Nu e deloc amuzant să fii ipohondru
Chestii

Nu e deloc amuzant să fii ipohondru

Terapeutul meu mi-a zis la un moment dat că ipohondria mea ar putea avea două cauze principale: una legată de o traumă și cealaltă de narcisism.
01 Martie 2016, 10:28am

Ai fost vreodată atât de obosit încât să nu poți adormi, oricât ai încerca? Asta pățesc eu mereu: noaptea, când închid ochii, văd plămâni arși, iar mirosul metalic și greu al morții îmi alungă somnul. În ultimii 15 ani am trăit așa. Acum am 32 și deja știu când se va întâmpla.

Lucrez într-un azil de lângă Florența, dar tulburările de somn și teama constantă de moarte nu au de-a face cu jobul meu. Problema mea e că sunt ipohondră. Chiar și azi, în fiecare dimineață, când deschid ochii și închid alarma, primul lucru pe care îl fac e să-mi verific simptomele de noaptea trecută. Uneori, amorțeala din buze începe imediat după trezire. Depinde de menstruație, de cât sânge îmi curge din gingii când mă spăl pe dinți și de mulți alți factori. Simt că trupul mi-a devenit locul de joacă și oglinda disconfortului meu existențial. Când am o zi proastă, încep să văd în ceață de cum mă urc în mașină și presupun imediat că am o tumoare pe creier.

Totul a început când aveam 15 ani. Am început să simt o durere ciudată în piept, o presiune ușoară în zona plămânilor. După câteva zile, mama m-a dus la doctorul de familie. Cum acesta n-a găsit niciun simptom suspect, am fost trimisă acasă cu o propoziție pe care am auzit-o de multe ori de-atunci: „Nu e nimic în neregulă cu tine."

Situația s-a agravat doi ani mai târziu, când am început să am mai multe simptome fizice, cărora le-am dat propriile interpretări: creierul meu crea simptome noi, iar eu am început să cred că orice disconfort era rezultatul unei probleme medicale. La un moment dat aveam deschise în browser zece taburi de căutări pe Google și eram convinsă că sufăr de cel puțin 12 boli fatale. În anii ăștia, am avut aproape toate bolile posibile, de la cancer la scleroză, de la gastrită la conjunctivită. Deși n-am avut niciuna dintre ele. Asta înseamnă să fii ipohondru: să crezi că orice problemă minoră e simptomul unei boli fatale. La ipohondri, suferința mintală e redusă la un anumit tip de materialism organic: un plămân, ficatul, creierul, inima – depinde de obsesia din ziua respectivă.

Citește și: Bolile sunt mai deștepte decât medicii noștri

În astfel de momente, internetul funcționează ca horoscopul pentru persoanele anxioase: orice răspuns posibil se aplică în cazul tău. De-a lungul timpului, cercetările și diagnosticele pe care mi le puneam mi-au înrăutățit anxietatea în așa hal că nu mă mai puteam uita la știri sau citi ziarele. Numai sunetul unei ambulanțe în depărtare mă făcea să mă simt groaznic. Apoi am intrat în terapie și mi s-au prescris medicamente anxiolitice. Am luat Lemoxil, Lysanxia și Xanax, dar medicamentele astea nu mi-au vindecat boala, ci doar mi-au alinat anxietatea. Așa că am încetat să le mai iau și am încercat să lupt singură cu afecțiunea care-mi măcina viața.

Am încetat să mai merg la doctori. Niciun doctor nu mi-a zis vreodată că sunt perfect sănătoasă, așa că am hotărât să-i evit, de teamă că îmi vor confirma toate bolile pe care presupuneam că le am. Unul dintre ultimii doctori la care am fost mi-a zis că sunt ipohondră. Evident că nu toți ipohondrii sunt ca mine – trebuie să menționez că există cel puțin două tipuri de ipohondrie: cei care merg încontinuu la doctori și cei care fug de ei. În oricare dintre cazuri, te trezești într-un cerc vicios, un șarpe care-și înghite propria coadă ca să-și infecteze capul, apoi gâtul, apoi burta și apoi iar capul, ca să revină la coadă.

Practic, boala mea se reflectă în fiecare aspect al vieții mele de zi cu zi. La un moment dat, corpul meu a încercat pasiv să se adapteze la anxietatea și bolile mele presupuse și a început să se concentreze pe ce mănânc: unul dintre cele mai nasoale momente ale zilei e cel în care mă așez la masă. Sufăr și de ortorexie (obsesia de a mânca mâncare considerată sănătoasă). Controlez tot ce mănânc și nu merg niciodată la restaurant. Uneori, când mă conving că am probleme cu sistemul gastrointestinal, îmi piere pofta de mâncare și recurg la o dietă bazată pe lichide – pentru că sunt convinsă că nu voi reuși să diger altceva.

Cea mai urâtă experiență din cariera mea de ipohondru a avut legătură cu sistemul gastrointestinal: eram obsedată că am cancer la stomac. Mi-am analizat ore în șir fecalele din veceu cu lanterna. N-o să ofer mai multe detalii, dar asta n-a fost nici prima, nici ultima oară când am avut un comportament de-a dreptul imbecil.

Evident, am perioade în care mă simt mai bine. De exemplu, când pictez sau când mă simt bine la locul de muncă – mă simt mai bine atunci când îi ajut pe alții. Dar cel mai deprimant lucru la povestea asta nu sunt simptomele fizice sau anxietatea. Chestia e că problema mea i-a afectat și pe alții: acum câțiva ani, oamenii dragi mie au ajuns să nu-mi mai poată suporta anxietățile și bolile. La fel ca în fabula lui Esop, la început toată lumea mă credea când strigam „lupul!", toți încercau să mă ajute și să mă calmeze. Dar pe parcurs ce a trecut timpul și paranoia mi s-a înrăutățit, prietenii și rudele s-au săturat să mă audă cum mă plâng tot timpul.

Terapeutul meu mi-a zis la un moment dat că ipohondria mea ar putea avea două cauze principale: una legată de o traumă și cealaltă de narcisism. În sensul că mereu căutam atenția celorlalți prin pantomima aceasta a simptomelor. Cum nu avusesem vreo traumă majoră în trecut, am ajuns la concluzia că toate problemele sunt declanșate de propriul egoism. A fost o lovitură puternică să înțeleg chestia asta și să-i informez și pe ceilalți despre ea. Dar faptul că sunt conștientă de asta nu mă împiedică să simt milă față de mine.

La urma urmei, nu tocmai lucrurile cu care ne luptăm cel mai mult sunt cele care durează cel mai mult?

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre tulburări mintale pe VICE:
De ce apar tulburările mintale la 20 de ani
Ce poți să înveți despre bolile mintale din filme
Întrebarea zilei: La ce boli psihice eşti predispus ca român?
În România, dacă înnebunești, te ia dracu