Muzică

Uite cum te pregătești pentru festivalul Beach, Please ca să-ți faci super weekend de 1 mai

Ce faci de 1 mai? Am o propunere mai bună: festivalul Beach, Please! la mare, cu hip hop și trap și nume ca BUG Mafia, Nane, KILLA FONIC, OG Eastbull.
beach please festival hip hop trap costinesti sesiuni freestyle trap berechet marko glass petre stefan
De la stânga la dreapta: Berechet, Marko Glass și Petre Ștefan în sesiunile de freestyle de la Beach, Please. Imagini: screenshot via contul de YouTube al festivalului

Dacă nu știi ce vrei să faci de 1 mai și vrei altceva în afară de un platou de mici și-o bere, îți zic imediat ce-i de făcut. Îți iei gang-ul de tovarăși, băgați o tură până la mare și vă faceți viața cu muzică și voie bună, că se deschide sezonul cu festivaluri și acum e vorba de unul pe trap și hip hop și fix ce-ți trebuie la început de vară.

Publicitate

În drum spre mare faci stânga spre Costinești și te oprești la Beach, Please!. E festivalul care bagă viață-n stațiunea asta de care poate ai uitat și aduce numele mari din hip hop și trap. Să-ți zic câteva: BUG Mafia, Nane, Dragonu AKA 47, Grasu XXL, Deliric, Ian, Amuly, KILLA FONIC, OG Eastbull, Spike sau Bruja

Ca să intri-n mood de festival, că nu mai e mult până la mic check, ți-am pus pe tavă câteva sesiuni cu noii trapperi și îți zic și de ce merită să îi auzi live pe băieți. Cu un simplu play te duc deja la festival. Și ghici ce? Nici nu trebuie să te ridici de pe canapea. Atât de comod ți-o servesc. Cu plăcere! Ai timp berechet – prinde duma! – să înțelegi care-i faza cu festivalul ăsta și să dai și o tură până la mare.

Uite ce-o să prinzi pe scena Beach, Please și cu ce să-ncepi un warm-up așa cum trebuie.

MARKO GLASS – „IAR O FAC”

Păi, ce-ai făcut, Marko? Unde ne duci cu piesa asta? Trapperul mascat cu dread-uri colorate și cu ținuta aia de drill UK în care orice țoală de la Nike pică bine a venit la sesiunea asta, practic, cu imnul festivalului.

Nu neapărat să iei mot-a-mot ce zice Marko Glass, dar să înțelegi cum să intri în party mode. E totul despre vibe, bro. Cam asta e și esența piesei, în particular, dar și a mișcării ăsteia de trap în general, fie că vorbim de cel clasic, dacă pot să zic așa, fie de combinații de-astea nebune cu housăreală, drill și ce mai vrei tu. Marko Glass și toți băieții ăștia talentați din sesiunile pe care ți le arăt aici știu că nu-i doar despre mesaj când tot ce vrei să faci e să te deconectezi de la rutina zilei și să fii și tu, preț de trei–patru minute, un alter ego al tău.

Publicitate

BERECHET – „112”

Uite aici real deal, chiar ceva out of the box aș plusa. Așa începe și vara cum trebuie și parcă deja te simți, când dai play la piesa asta, în mijlocul mulțimii, cu soarele în față – pur și simplu în clipa AIA. Când vrei să iei o pauză de la trap-ul clasic, atunci hit play la orice piesă scoate Berechet. E mega caterincă combinația asta experimentală de house cu trap, dar și cu influențe din stiluri conexe, iar Berechet arată că și-o însușește pe deplin. Îl prinde duma asta și omul a înțeles ce are de livrat, așa că îi dă înainte cu tupeu. Muzică de bubuit timpane și de zgândărit corzile sensibile pentru orice puști Gen Z și nu numai. O combinație care îi prinde la mijloc și pe milenialii care au copilărit pe muzica de duduială a anilor 2000. Deci se poate. Ce mai lipsește mă întrebi? Să auzi muzica lui Berechet cum zguduie scena la Beach, Please.

PETRE ȘTEFAN – „GOAT”

E impresionant să vezi cum noua generație de trap n-are absolut nicio limită. Băieții ăștia nu-s îngrădiți de nicio idee a trecutului, au goal-uri bine definite, știu să și-o ardă și pe ganstereală cu fapte dacă e cazul. Petre Ștefan e fix genul ăsta de personaj din noul val de trap. Sau cel puțin asta îmi inspiră. N-o să te mint, nu l-am ascultat așa de mult, mă împart între mai multe universuri de trap, dar filmul piesei din sesiunea asta are o bază solidă. Are harfă pe el. Băiatul nostru zice că-i GOAT (Greatest of All Time) și-mi place treaba asta, ideea lui de self empowering – în orice domeniu, dar mai ales în muzică. Ăsta-i și avantajul noii generații. Petre Ștefan e deja sus de tot pentru vârsta lui, nu-i rămâne decât s-o țină așa.

Publicitate

GHEBOASĂ – „CAGULAT”

Nici nu știam ce mai face omul meu Gheboasa Șmecheroasă și uite că Universul mi-a răspuns. E tot aici, n-a plecat și reprezintă tot Târgoviște, Micro 9, șerpărie! așa cum trebuie, chiar dacă n-a mai lansat vreo piesă nouă de o bună bucată de timp. Că tot e Beach, Please pe țeavă, Ghebe îți arată că he still got it, că filmul lui n-are egal. Omul e vibe, ce să mai o lungim. 

E real sută la sută și nu face niciun gest de fake-ăreală, iar treaba asta se simte până și în sesiunea asta. Asta-i și șmecheria lui adevărată – poate doar și pentru asta vrei să-l vezi pe scenă la festival. Și uite că și ție ți-a ascultat Universul dorința.

MGK666 – „ȘI CE?”

MGK e genul de artist care nu prea se dă în lături de la nimic când vrea să zică ce are de zis. Sau cel puțin asta am observat eu de când l-am descoperit. Le zice pe piese, cum combină stash-urile alea de marfă și se lăfăie în banii de pe ele, le zice pe social media, cum șmecheria pleacă din Militari și dacă vrei să treci pe acolo ai nevoie de parafa lui. Le zice peste tot și pare că tot ce spune are și un sâmbure de adevăr. Totuși, mă contrariază atitudinea lui de pe piese cu atitudinea lui din clipul sesiunii ăsteia.

S-a terminat șmecheria când s-a dat REC? În fine, îmi place personajul lui MGK că-i creier și știe ce are de făcut să-i fie bine în cartier și nu numai. Dar nu-mi place că omul s-a văzut regele trap-ului după ce a bubuit în online, s-a pus pe un tron al șmecheriei și a dat în stânga și în dreapta cu vorbe de ocară când nu-i convenea ceva. Trebuie să ai ceva coaie să te iei de Tataee de la B.U.G. Mafia și chiar să-i zici că e tataie din muzică. Poate se încing spiritele și la festivalul ăsta, cine știe.

Beach, Please! e cel mai mare festival de hip hop și trap organizat vreodată în România, cu peste 40 de artiști și trei zile de distracție la mare. Se întâmplă la Costinești între 29 aprilie și 1 mai. Ai toate detaliile pe site-ul festivaluluibilete iei de pe pagina asta, iar pe contul de Instagram vezi ce mai e nou sau cine se mai bagă la freestyle.