Luna trecută, parlamentul sud-coreean a luat în considerare aprobarea unei legi noi care ar pune jocurile online în aceeași categorie juridică cu vicii precum jocurile de noroc, alcoolul și drogurile. Dacă e aprobată, legea va limita modul în care își fac reclamă companiile de jocuri, iar un procent din cîștigul industriei ar merge în campaniile împotriva jocurilor online – prin urmare, jocurile online ar beneficia de același tip de tratament ca țigările.
Nu m-a surprins deloc legea asta. În Seul, unde locuiesc, există câte un PC Bang (cafenea de jocuri) la fiecare colț de stradă, iar două rețele TV sunt dedicate jocului Starcraft. Tinerii coreeni pasionați de jocuri au aceleași avantaje ca jucătorii profesioniști de sporturi în multe alte țări. Jucătorii de elită, care joacă câte 12 ore pe zi, sunt priviți ca niște staruri rock. Atrag la meciuri un public extrem de numeros și câștigă sute de mii de dolari pe an. Pentru mulți tineri de aici, jocurile reprezintă atât o activitate aspirațională, cât și cea mai comună formă de divertisment.
Videos by VICE
Nu e clar câți sud-coreeni sunt dependenți, dar e o problemă destul de serioasă din moment ce guvernul a inițiat campanii de tratament pentru dependența de jocuri în toată țara. Au existat deja câteva cazuri de dependență care au avut consecințe îngrozitoare – de la maratoane Starcraft care s-au încheiat cu un deces până la cazuri de neglijare a bebelușului fix ca-n filmul Trainspotting.
Ce mă intrigă pe mine la campania împotriva jocurilor e paralela pe care o trasează între jocurile online și droguri, în ciuda faptului că impactul drogurilor asupra Coreei de Sud e oarecum neglijabil. Într-o națiune care a reușit să învingă în lupta cu narcoticele, tastaturile au umplut golul rămas. Tot ce înseamnă drogurile recreaționale în alte țări – escapism, socializare, mijloc de a deveni un pitic magic cu secure – e reprezentat în Coreea de Sud de jocurile online.
Spre deosebire de cafe-urile internet occidentale, care nu sunt deloc cool, PC Bang-urile coreene sunt super la modă. Și, până anul trecut, când guvernul a interzis jocurile între miezul nopții și zori pentru tinerii sub 16 ani, petrecerile nu se opreau până la șase dimineața. Am hotărât să vizitez unul dintre PC Bang-urile din zona mea, ca să văd ce părere au jucătorii despre legea controversată.
Era sâmbătă la miezul nopții, o oră de vârf pentru cafenelele de acest gen, așa că, după cum mă așteptam, în fața fiecăruia dintre cele 60 de calculatoare era așezat câte un om. Pe fețele tuturor se citea expresia unui dependent de droguri. Exista până și genul de drogat „prăjit”, cu pleoapele căzute, care aproape ceda în urma presiunii. Oamenii de știință au descoperit că paralela pe care o fac jurnaliștii mereu între maniacii jocurilor și dependenții de droguri nu e doar una de suprafață – după ce au monitorizat activitatea erebrală a mai multor jucători, un grup de cercetători a concluzionat în 1998 că nivelele de dopamină (neurotransmițătorul care ne face să ne simțim bine și e declanșat de droguri, printre altele) au crescut de cel puțin două ori în timpul jocului.
Managerul, Young-Hoon, mi-a spus că clienții lui au de obicei puțin peste douăzeci de ani. Unii dintre ei vin aici zi de zi și nu au nicio limită, nu se știe niciodată cât vor sta. „Jocurile online sunt exact ca drogurile.”
L-am abordat pe unul dintre jucători într-o pauză de țigară. Minkuy, un jucător de Starcraft în vârstă de 20 de ani, mi-a spus că preferă să se joace decât să iasă în cluburi sau să meargă la petreceri. „E mult mai distractiv”, mi-a spus. „Am avut câțiva prieteni care au fost dependenți, dar au reușit să-și revină. Nu s-au dus la vreo clinică. În cultura coreeană, oamenii nu sunt învățați să recunoască atunci când au o problemă.”
Seungyong, un gamer de 30 de ani, a spus că vine în locurile astea ca să se elibereze de stresul acumulat la muncă. „Mulți tineri sunt dependenți de jocuri, așa că mi se pare o idee bună ca guvernul să-i ajute”, a spus el. „Mulți tineri nu prea au de lucru. Problema e economia – jocurile aduc mult venit care e esențial pentru economie.”
Piața de jocuri din Coreea de Sud valorează 9,16 miliarde de dolari după unele estimări, așa că e normal ca aceste companii de jocuri să se opună oricărei legi care le cataloghează produsul drept adictiv sau încearcă să controleze vânzarea lui. Dar jucătorii cu care am vorbit erau relaxați când au recunoscut că unii oameni își distrug viața din cauza jocurilor. Asta nu înseamnă, totuși, că ar trebui supuse unor reguli stricte.
Când l-am întrebat pe Seungyong dacă e de părere că legea propusă ar fi de ajutor, a dat ochii peste cap ca un fumător occidental de iarbă care vorbește despre prohibiție: „Oricum, dacă oamenii vor să joace, o să se joace, indiferent de legile lor.”
Traducere: Oana Maria Zaharia