Cele mai bune jocuri din 2015, de până acum

Screenshot din ‚Life is Strange, via YouTube

E greșit să zici că vara nu apar jocuri video noi, pentru că în următoarele două luni urmează să apară niște chestii supeeeer mișto. Pe 18 august apare Volume și cu o săptămână înainte de asta Everybody‘s Gone to the Rapture, ambele marca Sony; pe 4 august Xbox One lansează The Rare Replay și, la sfârșitul lui iulie, The Flame in the Flood; iar pe 26 august iese în sfârșit horror-ul cu cabane părăsite Until Dawn.

Dar având în vedere că mulți gameri n-o să se arunce la deliciile astea de nișă (în comparație cu alea care o să iasă în septembrie – Metal Gear Solid V: The Phantom Pain , Mad Max, FIFA 16, LEGO Dimensions și Super Mario Maker ), are sens să folosim această perioadă de liniște pe plan comercial ca să le amintim tuturor de jocurile video din 2015 care ni s-au părut super speciale.

Videos by VICE

Am pus pe Twitter o întrebare foarte simplă: Ce joc din 2015 ai recomanda unui prieten? Am citit răspunsurile și am găsit cinci jocuri excelente din ultimele șase luni de care trebuie să te apuci chiar acum.

Life is Strange

Recomandat de jurnalistul specializat în jocuri Jem Alexander și PR-ul de jocuri video Robbie Paterson.

Această aventură episodică în cinci părți de la studioul parizian Dontnod te pune în pielea adolescentei Max, care se întoarce în orașul ei natal din statul Oregon, Arcadia Bay, după ce a stat o vreme în Seattle. Se reîntâlnește cu vechi prieteni, își continuă educația la Academia Blackwell și descoperă că are abilitatea de a da timpul înapoi. Iar asta o ajută mult în situații în care trebuie să evite clădiri care se prăbușesc sau să-și salveze prietenii din calea trenului. E o experiență relaxată, meditativă, cu muzică minunată (Bright Eyes, Mogwai, Sparklehorse). Micile dileme și sarcini, dialogurile și relația afectuoasă dintre Max și cea mai bună prietenă a ei, Chloe, țin jucătorul cu sufletul la gură până la următorul episod, care va fi lansat curând.

The Witcher 3: Wild Hunt

Recomandat de Jamie Trinca de la Videogamer.com și de editorul de la Unwinnable, Owen R. Smith.

Developerii polonezi de la CD ProjektRED ne-au livrat un joc fantasy pentru role-playing la o scară incredibilă cu al treilea episod din seria Witcher, în care jucătorul are rolul unui vânător de monștri în căutarea fiicei sale adoptate. Dacă-ți place estetica din Game of Thrones, ăsta e jocul potrivit pentru tine. Profunzimea acestui joc e ireală. Taskurile, dialogurile cu potențialii aliați, armurile strălucitoare și săbiile letale te ajută să intri cu totul în altă lume. Cred că e jocul meu preferat din 2015.

Monster Hunter 4 Ultimate

Recomandat de recenzorii de jocuri video Chris Schilling și Sayem Ahmed.

Behemoth-ul portabil de la Capcom e ca The Witcher 3, în sensul că avatarul tău are același job de urmărit și ucis bestii îngrozitoare, dar designul e bazat pe ședințe mult mai scurte, iar hărțile sunt mai compacte, dar cu teren variat. Îți alegi contractul, îți pui cea mai bună armură și o iei agale prin deșert în căutare de monștri și glorie. 4 Ultimate e primul joc Monster Hunter 3DS care suportă multiplayer online, deci e mișto că poți să urmărești și să ucizi monștri în compania prietenilor, care te pot ajuta în situații mai dificile. Arată bine pe ecranul 3DS, 3D-ul nu te face să vomiți, iar muzica e fermecătoare.

Bloodborne

Recomandat de recenzorii de jocuri video Rich McCormick și PJ O’Reilly.

Nu m-am înțeles foarte bine cu jocurile Dark Souls, dar Bloodburne mi-a dat satisfacția că aproape am reușit să termin un joc super dificil. N-am avansat atât de departe cât aș fi vrut, dar peisajele lui sinistre și bestiarul de inamici grotești de ucis sunt foarte frumoase. Iar după ce mi-am perfecționat contra-atacul (și trebuie să devii un maestru în asta, altfel n-ai nicio șansă), m-am simțit super șmecher. Cum o să am timp liber vara asta, o să revin la el cu mare plăcere.

Splatoon

Recomandat de mine.

Anul trecut, Mario Kart 8 a fost jocul meu preferat din categoria „am 15 minute libere, hai să bag o tură . Primăvara asta i-a luat locul Splatoon, shooter-ul turbat și amuzant de la Nintendo, în care obiectivul nu e să anihilezi echipa adversă, ci să acoperi cu vopsea mai mult din hartă decât rivalii tăi. E Paintball amestecat cu Blob, cu Quake III și Jet Set Radio și are tot ce mi-a plăcut vreodată la Nintendo: e ciudățel, colorat, cu multe clickuri și creează dependență. Și muzica e foarte catchy, compozitorii Toru Minegishi și Shiho Fujii au făcut o treabă excelentă – îți rămâne în cap și trei ore după ce ai terminat de jucat. N-o să te țină lipit de ecran mult timp ca The Witcher 3, dar e perfect dacă ai chef de o sesiune scurtă.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe jocuri video:
Cea mai tare artă din jocurile video în 2015
Șase motive pentru care „Heroes of the Storm” e incredibil
Zece lucruri pe care le ador la jocurile video în 2015