Viața din satul românesc e ceva mai dură iarna decât îți imaginezi
Foto

Viața din satul românesc e ceva mai dură iarna decât îți imaginezi

Arcalia e ca o arcă în mijlocul iernii.
27 Ianuarie 2017, 3:06pm

Arcalia este un sat din județul Bistrița-Năsăud de vreo opt sute de locuitori, celebru pentru un parc dendrologic și un castel. Fotografa Daria Ioan a explorat această localitate iarna, când dispare un pic aspectul pitoresc și turistic și rămâi cu viața reală a oamenilor de acolo, dificultățile vieții de zi cu zi, dar și cu o felie puternică de viață din mediul rural, după cum explică și ea mai jos:

Peste podul de lemn care trece râul Şieu, un mic sat apare ca o arcă în marea iernii.  În Arcalia, când zăpada a pus stăpânire pe tot, pare că nu prea este nimic de făcut. Doar să bei o cafea la magazinul de lângă brutărie, pe băncuţă, și aștepți să treacă cineva. Ninge încet şi oamenii parcă au dispărut. Nu îţi rămâne decât să urmăreşti paşii rămaşi în zăpadă, care poate te duc undeva, la cineva acasă, la vreun loc de întâlnire.

Citește și: Fotografii cu un castel abandonat din Transilvania care-ți arată de ce românii n-au istorie

Aşa l-am găsit pe domnul Alexa, care duce animalelor pâine veche cu o roabă. Vărul lui, care stă peste drum, iese în fiecare dimineață şi merge din poartă în poartă să întrebe dacă n-ar fi ceva de reparat, ceva de lucru, orice. Viorel, care are șapte copii, apare din când în când la fântâna satului, să adape caii şi o văcuţă. Nevasta lui nu vrea să fie pozată, dar cei mici vor neapărat să îţi arate cum joacă capra. Casa lui Simi e peste drum de şcoală. Nu are uşă, doar o bucată de muşama care întârzie frigul să intre. Mai în josul satului, câteva familii trăiesc în locuinţe care stau să se prăbușească. De obicei, te întâmpină copiii. Părinţii sunt plecaţi să adune lemne. Dar când se întorc, le place să asculte muzică.

În după-amiezile albe, pe digul de lângă râul îngheţat, trece câte un copil singur care se întoarce de la şcoală, învăţătorul. Asta sau un om care, ca să nu facă naveta cu autobuzul, merge pe jos la muncă în satul vecin ori la şoseaua mare, către Bistriţa. Seara, la fântâna cu volan în loc de roată, e târguit un cal. Încet, încep să apară tăietorii de lemne, să bea un vinars la magazin, să se mai încălzească. Încep să spună poveşti. Sunt de toate în sat la ei, pentru cine are ochi să le vadă. „Oricum", zic toţi, „vara-i mai frumos aici, nu acum".