Am fost șofer de BlaBlaCar în România, ca să văd cum e Uber-ul franțuzesc

Nu-mi plăcea până acum să iau străini în mașină. Dacă miros urât, dacă sunt prea vorbăreți, dacă, Doamne ferește, fac vreun accident și trebuie să răspund și pentru ei? În fine, prostii din astea mă împiedică, de regulă, să opresc atunci când trec pe lângă oameni care fac autostopul. Când am auzit prima dată de aplicația de ridesharing BlaBlaCar, astă vară, în timp ce eram la niște rude, am zis: „Ok, dar nu e pentru mine".

Am găsit rapid și sigur motivele refuzului meu: e mai comod să merg cu mașina mea, decât să fac autostopul, nu-mi place să o fac pe taximetristul și nici nu știu dacă e legală chestia asta.

În luna decembrie am auzit din nou de BlaBlaCar când am făcut interviu cu unul din liderii transportatorilor din România, Vasile Ștefănescu de la COTAR, despre protestele taximetriștilor împotriva firmelor de ridesharing. Ștefănescu mi-a spus că ce face BlaBlaCar este ilegal, ia pâinea de la gura transportatorilor autorizați. Și chiar de s-ar da o lege care să reglementeze ridesharing-ul tot nu ar fi de acord pentru că ar fi vorba de concurență neloială față de firmele tradiționale. Și astea plătesc licențe de transport pentru traseele respective.

Dar, indiferent ce spun/cred unii sau alții, e imposibil să oprești aplicații de ridesharing să existe. Știu că-ți sună a clișeu, dar e ca și cum ai refuza avansul tehnologiei. Cel care va dispărea vei fi tu, nu tehnologia.

Zilele trecute eram pe lângă Sighișoara, la pensiunea unor rude, și toți oamenii din jurul meu veniseră acolo sau urmau să plece cu BlaBlaCar-ul. „Dacă pleci la București cu mașina, de ce nu mai iei pe cineva cu tine, că sigur găsești oameni care merg în aceeași direcție?" m-a întrebat unul dintre copiii gazdei. Și așa am ajuns să-mi fac un cont pe aplicația asta.

Să-ți spun sincer, e mult mai simplu decât mi-am imaginat să intru în comunitatea de „carpooling", după cum se definește singură BlaBlaCar.  (În orice caz mai simplu decât la Uber). Am intrat pe site-ul ăsta, am completat căsuțele obligatorii, după care am primit un mail de confirmare. Poți să te conectezi și cu profilul de Facebook, ceea ce presupune că toate datele tale de acolo ajung la BlaBlaCar. Foarte important este să-ți bagi numărul de telefon și adresa de mail, ca să poți fi contactat de eventualii pasageri. Aplicația îți recomandă să pui și o poză de profil, probabil pentru a câștiga încrederea pasagerilor, dar eu am sărit peste etapa asta.

Am primit nivelul „începător". În total sunt cinci grade, ultimul e cel de „ambasador" (am înțeles că șoferii cu gradul de „ambasador" sunt atât de grei, încât sunt lăsați să dea interviuri televizate în numele comunității BlaBlaCar) și avansezi în funcție de evaluările pe care ți le fac pasagerii și de numărul curselor.

Mi-am făcut contul, am accesat opțiunea „oferă o cursă", după care am completat toate datele referitoare la drumul meu: punctele de plecare și sosire, escale (doar dacă ai chef să oprești pe undeva, pe drum, ca să iei un pasager), data și ora plecării, câte locuri libere sunt în mașină. Bine, poți să te joci în aplicație o grămadă, sunt opțiuni pe care poți să le completezi sau nu, inclusiv cât de vorbăreți trebuie să fie pasagerii.

Toată treaba nu a durat mai mult de 20 de minute. Eram sigur că nimeni nu alege să meargă de la Sighișoara la București cu un „începător" care nici nu și-a pus poza de profil.

A, am uitat să-ți spun că, în momentul în care mi-am anunțat cursa, BlaBlaCar mi-a stabilit prețul: 36 de lei, Sighișoara-București. De altfel, dacă citești condițiile de pe site, vezi că prețul sugerat pentru o călătorie este de 0,13 lei pe kilometru și ai voie să ceri maximum 0,2 lei pe kilometru. Indiferent cum ar fi calculat, este mult mai ieftin decât cu autobuzul. Pe același traseu, Sighișoara-București ar fi trebuit să plătești un bilet de 64 de lei. Aproape dublu.

Nu am avut eu mari așteptări, numai că ce să vezi? Mi-am anunțat călătoria luni seară, iar marți dimineață, cu o oră jumătate înainte de plecare, am primit pe telefon un mesaj de la primul pasager, Carina (am schimbat numele pasagerilor pentru că nu am acordul lor). Era în Brașov, deci în drumul meu, și dacă voiam să o iau la București, BlaBlaCar îmi stabilise prețul călătoriei la 22 de lei (trenul Brașov-București costă între 25 și 52 de lei). Am sunat-o pe Carina și ne-am înțeles să o iau din zona McDonalds-ului de pe Calea București, din Brașov.

Înainte cu cinci minute să plec, am primit de data asta un telefon de la un alt client, Ștefan: „Salut, am făcut o rezervare de la Brașov pentru cursa de București? Mă iei și pe mine?". Am zis da și am stabilit ca punct de întâlnire tot McDonalds-ul ăsta.

Carina avea 22 de ani și era utilizatoare cu experiență a serviciului BlaBlaCar. Acum se ducea la bunica ei, care stătea într-o comună de lângă București. Tot drumul i-a sunat telefonul, erau când maică-sa, când bunică-sa, care voiau să se asigure, probabil, că nu am făcut vreun accident de mașină. Sau că șoferul, adică eu, nu e vreun psihopat.

Ne-a explicat pe drum, mie și lui Ștefan, că-i place mai mult Bucureștiul decât Brașovul, în ciuda traficului infernal de la noi, și că Bucureștiul are un ceva… deosebit. Nu știa care e acel ceva, dar era convinsă că există. În cele din urmă a adormit pe bancheta din spate. Îți dai seama cât de disperate erau mama și bunica (dar și eu) pentru că nu le-a mai răspuns la cele o mie de apeluri.

Ștefan avea 28 de ani, era din București și lucra în telecomunicații. Făcuse cibernetică (sau robotică, nu am reținut exact) și era îngrozit, la fel ca mine, de traficul din Capitală, motiv pentru care ar vrea să se mute în Cluj. Spunea că merge la greu cu BlaBlaCar, știe aplicația de vreo doi ani, nu are mașină și nici nu are de gând să-și cumpere una prea curând. Era și el convins că sunt prea multe mașini și că sharingul e viitorul: „Pentru că pur și simplu nu mai avem pe unde să mergem altfel".

Cursa a fost plăcută și, evident, mi-a dat peste cap prejudecățile despre autostopiști. De fapt, nu e chiar un autostop (care, apropos, e ilegal în România), compania franceză care a dezvoltat aplicația spune că scopul ei este „să conecteze pasagerii și conducătorii auto care merg în aceeași direcție."

Există totuși o problemă: în legislația din România nu există reglementat acest serviciu. Un motiv suficient pentru transportatori să-l considere ilegal sau un fel de taximetrie mascată. Pe de altă parte, BlaBlaCar spune că:

Un amănunt interesant este că nu am plătit niciun comision la BlaBlaCar pentru cursa pe care am făcut-o. Am încasat banii cash de la cei doi pasageri, exact sumele indicate de aplicație în momentul în care am anunțat traseul. Nu știu din ce-și scoate banii compania, dar înțeleg că a ajuns deja un gigant multinațional: este în peste 22 de țări, are peste 30 de milioane de membri și zece milioane de călători în fiecare trimestru.

Cam așa arată viitorul călătoriilor. Iar în condițiile astea, ar trebui reglementat cât mai repede serviciile de tipul ăsta. Pentru că, teoretic, poți abuza de aplicație, astfel încât, sub masca ridesharingului, să faci transport regulat de persoane. Asta spun și liderii asociațiilor de profil.

Deși am fost sceptic la început, am să rămân membru BlaBlaCar. Și am de gând să-l folosesc și ca șofer, și ca pasager. Ne vedem în trafic!

Citește și alte articole despre ridesharing:
Am mers cu Taxify, un Uber mai ieftin, care vrea să înlocuiască taximetriștii din București
Cum câștigă Uber de pe urma șoferilor săi chiar și când aceștia nu fac bani
Câți bani cheltuie lumea pe Uber