Mame tinere din România mi-au zis cum își învață copiii să nu dea banii pe prostii

Știi momentele alea când mai sunt două săptămâni până la salariu și tu deja le spui prietenilor că ești „low budget”? Sau alea în care zici „nu știu pe ce s-au dus banii”? Te simți deseori prins între extreme – ori nu mai cheltui deloc și ți-o arzi ca ultimul sărac (asta dacă chiar nu ești), ori cheltui totul ca și cum salariul îți pică din cornul abundenței? Ei bine, e foarte posibil să resimți lipsa unei educații financiare – pardon de expresie – la vremea ei.

Stai, stai! Nu vreau să dau lecții aici. Dar vreau să-ți arăt cum se face treaba pentru generația următoare. Așa c-am întrebat trei mame despre cum își învață copiii să se descurce cu banii, dar și un expert financiar despre cât de util și necesar este să avem în vedere acest lucru.

Copii: Carla, opt ani, și Greta, șase ani

Belinda crede că, prin exemplu și experiențe, copilul poate învăța câte ceva potrivit vârstei sale încă de când începe să vorbească. „Am făcut-o natural, din instinct zic. Nu m-am trezit într-o zi și am zis, gata, astăzi este timpul să învățăm despre finanțe”, spune tânăra despre momentul în care a luat în considerare să le vorbească fetelor sale despre bani. Ea susține că au fost situații în care și-a dat seama că cele mici trebuie să aibă noțiuni despre bani, valoarea și gestionarea lor, dar, mai ales, ideea că achiziționarea unui bun de orice fel costă, are o însemnătate și repercusiuni asupra bugetului familiei. 

„Când erau foarte mici își doreau, ca orice copil, prostii de la chioșcurile din parc (pentru care aș face o petiție să se desființeze). Pe lângă clasica frază «nu-ți iau că sunt numai prostii», le dădeam exemple ca «uite, nu o să mai avem bani să luăm un cadou și pentru ziua lui X». A funcționat de fiecare dată”, explică Belinda.  

Ea povestește cum le vorbește fetelor sale și despre cheltuielile lunare fixe pe școală, activități extra, mâncare, utilități sau haine de sezon. „Ce rămâne, dacă rămâne, sunt bani de care putem lua chestii sau face activități distractive. Sau putem pune banii deoparte. Nu vom cumpăra orice, oricând, deoarece vom rămâne fără bani pentru ce e important”, continuă ea.

A implementat și o regulă sfântă în casă: nu cumpără jucării decât la aniversări și de Crăciun. Mai mult, fetele primesc o sumă de bani dacă-și fac curat în camere (strâns haine, jucării, aruncat mizeriile la gunoi etc). „La un moment dat, au strâns fiecare o sumă considerabilă și le-am sugerat că-și vor putea cumpăra ceva ce își doresc cu adevărat, numai să se gândească bine, pentru că vor rămâne fără bani o vreme. Le-am zis că pot strânge în continuare și așa pot ajunge să aibă o sumă și mai mare. Mi-a plăcut la nebunie cum au pus problema. Au decis că-și vor cumpăra ceva (d’oh!) și au făcut fiecare câte o listă cu ce-și doresc foarte tare. După ce s-au gândit câteva luni la obiectul dorit, după ce și l-au cumpărat și-au dat seama că s-a micșorat suma strânsă de ele. Una dintre fete a hotărât că va strânge mai mult data viitoare”, a spus Belinda.

Copil: Vlad, șapte ani

Alexandra nu pune degetul pe o vârstă anume la care copilul e bine să învețe educație financiară, pentru că fiecare are ritmul său de dezvoltare. Ea crede că mai important este cum aleg părinții să integreze aceste lecții în familie, pentru că formează viitorul adult într-o relație sănătoasă cu banii. 

„Copilul învață să fie echilibrat, să cunoască noțiuni despre venituri, cheltuieli, economii, despre compromis în favoarea plăților esențiale (plătim chiria, rata la bancă, așa că nu putem cumpăra un Lego scump), să înțeleagă cum banii rezultă din muncă, dar că ei se pot înmulți dacă știi cum să-i investești inteligent, dar, mai ales, că oamenii sunt valoroși și dacă nu sunt bogați și, deși sunt foarte importanți pentru un trai fain, banii nu reprezintă măsura sau valoarea lucrurilor”, subliniază ea .

Vlad, încă de mic, are o pușculiță în care strânge monede de tot soiul (inclusiv străine) și un portofel unde pune bancnote (lei și valută). „Am încercat să integrăm natural în educația lui aspectele care țin de latura asta – l-am învățat, prin joc, în principal, cum să recunoască monede și bancnote, am mers împreună la cumpărături adevărate (avem listă și ne ținem de ea), dar și la cumpărături în joacă (foloseam bani de hârtie). A mers singur să cumpere câte ceva sub supravegherea noastră, știe că achităm chirie, întreținere, utilități, after school etc. Nu a primit orice și-a dorit, când și-a dorit; pe de-a parte, nu sunt de acord să-l sufocăm cu jucării, iar pe de altă parte, multe obiecte pe care le voia erau scumpe. A învățat să economisească și să plătească de la el, când și-a dorit ceva în mod special, iar noi nu am fost de acord să «găurim» bugetul cu «moftul» respectiv”, explică Alexandra.

Deși susține că nu s-a documentat în mod special despre cum să-l învețe educație financiară, i-a explicat că banii rezultă din multă muncă și se duc repede. „I-am mai spus că îi are așa cum și-i gestionează, prin urmare, Vlad e econom.” Și mai crede că procesul legat de educația financiară este unul continuu și că adevăratele rezultate se vor vedea mai încolo. El pune în aplicare cele învățate, deoarece își strânge banii, și abia când îi scoate din portofel înseamnă că-și dorește cu adevărat un anumit obiect. „De curând mi-a spus că vrea un yoyo. Ne-am uitat pe eMAG, ta-su a comandat și am convenit ca Vlad să achite din economiile lui cei 70 de lei.”

Copil: Ilinca, nouă ani

Andra consideră că e important să începi discuțiile despre bani cu copiii cât mai devreme, cu pași mici. „Educația financiara are ramificații ca o pânză de păianjen în toate aspectele dezvoltării sănătoase ale unui mic om. Într-o societate de consum, fast-fashion, credite și fuga cea mare după orice, să înțelegi puterea răbdării și a planificării în funcție de posibilități – acel delayed gratification – mi se pare esențial”, explică ea. 

Tânăra vorbește și despre cât de important este ca cei mici să înțeleagă de ce părinții muncesc și nu se joacă, la fel cum trebuie să înțeleagă de ce e necesar să învețe la școală, sau că trebuie să fie recunoscător pentru confort și lipsa de griji și să facă tot ce poate pentru a-i ridica și pe cei mai puțin privilegiați. „Deși banii nu aduc fericirea, educația financiară ne ajută să o întreținem”, adaugă ea.

Când Ilinca avea în jur de patru–cinci ani, Andra a început să vorbească cu ea despre valoarea banilor și muncii. I-a explicat de ce e important să aibă grijă de lucruri, cele din universul copilului (jucării, haine), cât și cele din casa lor. Apoi i-a povestit despre de ce „mami și tati” muncesc pentru fiecare obiect și pentru fiecare experiență pe care și-o oferă ca familie și cum asta este responsabilitatea lor, ca părinți, iar responsabilitatea de familie, care o include și pe ea, este să protejeze ce au. „Mai mult, am stat împreună în fiecare an să alegem jucăriile cu care nu se mai juca și să le donăm copiilor care nu sunt la fel de norocoși ca noi. Și asta face parte din educația financiară și se poate face foarte devreme.”

Când a împlinit șapte ani, Andra a pornit și discuțiile concrete despre bani. Ea locuiește în Geneva, țară despre care spune că pune mare accent pe responsabilitatea financiară și rolul ei în dezvoltarea copilului, în primii ani de școală. S-a documentat mult înainte de a începe „lecțiile”. A ales o variantă simplificată a modelului care presupune împărțirea veniturilor pe categorii: banii destinați cheltuielilor curente, cei pe care-i economisești pentru obiecte mai valoroase și cei pe care-i economisești.

Procesul a început prin a o învăța pe fiica ei despre moneda locală (francul elvețian), toate formele în care există, de la monede la hârtii, apoi a făcut analogii între valoarea fiecărui ban și ce poate cumpăra cu el, adaptate la lucruri pe care le cunoaște. „De exemplu, cu doi franci ar putea cumpăra un ou Kinder, cu 20 un set Lego mic, iar cu o sută de franci căsuța Playmobil cu Lucky și Spirit pe care și-o dorea de ceva vreme. Pentru că pe atunci învăța adunarea și scăderea la școală, am făcut mini-jocuri cu probleme de mate cu bani.”

Totodată, la șapte ani Andra a început să-i dea săptămânal atâția franci cât vârsta ei, pe care i-a pus în trei pușculițe separate: Spend (cheltuieli), Save (economisire) și Share (pentru cadouri și donații). „Ca să îi fie simplu, am stabilit cum împărțim cei șapte franci între cele trei: trei punem în Spend, trei în Save și un franc în Share (in fiecare an, când am crescut alocația în funcție de vârsta ei, am adaptat și sumele). În magazin, am învățat-o să fie atentă la prețuri și, dacă își dorea ceva ce nu era în plan, trebuia mereu să știe câți bani are ca să vadă dacă își permite sau nu. Uneori făceam concesii și îi cumpăram noi, dar asta era excepția.”

Tânăra și-a învățat fiica să știe mereu câți bani are. Totodată, au stabilit că nu cumpără pe datorie sau cu bani împrumut de la părinți, dacă nu are suficienți bani pentru ceva, se întorc în următoarea săptămână. „Când vine vorba de cheltuieli mari – vezi căsuța Playmobil – stăm mult de vorbă să vedem de ce și-o dorește atât de mult, câte alte jucării, rochițe, bilete la circ sau la film și-ar putea cumpăra cu aceeași bani și discutăm dacă chiar merită. Nu prea câștig la aceste discuții, pentru că vine pregătită cu argumente serioase, după ce am stabilit că «chiar vreau» nu ține.”

Am completat discuțiile mele cu mamele și cu o discuție cu Roxana Bucur, expert consultant financiar și antreprenor. Ea consideră că părinții ar trebui să vorbească cu cei mici despre bani în clipa în care intră în colectivitate, la grădiniță. „Atunci copilul ia contact cu mai multe bunuri, bunuri pe care le au ceilalți copii și inevitabil ți le va cere. Câte jucării și alte lucruri îi poți cumpăra?”

Roxana scris și o carte de educație financiară pentru copii, dar și două de parenting despre cum ar fi bine ca adulții să discute acest subiect cu cei mici. Pe scurt, când părinții aleg să vorbească cu copiii lor despre bani de la o vârstă fragedă, aceștia vor deprinde obiceiuri sănătoase pe care le vor păstra toată viața – și discuțiile să se poarte într-un limbaj accesibil copilului, cu lucruri practice și demonstrații.

Ea are și un exercițiu pe care îl poți recomanda sau experimenta chiar tu. Începe de la a-i arăta copilului banii reali, apoi unii de jucărie împărțiți în monede și bancnote și așezați în ordinea valorică. „În acest exemplu sunt, de fapt, patru activități: îi vorbești copilului de bani și-i arăți, împarți banii în bancnote și monede, îi așezi crescător și identifici un obiect pe care-l poate cumpăra cu fiecare ban în parte. Inițial, ar fi bine să-i arăți un singur obiect pentru fiecare bancnotă pe care o poate folosi pentru a cumpăra acel lucru.”

Lecțiile trebuie însă adaptate fiecărui copil, firesc. Ce am mai aflat de la Roxana e că un copil are nevoie de timp în care să i se repete pentru a asimila informația, să o integreze în sfera lui de cunoștințe și, ulterior, valori, apoi să poată reda informația. Sigur, nu-i ușor să înveți un copil educație financiară și, cel mai probabil, va fi un efort comun. Dar nu te costă nimic să încerci.