FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Bubuiturile din Izvoarele n-au încetat doar pentru că nu le mai auzi la TV

În fiecare noapte se aud zgomote-n pământ.
27.1.14

Izvoarele este un sat mic, de câteva sute de case, din Galaţi, unde oamenii s-au obişnuit încă din octombrie să trăiască cu nişte cutremure zilnice de până-n 4 grade pe scara Richter. De atunci până acum Institutul de Fizică a Pământului a înregistrat peste trei sute de astfel de cutremure.

Zvonurile despre cauza cutremurelor variază de la trezirea subită a unei falii seismice vechi, la nişte exploatări de petrol făcute în zonă, la nişte explorări cu sonde sonice după gaze de şist în cealaltă parte a faliei seismici şi la faptul că e o răzbunare paranormală a lui Dumnezeu, pentru că preotului din sat i-a cazut pe jos tabloul cu arhiepiscopul local în urma unuia dintre cutremure. Cert e că oamenii de acolo au fost zgâlţâiţi constant de peste două luni, fie că încercau să doarmă sau să stea pe WC. Le-ar fi apărut şi nişte crăpături pe case, de la toată activitatea asta seismică.

Unul din seismologii care s-au ocupat de acest caz, Gheorge Mărmureanu, mi-a explicat: „Păi s-a terminat subiectul. E clar c-au fost cauze naturale acolo. Au fost precipitaţii extreme înainte şi solul este foarte nisipos. Nu au nicio treabă sondele de petrol.” În ciuda a ceea ce spune Mărmureanu, Institutul pentru Fizica Pământului a emis un raport preliminar despre situaţie în care spunea că cutremurul ar fi putut fi provocat şi de cauze antropice precum „tasare diferetiala a terenurilor, datorate exploatarii de petrol si gaze”.

Ca să văd dacă chiar s-a rezolvat de la sine problema am sunat la singurul localnic care pare să aibă un telefon în satul ăla, preotul George Casian: „Noi am trăit în spaimă în fiecare noapte, n-am dormit din cauza bufniturilor. Acum s-au mai lăsat dar tot sunt. În fiecare noapte se aud zgomote ciudate în pământ, dar nu mai se simt ca înainte, ca nişte explozii care să zgâlţâie casa. Deşi au zis autorităţile că-s cauze naturale, eu tot cred că sondele de petrol sunt responsabile. Şi încă trăim cu grija că pică casa, mai ales după ce-au apărut crăpături pe ea.”

Am sunat la biroul primarului comunei Slobozia Conachi, din care face parte şi Izvoarele. Mi-a răspuns Marina Boldea, o secretară destul de iritată, care tot spunea „nu cred că domnul primar are timp să vorbească cu presa, s-a manipulat foarte tare cu ce s-a zis la televizor, nu-i nicio problemă aici”. Până la urmă am dat de primarul Ion Neculau, care mi-a explicat: „Cetăţenii nu mai percep auditiv sau fizic nicio mişcare seismică, dar aparatele care au fost montate aici încă mai măsoară cutremure mici de sub 1-2 grade. Este aproape de stabilizare. Viaţa a revenit la normalitate. Nu există ravagii asupra caselor. Acele crăpături existau cel mai probabil înainte de cutremure, din cauza solului nisipos de aici.” Deşi autorităţile locale şi experţii de stat vor să treacă sub preş totul, asta nu schimbă cu nimic faptul că oamenii ăia încă aud bufnituri noaptea sau că lor tot nu li s-a dat o explicaţie concretă pentru acest fenomen.