Publicitate
Chestii

Femeile de culoare sunt băgate la pușcărie mai des pentru droguri decât alea albe

În Marea Britanie, pentru fiecare o sută de femei albe care-au primit sentințe cu închisoarea pentru delicte legate de droguri în 2014 au fost închise 227 femei de culoare.

de Charlie Brinkhurst-Cuff and Ella Wilks-Harper
06 Februarie 2017, 6:00am

„Nu mă așteptam să mă duc la închisoare", spune Dionne. „Chiar și polițiștii au fost foarte de treabă când m-au arestat. Mi-au spus că n-o să primesc sentința cu închisoarea, pentru că era prima mea abatere. Am avut întotdeauna o slujbă cu multe responsabilități și existau și circumstanțe atenuante – eram dependentă."

Anul trecut, cercetătorii de la Ministerul Justiției au aflat că pentru fiecare o sută de femei albe care au primit sentințe cu închisoarea pentru delicte legate de droguri din partea tribunalelor regale în 2014, 227 de femei de culoare au primit sentințe cu închisoarea. Dionne face parte din a doua categorie. În 2013, a fost închisă timp de 12 luni, după ce a pierdut controlul din cauza unei dependențe de crack. A furat mii de lire de la un grup de oameni foarte vulnerabili – pacienții de care avea grijă, ca manager al unei azil din Birmingham.

„Aveam o poziție înaltă, în care mi se acorda multă încredere, iar ce-am făcut a fost foarte greșit", spune femeia și i se sparge un pic vocea. „Dar au existat anumite motive. N-am vrut să fur banii ca să-mi cumpăr o casă sau o mașină scumpă. Am furat cinci mii, dar am cheltuit mult mai mult din banii mei – din salariul meu – pe crack. Cincii mii a fost o picătură-n mare pe lângă cam cât cred c-am cheltuit pe crack în 12 luni. Deci puteam să fur mult mai mult." Dionne se oprește un pic să se gândească, înainte să izbucnească în râs. „Uneori îmi doresc să fi furat 20 de mii, pentru că nu mai contează, după sentința aia. Știi ce zic?"

Nu doar poliția i-a zis lui Dionne că n-o să se ducă la închisoare. Femeia zice că până și avocatul ei era „99,9% sigur" că n-o să primească o sentință de detenție. Dar când a ajuns la tribunalul magistraților în ianuarie 2013, și-a dat seama rapid că situația s-ar putea să nu fie atât de simplă, când a fost pusă față-n față cu trei magistrate albe „foarte elegante, ca de la pension", care-au trimis-o pe loc la un tribunal. „Clar sperau să-mi dea mai mult de 12 luni", spune Dionne. „Au văzut o persoană de culoare și n-au mai vrut să mai audă nimic despre buna mea purtare sau despre faptul că nu provocasem niciodată probleme – în afară de o amendă pentru condus."

Citește și Femeile de culoare nu primesc dragoste pe Tinder

După 13 săptămâni din sentința ei de 12 luni la închisoare, Dionne a rămas cu sindrom de stres post-traumatic, coșmaruri și claustrofobie. Asistenta ei de caz de la centrul pentru femei Anawim dn Birmingham, Gina Graham, spune că atunci când se văd trebuie să lase ușa deschisă, pentru ca Dionne să nu se simtă prinsă-n capcană.

Studiul despre experiențele minorităților etnice cu sistemul de drept penal din Marea Britanie a fost dat publicității ca parte din concluziile în curs de apariție a raportului Lammy, un raport întreprins la solicitarea parlamentarului laburist David Lammy. Concluzia asta, despre experiențele femeilor de culoare în sistemul de drept penal, a ieșit în evidență. Însă raportul a mai scos la iveală și alte date îngrijorătoare despre populația dintr-o închisoare, în care 10% dintre deținuți sunt de culoare, deși persoanele de culoare reprezintă doar 3% din populația Marii Britanii. Datele spun că, pentru fiecare o sută de bărbați albi închiși pentru delicte legate de droguri există 141 de bărbați de culoare, iar în general, la fiecare o sută de bărbați albi închiși sunt 112 de bărbați de culoare. 

„Nu putem să încetățenim ideea de «ei și noi» în sistemul de justiție", îmi spune Lammy la telefon. „Oamenii trebuie să respecte legea, iar pentru asta trebuie, printre altele, să creadă că legea se aplică în mod egal. De-asta mă interesează să avem suficienți magistrați, judecători și ofițeri negri și asiatici, astfel încât atunci când oamenii intră în contact cu sistemul să interacționeze cu o gamă variată de oameni, printre care și unii care arată ca tine. Ca țară, încă nu ne pricem suficient de mult la asta."

Nathan Dick de la organizația caritabilă Clinks – care susține și face campanie pentru voluntariatul cu condamnați și care a depus mărturie pentru raportul Lammy – spune că lipsa de diversitate din sistemul juridic e o problemă cunoscută în domeniu. „Dacă te afli într-o sală de judecată, iar oamenii aflați de cealaltă parte a prezidiului nu-ți reprezintă deloc comunitatea și par să provină toți dintr-un mediu alb, educat, din clasa de mijloc și superioară, asta poate duce la percepția că sistemul nu e acolo pentru tine, ci că e posibil să fie împotriva ta", spune el. „Percepția și încrederea sunt puternice în sine."
Ca și Dionne, Mary Rene, o femeie de culoare anchetată pentru că și-ar fi hărțuit vecinii anul trecut, e una dintr-un lung șir de persoane de culoare care s-au simțit dezamăgite de sistemul de drept penal. Aici descrie cum a fost tratată când a ajuns la tribunalul magistraților. „Eram vinovată din clipa în care [judecătoarea] a pus ochii pe mine, din felul în care se uita la mine", zice ea.

Penny Heater, unul dintre asistenții seniori de la Centrul pentru Femei de la Brighton, unde merge Mary, spune că tribunalul a „catalogat-o drept o femeie foarte agresivă". Pune modul în care a fost tratată de sistemul de drept penal pe seama unui „amestec de misoginism și rasism" – clișeul așa-zisei „negrese supărate" e o problemă care atârnă greu pe umerii femeilor de culoare. Mary, care nu mai fusese niciodată condamnată și care era determinată să-și demonstreze nevinovăția, a ieșit din chinul ăsta înrăită și sigură că sistemul de drept penal a dat greș în cazul ei. Susține că polițiștii s-au purtat cu ea „ca un căcat", cât s-a aflat în custodie. Au lăsat-o cu orele într-o celulă după ce au arestat-o. „A trebuit să mă milogesc în continuu ca să-mi dea apă și ceai. Îi auzeam cum îi întreabă pe ceilalți dacă vor să mănânce", zice femeia.

Fotografie: Luis Argerich

Tratamentul aplicat femeilor de culoare închise a fost scos acut în evidență și de un alt caz anul trecut. Numele lui Sarah Reed a apărut scris cu majuscule pe pancartele protestatarilor Black Lives Matter, după ce a murit în ianuarie 2016. Dar Reed a ajuns pentru prima oară pe prima pagină a ziarelor după ce a fost agresată de poliție în 2012. A fost acuzată pe nedrept că ar fi furat de la magazinul Uniqlo din Regents Street, dusă în partea din spate a magazinului și bătută cu bestialitate de ofițerul Poliției Metropolitane James Kiddie. Camerele de supraveghere au surprins atacul și-l înfățișează pe Kiddie care o trage de păr pe Reed, o aruncă la pământ, o târăște pe podea și o pocnește în mod repetat în cap. Kiddie a susținut că a făcut toate astea pentru că femeia îl mușcase și-i spusese că are SIDA, dar acesta a fost etichetat drept „nesincer" și „manipulator", după ce a încercat să convingă un martor să mintă pentru el și a fost dat afară din poliție.

„Momentul când au început – sau incidentul care i-a provocat – problemele de sănătate mintală a fost când i-a murit bebelușul în 2003, iar ei i-a fost înmânat cadavrul într-un cearșaf la spital, ca să-l ducă la pompe funebre", spune Donna McKoy, președinta Campaniei Sarah Reed pentru Dreptate, care menține o strânsă legătură cu familia Reed. „Înainte să moară, a fost atacată de un alt pacient de la spitalul de boli psihice Maudsley, într-o [presupusă] tentativă de viol. A încercat să se apere și au chemat poliția, însă aceștia, în loc să-i aresteze atacatorul, au arestat-o pe ea. A ratat un termen la tribunal, așa că a fost luată în arest, în așteptarea termenului de judecată pentru acest caz de abuz din spital, i s-a refuzat medicamentația – știm că i-a trimis mai multe mesaje mamei ei, în care îi spunea: «Vă rog, luați-mă de-aici, nu-mi dau medicamentele» - iar apoi, pe 11 ianuarie, părinții ei au primit un telefon care le-a comunicat că a fost găsită inconștientă în celula ei de la penitenciarul Holloway. Inițial au susținut că s-a strangulat singură cu cearșaful, întinsă pe jos, ceea ce, fizic, e improbabil."

Experiența lui Mary în arest nu se compară cu cea a lui Reed, dar și ea descrie că femeile de culoare sunt abuzate în închisoare și spune că acum se teme și nu mai are pic de respect față de sistemul de drept penal. Când am întrebat-o cum a afectat-o experiența carcerală, a spus: „Nu se aude din glasul meu? Cum îmi sună vocea. M-a schimbat."

Raportul e deosebit de interesant pentru că a fost sprijinit public de cei mai înalți demnitari din guvernul conservator care urmează să preia puterea. Nu sunt neapărat primii aliați în lupta împotriva discriminării etnice în Marea Britanie (amintește-ți de campania dezastruoasă pentru fotoliul de primar dusă de Zac Goldsmith, alimentată de tensiuni rasiale). Raportul a fost comandat de David Cameron în ianuarie anul trecut, iar, la scurt timp după ce a fost aleasă prim-ministru, Theresa May a vorbit despre viziunea ei de a transforma „Marea Britanie într-o țară care funcționează nu doar pentru cei puțini și privilegiați, ci pentru fiecare dintre noi." A pus accentul pe ideea că asta înseamnă o luptă împotriva unor „nedreptăți arzătoare" și pe faptul că „dacă ești de culoare, ești tratat mai aspru de sistemul de justiție decât dacă ești alb".

Citește și Femei din jurul Europei povestesc cum au fost hărțuite pe stradă de bărbați

Cinicii ar putea să sugereze că e o păcăleală, parte din noile încercări ale conservatorilor de a se înfățișa drept partidul „oamenilor muncii" – și de a spori numărul în creștere ușoară de voturi de culoare pe care le-au primit. Deși Lammy pare să creadă că raportul s-a născut dintr-un „consens politic", în biroul său din Parlamentul londonez, Shaun Bailey, un politician conservator britanic, de origine afro-caribiană, nu se poate abține să nu-și arate mândria față de partidul conservator. Zâmbește larg în timp ce vorbește despre cât e de minunat că partidul a promovat raportul. „A avut un efect important asupra membrilor comunității de culoare și asupra orientării lor față de Partidul Conservator", declară acesta.
Bailey, fost Consilier Special al Primului-Ministru pe probleme de tineret și delicvență din 2010 până-n 2013, are o conștiință acută a dublului standard etnic care acționează la tribunal. Când își aduce aminte de perioada respectivă, Bailey râde cu jumătate de gură, dar face o grimasă cu cealaltă. „Sunt consilierul special al Primului-Ministru, dar am prieteni care se duc de dimineață la pușcărie. Omologul meu alb a văzut închisori doar când s-a uitat la televizor la Crimewatch", spune acesta. „E paradoxul de a fi de culoare." Pentru Bailey, culoarea e un factor mai puternic de discriminare decât clasa socială în sistemul de drept penal. De-a lungul activităților sale cu tinerii, spune că a fost „la tribunal cu mulți puști de culoare, care-au fost condamnați pentru că nu s-au exprimat cum trebuie. În ce privește cea mai mare problemă la tribunal, clar e vorba de culoare, de departe."

Deși a respins ideea că raportul ar fi motivat politic, Bailey susține cu încăpățânare că pe de-o parte e treaba guvernului să aducă mai multă diversitate în sistemul de justiție, dar, pe de altă parte, e și responsabilitatea negrilor să „iasă în față".

„Eu unul zic că trebuie să avem un control mai mare asupra propriilor noștri copii și asupra publicului și trebuie să ne alăturăm instituțiilor care alcătuiesc sistemul de justiție", spune acesta. Când l-am întrebat de ce există o disproporție atât de mare între numărul de femei de culoare condamnate pentru delicte legate de droguri și numărul de femei albe, Bailey a spus că e din cauza sărăciei. „Te forțează să încalci legea din multe puncte de vedere", zice el. Cu toate astea, ca bărbat afro-caraibian din a doua generație născută în Marea Britanie, are și el momentele lui oneste, când i se destramă perspectiva adeseori frustă și pragmatică. „Ca bărbat de culoare, ești penalizat fie și dacă doar te apropii de sistemul de justiție și e corect că trebuie să eradicăm această problemă. Asta înseamnă să fii britanic", spune el.

Deși Bailey e absolut sigur că „sistemul nostru politic e cel mai bun din lume", când îl întreb dacă el, ca politician de culoare, are încredere în sistemul de drept penal, vocea i se întrerupe, iar interviul ajunge într-un impas.

Ilustrație: Ella Strickland de Souza

Femeile de culoare n-au doar șanse mai mari de a fi condamnate pentru delicte legate de droguri, dar și riscă să se confrunte cu mai multe probleme odată ce-au fost condamnate. Conform Trustului pentru Reforma Penitenciarelor, femeile de culoare, asiatice și din alte minorități se confruntă cu același tip de obstacole ca și celelalte femei, atunci când încearcă să apeleze la serviciile de reabilitare și de reintegrare, odată ce-au fost eliberate din închisoare, dar sunt dezavantajate odată în plus din cauza discriminării rasiale, a stigmatului, izolării, diferențelor culturale și, unele dintre ele, de barierele de limbaj.

Jennifer Blake, asistent social și fostă membră de bandă, consideră că e important să nu mai privim femeile de culoare drept creierele din spatele activităților criminale. Jennifer e în ultimul an la criminologie și, pentru că a fost și ea închisă pentru delicte legate de droguri, spune că felul în care sunt tratate femeile de culoare de către sistemul de drept penal e zona ei de expertiză. „Am fost profund implicată în activitate de bandă, importul și exporturi de droguri – tot felul de chestii de-astea – de la o vârstă foarte mică, până prin 2004", spune aceasta. Ca victimă a violului, răpirii și violenței domestice, femeia spune că argumentul ei e că majoritatea femeilor care se află la închisoare sunt acolo ca victime, nu ca inculpați. „Sunt exploatate sexual. Ok, au comis crime, dar oare închisoare e cel mai bun mod de a le pedepsi?"

Pe subiectul numărului mai mare de femei de culoare condamnate pentru delicte legate de droguri în particular, Blake pune statisticile pe seama traiului în zone urbane.

Consensul printre numeroșii asistenți sociali și multele femei cu care am stat de vorbă pentru articolul ăsta este că, de multe ori, sentințele la închisoare nu sunt potrivite pentru femei. Mai mult de 80% dintre femeile care se află la închisoare au fost închise pentru crime non-violente, cum ar fi furtul și furatul din magazine, prin comparație cu doar 70% dintre bărbați. Unele dovezi sugerează că multe dintre femeile aflate în sistemul penitenciar n-ar trebui să se afle deloc acolo. De exemplu, pare extrem de nedrept că impactul condamnărilor la închisoare asupra mamelor de culoare e atât de mare. Mai mult dintre jumătate din familiile de culoare de origine africană și caraibiană din Marea Britanie sunt susținute de un singur părinte, prin comparație cu mai puțin de un sfert dintre familiil albe și un pic mai mult de 10% dintre familiile asiatice.

Experiențele femeilor de culoare la închisoare nu au fost studiate îndeajuns, iar raportul Lammy va reprezenta doar un aspect al rezolvării problemei de inegalitate rasială din sistemul de dret penal. Cu toate astea, perspectivele sumbre pe care le aduc concluziile preliminare ale raportului Lammy vor părea și mai grave, probabil, atunci când iese întreg raportul în primăvara acestui an.

Traducere: Ioana Pelehatăi