Film

„Emily in Paris” arată cât de penibil poate fi comportamentul tipelor albe din America în altă țară

Darren Star a mai făcut asta și-n „Sex and the City”. De ce e atât de obsedat de femeile albe care au impresia că li se cuvine tot și par scârbite de alte culturi?
Alex Zaragoza
Brooklyn, US
28.10.20
Emily in Paris, recenzie emily in paris, serialul emily in paris, toate cliseele din emily in paris
Foto: Stephanie Branchu/Netflix  

A trecut ceva timp de când internetul s-a mai aprins din cauza vreunui serial, noroc că Netflix ne-a făcut cadou Emily in Paris, o serie atât de ridicolă, uneori plictisitoare, și atât de departe de realitate încât devine perfectă pentru genul ăsta de penibil.

În serialul făcut de același care om care ți-a adus Sex and the City, Lily Collins joacă rolul principal și e acest social media editor la o firmă luxoasă de marketing din Paris. E un job la care-i cam pe lângă, dar e perseverentă, drăguță (adică: slabă, albă, fără nicio problemă fizică și cu haine scumpe de designer pe care nu înțelegi cum de și le permite), mândră că-i banală și are o pozitivitate peste măsură.

Serialul vrea ca privitorul să prindă drag de ea și să creadă că vecinul ei francez și sexy ar risca toată relația lui cu iubita sa bogată, frumoasă și amabilă doar ca să aibă o șansă la Emily. Emily in Paris e copilul spiritual al Sex and the City, cu costumele gândite de designerul Patricia Field. În timp ce criticii online au dat de pământ cu serialul pentru mediocritatea sa, prezentarea nerealistă a Parisului și a social media, precum și pentru eșecul lui Emily de a face un threesome cu Gabriel și cu Camille, Emily in Paris totuși o nimerește cu ceva: femeile albe din America se comportă aiurea în străinătate. E un element întâlnit în producțiile lui Darren Star.

Emily vine în Franța fără să știe limba și ca să aducă o „perspectivă americană” firmei de marketing achiziționate de compania la care lucrează în Chicago. Când șefa ei și colegii îi resping ideile, Emily le demonstrează de fiecare dată că greșesc, într-o manieră care-i arată „superioritatea” cunoștințelor de americană față de ignoranța și limitarea lor.

Ia la mișto obiceiuri pe care ea le consideră „ciudate” printre care se numără fumatul (apropo, în Franța, în realitate, e interzis fumatul în interior), echilibrul între viața personală și muncă, serviciul cu clienții, notarea etajelor, căsătoriile deschise, sexul fără obligații. În al doilea episod, Emily devine virală pentru că se ia de faptul că articolul hotărât pentru „vagin” ar trebui să fie în franceză la feminin și nu masculin („la vagin”, nu „le vagin”), la care noua sa prietenă Mindy, care-i pică din cer, completează cu „Crezi că vei schimba întreaga cultură franceză doar pentru că refuzi niște friptură?”, după ce încearcă să trimită farfuria înapoi bucătarului doar pentru că avea impresia că nu e gătită cum îi place ei.

Se pare că da, ea chiar crede că poate schimba cultura franceză doar pentru că-i o americană încăpățânată și cu idei transfobe despre vagin. Când se întâlnește cu un expat, se bucură să mănânce cheeseburger la restaurantul lui Ralph Lauren unde angajații nu au voie să vorbească decât engleză. Fac mișto despre angajații din Franța care-s obligați să învețe engleza. E o formă de a rebrandui imperialismul american.

Publicitate

Star a mai făcut asta și-n alte producții de-ale sale din trecut, mai exact în Sex and the City și filmele SATC. Să nu uiți totuși că eroina Carrie Brashaw a avut un sezon întreg în Paris, unde s-a chinuit cu un iubit de căcat departe de prietenele ei. Se pare că-i place să plaseze femei albe și privilegiate, cu probleme minime, în Paris, iar în cazul lui Emily, Star a decis să ia cel mai rigid personaj din SATC, Charlotte, și să creeze o serie întreagă în jurul întâmplărilor ei din Paris.

Îți mai aduci aminte în primul film SATC, când Charlotte refuză să mănânce orice când sunt în luna de miere a lui Carrie în Mexic din teama de a nu face diaree de la mâncarea mexicană, astfel că mănâncă budincă de ciocolată în toată călătoria și ajunge să facă pe ea când înghite puțină apă la duș?

Iar asta nu-i prima dată când găsești atitudini jignitoare și superioare în SATC. Sex and the City 2 a fost extrem de rasist, cu glume anti-musulmani și replica nesărată a Samanthei, „Lawrence of my labia”. Se pare că Star nu prea le are cu țările străine, și mai degrabă alege ca protagonistele sale albe să fie agresive, încrezute sau ignorante față de alte culturi.

E esențial să ai în vedere că cultura americană nu e un standard și că ar trebui să-ți vezi de lungul nasului uneori.

Când mă uitam la Emily in Paris, mi-a venit în minte alt serial asemănător pentru că-i la fel de slab și paralel cu realitatea: Hart of Dixie. Drama asta care s-a sfârșit în 2015, cu Rachel Bilson ca Dr. Zoe Hart, e despre o femeie chirurg din New York care se mută într-un orășel fictiv Bluebell din Alabama. Acolo, problemele sunt lipsite de importanță și rezolvate de doamne țiplă și băieți care-și numesc orașul acasă, în timp ce protagonista lucrează într-un domeniu pentru care nu pare să fie prea pregătită.

Zoe trebuie să tragă tare ca să câștige încrederea orașului, mai ales că nu-i ușor când umbli cu nasul pe sus, ignori obiceiurile lor și, desigur, renunți la o logodnă. Fix ca Emily in Paris, e greu să nu-ți trezească interesul un film care transformă un loc într-o versiune Disney a sinelui real și creează probleme prostești pentru personajele sale. E escapism pur și o șansă să râzi de ceva care nu are niciun efect asupra vieții tale reale, lucru de care chiar ai mare nevoie zilele astea.

Publicitate

Dar ideea de pește pe uscat poate să ajungă într-un teritoriu problematic și jignitor în care apar glume rasiste sau sunt șterse cu buretele realitățile dure de care se lovesc persoanele marginalizate. În Hart of Dixie, rasismul din Alabama nu există, nu știu dacă ești familiar cu asta, dar Alabama are o istorie lungă la capitolul ăsta, pe care serialul o schițează vag sub forma rivalității în fotbal dintre Universitatea Alabama și Universitatea Auburn.

Pentru că am crescut în Mexic, știu prea bine felurile în care americanii se așteaptă ca oamenii să le satisfacă nevoile, gusturile și convențiile. Scârba față de mâncarea noastră sau felul în care o tradiție sau o sărbătoare e descrisă ca fiind „nebunească” sau „ciudată” sunt un mod în care poziționează caracterul alb american ca un standard spre care ar trebui să aspirăm cu toții, chiar dacă nu vrem deloc așa ceva. Am ajuns în aeroport în mai multe țări în care americani furioși urlau că nimeni nu vorbea engleza sau în restaurante în afară unde se plângeau de opțiunile din meniu ca „ce dubios sună” sau „ciudat”, un termen întâlnit în situațiile astea. Emily pare să nu înțeleagă că-i în altă țară cu propriile obiceiuri și tradiții care s-ar putea să fie diferite de cele de unde vine ea. De ce pleci din SUA dacă vrei și restul lumii să fie la fel ca-n SUA?

Poate că ți se pare amuzant să o vezi pe Emily Cooper cum face sex cu un adolescent (Da, chiar se întâmplă asta) și umple de hashtag-uri Parisul fără să ceară permisiunea persoanelor pe care le pozează, însă în același timp serialul ăsta îți amintește din nou că americanii n-ar trebui să dicteze felul în care funcționează celelalte culturi. Iar că viziunea fetei albe din America nu e interesantă sau drăgălașă, conform standardelor actuale.