românul să audă când se trezește dimineața? Exact. Să știe că e cel mai tare din parcare. Și uite cum naționalismul care a adus în secolul precedent curente de extremă stânga sau dreapta, cu bilanțuri globale de câteva sute de milioane de oameni uciși, câștigă tot mai mult teren.

Asta poate fi foarte bine o discuție filosofică, dar parcă nu-și are rostul. Permite-mi să-ți arăt cifre și-o întrebare: crezi că România e într-o situație de instabilitate politică? Pe 8 noiembrie, oficialitățile au raportat în jur de 4 200 cazuri noi de Covid-19 diagnosticate în ultimele 24 de ore. Cu ce se ocupă politicienii în această perioadă? Președintele se plimbă prin Egipt cu treabă, dar își face timp de-o vizită la piramide, cei din AUR strâng voturi ca să-l demită pe președinte, iar USR încearcă să pară că ei n-au nicio vină în toată situația asta. Bine, au și fost dați la o parte din guvern în mai puțin de un an, iar de mai bine de-o lună România are miniștri de avarie. Cât despre PNL și PSD, care pare că pregătesc un USL 2.0, nici nu mai zic. Ce se întâmplă acum în PNL pare a fi varianta românească a Marii Schisme.

În urmă cu o lună, situația era și mai sumbră. Florin Cîțu era suspendat în urma unei moțiuni de cenzură care a trecut cu un vot istoric, iar nominalizarea lui Cioloș pentru funcția de premier a părut pentru mulți o glumă, ceea ce și a fost, de fapt. Sigur, și Olanda se câcâie de șapte luni să formeze o coaliție de guvernare, dar, cu toate astea, nu pare o țară căzută într-un haos generalizat.

Într-un editorial, Florin Negruțiu considera că România se afla pe un traseu pozitiv, dar problemele și atitudinea președintelui au pus România în stand-by: „În urmă cu două luni, România avea un Guvern stabil, susținut de o majoritate parlamentară, urma să primească 30 de miliarde de la UE și se găsea într-un moment unic al istoriei sale în care avea și planul, și banii, și liniștea politică să construiască. Trebuia să fii nebun să dai cu piciorul la tot”. Acesta mai spune că România e într-o criză pe mai multe straturi (medicală, economică, socială, politică). Asta în timp ce președintele refuză să pună capăt nebuniei și face pe față politică de partid, ba chiar a anunțat o nominalizare de premier – Dacian Cioloș – la mișto și acum ar urma să vină cu un premier care a fost demis de Parlament cu cel mai mare număr de voturi care s-au înregistrat vreodată la o moțiune de cenzură.

„Nu e doar încăpățânare, nu e doar sfidare, e o orbire catastrofală”, subliniază acesta.

Criza în care se află România îți arată că nu suntem pregătiți pentru probleme. Așa cum ninsoarea surprinde autoritățile în fiecare an, așa și virusul îi ia pe nepregătite pe aleși, deși au trecut aproape doi ani de la începerea pandemiei.

Criza economică — Chiar dacă așa pare, nu-i un fenomen întâlnit doar la noi. În octombrie, șeful Twitter Jack Dorsey avertiza că hiperinflația este aproape: „Va începe în SUA și va ajunge în toată lumea”. Ce e hiperinflația? Pe scurt, un proces economic în care banii își pierd valoarea, iar societatea se întoarce la troc. Ca să-l înțelegi mai bine, îți recomand un documentar despre hiperinflația care a lovit Germania în 1923, după Primul Război Mondial. Atunci oamenii preferau să se încălzească, precum Escobar, cu bani, pentru că era mult mai ieftin și convenabil să ardă banii decât să cumpere lemne. Imaginile din perioada respectivă sunt foarte sumbre. 

Criza economică nu vine însă doar din creșterea inflației, ci și din problema energetică. Cererea a devenit mult prea ridicată pentru nivelul actual al ofertei, așa că Europa se bazează acum pe gaze rusești. Două treimi din gazul european vine de la Moscova, iar compania Gazprom face tot posibilul să onoreze contractele cu țările europene, dar asta depinde și de relațiile politice. Uită-te, de exemplu, la Republica Moldova, care a intrat în stare de urgență din cauza deficitului de gaze pentru că politicile pro-UE ale Maiei Sandu nu sunt pe placul oficialităților de la Kremlin. 

Criza sanitară — Este, de departe, cel mai important aspect al situației actuale și a pus o presiune inimaginabilă pe spitalele din România. Pe 19 octombrie, România a atins cel mai negru record: 18 863 de cazuri noi, iar asta se datorează mai ales unei campanii de vaccinare ineficiente. Conform unui studiu al institutului Robert Koch, campania de vaccinare desfășurată în Germania a salvat, în timpul valului trei, peste 38 de mii de vieți, iar 706 de mii de infecții au fost prevenite. 

La noi, campania de vaccinare s-a orientat mai mult spre bicepsul lui Iohannis, astfel încât conspiraționiștii s-au descurcat mai bine să distribuie pe rețelele sociale despre cum vaccinul e experimental și dă infertilitate până la a treia generație decât a reușit Guvernul să propage niște informații de bun simț care ar fi salvat vieți.

Criza socială — În momentul de față, trebuie doar să deschizi TikTok sau orice altă aplicație și să te duci la orice postare despre vaccinul anti-Covid. Societatea românească s-a împărțit în două ramuri, una pro și alta contra vaccin, iar sentimentul de comuniune și apartenență începe rapid să scadă. Chiar și așa, cei din partidul AUR nu se opresc să ne amintească cât de importantă este nația și valorile sale. Că tot am adus asta în discuție.

Nu ți s-a părut mereu interesant că am căzut toți de acord că liniile trasate pe șosea sunt necesare ca să nu ne ciocnim cu mașinile ca la bâlci? Cam așa e și cu națiunea. Într-un mod foarte simplist, națiunea e o poveste care ne unește. Faptul că împărțim aceeași limbă, obiceiuri și tradiții ne ajută să dezvoltăm sentimentul de comuniune și apartenență la grup. Ai nevoie de un concept ca „dragostea de țară” ca să convingi oamenii că merită să meargă la război.

Acest sentiment de „românul e cel mai tare din parcare” își are originile chiar în formarea statului român modern. Ca în cazul Italiei sau Germaniei, unificarea statului a dat un mare boost ego-ului național, iar asta a dus la adevărate orori încă din perioada interbelică, când politicienii s-au folosit din plin de asta pentru a câștiga capital politic. După fascismul din perioada Mareșalului Antonescu, o perioadă neagră din istoria României, a urmat un alt delir: protocronismul regimului comunist, care a culminat odată cu venirea la putere a lui Ceaușescu. Atunci a apărut și obsesia românilor pentru strămoșii noștri daci, această civilizație superioară.

Dan Alexe amintește într-un articol VICE că „trecerea de la mistica naționalistă legionară la mistica națională protocronistă de sub Ceaușescu s-a efectuat natural, ideologii Securității realizând importanța unui asemenea discurs simplist și unificator. Securitatea se activa cel mai mult la răspândirea protocronismului, în special prin reviste precum Luceafărul și Săptămâna, aceasta din urmă fiind revista lui Eugen Barbu și a lui Corneliu Vadim Tudor, devenită în mod natural după 1989 revista România Mare”.

Okay, poate că acum nu mai laudă nimeni producția agricolă nemaiîntâlnită a țării noastre, dar nu se poate să nu fi auzit și tu despre cum limba română a stat la baza altor limbi europene, cultura românească e cea mai tare din parcare, cu Eminescu în centrul ei, sau cum dacii săpau tunele prin Bucegi și făceau bartai piramida paranormală în Ceahlău.

Cei care au avut „fler” să se urce pe acest val ultranaționalist sunt cei de la AUR și nu e de mirare ascensiunea lor spectaculoasă în sondaje. Când Guvernul nu știe să comunice ca lumea măsurile de prevenire a virusului și schimbă restricțiile de pe-o zi pe alta, e ușor să-ți crești electoratul când îi spui doar ce vrea să audă. În timp ce Polonia era amendată cu un milion de euro pe zi pentru nerespectarea drepturilor omului și pentru distrugerea valorilor democratice, Diana Șoșoacă declara că României îi trebuie un guvern naționalist, așa cum au Ungaria sau Polonia.

Înainte de toate, trebuie punctat că națiunea e un aspect foarte important al societății noastre, chiar dacă este o poveste comună în care toți credem. Totuși, de ce e atât de puternic naționalismul la noi? E greu de zis exact de ce suntem atât de mândri de patria noastră. O cercetare din 2018 cu ocazia centenarului a arătat că peste 85 la sută dintre români se simt mândri de naționalitatea lor.

La întrebarea: „Dumneavoastră obișnuiți să arboraţi tricolorul acasă, de ziua naţională a României?”, doar 30,2 la sută dintre respondenţi au spus da, în timp ce 66,2 la sută au spus nu. Lucian Dumitrescu, cercetător în cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI) al Academiei Române, a spus că această întrebare măsoară o chestiune subtilă. „[...] se numeşte «naţionalism banal», care este transformat în «naţionalism hot» sau «naţionalism militant» în timpul sărbătorilor importante. Aici găsim un răspuns cumva contraintuitiv şi anume că 66 la sută dintre respondenţi nu fac acest lucru, ceea ce corelează cu faptul că la nivel emoţional, la nivel de reconstituire a comunităţii cetăţenilor, Centenarul nu a fost tocmai un succes, ba, putem să spunem răspicat că, bazându-ne pe datele chestionarului, a fost un eşec al clasei politice de astăzi care probabil că va rămâne în memoria socială cu acest profil, drept clasa politică care a ratat Centenarul”. Sigur, la acel moment era vorba de centenar, dar asta nu înseamnă că sentimentul e doar dependent de acel moment. 

Cum prin această cercetare am ajuns la istorie, ei bine, românii n-au fost niciodată un popor de câștigători, iar momentele grele din istoria țării nu sunt aduse destul în discuție. Chiar dacă probabil a fost o strategie militară, cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord în urma pactului Molotov–Ribbentrop e o pată neagră pe obrazul nostru. La fel și Pogromul de la Iași sau robia romilor din bisericile ortodoxe române.

Cât despre cultură, până la Titu Maiorescu, cultura românească copia modele occidentale la care aspira. „Teoria formelor fără fond” a adus aminte să fie adăugat și spiritul național, deoarece românul din perioada respectivă nu se putea identifica cu aristocrația franceză, cultură copiată mot-a-mot, până la urmă. 

Chiar și importanța multor scriitor este îndoielnică. Marele Eminovici e considerat de către noi un poet foarte important și pus pe același podium cu Baudelaire și Mallarme, însă poetul național s-a născut în perioada în care romantismul se stingea în Europa. Eminescu rămâne, așa cum ar trebui într-un mod realist, un poet foarte important pentru noi, dar doar atât. Și contribuția lui e semnificativă prin volumul de literatură generat și susținerea adusă acestei ramuri a culturii, dar nu a setat curente la nivel european. Altfel spus, n-a dus literatura universală mai departe, ci doar a asigurat un fond literar important pe plan local.

De asemenea, înclinațiile politice ale figurilor semnificative sunt și ele la fel de îndoielnice și sunt, de cele mai multe ori, ignorate cu vehemență în cadrul orelor de istorie sau de literatură română. Octavian Goga, Emil Cioran (care s-a scuzat, totuși, la vârsta seniorității), Mircea Eliade și Constantin Noica sunt doar câțiva dintre cei care s-au declarat fasciști sau au scris în publicații fasciste și au urmat drumul ideologiei de extremă dreapta. Alții, precum Mihail Sadoveanu, s-au regăsit prea mult în avuția oferită de comunism și-au abandonat valorile morale. În cele din urmă, rămâne la latitudinea fiecărui individ să decidă dacă se declară mulțumit de cultura și valorile românești.

Până la urmă, când vine vorba despre mândria națională, lucrurile stau ca-n viață. Te-ajută mai mult să vezi care-ți sunt defectele și să le accepți, ca să vezi cum poți să te descurci cu ce ai, decât să te bați cu pumnul în pieptul înfășurat în tricolor că ești cel mai deștept de pe strada ta.