Chestii

Am instalat calculatoare pentru combinatori, bodigarzi și videochatiste din România anilor 2000

Textul ăsta e un inventar al personajelor de plan secund, care populau România la zece ani de la Revoluție.
24 Mai 2016, 9:55am
calculatoare
Ăsta sunt eu. Și asta făceam, când nu instalam Windows și alte chestii. Fotografii din arhiva autorului

În primul an de facultate m-am angajat la un magazin de calculatoare, ca job temporar ca să mai fac rost de niște bani si fără niciun plan de viitor să lucrez în IT. Pentru că nu prea aveam experiență, iar economia era încă în tranziție, salariul meu pe o lună era în jur de 80 de dolari, la negru evident, care îmi ajungea fix ca să-mi cumpăr o pereche de ghete Nike mai de Doamne ajută.

Ca să mă descurc, mai făceam una-alta pe lângă. În mare parte, instalam Windows și configuram calculatoare pentru diverși. Lumea începuse să dea de bani, iar calculatoarele deveniseră destul de accesibile pentru omul de rând, așa ca cererea era imensă.

Îmi făcusem o rețea pe baza de recomandări si aveam atâta treabă, încât mai trebuia să și refuz oameni. În decurs de câțiva ani, cât am făcut asta ca job secundar, am intrat în zeci de case, am întâlnit o grămadă de personaje și am auzit multe povești. Uite câteva dintre ele:

Ciprian, patronul de videochat, omul care m-a aruncat în cancerul porno

În studioul lui Ciprian

După câteva luni de lucrat la un magazin de calculatoare, am fost transferat într-un alt punct de lucru, mai aproape de casă, unde eram singur pe plantație. Eu șutam și tot eu dădeam cu capul, deci nu mai împărțeam „atențiile" cu nimeni. Ciprian a intrat într-o zi în magazin, fără să pară foarte hotărât de ce vrea să cumpere. A plecat cu două monitoare și cu o placă de rețea, pe care le-a plătit cash.

Apoi, m-a chemat la el acasă să-i rezolv niște probleme cu calculatoarele. Avea sufrageria împărțită în cinci sau șase spatii compartimentate, cu perdele fucsia. În fiecare spațiu era câte o femeie dezbrăcată sau semi-dezbrăcată, cu calculator, camera web și tot setup-ul pentru videochat. Când am ajuns eu, cred că erau în pauză, pentru că socializau toate la o țigară și se uitau la Lanțul amintirilor.

Discutau despre cum filmul ăsta le trezește nu știu ce amintiri din copilărie și erau foarte triste că nu se mai fac chestii ca ăsta.

Citește și: Cum era să începi o carieră de bucătar în anii 2000, în România

După această primă întâlnire, au urmat și altele. Ciprian avea mai multe locuri unde-și desfășura activitatea, plus prieteni și familie, pe la care mi-a recomandat serviciile. Pe lângă asta, era mare fan filme porno, pe care le cumpăra de la mine pe CD-uri, inițial fără să îi pese despre ce era vorba în ele, cu singura condiție să nu le mai fi văzut.

Pentru cei mai tineri, la vremea aia nu exista niciun site cu filme porno moca, așa că îți descărcai de pe DC++ și le țineai pe hard sau pe CD-uri. Când te plictiseai de ele, le dădeai mai departe. După ceva vreme, Ciprian și-a mai rafinat gusturile și-mi cerea să-i caut genuri anume.

Și nu mă refer la blacks on blondes sau la double penetration, ci la chestii grele, de genul uro-scato, violuri, snuff-uri și alte chestii care sunt convins că erau ilegale. A trebuit să cotrobăi prin cele mai întunecate colțuri ale internetului ca să-i satisfac cererea. Cu alte cuvinte, am văzut toate mizeriile imaginabile, pentru că trebuia să le sortez și, mai ales, ca să mă asigur că nu se repetau.

Cred că i-am vândut lui Ciprian câteva zeci de CD-uri, în decurs de cinci sau șase săptămâni, și deja simțeam că, în curând, voi avea nevoie de un psiholog. Noroc că omul s-a liniștit într-un final: mi-a spus că-și găsise el nu știu loc de pe net de unde putea descărca filme.

Am ars-o mult timp în clica lui Ciprian. Deja îi cunoșteam familia și mă chema pentru diverse treburi, de două-trei ori pe săptămână. Mă mai invita la băut cu prietenii lui, destul de cocalari de altfel.

Dar pentru mine nu conta: el plătea mereu nota, iar eu beam destul de mult la vremea aia, încât să nu mă deranjeze anturajul.

Florin, tiristul și nevasta-sa, videochatistă

Poza asta am făcut-o pentru că, la momentul ăla, atâtea calculatoare la un loc chiar era o chestie

Florin era fratele lui Ciprian, însă, spre deosebire de el, Florin avea un job cinstit: era șofer pe tir. Mai mult decât atât, era șofer pe tirul lui. Nevastă-sa, Alexandra, care nu îi era de fapt nevastă, dar cu care era de vreo zece ani, făcea videochat. Aveau și un băiat împreună, destul de mare, pe care nu prea părea să-l deranjeze cu ce se ocupa maică-sa.

Florin era destul de des plecat de acasă, iar Alexandra mă chema mereu pentru diverse fleacuri. În mintea mea, apăruseră deja diverse scenarii. O văzusem goală de câteva ori și mai ales îi văzusem pozele pe care și le făcea cu webcam-ul, pentru că trebuia să i le salvez când reinstalam calculatorul.

Din păcate, Alexandra plătea tot timpul în bani cash. Însă mă ducea acasă într-o Celica albă, lucru care mă făcea să mă simt destul de bine, mai ales când mă vedeau vecinii de bloc.

Citește și:Cum erau chefurile în căminele studențești din București, în anii 2000

Am colaborat vreo trei ani. Ajunsesem să ne facem cadouri de Crăciun si de Paște. Într-o seară, Florin și Alexandra au început să se certe și s-au luat la bătaie în bucătărie, de față cu mine. Pumni, palme, tras de păr, tot ce trebuie. Ea țipa, el o înjura.

La scurt timp după, ea s-a mutat, lăsându-l pe Florin singur cu copilul. Am mai trecut pe la el o vreme, dar, pentru că din mersul cu TIR-ul nu veneau la fel de mulți bani ca din videochat, și nevoia lui pentru serviciile mele a scăzut.

Ea m-a mai sunat o vreme, dar deja mă ocupam cu altceva și nu mai aveam timp. Am pierdut legătura cu amândoi.

John, fost înotător de performanță, bouncer și ușor neo-nazi

El e John și, după cum poți vedea, arăta fix cum îți închipui un rocker bătrân

John era ceea ce ai putea numi un „rocker bătrân". Mic de statură si bine făcut, pleată grizonată, ghete negre, geacă de piele. Fusese înotător de performanță într-o lume de mult apusă, iar acum făcea pe bouncerul într-un club de noapte din București. Nu avea nicio treabă cu tehnologia, însă era mare fan jocuri cu împușcături, în special cele legate de Al Doilea Război Mondial, motiv pentru care mă chema la el să i le instalez.

Citește și: Viața mea ca huligan în peluza lui Dinamo în anii 2000

Locuia cu două femei în casă, ceea ce mi s-a părut un pic dubios. Una dintre ele era cuplată cu el. A doua era o prietenă, cică. Dar nu mă prea interesa ce era acolo, între ei.

De obicei, le punea pe femei să pregătească de mâncare când veneam, iar el mă servea cu ceva băuturi alcoolice, de regula bere, dar și tărie. Se îmbăta destul de repede și ajungea mereu la discuții de genul „Dacă ar trăi Antonescu acum..." sau ce bine ar fi fost dacă Germania nazistă nu ar fi pierdut războiul. Mă ținea până târziu, ca să bem împreună, apoi îmi dădea bani de taxi, ca sa mă duc acasă.

John o ducea destul de bine pe salariul de bouncer, care era în jur de 300 de dolari, dar mereu se plângea de programul de noapte. La un moment dat, i s-a luat și și-a dat demisia. Banii s-au dus destul de repede și, pentru că un necaz nu vine niciodată singur, femeia cu care era l-a dat afară din casa. Se pare că John avea, de ceva vreme, și o relație în paralel cu colega de apartament. Atunci am aflat că fusese căsătorit și avea o fată de 14 ani, pentru care plătea pensie alimentară.

L-am mai văzut după câțiva ani, dar nu o ducea bine deloc. Stătea la curte cu o bătrână, pe care o îngrijea în schimbul unei cămăruțe. Mai făcea figurație pe platoul de filmare pentru diverse filme, pe niște bani de nimic.

Corsaru', pușcăriașul techie, cu nevasta videochatistă

Cam așa se terminau zilele noastre la serviciu

Corsaru' era prieten cu șeful meu de atunci. Venea des pe la magazinul unde lucram, în mare pentru că abia ieșise de la pușcărie și nu avea nimic de făcut. Nu era ca și când își căuta de muncă. Avea trei calculatoare acasă și făcea videochat cu nevastă-sa. Avea de asemenea foarte mulți bani pentru vremea aia, și pentru un tip care, aparent, nu făcea nimic. Întotdeauna făcea cinste la toata lumea când ne vedeam. Își upgrada constant calculatoarele și cumpăra cele mai noi chestii care apăreau în domeniu. Citea oferta de componente în fiecare zi, ca pe ziarul de dimineață.

Am ajuns la ei acasă ca opțiune secundară, pentru că tipul care le instala sistemele se apucase de ceva mai serios și nu mai avea timp de ciupeli din astea. Eu însă din asta trăiam. Am mâncat ceva ceafă la grătar și cartofi prăjiți, în timp ce instalam Windowsul pe cele trei calculatoare. Am băut si niște beri. Spre final, mi-au zis că vor să aibă o discuție cu mine.

Citește și: Telefoanele mobile din România anilor 2000 erau cel mai sexi lucru din vremea aia

M-au așezat la masă, iar ei s-au așezat în fața mea. Scena părea ca o discuție mamă-tată-fiu dintr-un univers paralel. M-au întrebat cât câștig pe lună. Le-am zis că în jur de 100 de dolari. Au râs.

M-au întrebat dacă nu vreau să lucrez pentru ei, că o sa câștig în jur de o mie pe lună. Se pare că piața de băieți era destul de slabă, la vremea aia, și era o pâine de mâncat în zona asta. I-am refuzat politicos, pe motiv de etichetă. Au încercat sa mă convingă în fel și chip.

Am plecat.

Producătorul de filme porno în pantaloni albi

Într-o zi călduroasă de iunie intra în magazin, foarte chill, dar hotărât, un tip înăltuț, chelios, cu ochelari de soare mari, îmbrăcat in pantaloni albi trei sferturi și tricou mulat, alb, cu ceva modele tribale pe el. Era însoțit de un acolit mai mic de înălțime, cu alură de coco jambo. Unul din colegii mei m-a tras în spate și mi-a spus că e nu știu ce producător de filme porno, are o grămadă de bani, deci trebuie să-l ardem cumva. Era cunoscut sub un prenume latin, pe care însă l-am uitat. Raul, să zicem.

Raul a cumpărat două calculatoare destul de șmechere, pe care le-a plătit cash, dintr-o tuflă considerabilă de bancnote, pe care o avea înghesuită în buzunar. Zicea că sunt cadou pentru nepoții lui și că ar vrea, dacă se poate, să vină unul dintre noi, în weekend, să le instaleze și să facă rețea între ele, ca să se poată juca băieții NFS.

Am fost eu ăla. Raul a venit să mă ia de acasă cu mașina, pentru că mergeam în afara Bucureștiului. Acolitul era pe scaunul din dreapta. Pe drum au vorbit numai între ei. Raul se lăuda că a dat doișpe mii de coco pe mașină, banii jos. „Are și climă, ia uite!", zicea.

Am ajuns undeva la țară, într-o gospodărie liniștită. Raul și-a frecat un ness. Eu m-am apucat de treabă. Am greșit firele și rețeaua nu mergea. „De ce te-am adus aicea, mă?", îmi spune Raul, nervos.

Până la urmă, mi-am făcut treaba. Raul mi-a dat un milion de lei vechi. Am încercat să-l agăț și pentru alte chestii. N-a vrut.

Doamna cu scurgeri vaginale și pasionată de Age of Empires

Prin prietena mea de la momentul respectiv, am ajuns la niște oameni acasă, soț si soție, să rezolv o răgălie de calculator. Doamna era minionă, destul de frumușică si avea spre 40 de ani. El era mic, chel și cu burtă. Nu a stat cu noi, s-a dus să se uite la televizor.

Doamna era vădit interesată de ce făceam eu la calculator, așa că a stat lângă mine să urmărească tot procesul, timp în care m-a delectat și cu povestea vieții lor. Nu a omis niciun detaliu.

A început prin a-mi menționa că e de fapt calculatorul ei, pe care îl folosește doar ca să se joace Age of Empires. Știe că e vechi și că merge prost, dar nu a avut bani să-l schimbe și-și face treaba cu el. Vorba aia, nici de concediu nu prea aveau bani. Se duceau câteva zile pe an, cu rulota la munte. De ani de zile. După ce li s-a născut copilul, au început greutățile. În plus, credea că bărbatul ei nu mai era atras de ea.

„Păi cum așa?", am întrebat-o din complezență, fără să întorc privirea spre ea, în timp ce tastam cheia de Windows.

Mi-a zis, cumva șoptit, că a avut niște probleme cu „instalația". A avut ceva scurgeri vaginale de la o infecție. Nu știa exact de la ce e, iar soțului i-a fost rușine să-i spună, așa că s-a dus singură la doctor. În timpul tratamentului, el a început să o bănuiască că are pe altcineva.

Am luat banii, i-am urat noroc în căsnicie. Și am plecat.

Mircea, fost pușcăriaș, autodidact, patron de firmă de transporturi

El e Mircea, un tip care se crede haios

Mircea era ceva cunoștință de familie și am avut o colaborare extrem de fructuoasă cu el timp de vreo doi ani. Stătea la casă în afara orașului. O casă făcută cu foarte mult bun gust, pe locul în care, îmi povestea el foarte mândru, avusese cu ani în urmă primul garaj. Începuse în anii '90 cu un singur camion, iar acum avea vreo 12 tiruri.

Nu prea folosea calculatorul, însă soția lui se ocupa de gestiunea firmei si mă tot chemau să le rezolv diverse probleme. Întotdeauna plăteau mult mai mult decât făcea. Într-o vară, am reușit sa strâng bani să mă duc o săptămână la mare din cât am luat de la ei pe câteva intervenții.

Mircea făcuse pușcărie pe vremea lui Ceaușescu, dar nu mi-a zis niciodată pentru ce, iar eu știam că nu e frumos să întrebi. Avea din perioada aia niște tatuaje oribile, făcute probabil cu pixul Atlas si cu un tuș gri verzui. Mai avea un pian în casă, la care cânta destul de bine fiică-sa.

Citește și: Câți bani făceai când lucrai la mare prin România anilor 2000

Mircea mi-a spus că el nu prea a făcut școală, însă avea o bibliotecă considerabilă și îmi spunea că îi place să citească istorie. Mi-a rămas în minte că avea pe masă o carte numită Enciclopedia ucigașilor în serie.

Într-o zi, ne întorceam de la firma lui, unde fusesem să instalez o imprimantă. Am oprit la un semafor. Era cald și aveam geamurile închise, cu aerul pornit. Eu stăteam în dreapta. Deodată, s-a apropiat, pe partea lui, un aurolac cu haine murdare și rupte și cu o pungă în mână, din care trăgea ocazional.

Când îl vede, Mircea se activează în mod dubios. Se întinde peste mine, deschide torpedoul, de unde ia un revolver, pe care îl scoate nonșalant pe geam, fix în fața aurolacului. Aurolacul a făcut o grimasă și, în secunda doi, a început să urle. Mircea a început și el să urle, împingând arma în fața sărmanului. Aurolacul urla și mai tare, Mircea urla și el mai tare.

Am stat înghețat în scaun. Totul a durat vreo zece secunde. Aurolacul a scăpat punga din mână și a căzut în genunchi, lângă portiera mașinii, strângându-și mâinile în rugăciune. Mircea a ieșit jumate pe geam. Îi ținea revolverul la frunte.

Între timp, semaforul s-a făcut verde. Toate mașinile ne ocoleau. Nimeni nu claxona. Când situația părea că a atins punctul culminant, Mircea a început să râdă isteric. Îi arăta omului că arma era descărcată și îl întreba dacă s-a speriat.

Apoi, i-a dat o hârtie de o sută de mii de lei. Aurolacul râdea și el tâmp, cu cei trei dinți pe care îi avea în gură și a plecat debusolat, fără să-și mai ia punga de jos.

Mircea mi-a aruncat revolverul în brațe. Cică să mă joc cu el, dacă vreau, că oricum e descărcat.

Apoi, mi-a dat un cot: „Ai văzut, bă, ce s-a căcat ăsta pe el?".

Cu ce-am rămas din toate poveștile astea? Poate cu ideea că anii 2000 au fost ultimii ani de haiducie în România. Economia subterană era în floare, nimeni nu dădea chitanță si, nu de puține ori, servicii se dădeau la schimb pe produse sau alte favoruri.

Se dădeau șpăgi și se făceau combinații. Se vorbea în sute de mii, milioane și dolari, iar oamenii umblau cu cash la ei.

Am navigat prin aceste ape tulburi, încercând să profit cât mai mult, fără să mă pierd de drumul meu.

Îmi aduc aminte cu melancolie de acele vremuri, dar nu mi-aș dori vreodată să le mai trăiesc.

Nu merită.

Citește și alte chestii despre România primilor ani de după Revoluție:
Cum era să petreci de 1 mai în Vamă și la Costinești, prin anii 2000
Ce am învățat din revistele românești de adolescenți din anii '90, de la muzică la educație sexuală
Cum era să copilărești în anii '90, în România