Un doctor român îți arată de ce violența și ura n-o să rezolve niciodată dezastrul din spitale

Constantin Cucu este doctor endocrinolog și profesor universitar la Facultatea de Medicină din București. Are 50 de ani, dintre care jumătate sunt petrecuți prin spitale. Și încă nu e bolnav.

Opinia publică de la noi se pornește greu, dar, odată pornită, este și mai greu să o oprești. Citesc despre faptul că o angajată Hexi Pharma, aflată într-o mașină inscripționată cu numele firmei, a luat un cap în gură, la un semafor, de la un cetățean îngrijorat. Nu este mult, dar, în mintea publicului român, este un pas în direcția bună, lipsa bătăii fiind desigur motivul diluării dezinfectantelor.

Controlul inițiat de minister, îngrijorat de posibilitatea de a fi găsit el responsabil sau indolent față de situația creată, a făcut victime peste tot, inclusiv în spitalul unde lucrez eu. Aici se pare că au fost două probe nonconforme, adică au dezvoltat bacterii viabile în ele.

Acum, o bună parte a opiniei publice vorbește în tihnă despre focarele de infecție care îi omoară pe toți, despre riscurile inacceptabile prin care trece o persoană, de fiecare dată când vine la spital să își facă analizele, despre acești vectori ai morții negre din halate, în fine, despre orice, mai puțin despre ăia care botează dezinfectantele și despre nesimțiții care nu au verificat niciodată calitatea acestora.

Nu știu care este situația la celelalte spitale de pe listă, dar la noi, la Parhon, cel puțin în 25 de ani de când lucrez eu, nu a murit nimeni de infecție, ba n-am mai văzut vreo bubă infectată de vreun an.

Cât despre probe cu bacterii pozitive în vreun spital, mânăstire sau chiar la parlament, acestea vor ieși pozitive, ori de câte ori câte unul s-ar scărpina în cur, fără să folosească mănuși de unică folosință.

Să fiu înțeles exact. Nu pretind că neconformitatea acestor probe este un lucru bun sau că nu ar trebui corectată. Dar este o diferență între a găsi vreo tulpină de microbi de semnificație incertă și probabil anodină pe tastatura folosită de vreun nespălat și a concluziona că un spital întreg este infectat, nesigur sau „bombă cu ceas".

Un alt lucru care îngrijorează opinia publică este și acela că la noi există, se pare, o subraportare a infecțiilor nosocomiale. Aici este, cred eu, o urmă de dreptate. Și nu-mi bazez asta pe observații directe, cât pe bunul simț, care spune că atunci când prima ta măsură este să sancționezi un eventual raportor, nu ai șanse la mai multă sinceritate, decât ai avea de la un copil pe care îl tot trosnești să îți mărturisească adevărul.

Odată ce infecțiile nozocomiale sunt firești și ubicuitare pe pământ, și pot apărea în orice spital de pe glob, poate că țâțâiala vinovată a curului unora, disperați să-și păstreze hermina de manageri, nu este singurul lucru care ar trebui să ne îngrijoreze. Poate ar trebui să fim atenți și la modul de reacție și la tipul de măsuri pe care-l cerem, când dăm de necaz.

O opinie publică mai articulată ar trebui să renunțe la isterie și să preseze în direcția unor schimbări de substanță. Nu la vreo nefericită care oprește la stop mașina Hexi sau asinii în halate, care târăsc cât pot ei de bine sistemul sanitar la deal.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre doctori:
Am vorbit cu o doctoriță din Vaslui care-și injectează adrenalină ca să salveze vieți
Am vorbit cu un doctor care castrează chimic pedofilii
Un doctor spune că va trăi 150 de ani, dacă ia o sută de pastile pe zi