Trei copii violatori din România mi-au spus ce-a fost în capul lor când și-au agresat vecina
Persoanele din imaginea de deschidere nu au legătură cu materialul. Fotografie de Olimpia Filip via Adevărul

FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Trei copii violatori din România mi-au spus ce-a fost în capul lor când și-au agresat vecina

Violul a fost descoperit doar pentru că a venit Poliția să vadă cine a culcat lanul de lucernă.

1 Iunie 2015 a fost ziua copiilor, prilej de bucurie. În aceeași zi, trei copii aveau să o lovească pe Didina, vecina lor trecută de 30 de ani, să o dezbrace și să o violeze pe un câmp de lucernă de la marginea localității. Se întâmpla în comuna botoșăneană Suharău, în mijlocul unui an în care avea să se consemneze o adevărată explozie a numărului de violuri comise de copii, dublu comparativ cu cinci ani în urmă.

Publicitate

Dar creșterea ar putea fi chiar mai mare de atât, căci nimeni nu știe precis câte violuri sunt comise în realitate de copii. Foarte multe astfel de fapte rămân neraportate autorităților. Și violul Didinei de pe câmpul de lucernă ar fi rămas nedescoperit, dacă nu ar mai fi fost implicată în cauză o „victimă", după mintea unora, la fel de importantă: lucerna. Pentru că, în lupta lor cu Didina, copiii au culcat vreo două palme din acest fân bun de dat vacilor de lapte. Iar, în lumea satului, lucrul ăsta nu are cum să rămână neaflat și, mai ales, nesancționat.

M-am dus să vorbesc cu cei trei puștani la centrul de detenție pentru minori în care încă își trăiesc zilele.

„Am zis să ieșim și noi la bar să bem, să petrecem ziua copilului". Ghiță se foiește pe un scaun din sala de vizite a Centrului Educativ Târgu Ocna, așa cum se numește acum fosta școală de corecție din localitate. „Sex oral", „întreținem relații sexuale" „parchet", „arest" sunt vorbe care sună ciudat în sala în care s-ar putea amenaja foarte bine o grădiniță.

În spatele lui sunt trei saci cu jucării. Dintr-unul ies urechile unui iepuraș și roțile unui camion. Sunt cadouri aduse la centru de tot felul de oameni milostivi. „Nu ne jucăm noi cu ele. Le țin pentru frații mai mici care vin în vizită".

Citește și: 15 violatori au scăpat de pușcărie prin scuze

Ghiță are totuși chipul unui copil care s-ar juca și acum cu camioane și iepurași. Deși corpul a crescut cât al unui un om mare, celulele feței parcă au refuzat să țină ritmul cu vârsta trupului. A împlinit de curând 18 ani, dar în seara aia era doar un minor care se făcuse clampă la aniversarea zilei copilului. Părinții nu au făcut niciodată caz de această zi, nu le spuseseră niciodată vreun „La mulți ani", nu le dăduseră jucării sau dulcuri. Dar știau ei că e o zi cu rostul ei. Iar rostul era să meargă la cârciumă și să dea pe gât vin, bere și tărie.

Publicitate

Virgula care a făcut diferența, acasă la Didina

Aveau la ei bani gârlă pentru asta. De pe la 12 ani au descoperit unde să îi facă: în codru. Cumpărau de la pădurar cu două milioane un metru cub de lemn, îl cărau în sat cu căruța și îl vindeau cu patru. La 15 ani aveau deja căruțele lor. Cu doi cai și tot ce trebuie. În noaptea aia, Bogdan venise cu căruța lui și i-au urcat și pe ceilalți doi în ea să meargă cu toții la Didina. Era o femeie care trăia singură la marginea pădurii, într-o casă izolată de restul satului.

Umbla vorba că ar fi „o panaramă", dar nu prea se găsea nimeni cu vreo probă concretă că se prostitua. Și nici nu pare să fi trebuit una. Pentru satul lor tradițional era suficient că Didina a rămas nemăritată după ce s-a despărțit de bărbat, în urmă cu ceva ani. Vorba că Didina e „o panaramă" ajunsese și la urechile copiilor așa că în noaptea aia erau convinși că femeia se va culca cu ei. Într-un fel sau în altul. Au ajuns la casa ei și au ascuns căruța de la drum „să nu ne vadă careva, că cine știe ce le mai trece oamenilor prin cap dacă ne văd acolo". Au intrat tiptil-tiptil în curtea femeii. Afară era o noapte caldă de vară și o beznă în care nu îți vedeai vârful picioarelor.

Ghiță dă cele mai multe amănunte despre ce s-a întâmplat atunci.

„Ne-am pitit după colțul casei și am stat acolo să vedem cum merg mișcările". Iar mișcările mergeau spre bine pentru toată lumea: Didina nu părea să fie acasă, iar copiii s-au decis într-un final să se ducă la casele lor. S-au întors la căruță, dar cel de-al treilea dintre ei, Victor, s-a răzgândit. Voia să rămână.

Publicitate

„Ăla era mai mic cu un an decât noi și era mai drăcos. A zis că el vrea neapărat să facă sex cu Didina, a zis că poate să facă și pușcărie, dar el tot vrea să facă sex cu Didina."

Și iată-i din nou pe drum spre Didina. Atunci, Bogdan a zărit-o în lanul de lucernă de lângă curte. Au fugit către ea, să nu le scape. „Ne-a întrebat ce vrem și noi am zis că vrem să întreținem relații sexuale". Poate nu exact astea au fost cuvintele adresate atunci Didinei, dar este cert că femeia i-a refuzat elegant. „Ne-a zis că ea nu vrea acum și să venim mâine. «Nu acum!», așa a zis și noi am zis «Nu, acum!»". Virgula asta între cele două cuvinte a fost cea care avea să schimbe destinele celor trei copii.

Citește și: Facebook-ul rusesc s-a umplut de grupuri unde se adună violatorii

Au apucat-o pe vecina („eu de o mână și Bogdan de o mână"), au dezbrăcat-o („avea un capot, am tras capotul de pe ea") și au doborât-o pe lucernă. Ghiță a lovit-o peste față. „I-am dat o palmă dintr-o dată, nu știu ce mi-a venit". Încolțită, Didina a apelat la un ultim vicleșug. Le-a zis că va face sex cu ei, dar nu acolo, ci mai la deal. „Ne-a convins și am făcut câțiva pași cu ea. Dar Bogdan și-a dat seama ce voia. Mai sus era un releu al poliției de frontieră și erau pe el camere de luat vederi".

Furioși că li se întinde o capcană, au pus-o jos chiar acolo. „Și am întreținut relații sexuale cu ea. Eu normal, Bogdan oral, și Victor, cel mai mic, și oral, și normal". Didina nu plângea. „Stătea, așa, stătea normal."

Publicitate

După ce totul s-a terminat au dat să plece. Ghiță s-a întors spre ea, totuși, și a întrebat-o dacă vrea să fie plătită. „Ne-a trecut prin cap că poate vrea bani, dar ea zice: «Plecați voi acasă că nu am nevoie de nimica». Nu voia nimica, domnule!", exclamă Ghiță păstrând în ton o fărâmă din panica ce i-a cuprins imediat când s-au trezit din beție, a doua zi. Pentru o vreme au crezut că nu va afla nimeni, că Didina nu va avea curajul să sufle o vorbă despre viol. Și așa părea să se întâmple, că nimeni nu i-a căutat a doua zi.

Sfânta luțernă!

A treia zi, însă, s-au trezit cu Poliția în bătătură. „De la luțernă. Vecinul a zis la poliție că cineva i-a fărmat luțerna". Pe scurt, ce vrea Bogdan să zică e că tăvălirea lucernei unui consătean, în timpul violului, a fost o faptă nu numai de o gravitate similară cu violul, dar a avut calitatea de a răscula comunitatea mai abitir decât abuzul asupra Didinei, pe care lumea oricum o știa „de panaramă".

În satul tradițional aruncat de Dumnezeu la capătul țării, la granița cu Ucraina, poate că mai ai șanse să scapi nepedepsit dacă violezi o consăteancă despre care oricum toată lumea din sat zice că e curvă, dar nu poți să strici lucerna omului când îți vine ție cheful.

Totul până la „luțernă"!

Așa că proprietarul a reclamat fapta la Poliție, poliția și-a făcut datoria exemplar și a mers prompt la Didina la poartă să ceară explicații. Atunci femeia nu a mai avut de ales decât să spună adevărul, că a fost violată de niște copii.

Publicitate

La expertiza medico-legală violul a fost confirmat, medicii au găsit și vânătăile de pe fața Didinei, de la palma lui Ghiță, au găsit și spatele plin de sânge al femeii. Tulpinile uscate ale lucernei, care mai fusese cosită în trecut, au acționat pe corpului Didinei ca o răzătoare.

Didina i-a iertat, dar nu și legea

Au revăzut-o pe Didina la Poliție. „Avea o față tristă. Noi ne-am cerut scuze. Așa ne-au zis de la poliție să facem, că, dacă ne iartă, avem șanse să scăpăm. Dar la început nu avea milă de noi."

La proces, însă, lucrurile s-au schimbat. Didina a depus mărturie în fața judecătorului zicând că ea îi iartă pe toți trei, „că am fost niște copii fără minte și nu am știut ce am făcut". Între timp, susțin făptuitorii, părinții copiilor s-ar fi înțeles cu Didina să își retragă plângerea. Unii i-ar fi dat zece milioane, alții - un porc. Dar legea nu i-a iertat și, în ciuda declarațiilor victimei, procesul a continuat și toți trei au primit o pedeapsă de doi ani de educare într-un centru special.

Acum Bogdan, Ghiță și Victor mai au doar câteva luni până la eliberare. Când va ieși de aici, Bogdan se va întoarce în brațele prietenei sale, care îl așteaptă cuminte acasă. E aceeași prietenă căreia îi spusese „la revedere", tandru, în noaptea când plecase să o violeze pe Didina.

Totuși, în ciuda a tot ce s-a întâmplat, fata l-a iertat. „Știe că sunt băiat cuminte, muncitor și a văzut că m-am îndreptat". A cunoscut-o la liceu și a fost atras de ea pentru că „e înțelegătoare și e frumoasă, că orice băiat se uită la frumusețe, abia dup-aia la cum e firea ei".

Publicitate

Când a ieșit din arest, înainte să ajungă la centru educativ, i-a dus flori și bomboane. Acum îi va duce și un inel pentru că vrea să o ceară de nevastă. „Vreau să muncesc, să las distracția, discoteca, să fiu mai orientat pe familie, pe soție, pe copii."

Cum se mai distrează tinerii, pe la țară

Până acum a fost „mai orientat" pe discotecă. Iar discoteca i-a lăsat urme adânci și în viață, și pe față. O tăietura de sub buză, care merge de la un capăt la altul al bărbiei late, a lăsat o cicatrice groasă cât un șiret. A primit o sticlă în gură la discoteca din sat. Se întâmpla ca acolo să curgă câteodată mai mult sânge decât la abatoarele din județ.

Pentru că, în sat, cârciuma era singura distracție, iar bătaia în discoteca era distracția distracțiilor. Nu era nevoie de mare lucru ca să sară muștarul unuia sau altuia și să se lase cu „o mamă di bataie", cum se pronunță pe acolo. De pildă, în cazul său, a fost suficient ca să iasă balamuc să se ducă la bar și să schimbe o manea care nu-i plăcea cu o altă manea care îi plăcea. Au tăbărât unii pe el, a intervenit bodyguardul să îi despartă, unul a apucat o sticlă de bere, a dat-o de capul paznicului, iar cu cioburile rămase încă în mână i-a hâcuit fața lui Bogdan.

A ajuns acasă cu hainele pline de sânge.„Părinții mi-au zis că nu e bine ce fac". În weekendul următor, era din nou tot la disco.

„Părinții nu aveau cum să mă oprească, că orice puști de 16 ani vrea la discotecă".

Publicitate

Băiatul-violator care-a crescut printre femei

Nici Bogdan nu era chiar ușă de biserică. E suficient să arunci un ochi pe profilul lui de Facebook să îți dai seama de asta. De pildă, iată un dialog cu un consătean care îi răspunsese obraznic surorii sale. (Păstrez grafia autorilor.)

Bogdan: „Âți farm botu când te prind".
Consăteanul: „Crezi că eu nu am mamă/tată? Eu nu cred că fermi botu we. Dacă îi zic lui tata te farmă we."

Bogdan nu permite ca oamenii să nu-i trateze sora cu respect. Are trei surori în total, toate de peste 20 de ani. De altfel, el - copilul-violator - a fost toată viața înconjurat de dragostea fetelor din familie. Pe gât și-a tatuat inițialele nepoțelei sale de câțiva ani, cu care se juca atunci când era în libertate. O urca în spatele lui și făcea cu ea flotări. Îmi povestește că tocmai ce a vorbit cu ea la telefon „Mi-a zis să vin mai repede acasă, ca să o urc în spate și să mai fac niște flotări. Știe că sunt plecat, dar nu realizează că sunt închis".

În afara familiei, viața nu prea i-a adus lui Bogdan cine știe ce mari bucurii. Când îl întreb care a fost cea mai fericită zi din viața lui, se gândește câteva clipe și îmi zice mai mult ca o întrebare, decât ca o exclamare: „Când am intrat la liceu?!". Intratul la liceu a fost mai degrabă picatul la liceu.

Căci el ar fi vrut să ajungă la clasa de Mecanică, dar nu l-a ajutat media din gimnaziu. „Eu eram cu mecanica prin casă, umblam la căruță, mai reparam o roată, mai făceam o pană". Fiindcă a picat la Mecanică s-a dus unde sunt locuri. Ar fi intrat la Veterinară fără probleme, dar îi este atât de milă de animale, că nu îl lasă inima să le provoace nici cea mai mică durere, fie și dacă asta le-ar face bine: „Nu îmi vine mie bine să fac o injecție pe animale, mi-e milă să le tai, să le cos".

Persoanele din imagine nu au legătură cu conținutul materialului. Fotografie de Olimpia Filip via Adevărul

A ajuns elev la „electronică și automatizări". A zis că e bine și acolo. Numai să termine ceva „ca să pot să fiu angajat. E o meserie bună asta cu automatizările, cu electronica, e bănoasă, e bine să știi în viață să lucrezi, în casă se mai strică o instalație, face un scurtcircuit - îl repari, știi să umbli cu un bec, cu o priză".

Părinții lui nu au avut niciodată o meserie, dar el va vrea să aibă una. „E bine să ai în viață job să ai din ce să trăiești, să întreții o familie. Că eu vreau familie, am greșit o dată și sper să nu mai greșesc."

L-am întrebat dacă înțelege de ce e considerat violul o infracțiune gravă. „Pentru că poate afecta pe victima, poate rămâne cu sechele, traumatizată, chestii de genul ăsta."

*Notă: Pentru a proteja identitatea infractorilor minori, dar și a victimei, toate prenumele au fost schimbate.

Citește și alte articole despre violuri:
_**[Taică-miu îmi viola surorile, așa că l-am băgat la închisoare

](https://www.vice.com/ro/article/tata-e-un-violator)__[Fă cunoștință cu muncitorul în construcții, care vânează pedofi

](https://www.vice.com/ro/article/muncitorul-care-vaneaza-pedofili-329)De ce multe femei nu opun rezistenţă în timpul violului**_