Calea algoritmică de întoarcere la natură

Nucleotida, foto: Hektor Kowalski

Vlad Țenu este un arhitect român stabilit la Londra, parte din noua generație de designeri și arhitecți care au renunțat la desenele în tuș și în creion, pentru a învăța soft-uri de proiectare. Cu ele dă naștere la forme simetrice, generate în urma unor algoritmi asemănători cu cei care crează shape-ul funzelor, al cochiliilor de melc sau al baloanelor de săpun. Până la sfârșitul săptămânii puteți vedea, la Galeria Galateca, expoziția sa Glimpses of Infinite Symmetry, care alătură o serie de instalații realizate cu ajutorul soft-urilor de proiectare algoritmică.

M-am întânit cu Vlad chiar înainte să se întoarcă la Londra, după vernisaj, când a fost de acord să se oprească în drum spre aeroport să facem interviul. Pentru că citisem de mult timp despre proiectele lui și mă interesează în mod deosebit designul generativ, m-am trezit că am vorbit în timpul interviului mai mult ca de obicei și câteodată am uitat de ce mă aflam acolo. Slavă tehnologiilor de editare!

Vlad Țenu, foto: Sorina Tigaeru

VICE: Bună, Vlad. Cum ai ajuns la design generativ?

Vlad Țenu: Am încercat să investighez orice alt element care se putea pune în legătură cu arhitectura. Am ajuns la metode alternative de modelare, la design parametric și algoritmi. Prin 2005 am descoperit ce se întâmplă la alte școli de arhitectură din UK și din State. A fost foarte important că am obținut o bursă în Lisabona. Acolo am asistat la o prezentare făcută de un tip de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, care mi-a fcut cunoștință cu designul computaţional în relaţie cu arhitectura.M-a fascinat. Am întrebat ce e aia și ce se întâmplă, am căutat pe Internet, dar la vremea aia nu găseai foarte multe informații. Așa că m-am dus la Londra, la Bartlett School of Architecture, ca să studiez Adaptive Achitecture & Computation.

Designul generativ a plasat pentru prima dată arhitecții în mijlocul scenei artistice. Înainte ori erai designer, ori arhitect, ori artist. Tu ce ești?

Dacă aș putea să le pun pe toate sub o umbrelă, ar trebui să zic design, pentru că arhitectul și artistul sunt designeri, dar artistul nu e arhitect. Toate constrângerile astea pragmatice te formează de fapt într-un anumit mod, iar arta vine de la sine. Să fii pragmatic nu te împinge neaparat spre a crea artă.

Foto: Radu Sandovici

Ai putea să faci generații după generații de organisme parametrice care vor evolua pe parcursul tău profesional, până ajungi să le conturezi ca specii. Mi se pare interesant că poti sa ajungi la forme care să te ia pe tine, ca și creator al lor, prin surprindere.

M-am lovit de elementul surprinză de câteva ori. Este fascinant, are mai mult sens când face parte dintr-un demers coerent. Partea de forme a căror generare ține de hazard, prin erori de agoritmi sau algoritmi recursivi sau imprevizibili e foarte interesantă. E foarte bună paralela cu speciile, pentru că de aici a venit și titlul Syntetic Nature.

Esența a ceea ce fac eu cu experimentele astea este să regenerez anumite concepte matematice prin prisma analogiilor și fenomenelor din natură. E un fel de trișare, că generează forme nu cu ajutorul funcțiilor, ci cu ajutorul simulării unui comportament al unei micro-structuri sau a unei membrane. Mi se pare o etapă foarte importantă și de esență. La un mod superficial îmi imaginez că pot fi realizate și sub alte forme, dar asta a fost și ideea dizertației care a stat la baza acestor lucrări.

În ce măsură putem vorbi de un artist, când el de fapt trebuie să fie un foarte bun matematician și un cercetător?

Mi-e puțin greu să fiu obiectiv. De mic am desenat, am pictat, am făcut caricaturi, cântat la chitară și fac o grămadă de activități artistice în sinea lor, fără ceva artificial. E un element care totuși evoluează. Îmi imaginez că și pictatul în pensulă sau în cuțit urmează același proces. Dacă devin calculatoare sau alte interfețe, în esență e același lucru. O întrebare la prezentarea de după vernisaj a fost legată de roboți și cât de aproape de infinit pot ajunge cu structurile astea. Totul ține de modalitățile de producție. Roboții sunt deja folosiți în tot felul de direcții și nu suntem foarte departe de un șantier complet robotizat.

Foto: Radu Sandovici

Tu te ocupi și de partea de fabricație a instalațiilor sau doar de proiectare?

Pe unele le trimit la tăiat, pe altele le tai eu, în funcție de materialele pe care le folosesc. E o provocare extrem de mare, am studiat puțin. Am încercat să realizez structuri care se mișcă, deși este o echipă, ORAMBRA, care a construit niște structuri (Tensegrity structures), compuse din bețisoare și fire - presiune și compresiune. Sunt structuri mixte, dar extrem de eficiente. Pe moment am realizat că e o idee oarecum dificilă de realizat și implică mult mai mult timp.

Care e poziția ta față de copyright? Cu scanarea 3D oricine poate copia designul unui obiect, iar fișierele de design generativ sunt trasferabile pe net.

E o problemă delicată. Dacă toată lumea ar fi bine intenționată și s-ar copia forme sau alte obiecte doar de dragul experimentelor, ar fi ok. Problemele apar când motivele nu sunt în direcția bună, cum ar fi armele printate. Întotdeauna marile companii sunt cele care pun presiuni pe toată generația asta de open source și demistificare a proceselor. Dar ramura digitală în arhitectură și design a evoluat pe măsură ce oamenii și-au împărtășit descoperirile. Cei care vor să patenteze și să țină pentru ei informație, mai devreme sau mai târziu vor fi depășiți de valul mare de chestii similare. E un fenomen care nu poate fi oprit.

Nucleotida. Foto: Cristian Ardeleanu

Și cum se vor face bani?

Cred că ține de valoarea designului. Așa cum și în muzică, datorită exploziei de modalități de a o asculta online, majoritatea veniturilor artiștilor vin din concerte și alte proiecte, cred că și valoarea obiectelor de design va migra, va fi mai volatilă. Va fi vorba de valoarea obiectului pe care îl cumperi, unul digital pe care-l poți downloada. E aceeași situație cu toate copiile de mobilier care se găsesc în mod legal, în magazin - același design, calitatea materialelor diferită. Deja e depășită situația. Dacă lucrurile evoluează în ritmul ăsta, designerii nu vor mai avea nevoie să facă obiecte fizice și vor genera mai degrabă niște fișiere.

Mulțumesc, Vlad.