FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Femeia asta de nouăzeci de ani a sedus și a ucis naziști în adolescență

Freddie Oversteegen, în vârstă de nouăzeci de ani, a fost una dintre puținele femei care au activat în rezistența olandeză din timpul celui de-al doilea război mondial.
Noor Spanjer
Amsterdam, NL
Oana Maria Zaharia
translated by Oana Maria Zaharia
12.5.16
nazisti

Freddie mi-a oferit niște dulciuri foarte dulci, dar m-a ciupit cu reproș de braț când i-am acceptat oferta. Până anul trecut, făcea jogging în mod regulat.

Freddie Oversteegen, în vârstă de nouăzeci de ani, a fost una dintre puținele femei care au activat în rezistența olandeză din timpul celui de-al Doilea Război Mondial – alături de sora ei Truus și de faimoasa Hannie Schaft, care a fost ucisă chiar înainte de încheierea războiului. Când Freddie avea doar 14 ani, un domn i-a vizitat familia ca s-o întrebe pe mama ei dacă le-ar permite fiicelor ei să se alăture rezistenței – nimeni n-ar suspecta două fete tinere că lucrează pentru rezistență – acesta a fost argumentul lui.

Publicitate

Și a avut dreptate. Surorile Oversteegen flirtau cu colaboratorii naziști și îi duceau în pădure, unde, în loc de sărutări, bărbații erau întâmpinați cu gloanțe.

Hannie Schaft a devenit faimoasă în toată lumea: s-a făcut un film despre „Fata cu părul roșu" și a fost îngropată cu onoruri în prezența reginei Wilhelmina și a prințului Bernhard de Olanda, iar 15 orașe din Olanda au străzi denumite după ea. Truus Oversteegen și-a făcut un nume după încheierea războiului ca public speaker la slujbele memoriale de război și ca artistă. Sora ei, Freddie, n-a avut parte de aceeași recunoaștere pentru participarea la rezistență, până când realizatorul de filme Thijs Zeeman a hotărât să facă un documentar despre ea și sora ei, Două surori în Rezistență.

M-am întâlnit cu Freddie în ziua de 4 mai – Ziua Rememorării în Olanda – ca s-o întreb cum era să seducă și să ucidă naziști.

VICE: Salut, Freddie. Înțeleg că nu avem mult timp pentru interviu.
Freddie Oversteegen: Așa e. Mă întâlnesc cu niște prieteni să jucăm Scrabble. Fac asta de două ori pe săptămână. Nu-i pot dezamăgi dacă le-am promis că vin.

Câștigi des?
Mă abțin de la comentarii.

Cum e să-ți amintești de război într-o zi ca Ziua Rememorării? Cum te trezești într-o astfel de zi?
Mă simt rău. Și azi e și mai rău, pentru că am programare la dentist după-amiază. N-am niciun chef.

Mergi undeva pentru ceremonie?
Da, la IJmuiden. Oamenii depun coroane de flori, inclusiv una cu numele meu. Iar eu stau în primul rând, printre personalitățile orașului.

Publicitate

La ce te gândești în cele două minute de liniște?
La nimic, pur și simplu îmi închid robinetul cu gânduri. Și mă gândesc la câți au murit, la câți au fost evacuați din case. Germanii loveau în uși cu puștile, era atâta zgomot că se auzea în tot cartierul. Și urlau mereu – era înspăimântător. Pentru ce revistă e interviul ăsta?

E pentru VICE, o revistă online. Dar văd că ai calculator, așa că…
Da, dar n-are internet. Copiii mei mi-au zis că e mai bine să nu intru pe internet.

Citește și: Fă cunoștință cu tipul care trolează neo-naziști de aproape un deceniu

O să mă asigur că interviul va ajunge și la tine. Să revenim la epoca dinainte să existe internet. Aveai 14 ani când ție și surorii tale Truus – care avea 16 ani pe atunci – vi s-a propus să luptați pentru Rezistență. Mama voastră a fost de acord pe loc?
A intrat un bărbat cu pălărie și a întrebat-o pe mama dacă ne poate întreba pe noi. Și ea i-a dat voie.

Freddie în primăvara anului 1945. Fotografie din albumul de familie, din arhiva lui Remi Dekker.

Unde era tatăl vostru?
Mama divorțase de el, ceea ce era neobișnuit pentru vremurile acelea. Într-o zi, pur și simplu s-a săturat – locuiam pe o barcă mare în Haarlem, dar tata nu făcea bani și nu ne ajutasă plătim nimic. Dar n-a fost un divorț urât – tata ne-a cântat un cântec franțuzesc de rămas-bun de pe barcă atunci când am plecat. Ne iubea, dar după asta nu l-am mai văzut prea des.

Și voi trei v-ați mutat altundeva?
Da, într-un apartament în care dormeam pe saltele de paie. Mama le-a făcut. Am o familie foarte creativă. Nu aveam multe, dar mama improviza mereu câte ceva. Și cântam tot timpul. Ceva mai târziu, mama a născut și un băiețel, cu un alt tată.

Publicitate

Ascundeați oameni la voi acasă?
Da, clar. Înainte să înceapă războiul în Olanda – când încă locuiam pe barcă – am ascuns niște lituanieni. Iar în timpul războiului au stat cu noi un cuplu de evrei. Și de asta știam eu și sora mea atât de multe despre război. Se presupunea că sunt inamicii noștri pentru că erau capitaliști, iar noi eram comuniști.

Citește și: Interviu cu un homosexual rus neo-nazist

Când ți s-a cerut să lupți pentru rezistență, aveai idee ce te așteaptă?
Nu. Am crezut că vom înființa un fel de armată secretă. Bărbatul care a venit la noi ne-a zis că vom urma un antrenament militar și ne-a învățat câteva lucruri. Cineva ne-a învățat să tragem cu arma și să marșăm. Eram șapte fete atunci – Hannie nu apăruse încă și eram singurele fete.

Mult mai târziu, un nazist de rang înalt a fost ucis în pădure. Dar mie și lui Truus nu ne-au dat voie să asistăm – li se părea că nu e potrivit pentru ochii noștri.

Freddie citește o poezie pe care a scris-o în război Hannie Schaft. În fotografie e Hannie.

Care a fost rolul tău în misiunea respectivă?
Nu eu l-am împușcat, ci bărbații. Eu și sora mea stăteam de șase, să ne asigurăm că nu vine nimeni în pădure. Truus îl cunoscuse pe tip într-un bar de lux, îl sedusese și îl luase la o plimbare în pădure. Îl întrebase dacă vrea să facă o plimbare cu ea și normal că tipul acceptase. Apoi au dat peste cineva – era o prietenă de-a noastră, dar au făcut să pară că era o coincidență – iar prietena aceea i-a zis lui Truus: „Ce faci, fetițo? Știi că n-ai voie să fii aici. " Cei doi și-au cerut scuze, s-au întors și au plecat. Și atunci s-au tras focurile de armă, așa că bărbatul nici n-a știut ce l-a lovit. Soldații săpaseră deja groapa, dar noi n-am participat la îngropare.

Și ai fost de acord să nu participi?
Da, oricum nu voiam să văd asta. Mai târziu ne-au spus că îl dezbrăcaseră complet ca să nu se știe cine era. Cred că încă o fi îngropat acolo.

Publicitate

Erai cu doi ani mai mică decât sora ta. Ea era cea mai curajoasă dintre voi?
Când eram mici, ea zicea mereu: „Asta e sora mea cea frumoasă. " Și așa era, ea arăta cam urât. Dar era cea mai curajoasă. Și se pricepea să vorbească în public – a făcut asta și după război. N-avea niciodată nevoie de notițe, știa totul pe de rost. Dar, din păcate, nu mai e așa acum.

Da, ai zis că suferă de demență. Înainte vorbeați despre război?
Da, întotdeauna. Nu era nevoie de niciun efort ca să ne amintim, aveam totul întipărit aici.

Truus a încercat să-și vindece traumele de război prin artă. Tu ce-ai făcut să reziști?
M-am căsătorit și am făcut copii. Am avut grijă, de multe ori, și de copiii lui Truus, pentru că ea era foarte ocupată. O vizita des pe Hannie – mama lui Hannie Schaft. Am fost întotdeauna geloasă pe ea pentru că a primit atâta atenție după război. Dar apoi îmi ziceam: „Nu-i nimic, măcar am făcut și eu parte din rezistență ". Știi ce o să fac acum?

Ce?
O să-mi fac un sandviș și o cană de ceai. Sunt în picioare de la ora șase.

Mulțumesc, Freddie. Bucură-te de ceiuț!

Urmărește VICE pe Facebook.