Jocul ăsta de zece minute îți taie pofta de mâncare

Ai început anul cu intenția de a înlocui batoanele de ciocolată de la prânz cu alune. Însă au trecut trei săptămâni din ianuarie și deja alunele sunt puse deoparte, iar tipul de la magazinul din colț te așteaptă zilnic cu o ciocolată la pauza de prânz.

Dar oamenii de știință susțin că au dezvoltat o aplicație de telefon care te poate ajuta să reziști în fața junk food-ului și să consumi alimente sănătoase. Tot ce trebuie să faci, spun ei, e să joci ceva pentru zece minute.

Videos by VICE

Cercetătorii de la Universitatea Exeter au lansat aplicația lor Food Trainer la începutul săptămânii ăsteia și susțin că jucatul le-a redus regulat aportul de calorii. Spun că într-un studiu cu 83 de adulți, oamenii care s-au jucat de patru ori pe săptămână pentru câteva minute în fiecare zi au mâncat în medie cu 220 de calorii mai puțin pe zi (echivalentul a trei biscuiți digestivi pe care i-ai ronțăit la birou ieri).

Dar când cercetătorii spun „joc”, nu se referă la o sesiune rapidă de Mario Kart.

Jocul de antrenare a creierului creat de psihologii de la Exeter oferă imagini cu alimente „sănătoase” și „nesănătoase” și cere utilizatorului să reacționeze la ele dând click doar pe cele sănătoase. După jumătate de oră de jucat, utilizatorii sunt întrebați dacă le e poftă de ceva.

Aplicația The Food Trainer. Screenshot via The University of Exeter.

Pe site-ul oficial al Food Trainer, cercetătorii explică cum jocul reprogramează sistemul de recompensă al creierului. Ei spun că face asta pentru că mărește „activitatea în părțile cortexului prefrontal implicat în controlarea comportamentului nostru și reduce activitatea în zonele din creier care se ocupă de pregătirea și executarea unei activități.”

MUNCHIES a luat legătura cu doctorul Andrew Jones de la departamentul de Psihologie al Universității din Liverpool ca să afle ce au descoperit cercetătorii de la Exeter.

„Să antrenezi oamenii să renunțe la mâncarea nesănătoasă duce la o micșorare a alegerilor lor și a consumului de produse nesănătoase în laborator. Totuși, studiul trece și mai departe și arată efectul benefic al genului ăsta de antrenament în viața reală”, ne-a zis el.

Citește și Toate leacurile cool și stupide de care trebuie să uiți în 2017

„Descoperirile astea sunt importante pentru că sugerează că genul ăsta de antrenament poate fi o cale economă de a avea o intervenție, pe care o pot lua cu ei și să o aplice când vor ca să slăbească.”

Cercetătorii de la The Exeter și-au făcut aplicația Food Trainer gratuită ca să-i ajute pe cei care vor să renunțe la prostii și ca să strângă informații despre eficiența de lungă durată a jocului.

Păi, orice merită încercat când te chinui să-ți îndeși în gură cât mai multe batoane de ciocolată.