Publicitate
Știință și tehnologie

Am trecut de la Android la iPhone, ca să văd cum trăiesc bogații în România

Telefonul meu actual a costat de trei ori mai puțin decât iPhoneul pe care mi l-a împrumutat un prieten pentru articolul ăsta.

de Alexandru Evanghelidis
10 Mai 2016, 9:37am

Este greu să fii fan Apple în ziua de azi, mai ales în România. Pe lângă discuțiile interminabile despre specificații și optimizări la care sunt supuși de către prietenii lor cu veleități tehnice, - românul s-a născut ITist, se știe - posesorii de produse cu prima literă i trebuie să se confrunte și cu eticheta de om bogat, într-o țară trecută prin comunism. Un adept al cvasireligiei fondate în Cupertino, CA, a folosit această tensiune socială ca să pornească un mic incendiu online, publicând recent un articol în care spune pe față, direct în titlu, ceea ce gândește deja toată lumea: iPhone e pentru bogați, Android e pentru săraci.

Articolul definește sărăcia nu ca pe o lipsă a banilor, ci pur și simplu ca o lipsă abstractă, metafizică, L I P S A. Conform autorului, acest gol existențial, pe care poate nici nu știi că îl ai, poate fi umplut cu un smartphone. Nu orice telefon cu OS, evident, ci arhetipul, dreptunghiul negru cu cerculeț suprem, acel one smartphone to rule them all.

Ca orice om trecut de primul sfert de secol de viață, nu sunt străin de crize existențiale și de sentimentul vag că îmi lipsește ceva. Așa că, după ce am citit articolul, am făcut rost de un iPhone pentru câteva zile, ca să văd cum se simt oamenii care nu duc lipsă de aparatul ăsta. De notat că aceasta nu este recenzia unui produs, ci a unei experiențe subiective, în care am încercat să văd dacă bogăția se transmite prin touchscreen.

Sărăcia e (și) o stare de spirit

Contrastul pozelor e foarte bun, chiar și noaptea

Nu mă simt bogat, deși, conform ultimelor statistici privind salariile din țară, câștig mai bine decât trei sferturi din populație. Ba chiar de peste două ori mai bine decât jumătate dintre români, care câștigă sub o mie de lei pe lună, și care probabil m-ar considera mare barosan dacă mi-ar vedea fluturașul de salariu.

Asta e doar o evoluție recentă, n-a fost mereu așa. N-am crescut în sărăcie, dar cu cinci ani înainte să-mi cumpăr primul meu smartphone, din banii mei, cumpăram parizer de patru lei kilul din hypermarket, trăgând cât puteam de ultimele trei bonuri de masă din salariul lui taică-miu, singura sursă de venit a familiei în perioada aia. Odată cu majoratul meu a venit și criza financiară din 2008, astfel că m-am trezit că trebuie să fiu matur și responsabil într-o lume devenită brusc foarte scumpă și imprevizibilă.

Pe lângă fizică, în anii de facultate am învățat cum să trăiesc auster, să drămuiesc banii și să fiu foarte, foarte atent la cumpărături de orice fel. Când petreci destul timp cu o grijă constantă să-ți rămână bani pentru lucruri de bază, ca mâncare și utilități, nu mai vezi prețurile unor produse decât prin comparație cu alte produse similare. O pereche de adidași de firmă este mâncarea pe o săptămână, iar un smartphone este chiria pe o lună.

Citește și: Cum reacționează un iPhone SE, dacă-l bagi la congelator și-l arunci de pe bloc

Înveți să trăiești cu puține lucruri strict esențiale, iar restul le privești ca pe extravaganțe. Mentalitatea asta rămâne cu tine și dacă ajungi să nu mai trăiești de la o lună la alta, doar că atunci nu mai poți să spui că ești sărac, ci că ești zgârcit. Din exterior se vede la fel, însă.

Telefonul meu actual, un Samsung Galaxy S5 Mini, primul și singurul meu smartphone, a fost cel mai scump obiect pe care mi l-am cumpărat până acum. A costat de trei ori mai puțin decât iPhoneul 6 pe care mi l-a împrumutat un prieten pentru articolul ăsta. N-am avut niciodată un produs Apple, pe de o parte pentru că nu mi le permiteam, pe de altă parte pentru că filosofia companiei se opune nevoii mele uriașe de independență și control, care se reflectă și în alegerile din viața mea digitală.

Alexandru îți arată cum se face un selfie ca la carte (Din fericire pentru soarta acestui material, telefonul folosit era al lui)

Nu suport ideea de a depinde de un singur furnizor de servicii și nu-mi place să fiu tratat ca un copilaș care nu e în stare să aibă grijă de propriile sale jucării, motiv pentru care folosesc aproape exclusiv software open source și n-aș cumpăra vreodată un PC preconfigurat.

Înțeleg motivele pentru care firme mari ca Apple și Microsoft impun limitări de tot felul în produsele lor, dar îmi place să știu că sunt admin, nu user, chiar dacă nu fac nimic special cu asta. Așadar, eram un pic iHater când am pornit, dar fără un motiv concret, din experiență.

În primul rând, ai nevoie de o agrafă

Poze făcute între etajul trei și patru

Primul lucru pe care l-am simțit când am luat în mână iPhoneul a fost finețea materialului carcasei, accentuată plăcut de greutate. Are o robustețe elegantă. Fiind extrem de alunecos, al doilea lucru pe care l-am simțit a fost teama, teama de scăpa pe jos ceva care face cât trei luni de chirie. L-am îndesat în buzunarul de la piept, dar nu încăpea complet, așa că pe drumul spre casă m-am abținut de la țopăit și mișcări rapide, să nu sară. Deja mergeam mai demn, sobru, ca un om care deține multe proprietăți imobiliare.

Ajuns acasă, am început să investighez minunăția de dispozitiv care urma să mă facă să mă simt ca o altă persoană. L-am întors pe toate părțile, adică două, și am apăsat, cu mare grijă, pe butoane. Unul dintre ele făcea un clic mai zgomotos decât celelalte. Am aflat ulterior că era butonul pentru mod silențios. Da, dom'le, acum înțeleg cum e cu finisajul de calitate!, am exclamat intern, apoi m-am întrebat pe unde dracu' se bagă SIM-ul, pentru că n-am simțit nicio fantă pentru unghii sau briceag.

M-a lămurit un alt prieten posesor că am nevoie de o agrafă, care trebuia inserată într-un orificiu undeva pe laterală, pentru a scoate tăvița cartelei. Iată, unul dintre cele mai complexe dispozitive ale lume moderne, smartphoneul flagship, este neutilizabil fără cel mai banal accesoriu de birou, un artefact dintr-o epocă aproape apusă, în care lumea păstra fișiere în dosare și sertare, nu pe cloud.

Am savurat această ironie. Sigur, puteam să folosesc și un ac de cusut, dar parcă nu-mi venea să pariez câteva sute de lei pe abilitatea mea de a nu da pe lângă și a zgâria metalul sau ecranul.

Citește și: De ce-ți moare iPhone-ul brusc de la frig?

Cu SIM-ul băgat în monolitul lucios și setările de bază făcute, am instalat rapid aplicațiile pe care le folosesc cel mai des. Rapid pentru că trebuia să ies în oraș, dar și pentru că telefonul se mișcă mai bine decât o hipsteriță beată la un party cu manele. Interfața răspunde la cele mai mici atingeri și aplicațiile se încarcă aproape instant, așa că poți să-ți primești shotul de dopamină provocat de notificările din social media în doar câteva zeci de milisecunde. „O să intru în sevraj când mă întorc la sutele de milisecunde de pe Android", mi-am zis.

De asemenea, am remarcat în mod special viteza de răspuns a camerei, care mi-a permis să fac două selfie-uri în lift la muncă (cinci etaje), cu cafeaua în mână, față de aproximativ unu, cât reușeam înainte.

Telefonul ăsta e atât de fin, că nu-l observă nimeni

Aici mă întrebam dacă vede toată lumea din club că fac poză de Instagram cu un iPhone, sau trebuie să mă urc pe scenă

În prima seară în care am ieșit cu un iPhone în buzunar, tocmai începuse festivalul Spotlight, așadar Calea Victoriei era plină de oameni cu ochii ațintiți la proiecțiile din jur, sau la ecranele propriilor telefoane și camere foto. Printre ei erau și prietenii cu care trebuia să mă văd. Am început să scot telefonul ostentativ din buzunar, dar, cu tot haosul luminos din jur, a durat vreo cinci minute de stat cu el în mână, în timp ce vorbeam, până să observe cineva că e nou, apoi încă pe atât până să devină subiect de discuție și să fiu întrebat dacă este iPhone.

Curiozitatea s-a aprins un pic mai repede în altă seară, când am ieșit într-un bar bine luminat, unde se stătea la masă, dar discuția despre mobile, oricum scurtă, a fost acaparată de cineva care tocmai își cumpărase cel mai recent Samsung, un Galaxy S7.

Citește și: O să ai o viață mai bună dacă renunți la iPhone

Dacă prietenii mei abia au observat schimbarea, m-am simțit că nu aveam nicio șansă să inspir avuție unor necunoscuți. Ideea de a epata prin utilizarea ostentativă a telefonului în public nu prea mai mergea și, uitându-mă în jur pe terasa din Control, nu era greu să văd și de ce. Mai toată lumea avea, în mână sau pe masă, un smartphone în formatul deja clasic, cu touch screen dreptunghiular de peste patru inci și buton de home central.

Singurele pe care le recunoșteam erau iPhone-urile mai vechi, cu colțuri rotunjite, care nu mai spun mare lucru despre statutul social al posesorului. Dacă e să ieși în evidență cu telefonul în ziua de azi, mult mai probabil o să fie din cauza dimensiunilor. Posesorii de Note-uri și alte phablets probabil știu despre ce vorbesc și sunt deja obișnuiți cu glumele despre televizoare cu plasmă și jucat ping pong făcute pe seama lor.

În schimb, mărul face totul. Chiar și pe Tinder

Yeah, trebuie să acceptăm că romgleza n-o să dispară prea curând. Oh, well...

Lucrurile au stat diferit în online. Am anunțat că am un telefon nou postând o poză făcută unui sticker de pe oglinda din lift, în care se vedea și reflexia carcasei cu sigla Apple. Mie îmi place să cred că am fost subtil și că stickerul avea propria sa valoare de conținut social media, dar majoritatea commenturilor au fost despre iPhone, iar la scurt timp au apărut și reacțiile în privat.

Se pare că dacă nu faci un efort special să ascunzi firma în poze, atunci e clar că vrei să te dai mare cu ea. Cei mai surprinși au fost cei care mă cunosc și știu atitudinea mea față de lucruri scumpe și firme mari.

Mi s-a atras atenția că reputația mea de social justice warrior, aparent am așa ceva, o să aibă de suferit, pentru că nu poți să fii împotriva exploatării animalelor, sau să postezi despre eliminarea discriminării și sărăciei de pe un mobil făcut din lacrimile copiilor chinezi. Mărul mușcat pare să fie încă puternic asociat cu exploatarea poporului chinez în fabrici infernale, iar imaginile de la protestele Occupy din SUA, cu hipsteri protestând împotriva establishmentului capitalist cu iPaduri în mână, au rămas în mintea multor ca exemple de ipocrizie crasă.

Citește și: Lumile astea suprarealiste făcute cu iPhone-ul sunt perfecțiunea întruchipată

Cu toate că nu există niciun smartphone pe piață care să nu conțină ceva făcut în China, iar fără smartphoneuri ultimii câțiva ani ar fi fost mult mai liniștiți pentru jandarmii din toată lumea, potențialii activiști pe teme sociale ar face bine să evite iPhone, sau să fie pregătiți oricând să își argumenteze alegerea. Altfel riscă să fie considerați oameni bogați, iar toți oamenii bogați sunt imorali. Este bine știut, scrie și în Biblie - mai ușor intră o cămilă cu Android prin gămălia unui ac decât un om cu Iphone în Împărăția Cerurilor. Sau ceva de genul.

Noul profil de Tinder = succes

Am vrut să văd dacă blingul cu măr va fi observat și pe Tinder, așa că am pus la profil un alt selfie făcut în lift, filtrat pe Insta, cu sigla poziționată central, accentuată de un radial tilt shift strategic. Am pus la descriere un citat al răposatului Jobs, despre cum nu vreau să fiu cel mai bogat mort din cimitir, ci vreau să las ceva în urmă.

După vreo 24 ore, aveam deja șase matchuri. Un record personal. Probabil a fost și pentru că am înlocuit descrierea cu ceva cuminte și pozitiv și am scos pozele dubioase - de obicei încerc să atrag tipe ciudate - dar, judecând patriarhal după profilele care mi-au dat match, faptul că țineam un telefon scump în mână în prima poză sigur a avut ceva de-a face, chiar dacă doar la nivel subconștient. Așadar, dacă vrei să fii păun cu produse Apple, ai grijă să se vadă bine sigla.

Extrem de alunecos

Alex, sfâșietor

După un weekend petrecut cu un iPhone 6, nu rămăsesem cu cine știe ce impresii. E un telefon frumos și rapid, oricum mult mai frumos și rapid decât S5 Miniul pe care îl am eu. M-am obișnuit repede cu el, iar aversiunea mea față de Apple s-a mai domolit, deși tot nu pot să trec peste anumite chestii care țin de accesul la conținutul de pe telefon și peste stilul de ultraminimalist de design.

Sunt ok cu minimalismul în principiu, dar un smartphone fără buton de back e prea sălbatic pentru mine. De asemenea, cred cu tărie în hard resetul din baterie și mi se pare că un telefon care nu te lasă să-i accesezi bateria suferă de hubris și trebuie privit cu suspiciune.

Citește și: Aplicația de iPhone care ajută persoanele poliamoroase să-și organizeze viețile sexuale

În ce privește experiența pe axa bogăție-sărăcie, impactul asupra vieții mele din cele câteva zile nu mi s-a părut semnificativ. Nu m-am simțit mai bogat în weekend, și nici când m-am trezit în dimineața în care trebuia să înapoiez iPhoneul. Revelația a venit de-abia când, după ce am ieșit grăbit din bloc, am vrut să verific ceva pe el și am băgat mâna să-l trag din buzunar. Am simțit câteva secunde în vârful degetelor răceala sticlei și a metalului, după care n-am mai simțit nimic, doar un gol. În mână, apoi în stomac. Inevitabilul s-a produs.

Deși am reacționat suprinzător de rapid pentru nivelul de cofeină din sânge, n-am reușit să-i opresc primul impact cu asfaltul, ci doar să-l prind din scurtul său salt înapoi. Am pățit fix ce au pățit mulți alți utilizatori de iPhone dinaintea mea. Mi-a scăpat pe jos și s-a făcut ecranul țăndări. Țăndări.

Sunt cel puțin două chestii interesante legate de stickerul ăsta, dar tu alegi să vezi mărul

Impactul vizual este fantastic, mai ales când nu e telefonul tău. După o secundă-două de șoc, am verificat dacă mai merge, l-am băgat înapoi în buzunar și am început să mă gândesc la ramificațiile neatenției mele. Tocmai stricasem o chestie foarte scumpă, care nu era a mea. Va trebui să plătesc o sumă mare de bani. Stai. Cât de mare?

Citește și: Încarcă-ţi bateria de la iPhone cu propria urină

Am căutat inlocuire ecran iPhone 6 pe telefonul vechi și am răsuflat ușurat. Atunci mi-am dat seama. Nu mai trăiesc din bonurile de masă ale lui taică-miu. Sunt independent financiar și am un job ok care, în combinație cu zgârcenia disciplina învățată în trecut, îmi permite să repar un ecran de iPhone fără să simt dureri în portofel. La dracu', aș putea chiar să-mi cumpăr un iPhone de ultimă generație și să îmi rămână bani de chirie, dacă aș vrea, atât de zgârcit disciplinat am fost anul ăsta. Dar, totuși, nu simt nevoia să fac asta. Chiar nu-mi lipsește, la fel cum nu-mi lipsesc alte chestii scumpe. Banii chiar n-aduc fericirea.

De-abia în momentul ăla, în care am realizat că pot să trăiesc și cu, și fără un iPhone, m-am simțit cu adevărat bogat.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre iPhone:
Telefoanele din ce în ce mai mari sunt cel mai iritant lucru din 2016
Aplicațiile Apple Music ajung și în Burkina-Faso, numai în România nu
Telefoanele mobile din România anilor 2000 erau cel mai sexi lucru din vremea aia