Ca orice tip născut în secolul ăsta, sunt dependent de tehnologie şi net. Studiile spun că 60% dintre cei care avem smartphone suntem dependenți de el. Și, când te gândești că peste șapte milioane de oameni au un astfel de telefon în România, îți dai seama că probabil și tu te încadrezi în masa asta de milioane de oameni care-și verifică telefonul de peste două sute de ori pe zi.

Acum vreo lună, am constatat că fostul meu telefon nu se mai aprindea deloc. Bine, mă aşteptam c-o să moară curând, că se oprea subit destul de des. Încercasem înainte metoda cu înlocuirea bateriei şi a încărcătorului, dar „doctorul" i-a anunţat oficial decesul. Să-l repar, costa cât l-aş cumpăra din nou, aşa că m-am lipsit de asta.

Cum am rămas fără telefon, am procedat ca toată lumea. Adică n-am fugit să-mi iau altul din prima, ci am întrebat în stânga şi-n dreapta dacă are cineva să-mi împrumute vreunul. Să stai fără net la ora actuală înseamnă sihăstrie, nici nu zic cum e fără telefon deloc. Aşa că, în acel moment de frustrare, din lipsă de orice altă alternativă, eram foarte dispus să primesc chiar şi-un Nokia 1110. Serios.

După două zile, am făcut rost de unul de la un prieten al unei colege. Mesajul primit de la el părea promiţător: „O să ţi-l dau la cutie, nu l-am folosit niciodată." Era un Evolio Ranger, un mobil aproape la fel cu-n 1110. Singurele diferențe sunt c-avea ecran color şi, în loc de Snake, avea un fel de Chicken Invaders. Ca să-ţi dai seama cam prin ce perioadă ai putea să încadrezi telefonul, îţi spun că avea lanternă, şi nu ca bliţ, că avea cameră VGA.

În fine. „Dacă pot să sun şi să răspund la apeluri, e de ajuns", mi-am zis, atunci. Ce naiv eram.

Aşa. Până am introdus cartela a durat minute bune, asta întrucât carcasa lui era prinsă cu şuruburi şi crede-mă că nu-i ca şi cum aş fi avut vreo şurubelniţă la mine. În cele din urmă, l-am aprins. Mesajele au început să curgă şi-am plecat mulţumit că am din nou telefon.

Încântat că fac parte din nou din „civilizaţie", l-am butonat, ca să-i aflu chiciţele. Ţin minte că eram în metrou şi lumea începuse deja să se holbeze la mine. Nu mă sfiam deloc să-l afişez, era un telefon care te trimitea la amintirea vremurilor în care apăsai şi de trei ori pe-un buton ca să-ţi apară litera corespunzătoare.

În ziua în care am luat telefonul, am ieşit la o bere cu nişte amici. La un moment de linişte, unul şi-a scos telefonul să-şi verifice mesajele şi notificările. Apoi, celălalt a imitat mişcarea. Din instinct, mi-am scos şi eu telefonul, însă conştiinţa m-a adus cu picioarele pe pământ. M-am consolat cu faze, gen: „Lasă, bă, că oricum stau prea mult cu ochii-n ecrane".

Iniţierea din prima zi a trecut. Entuziasmul s-a sfârşit. Am revenit la realitate.

Prietenii și colegii de la muncă bineînţeles că s-au ținut de miștouri. A trebuit să-nghit dume ca: „Telefon d-ăsta are şi bunică-mea" sau „Dă-mi şi mie să intru puţin pe Facebook de la tine." Un ochi a râs, altul a plâns.

Nici nu știi cum am trăit eu în anul 2016, fără pic de net. Mai ales într-o ţară ca România, unde suntem campioni la capitolul vitezei de net. Habar nu ai nici măcar cum e când nu poți posta un status genial pe FB să fac o armată de likeuri. Nu știi cum e să nu poţi scrie în „Notes" o idee care ţi-a venit pe moment şi ţi-e teamă c-o vei uita. Să nu mai zic de momentele în care auzi vreo melodie dată tare pe stradă şi vrei să afli cum se numeşte, cu Shazam.

Nici eu nu ştiam că va fi atât de greu. Printre cele mai nasoale lucruri care mi s-au întâmplat în perioada asta a fost o femeie de vreo 60 de ani, din metrou, care-şi plimba degetele zbârcite pe ecranul telefonului ei cu touchscreen, care părea că nici nu încape în buzunar. Iar eu, tânăr frumos şi cu speranţă-n suflet, scriam mesaje pe unul asemănător celui de acum vreo 15 ani.

La un moment dat am fost nevoit s-ajung într-un loc unde nu mai fusesem niciodată, ca să mă întâlnesc cu cineva pentru un interviu. În mod normal, dacă e un loc destul de greu de ajuns, folosesc Google Maps. Ştiu, o să-mi zici că bunicii noştri nu aveau aşa ceva şi tot se descurcau. Pe de o parte, e real, dar a trebuit să întreb oamenii pe stradă și mi-au dat indicaţii greşite. Astfel, atât eu am pierdut timp şi nervi consumaţi de-a-n pulea, cât şi omul. Asta în loc să mă las ghidat de aplicaţie, care nu m-ar fi indus în eroare.

Timp de două săptămâni, singura mea sursă de contact cu „civilizația" a fost laptop-ul. Doar că nu-i ca şi cum aş sta cu el în buzunar tot timpul.

De la chestii simple ca fixarea alarmei, până la verificarea contului bancar sau a notificărilor de pe Facebook nimic nu se putea. Mai uşor mi-a fost când am făcut schimb de numere cu o tipă. În momentul în care am scos telefonul, a bufnit-o râsul. Nu se aştepta să-mi vadă bijuteria. Norocul meu e că n-am simţul penibilului şi-am dres-o cu câteva miştouri la adresa mea. La plecare, mi-a promis c-o să-mie scrie pe Whatsapp. Am zis „da, sigur". Acasă am realizat că n-am aşa ceva. Încă aştept să-mi scrie.

Ne învârtim în jurul unei lumi digitalizate. Trebuie să fii puţin paranoic să nu realizezi asta. Cam tot ce se-ntâmplă la ora actuală în lume se face cu ajutorul internetului şi al aplicaţiilor. Ştirile şi evenimentele le afli din presa online. Comunicarea dintre oameni şi firme se menţine pe net. Facturile şi cumpărăturile ţi le poţi plătii de pe canapeaua din sufragerie. Chiar şi campaniile pentru alegerile politice s-au mutat pe reţelele sociale. Asta pentru că toată lumea e conectată acolo. Până şi maică-ta. Numai tu nu. Asta-mi adâncea cel mai mult starea de angoasă.

În final, după perioada de chin prin care am trecut, mi-am luat un alt smartphone. A fost unul din momentele de eliberare sufletească. Chiar m-am bucurat ca un copil mic care abia îl vede pe Moș Crăciun. Poate că, dacă mai așteptam, drogul smartphone-ului mi-ar fi ieșit din sânge, dar am preferat să mă alătur din nou acelui grup de roboţi îndroctinaţi care, primul lucru când se scoală dimineaţa, îşi verifică newsfeed-ul de la Facebook.

Se pare că masonii şi noua ordine mondială şi-au dus la capăt planul de prostire şi manipulare a minţii tinerilor, aşa cum ar spune mulți prăjiți. Orice ai putea spune contra, smartphone-ul e necesar în lumea în care trăim. Indispensabil aș putea zice.

Urmărește VICE pe Facebook

Citeşte mai mult despre smartphone:
Distrugi mediul cu fiecare smartphone și calculator pe care îl arunci la gunoi
Lucrătoarele sexuale din Hong Kong au înlocuit peștii cu smartphone-uri
Primul smartphone din Coreea de Nord probabil nu e nord-coreean și nici nu e conectat la internet