FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

50 de moduri în care să începi o conversație după o noapte de club, diferite de „ce faci?”

Repede! Să vorbească cineva până nu-i vine altcuiva ideea să ia un taxi spre casă.

Ilustrații de Josh Hanton

Așa se încheie petrecerea: ești cu prietenii tăi și cu tipul ăla ciudat pe care l-ați cunoscut afară la țigară și care era convins că îl știe pe unul dintre voi și a rămas cu voi atâta timp încât v-ați simțit prost să scăpați de el când s-a închis clubul. Stați într-un lounge care pare să devină tot mai mic cu cât trece timpul. N-ați vrut ca noaptea să se mai termine, așa că v-ați înghesuit toți în taxiuri și ați oprit pe drum să luați cutii de bere, țigări și pungi imense de cipsuri pe care n-o să le mănânce nimeni.

Publicitate

Lucrurile merg excelent. Fiecare piesă e bestială, fiecare moment vă întărește prietenia. Și atunci se întâmplă beleaua. Se face liniște. Foarte liniște. Atât de liniște încât nu vă puteți gândi decât la asta. Căcat. Căcat. Să vorbească cineva până nu-i vine altcuiva ideea să ia un taxi spre casă.

„Donald Trump e …nașpa…"

Nu e așa de ușor cum pare, nu? Așadar, ca să eviți să ai aceleași conversații ca în fiecare weekend, despre viitorul stângii, despre aproprierea culturală și despre propriile anxietăți, iată cincizeci de replici de început de conversație care nu dau greș. Te rog nu întreba pe nimeni dacă s-a distrat în seara aia.

1) „I-auzi problemă: Dacă universul se extinde încontinuu, în ce se transformă?"

2) „Auzi, ce dracu' i-o fi zis, de fapt, Bill Murray lui Scarlett Johansson?"

3) „Ați văzut ultima serie Black Mirror"?

4) „Are cineva tutun?

5) „Poate cineva să-și bage tot pumnul în gură?"

6) „Cine ar câștiga dacă s-ar lua la bătaie Dacian Cioloș cu Nicușor Dan?"

7) „Cine e într-o relație și cine e single?"

8) „Care e cea mai faimoasă persoană pe care ați cunoscut-o?"

11) „Dacă fericirea ar putea fi cumpărată, ați cumpăra-o? Deși eu unul cred că n-o poți cumpăra."

12) „Credeți că soldații ar trebui să aibă salariile fotbaliștilor?"

13) „Cine dracu' o fi Banksy ăsta?"

14) „Ați văzut Stranger Things?"

15) „Vă vine să credeți ce face guvernul? Eu deja nu mai citesc știrile că mă deprim, dar e un tip pe Twitter în care am încredere și ăla zice niște chestii care mă îngrozesc."

Publicitate

16) „Are cineva o foiță?"

17) „Vreți să ne uităm la un stand up bun și să încercăm să nu râdem nici măcar o dată?"

18) „Dacă ar fi o bătaie între Dumnezeu, Iisus și Sfântul Duh, cine ar câștiga?"

19) „Când zici că ești într-o relație, cât de în serios o iei?"

20) „Hai să jucăm Insula Pustie. Ești naufragiat pe o insulă și nu poți lua cu tine decât un derivat de pâine, un derivat de cartofi, trei sosuri și un obiect de lux. Ce alegeți? "

21) „Oare umanitatea o să renunțe vreodată la războaie sau avem violența în sânge?"

22) „Credeți că mâncărurile din concursurile alea dintre bucătari sunt așa de nașpa cum zice juriul? "

Citește și: Cum sa te comporţi într-un club

23) „Băi, pe bune, a văzut cineva Stranger Things pe Netflix?"

24) „Vă vine să credeți că există acrituri care comentează că goana aia cu iguana și șerpii din Planet Earth II e o farsă? Unii chiar vor să-i găsească nod în papură până și lui David Attenborough, unul dintre cei mai tari documentariști din lume. Nici nu realizează boii ăștia că omul e o comoară internațională!"

25) „Are cineva un filtru?"

27) „Cine ar fi în stare să-și taie mâna și să-și bea propriul pișat ca James Franco în filmul în care joacă rolul unui vlogger care cade într-o groapă?"

28) „Păi unde sunt gagiii sau gagicile noastre? Dacă tot nu sunt aici, ce contează cine e într-o relație și cine nu?"

29) „Ce actor ați vrea să joace rolul vostru dacă s-ar face un film după viața voastră?"

Publicitate

30) „Auziți, dar dacă suntem chiar noi extratereștrii? Cum dracu ' ar fi asta?"

31) „Credeți că am muri dacă am mânca prea multe banane deodată?"

32) „Băi, dar ce dracu ' era în servieta din Pulp Fiction? Uneori stau noaptea și mă întreb."

33) „Ce ziceai? Stranger Things?"

34) Vă vine să credeți ce trăim în 2016?

35) „Are cineva o brichetă?

36) „Mai ușor cu gălăgia. Încercăm să ne uităm la stand-up fără să râdem.

37) „Nu, nu voiam să-ți fac cunoștință cu gagică-mea. Mă dădeam la tine."

38) „Unii sunt de părere că astfel de after-party-uri sunt tragice pentru că demonstrează cât de îngroziți suntem să rămânem singuri după ce se termină petrecerea."

39) „Oare de ce nu ne putem aminti momentul în care adormim? Ne amintim la ce ne gândeam înainte, dar niciodată momentul în care adormim. Poate fi un moment de agonie absolută sau de euforie, dar n-o să știm niciodată."

Citește și: Fotografii cu oameni abia ieșiți din club la cinci dimineața

40) „Până la urmă, în ce stadiu credeți că trebuie să ajungă mediul ca să înceapă să ne pese de el?"

41) „A, păi…pentru că…ce ziceam…ai văzut Stranger Things ?"

42) „Vă vine să credeți că, în ani de stele, Soarele e pe moarte? E incredibil cum funcționează timpul. De fapt, există timp?"

43) „Vrea cineva să termine țigara mea? Văd că mi-am făcut-o doar ca să mă uit cum arde. "

44) Credeți că ați putea pilota un avion? Adică dacă rămâi singura persoană conștientă de la bord, ai încerca măcar?

Publicitate

45) Cine ar câștiga într-o luptă între James Bond, Bruce Wayne și mine?

46) „Și cum l-ai cunoscut pe iubitul tău?"

47) „Dacă ai putea să folosești orice mijloc de transport ai chef, cu ce te-ai deplasa?"

48) „Ce e mai interesant când flirtezi: să joci jocuri sau să fii sincer?"

49) „Pe cine ați blocat pe Facebook în ultima vreme?"

50) „Cine cheamă un Uber?"

Pe Angus și John îi găsești pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe ghiduri pe VICE:
Cum să agăți tipe (un ghid scris de femei pentru băieți)
Cum să nu fii o vită vara viitoare: Ghid pentru fete
Ghid de feminism pentru tipi