Fotografie via ISU
Citește și: Toate chinurile prin care te bagă mecanicii români când ai o mașină veche (și e pe moarte)
„Trage! Împinge! Taie!"
Nicolae Jercan îmi prezintă „combinata", simbolul Descarcerării, prima scoasă la orice intervenție. Dacă cei din echipele de intervenție ar avea un steag, scula asta ar fi pe el. Este o unealtă-simbol a pompierilor, de tip „trei într-una". Adică trage, împinge și taie. Fotografie de Mircea Topoleanu
Nicolae: Sunt cursuri care se fac în școala militară de subofițeri de la Boldești-Scăeni. Pregătirea durează două luni pentru cei care nu au avut stagiul militar la Pompieri și o lună cei care au stagiul militar la Pompieri.Care e procedura la o intervenție? Detaliază un pic.
Radu: Imediat ce ai ajuns, stabilești perimetrul. Îmi amplasez autospeciala în așa fel încât să îmi creez o zonă de siguranță a mea, a salvatorului: poate fi un conducător auto neatent, care se uită la accident și dă peste mine.
Întotdeauna trebuie să ai un plan de rezervă. Pentru că intervenția pare să fie OK, dar brusc mașina ia foc. Atunci trebuie să faci extragere de urgență: efectiv, îl scoți pe om de acolo, chiar dacă – Doamne ferește! - îi rupi un picior.
Tot timpul discutăm ce metodă adoptăm, care este victima scoasă. La noi, discuțiile sunt foarte simple. I-am spus: „Nicule, avem două persoane încarcerate, facem o extragere în ax!" El deja știe ce să facă. Ce înseamnă asta: se „deplafonează", adică tai plafonul mașinii, îl dai la o parte și izolezi victima cu niște atele speciale - toată coloana, până la cap. Apoi, cu un fir extracție, îl extragi în sus. Îl pui apoi pe o targă rigidă și îl preiau paramedicii. Pe scurt: noi ajungem și creăm acces. Apoi intervine paramedicul și îl stabilizează.Dar gândești așa: decât să moară carbonizat, mai bine trăiește cu un picior rupt!
O poți folosi la orice accident de muncă. S-a intervenit în panificație, când și-a prins unul mâna în malaxor. Dacă ție îți dă încredere, o folosești.
O situație dramatică care ți-a rămas întipărită în minte?Citește și: Cât timp pierzi ca să înmatriculezi o mașină, în România, dacă nu tai coada ca Tăriceanu
Nicolae: Dramatic a fost la colegul nostru care a murit în incendiul de la Jilava. Aia a fost o situație dramatică, pentru că era colegul nostru. În rest, nu prea.
Radu: Toate intervențiile au dramelele lor. Gândiți-vă că, în urma intervenției noastre, cel puțin o familie suferă. Frumos nu e, cu siguranță!
Fotografie via ISU
Nicolae: Da, am avut de descarcerat o pisică. Nu era cazul clasic de pisică în copac. Era blocată într-o toaletă dezafectată. A mai fost un caz cu un cal căzut într-o gură de canalizare. Au mai chemat apoi descarcerarea și la un câine blocat în gard…
De regulă, improvizez. În cazul de față, am improvizat cu ulei de gătit.Ți s-a întâmplat să te revezi cu vreunul din cei salvați de tine?
Radu: Îi mai recunoști prin trafic sau prin cartier. Întâmplător, îl vezi, în parc, la o lună-două, în cârje. Și atunci, brusc, îți aduci aminte.
Nicolae: N-ai timp să socializezi cu respectivul. Noi suntem cu treabă acolo, l-ai scos și gata! Mai vin unii apoi, la Inspectorat, să ne mulțumească, dar să mă văd cu ei față în față, nu. Și sincer chiar nu mi-aș dori!
Fotografie de Mircea Topoleanu
Radu: Nu te încarci, nu te implici emoțional. Astea sunt reguli de bază pe care le învățăm la început. Pentru că ești inutil tu, ca salvator, dacă te implici emoțional.Cum sunt intervențiile la copiii încarcerați?
Nicolae: Nu am avut copil încarcerat până acum. Nu am avut ghinionul ăsta. Dar, în situațiile astea, intervine adrenalina. Pe moment, îți faci treaba repede și bine, nu te gândești. Ca paramedic, însă, am ajuns la un caz – un copil de șase luni, mort în casă. Lăsat nesupravegheat. Normal că nu-ți pică bine așa ceva.Remușcări sau gânduri negre după o intervenție?
Radu: După intervenție, faci analiza. Fără să vrei, te apuci și zici: „Băi, Nicule, probabil trebuia să tăiem așa!" Dar nu te apuci să ai remușcări, pentru că știi că ai dat tot. De exemplu, te afli în sala de sport, la pregătire fizică, și ești brusc alarmat prin stație. Te îmbraci, alergi în cea mai mare viteză la autospecială, ai ieșit pe poartă.
Chiar și acum?De fapt, greul aici începe: când ieși pe poartă: traficul din București. Conducătorii auto nu au încă o educație și un respect.
Da! Când vine ambulanța - vă dau cuvântul meu - nu se dau la o parte!Ce le spuneți victimelor prima dată când ajungeți la ele?
Radu: Când ajungem, eu trebuie să țin legătura cu victima, să-i distrag atenția, să stea cu ochii numai la mine. Să nu miște capul, că poate are leziuni cervicale. Stau de vorbă cu ea, față în față. Colegul meu vine din lateral sau din spate și îi aplică gulerul cervical. E, practic, o diversiune. Apoi, îl încurajezi. Îi spui că ești acolo să-l salvezi, că durează puțin. Trebuie să-i zici: „N-ai nimic, stai liniștit…", chiar dacă vezi că are piciorul cu fractură deschisă. Nu te apuci să-i spui „Aoleu, ce-ai pățit… Nu mai ai un picior".Cum e cu cei care mor în timpul intervenției?
Nicolae: E deja o obișnuință. Pentru noi sunt, până la urmă, niște necunoscuți. Trăiește, moare, tu trebuie să îl scoți de acolo. Îți faci treaba, indiferent că-l descarcerezi viu sau mort.
Cât de mult contează tipul mașinii?Citește și: Povestea unei criminale care a omorât zeci de oameni cu mașina în anii '70
Nicolae: Din Dacie nu-l scoți prea ușor. Că Dacia se rupe, are tabla proastă. Nu prea ai în ce să te sprijini cu accesoriile. La mașinile mai bune, pe lângă faptul că ai șanse mai mari să scapi teafăr, descarcerarea se face mai bine.
Fotografie de Mircea Topoleanu
Nicolae: Vorbim prin semne. Orice persoană în stare de șoc reacționează la fel și nu prea te ascultă. Trebuie să te chinui un pic până să o stăpânești.Vă înjură lumea la intervenții?
Aia e la ordinea zilei. Face parte din rutină. Dacă te înjură careva, tu trebuie să continui ce ai de făcut.
De ce te înjură?Citește și: Cum e să supraviețuiești ca prin minune unui accident de mașină
De unde să știu eu de ce mă-njură? Te înjură! Lui i se pare că ce faci tu nu faci bine. Că nu-l scoți bine, cum trebuie.Sunt rudele victimei care te înjură?
Nu, trecătorii!În cazuri extreme, faceți alegeri între victime?
Radu: Nu faci alegere între un copil de 8 ani și un adult de 92. Sunt niște criterii specifice ale primului ajutor medical, în funcție de care îți alegi victima. Nu alegi cea mai frumoasă victimă, ci pe cea cu cele mai mari șanse de supraviețuire, la acel moment. Nu are rost să te canalizezi pe o victimă despre care toți suntem conștienți c-o pierdem, în timp ce avem în altă parte o victimă conștientă, care pierde sânge. Ea e și cea care te încurcă cel mai mult. Pentru că dacă e conștient-cooperant, de regulă, țipă: ‚ Scoate-mă! De ce mă ții aici?". Ăsta e semn bun! Pentru mine, ca salvator, e semn bun.