De 25 ani, tot alegem dintre două rele. Mă rog, cu excepția cazului în care am avut de ales între Iliescu, Rațiu și Câmpeanu, când am fost, ca nație, pur și simplu proști. Acel scrutin este, probabil, singurul din istoria postdecembristă a României când n-am avut ales între unul rău și unul și mai rău.

În '96, după ce FSN-ul a implementat democrația originală, după cum spunea Nemuritorul Iliescu, am avut de ales între 15 000 de specialiști pe care nu i-am văzut niciodată la ochi și originalul nemuritor care ne-a oferit cu generozitate bătăi cu ajutorul minerilor și greve peste greve. Pe lângă primele ture de privatizări, când mai toată industria fie a ajuns la fier vechi, fie a încăput pe mâinile securiștilor care aveau acces la conturile de pe-afară ale firmelor Securității.

E drept și că industria comunistă era oricum varză, că produceam ineficient și prost, că ce fabricam în mândrele uzine ale patriei erau un soi de turcisme și chinezării, pe care le cumpărau state care nu-și permiteau produsele performante ale concurenței. Dar chiar și-așa, anii '90 au reprezentat Estul Sălbatic al Europei, o goană după aur purtată prin dinamitarea oricărei urme de retehnologizare, reorganizare și salvare, până la urmă, a unei economii care mai avea ceva șanse de supraviețuire.

În 2000, după ce 15 mii de specialiști invizibili au terminat de devalizat economia, românul s-a supărat și l-a adus în prim-plan pe cel mai vocal extremist al țării, Vadim Tudor. Și l-a ales din nou pe Nemuritor, că pe ăsta, de bine, de rău, îl cunoștea și zâmbea ca o mască de Dacie, că mai bine te faci frate cu dracul decât cu nebunul. Iliescu ni l-a dat pe Adrian Năstase, bătut la numărul de case doar de Klaus Iohannis, dar mult mai spornic la furat și la împărțit prăzi.

Au urmat alegerile din 2004 și cele din 2009, în care ne-am lămurit cu toții, încă o dată, că n-avem nicio șansă de a vota între un rău și-un bine, ci tot între două rele. Așa că ne-am procopsit cu Băsescu în locul lui Năstase și cu Băsescu în locul unui Prostănac. Apoi, Micul Prostănac, sau Micul Titulescu, nici nu mai știu exact ce poreclă mai are Victor Ponta, ne-a speriat atât de rău, că am votat un om care tace. Bine că avem liniște, că ne plictisisem de zece ani de circ făcut de Băsescu.

Fast-forward 2016. Avem o televiziune privată al cărei patron e în pușcărie, cu o condamnare la zece ani, și cu multe zeci de milioane pe care statul trebuie să le recupereze. Întâmplător, o minune are loc și niște inspectori din ANAF vin cu somație de părăsire a sediului intrat, altminteri, în proprietatea statului, în locul unei bucăți din datoria lui Dom' Profesor de Rahova.

Celălalt dom' profesor, de data asta, de Fizică, întâmplător și președinte al României, și ajuns într-o situația cam dubioasă, în care nici măcar propriul partid, PNL, nu pare să-l mai sprijine, deschide gura. Ai fi zis că scoate o păsărică, un porumbel, chestii d-astea plicticoase, dar Iohannis a scos pe gură un șobolan.

Dintr-o dată, omul pare singur și disperat. La el acasă, se bat pe masa conducerii o doamnă blondă și un burtos poreclit „Buldogul", ambii fără pic talent oratoric și aproape la fel de plictisitori ca fostul lor șef, fără nici un plan și fără nici o idee.

Șobolanul președintelui e tunetul și fulgerul asupra unei instituții care-și face datoria, apărând o gașcă de dezinformatori care urlă că li se închide televiziunea, deși erau conștienți de un an și jumătate că vor trebui să se mute. Ba mai existau și zvonuri că vor fi colegi de clădire cu alți colegi patronați de indivizi angrenați în politică și prin afaceri cu statul. Vezi aici o bună analiză a modului în care a mers propaganda antenistă şi care e, de fapt, scopul.

Buba nu-i că Iohannis a luat apărarea Antenei 3, că oricum nu pare să-i mai dea nimeni atenție, a devenit un soi de anonim care mai dă cu pixul, ocazional, pe niște hârtii. Problema e că prim-ministrul, care, cel puțin aparent, pare destul de competent, s-a trezit la rându-i condamnând o procedură legală, în fond, o executare judecătorească.

Cioloș are ghinionul de a fi prins între ciocan și nicovală. Nu că n-ar încerca să facă, dar trebuie să accepte niște compromisuri majore și, în același timp, să nu îi calce pe bătături pe cei care l-au votat. De aia, în prezent, doi dintre miniștrii săi sunt niște dubioși - Tobă la Interne și Curaj la Educație - și n-are cum să-i înlocuiască. Dacă-l remaniază pe unul, are toate șansele unei moțiuni de cenzură care să-l trimită înapoi la Bruxelles. De fapt, cam asta e şi logica ieşirii lui Dragnea care, acum câteva zile, pe fondul problemei ANAF-Antena 3, ameninţa cu moţiunea.

Pe de altă parte, are și miniștri competenți, care au început să comunice cu publicul, însă nu destul. Instituțiile românești sunt o gaură neagră pentru bugetul statului, iar afacerile care se învârt pe-acolo trebuie cumva protejate de cei care trebuie să-și plătească sponsorii din campania electorală. E și motivul pentru care, cred eu, ministrul Sănătății n-a reușit să facă nimic în cele câteva luni de mandat, nici măcar să deschidă gura.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate e o nebuloasă, nimeni nu știe cum funcționează ce, și tot sistemul se împotrivește oricărei reforme sănătoase. Mai bine să țină pacientul bolnav pentru a cheltui pe tot soiul de „medicamente" decât să-i ofere tratamentul potrivit. Și ăsta e doar un exemplu. Cum te bați, așadar, cu cei care te pot da jos a doua zi, altminteri şi abonaţi la contracte cu statul? Păi, de aia te-am pus noi prim-ministru? Ce Colectiv? Lasă Colectivul!

Și totuși, vizita inspectorilor ANAF la sediul Antenelor e o coincidență interesantă. A venit la mai puțin de o săptămână de la demiterea fostului șef al instituției, Gelu Diaconu, pe care s-ar putea să ți-l amintești de anul trecut, pe vremea asta, când subalternii lui de la Antifraudă dădeau dovadă de exces de zel cu mărunţişul chelnerilor, în timp ce la hotelul dumisale nu se tăia nici mama proformei.

Micile schimbări pe care le-a făcut Cioloș, totuși, în cele câteva luni de mandat, arată că omul chiar pare interesat să schimbe niște lucruri. Asta e vestea bună.

Vestea proastă e că, la vară și la toamnă, o să alegem tot între două rele, în ciuda faptului că s-au înmulțit partidele. În primul rând, PSD și PNL sunt singurele partide - pline de urmăriți sau condamnați penal - care au infrastructura locală necesară pentru a-și aduce votanții tradiționali la urne. Ba mai mult, la cum arată PNL, e posibil să ajungă şi mai mic dacă o mai duce propaganda pro-ALDE, partidul lui Tăriceanu, un politician care n-are nici măcar o singură realizare în cei vreo 20 ani de activitate.

Vestea și mai proastă e că partidele nou-înființate, oricât de binevoitoare și de doritoare de schimbare ar fi, vezi M10 al Monicăi Macovei și Inițiativa România, nu știu să comunice. Degeaba ții un blog sau scrii pe Facebook, dacă nu ai oameni carismatici pe care să-i scoți în față de cu un an, doi, înainte de alegeri, dacă nu ai strategii de comunicare menite să transmită mai mult decât un program electoral și dacă nu faci altceva decât să continui să lucrezi la textele pentru site.

Vrem sau nu, un partid politic este tot un produs, la fel ca o marcă de suc sau de salam, automobil sau smartphone. Dacă produsul e bun, promovarea lor trebuie să înceapă cât mai repede, cu buget sau fără buget, cu campanii convenționale sau neconvenționale.

Și nu e ca și când cele două n-ar duce lipsă de oameni de comunicare, sunt destui cei care au lucrat pro-bono în campania lui Macovei, suficienți cei care sprijină Inițiativa. Doar că… pauză. Și atunci, la ce să te aștepți în toamnă, când va trebui să ne alegem din nou reprezentanții? Păi, simplu, se reia, ca la fiecare patru ani, campania „Alege-ți coruptul favorit!"

La toamnă, națiunea va alege din nou între două rele, între PSD și PNL, cu bonus pe ALDE şi UNPR, la pachet cu primul.

Meciul nu se joacă doar pe Facebook, am văzut asta acum un an și jumătate, când ai fi crezut că Macovei va ieși președinte din primul tur și a ajuns să primească mai puține voturi decât Elena Udrea. Cel mai probabil, la fel se va întâmpla și la toamnă dacă, până atunci, aceste partide mici, cu oameni care se declară a fi reformiști, nu-și vor găsi oameni reprezentativi și carismatici, etichete atractive care să vândă produsul. Dacă noile partide nu încep să se vândă cât mai repede, se vor dovedi rapid falimentare.

PS: O să-mi spui că Monica Macovei e o personalitate mișto, cu autoritate, că are oameni buni în echipă, că o fi, că o păți. Să-mi fie iertat, dar Adrian Papahagi este moartea pasiunii, e mai plictisitor decât Iohannis când apare în fața oamenilor, iar Macovei e mult prea agresivă. În fond, știm cu toții vorba aia, „vorba dulce mult aduce", la fel și zâmbetul în locul colților. Măcar atâta lucru ar trebui să învețe noile partide politice de la Ion Iliescu.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe texte despre politică:
Feministele mi-au explicat de ce nu există femei în politica românească
Scurtă istorie recentă a implicării serviciilor secrete în politică
Învață un pic de politică, la naiba