Dacă ești la fel ca mine, adică un fanatic care iubește muzica mai mult ca orice altceva, probabil ai fost la o tonă de concerte la viața ta. E mișto să-i vezi în persoană pe oamenii ăștia care te-au ajutat când erai mai lipsit de speranță ca viitorul țării. E extraordinar să-i auzi cum bagă în fața ta piesa aia care te-a salvat de la trimiterea unor mesaje patetice fostelor..

Din păcate, pe lângă partea muzicală propriu-zisă, artiștii folosesc și alte metode de a antrena publicul la concerte. Simt că trebuie să te prindă de nucleu. Atunci apelează la comunicarea verbală. Iar la capitolul ăsta, artiștii români nu stau foarte bine. Nu mă aștept să-mi dea citate din Shakespeare sau să mimeze o conversație de hotline ca să mă seducă și să mă țină în priză. De fapt, aș prefera să nu zică nimic. Cu cât mai puține cuvinte, cu atât mai bine. Un mulțumesc la final și e destul.

Problema nu ține de ideea în sine de speech, ci de faptul că și-au format o limbă de lemn atât de penibilă, că toți sună exact la fel. Seamănă cu discursurile lui Iohannis, trase peste sunetul unui chitarist care verifică dacă îi merge casca.

Ca să înțelegi mai bine la ce mă refer, am făcut o listă cu cele mai banale expresii pe care le folosesc artiștii români pe scenă. Le-am analizat pe fiecare în parte, ca să vezi exact cât de absurd e muzicianul tău preferat când îți dă indicații despre ce trebuie să faci la concertul lui:

De când a devenit gestul ăsta dovada universală că cineva se simte bine? În trecut era destul să dansezi, sau să dai politicos din cap după beat, dacă dansezi ca o gâscă pe LSD. Acum trebuie să-mi arăt și brâncile? De ce? Ca să-mi fac griji că o să-mi vărs berea pe omul din spatele meu? Nu, mersi.

În plus, dacă aud că cineva strigă „mâinile sus!", mă gândesc că un echipaj de la Poliția Română stă la trei metri în spatele meu și primul meu instinct e să o iau la fugă prin boscheți.

N-are sens. Oricum, în zilele noastre, toată lumea pare să aibă deja mâinile în aer, și fără să-ți ceară cineva să faci asta. Oamenii vor să înregistreze cu telefonul mobil, altfel cum o să-și mai amintească că au fost la show?

Chestia ironică e că expresia asta e folosită, de obicei, înainte de cea mai cunoscută piesă din repertoriul artistului. Și toți fac asta.

Ori cred că publicul lor suferă de amnezie, ori încearcă să facă o glumă la care nu râde nimeni, pe post de intro, înainte ca toată lumea să-și piardă biscuiții din pachet când intră drop-ul.

În ambele cazuri, e o tâmpenie redundantă.

Când e clar noapte. Înțeleg de ce o fac. E un mod foarte evident de a încerca să „trezești" publicul. Artiștii cred că fanii lor au adormit în picioare când au auzit opening act-ul. Sau că atât de mare e entuziasmul de înainte de concert, că s-au pus să numere oi cum sar peste parapetul din fața scenei.

Sau poate cred că au băut prea multă bere, care clar te adoarme. Habar nu am, dar un lucru e sigur: publicul e amorțit și acum trebuie trezit la viață.

Așa că vine solistul ignorant cu o urare pe post de ceas deșteptător. Un mod strașnic de a-ți începe setul, asshole.

Încă una din setul ăla de întrebări care încep cu „să vedem", de parcă fac un experiment social în timpul concertului. Ok, dar cum? Cum îți dai seama că cineva e pregătit sau nu pentru următoarea piesă? Nu e ca și cum te arunci dintr-un avion și trebuie să verifici dacă ți-ai luat parașuta-n spate. Nu ai de unde să știi până nu-i dai drumul.

Și ce se întâmplă dacă nu sunt pregătiți? Dacă le-o dai atât de tare, încât toți leșină în unison și intră într-un somn adânc și îți dai seama că ai făcut o mare greșeală? Se poate întâmpla. Uite că nu au fost pregătiți.

De parcă suntem la startul competiției de o sută de metri garduri. Data viitoare când o să aud asta, o să îmi iau avânt, o să sprintez spre gardul din fața scenei, o să sar peste oamenii de la securitate, o să-i dau una fix în pleoapă solistului.

Apoi, o să-i fur microfonul și o să dau ștafeta mai departe unuia care nu mă pune să alerg la show-uri.

În comparație cu ce? Dacă te referi la faptul că e mai bine să fii la Întorsura Buzăului, decât în Siria, atunci da, ești norocos. Dar tu probabil te referi la faptul că ești atât de binecuvântat că ai ajuns să cânți în fața locuitorilor din Întorsura Buzăului, încât ți-ai dat seama cu ce te-ai ales în viață.

Singura problemă e că treaba asta n-are legătură cu norocul. E jobul tău. Ar trebui să cânți. Nu e de parcă soarta te-a teleportat pe scenă.

Singurul scop al acestei întrebări nu e să verifice dacă merge bine instalația de sunet. E de a primi un răspuns pozitiv și un val de strigăte fără să faci nimic. De exemplu când spui „Jos BOR!" sau „Kovesi e cool!". Practic, nu faci nimic, dar ești iubit de toată lumea.

Uite, în categoria asta intră și „Se aude în spate?", întrebarea la care, aproape întotdeauna, se aude un „Daaaaa" din partea celor care au ajuns prea târziu la concert. Normal, frate, că se aude și-n spate, ți-a zis deja sunetistul înainte să sari pe scenă.

Altă întrebare ieftină. Aici solistul trebuie să verifice dacă publicul nu a adormit, pentru că și-a făcut treaba atât de bine, încât crede că toți s-au plictisit și au dat log-out.

Nu știu, man, bagă și tu un scan general, vezi dacă mai e cineva sau cânți degeaba, dar nu-mi cere confirmarea.

Știi, chiar nu am nevoie de astfel de anunțuri. Ești cu microfonul în mână, ai un public în față, e destul de evident că urmează să cânți. Stai liniștit, nu o să cred că ai venit pe scenă ca să completezi integrame.

Dă-i drumu liniștit, nimeni nu te oprește.

Frate, nu ai cum să ne auzi pe toți. Știu că ai vrea, dar e imposibil. Sunt mulți oameni care nu se manifestă la concerte. Vin din curiozitate sau să combine ceva și nu prea-s atenți la ce faci tu acolo. Sau pur și simplu preferă să aplaude. Nu mai încerca să controlezi publicul că nu merge.

Dacă îți faci treaba cum trebuie, o să-i auzi. Nu mai forța relația asta. Altfel, o să mă simt sufocat și o să vreau să luăm o pauză.

Nu, TU trebuie să cânți neapărat. Pentru asta am venit. Să te aud pe tine cum dai din gură. Eu sunt aici să mă fac praf și să te judec sau nu. Depinde de prestația ta. Eu nu am de gând să cânt. Dacă voiam să cânt, eram pe scenă.

Dacă vreau să cânt, cânt. Dacă vreau să fluier, fluier. Dacă vreau să mă lovesc peste genunchi în ritmul solo-ului de tobe, mă lovesc peste genunchi în ritmul solo-ului de tobe. Ai înțeles ideea.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre muzică:
Fotografii cu trecutul punkului, plin de bere, urină și scuipat
Cel mai puternic sistem de sunet din lume te ucide dacă-l auzi
Frica de muzică