Cum e să te împaci cu gândul că ai herpes

Acum câteva luni, am revenit dintr-o excursie la New York cu un suvenir neplăcut: un fel de bubă ciudată deasupra buzei superioare. „Ce-i asta?" m-a întrebat iubitul meu. Nici nu observasem până atunci, mă sâcâia un pic. Dar după ce am examinat-o în zilele următoare și am căutat pe Google, am concluzionat amândoi că ar trebui să fie un herpes. Părea să întrunească toate criteriile. De pe WebMD am aflat că bubele cauzate de virusul herpes simplex (HSV) sunt „grupuri de bășicuțe pe buză și în jurul gurii. Adesea, pielea din jurul bășicilor e roșie, umflată și dureroasă."

Nu mai avusesem niciodată herpes, dar cum în trecut mă mai culcasem cu diverși oameni fără să le cunosc istoria sexuală, nu m-a surprins așa de tare. Ce m-a surprins a fost reacția mea: mă simțeam jenată. Dacă îi transmisesem herpesul și iubitului meu? Dacă trebuia să ne abținem de la sărut și sex oral? Am început să regret toate nopțile de beție în care făcusem sex aiurea cu necunoscuți.

Conform căutărilor pe internet, herpesul e contagios chiar dacă bubițele nu sunt vizibile. Nu voiam să risc. Am fugit la farmacie și am cumpărat Abreva, o cremă anti-herpes pe care am aplicat-o de cinci ori pe zi. Roșeața a început să dispară, dar stresul mi se accentua.

Eu scriu despre sex de peste zece ani și mi-am construit cariera și identitatea personală pe o atitudine deschisă și sinceră față de sex. În aprilie, luna de awareness pentru bolile cu transmitere sexuală, scrisesem despre activiștii care luptau împotriva răspândirii herpesului și despre stigmatizarea persoanelor care au herpes. Și deodată mă simțeam eu stigmatizată și rușinată. Nu mai conta că o intervievasem pe Ella Dawson, care îmi spusese că herpesul o ajutase să-și îmbunătățească viața sexuală; îmi era rușine de ce făcusem de adusesem acest blestem pe capul meu…și îmi era rușine de propria rușine. Cum puteam să-i mai vorbesc lumii despre sex când mă judecam atât de aspru?

Ca să mă simt mai puțin singură în durerea mea, am contactat-o pe Sheila Loanzon, autoarea cărții Da, am herpes: perspectiva unui ginecolog. Loanzon a fost diagnosticată la vârsta de douăzeci de ani. Adaptarea la noua realitate nu a avut loc peste noapte. „Am trecut prin 15 ani de chinuri ca să ajung unde sunt azi." A zis că, deși stigmatul herpesului afectează pe toată lumea, femeile și bărbații reacționează adesea diferit. „Am descoperit că bărbații sunt respinși din cauză că au herpes în aceeași măsură ca femeile", a zis ea. „Dar se pare că femeile se simt de multe ori inutile, murdare, rănite și neiubite când au herpes, pe când bărbații sunt mai mult furioși."

În contrast cu reacția mea, iubitul meu a fost calm și practic. Nu m-a întrebat de unde am luat herpes și nici n-a început să facă presupuneri. Bineînțeles, amândoi ne cunoșteam, în mare, istoriile sexuale, dar nu vorbisem niciodată în profunzime despre asta și nu ne întrebasem vreodată unul pe altul dacă folosisem protecție. Din fericire, n-a considerat că acum e momentul să aprofundăm subiectul. De fiecare dată când mi-am cerut scuze că nu-l pot săruta de noapte bună sau nu-i pot face sex oral, m-a asigurat că nu e vina mea. „Stai liniștită, multă lume are herpes", m-a asigurat de fiecare dată, de parcă vorbeam de o durere de cap sau de stomac.

În acea primă săptămână, chiar am început să-l cred. M-au ajutat și statisticile pe care le-am găsit online. Centrul de Control și Prevenire a Bolilor (CDC) informează că „una din șase persoane cu vârste între 14 și 49 de ani are herpes genital." Iar herpesul oral, problema mea, e și mai răspândită: Johns Hopkins Medicine estimează că între cincizeci și optzeci de procente dintre adulții americani au herpes oral.

Loanzon a elaborat în baza acestor cifre: În prezent, se estimează că optzeci de procente din populația Statelor Unite are herpes de tip 1 sau 2 și nici măcar nu știe. Cu alte cuvinte, e mai normal să ai herpes decât să nu ai.

Și totuși nici măcar eu nu știam aceste informații de bază – sau alesesem să le ignor în rușinea mea copleșitoare. Nu știusem nici măcar că herpesul oral e cauzat, în general, de virusul herpes simplex sau HSV-1. Herpesul genital e cauzat de HSV-1 sau HSV-2. Loanzon mi-a explicat că „dacă o persoană A are herpes oral și îi face sex oral unei persoane B, persoana B poate contracta herpes genital." Chiar așa s-a îmbolnăvit ea. „Apoi, persoana B îi poate transfera herpesul genital oricărui viitor partener, cât și herpes oral, dacă i se face sex oral. Persoana A îi poate transmite persoanei B herpes și prin sărut." Atât de ușor se transmite. „Când o persoană are HSV-1, indiferent dacă e în perioada în care are erupție vizibilă sau nu, virusul poate fi răspândit în zona genitală a a partenerilor prin sex oral", a zis Loanzon. „Dacă iei medicamente antivirale de la primele simptome (mâncărime sau înroșirea pielii în zonă), scade mult durata și durerea erupției."

M-am întrebat ce aș fi putut face diferit. Loanzon mi-a recomandat să respir adânc și să plâng dacă simt nevoia. E ok să te întristeze pierderea unor libertăți sexuale și e ok să te simți confuz în privința viitorului. Face parte din procesul de vindecare.

După două luni în care am încercat să-mi accept noua soartă, am aflat ceva surprinzător: erupția nu fusese cauzată de herpes. Noul meu dermatolog a concluzionat că fusese doar o iritație a pielii. Dar n-a fost doar zgomot pentru nimic: procesul prin care am trecut mi-a dovedit că sunt la fel de susceptibilă la rușinea cauzată de contractarea unei boli venerice ca orice altă persoană. Știu că s-ar putea să mă mai ciocnesc de asta de-a lungul vieții. Și dacă va fi așa, data viitoare voi avea mult mai multă compasiune pentru mine însămi.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia